fbpx

Tenorul Stoyan Daskalov, in premiera pe scena ONB, in spectacolul “Aida”

de

Tenorul bulgar Stoyan Daskalov va cânta pentru prima data pe scena Operei Nationale Bucuresti (ONB), in spectacolul “Aida”, de Giuseppe Verdi, care va avea loc vineri, de la ora 18.30.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

In Egiptul antic, printesa etiopiana Aida, sclava la curtea faraonului, se indragosteste de conducatorul de osti Radames, rol care va fi interpretat de tenorul bulgar Stoyan Daskalov. Aida trebuie sa aleaga intre el si dragostea de patrie si de tatal sau. Rivala sa, Amneris, banuieste iubirea lui Radames pentru Aida si doreste razbunare.

 

Tenor al Operei de Stat din Plovdiv, al doilea oras ca marime din Bulgaria dupa Sofia, Stoyan Daskalov a colaborat cu Filarmonica din Berlin, Alte Oper din Frankfurt, Orchestra Regala din Maroc, Opera de Stat din Praga si a efectuat numeroase turnee in Europa si SUA.

 

Stoyan Daskalov are in repertoriu roluri importante, printre care: Radames din “Aida”, Manrico din “Il Trovatore”, Ismael din “Nabucco”, Riccardo din “Un Ballo In Maschera” (G. Verdi); Don José din “Carmen” (G. Bizet), Mario Cavaradossi din “Tosca” (G. Puccini); Turiddu din “Cavalleria rusticana” (Pietro Mascagni); Nemorino din “L’elisir d’Amore” (Gaetano Donizetti); Contele Almaviva din “Il Barbiere di Siviglia” (G.Rossini) etc.

 

Tenorul are si un important repertoriu vocal-simfonic care contine lucrari de Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart etc.

 

Alaturi de invitatul special Stoyan Daskalov, din distributie fac parte artisti si colaboratori ai ONB – Mihnea Lamatic, Andrada Ioana Rosu, Silvia Sorina Munteanu, Horia Sandu, Ionut Pascu, Serban Cristache, Dorina Chesei – si solisti de balet – Bianca Stoicheciu, Diana Tudor, Virgil Ciocoiu.

 

Conducerea muzicala ii apartine dirijorului Iurie Florea.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.