fbpx

Superdry în România

de

Cea mai mare companie de fashion retail din sud-estul Europei investește în Romania prin brand-ul Superdry.

Fashion&Friends Company a inaugurat cel mai mare magazin Superdry din România, în AFI Cotroceni, locul unde românii au la dispoziție haine din cele mai recente colecții ale brandului britanic.

Joi, 22 noiembrie 2018- A fost inagurat cel mai mare magazin Superdry din România, în AFI Cotroceni. Superdry, unul dintre cele mai populare branduri britanice, a fost adus în România de Fashion&Friends, companie cu francize de succes în țările din zona de sud-est a Europei.

Înființată ințial în Serbia, Fashion&Friends Company este prezentă astăzi, ca lider absolut pe piața de fashion, în Croația, Muntenegru, Serbia, Macedonia. Compania este reprezentanta unor branduri celebre, cum sunt Superdry, Replay, Diesel, Tommy Hilfiger, Guess, Mango, Levis, Calvin Klein, Liu Jo, Timberland and Desigual.

“Intrarea pe piața din România este un pas mare și important pentru Fashion&Friends Compania. De aproape 30 de ani suntem lideri în industria fashion din Serbia, Muntenegru, Croația și Macedonia, fiind ambasadorii unora dintre cele mai faimoase și populare branduri din lume. Unul dintre acestea este Superdry, brandul britanic care oferă un twist de colecții urbane, cool și neobișnuite oamenilor care pun preț pe calitate și autenticitate. Planul nostru este să deschidem magazine Superdry în toată România iar brandul să devină preferatul celor care adoptă stilul urban.“, a declarat Jasenka Stekić, Director de Marketing și Dezvoltare la Fashion&Friends Company.

Noul magazin din AFI Cotroceni reprezintă primul pas dintr-un plan mai amplu de dezvoltare în țara noastră. Clienții găsesc aici haine din cele mai recente colecții, care le vor oferi posibilitatea să-și spună povestea cu fiecare articol pe care aleg să îl poarte. Aici vor găsi propuneri de combinații inedite între haine cu aspect vintage, materiale de înaltă calitate și elemente de grafică manuală. Cei de la Superdry au adus în AFI Cotroceni motto-ul lor, cel în jurul căruia au construit de-a lungul timpului – We make the clothes, you make the stories.

“Prin accesibilitate, haine, accesorii, încălțăminte premium și de calitate, Superdry va contribui foarte mult la completarea ofertei de fashion din București.“, a adăugat Directorul de Marketing și Dezvoltare al Fashion&Friends Company, Jasenka Stekić.

Înființat în Marea Britanie, Superdry este prezent acum în peste 50 de țări, unde sunt deschise peste 500 de magazine. O adevărată poveste britanică de succes este acum și în România, Fashion&Friends Company deschizând în București cel mai mare magazin din țara noastră. Superdry este recunoscut ca brandul ce îmbină perfect stilul vintage cu cel american și elemente de grafică japoneză.

La evenimentul de inaugurare ce a avut loc joi, 22 noiembrie, a fost prezentă conducerea Fashion&Friends Company, alături de nume recunoscute din industria românească de fashion, artiști și nume importante din showbiz. Hainele din ultima colecție au fost prezentate de dansatori profesioniști. Atmosfera a fost completată de DOC, care a susținut un concert live.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
Categorii:
Moda · Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.