Mike Godoroja: Iubirea este filozofia existenței noastre umane
de Alice Năstase BuciutaÎntr-o țară în care oamenii tot strâng la bagaje cu gândul emigrării, muzicianul Mike Godoroja se pregătește pentru lansarea unui album de excepție, ..
Într-o țară în care oamenii tot strâng la bagaje cu gândul emigrării, muzicianul Mike Godoroja se pregătește pentru lansarea unui album de excepție, ..
Cele nouă trofee ale Concursului Internațional George Enescu 2018 au fost realizate de Daniela Făiniș – artist plastic cu numeroase expoziții ..
Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige ..
În toamna acestui an, nonconformistul dirijor Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra, prin Asociația Art Contact, propun publicului o inedită ..
Am întâlnit-o și am stat de vorbă la Casa Artelor „Dinu Lipatti” pe minunata pianistă Ioana Lupașcu, solista Filarmonicii din Ploiești și eroina ..
Există oameni care ne inspiră prin curajul lor de a-și urma visele și de a le transforma în realitate. Există oameni de la care putem afla că tinerețea ..
Este dirijor, compozitor, orchestrator. Este muzicianul care ține în mână orchestra ce îl însoțește în concertele sale neasemuite pe maestrul ..
Seara de duminică a festivalului Electric Castle, aflat la al saselea an, a oferit și unul dintre cele mai emoționante momente ale ediției. Superstarul ..
Armin van Buuren pare să se fi îndrăgostit cu adevărat de răsărituri abia în țara noastră, venind la UNTOLD și susținând showurile lui extraordinare ..
Pe scena principală UNTOLD vor răsuna unele din cele mai apreciate hituri ale tuturor timpurilor. După succesul răsunator al turneelor The Beginning ..
Parafraze cu parfum interbelic, un spectacol conceput și dirijat de Smaranda Morgovan și susținut de Corul de Copii al Operei Naționale București ..
În urma evenimentului de succes care a avut loc în data de 9 mai 2018, la Banzai House din Ploiești, când cantautorul Cristian Buică a dăruit publicul ..
Orchestrele capătă vieți nebănuite sub bagheta lui dirijorală, iar partiturile renasc sub glasul ei fără egal. Cine n-a auzit, încă, de dirijorul ..
În acest an NEVERSEA are și un imn oficial compus de Manuel Riva și Alexandra Stan. Manuel Riva se simte onorat că una din piesele sale a ajuns imnul ..
Pe 14 mai, pe situl festivalului, organizatorii evenimentului, însoțiți de echipa artiștilor vizuali ieșeni și de martorii oficiali, au parcurs toate ..
Conduce, pregătește, regizează și dirijează spectacolele Corului de Copii al Operei, dar veghează din punct de vedere artistic și multe dintre spectacolele ..
Felul în care Viniciu Moroianu reușește să preschimbe notele muzicale în stări, în emoții, în clipe de lumină este absolut unic și m-a impresionat ..
După o splendidă și profundă conversație pe care am avut-o cu Adrian Naidin la început de toamnă a anului trecut, întâlnire pe care am preschimbat-o ..
Răsăritul de la malul Mării Negre, la festivalul NEVERSEA, va fi acompaniat în acest an de cel mai așteptat artist al fanilor români, ARMIN VAN BUUREN. ..
Miercuri, 9 mai, 2018, de la ora 20, la Banzai House din Ploiești, va avea loc un recital folk susținut de iubitul cantautor Cristian Buică din Reșița. ..
Orice am vorbi cu muzicianul Adrian Naidin, sub cuvintele și sub privirea lui lumea se așază, parcă, mai bogată în sensuri și în înțelesuri, ..
In 2017, timp de 5 zile, 174.000 de oameni au trecut portile Castelului si peste 200 de artisti au urcat pe scenele festivalului. Electric Castle, aflat ..
După ce am asistat la o reluare a spectacolului Lucia di Lammermoor pe scena Cercului Militar craiovean, un spectacol de operă care a strălucit prin ..