Sylvia Kristel, starul filmelor din seria “Emmanuelle”, a murit din cauza unui cancer la gat

de

Actrita olandeza Sylvia Kristel, o vedeta a filmelor erotice din anii 1970 si 1980, celebra mai ales pentru productiile din seria “Emmanuelle”, a murit in noaptea de miercuri spre joi, din cauza unui cancer, a anuntat, joi, agentul de presa al artistei.

“A murit in timpul noptii, in somn”, a declarat Marieke Verharen, agentul de presa al actritei olandeze, adaugand ca Sylvia Kristel a murit “din cauza unui cancer”.

 

Actrita a suferit un accident vascular cerebral la inceputul lunii iulie si a fost spitalizata. Verharen nu a precizat daca artista a murit la spital sau in locuinta ei.

 

Sylvia Kristel suferea de cancer la gat si a urmat un tratament contra metastazelor hepatice.

 

Sylvia Kristel, cea mai cunoscuta actrita olandeza in strainatate, a devenit celebra cu primul ei film, “Emmanuelle”, lansat in 1974. Regizat de cineastul Just Jaeckin, filmul a reprezentat o adaptare cinematografica a romanului omonim scris de Emmanuelle Arsan.

 

Filmul, care s-a bucurat de un mare succes international, prezinta aventurile sexuale ale unei femei tinere care calatoreste in Asia. Pelicula a rulat timp de 13 ani in cinematografele de pe bulevardul Champs-Elysées din Paris.

 

Sylvia Kristel a jucat apoi in “Emmanuelle 2” (1975), “Goodbye Emmanuelle” (1977) si “Emmanuelle 4” (1984), dar aceste filme au avut un succes comercial mai redus in comparatie cu pelicula originala.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *