TORA VASILESCU: Sunt pe jumatate rusoaica si sunt pasionala

de

A devenit celebra datorita rolurilor ei care scot la iveala iscusinta cu care trateaza personajele dramatice si pofta de a juca secventele comice. Tora Vasilescu isi iubeste enorm meseria, dar, daca ar fi apucat alta cale profesionala, oricat de ireal pare, reusita n-ar fi ocolit-o, pun ramasag. Iar rezultatele stradaniei ei ar fi amintit, ca si acum, de un om bun, constiincios, drept, cu umor si fara teama de viata.


Cateodata mi-e mila de mine ce copilarie am avut

Tora Vasilescu si-a pierdut tatal in primii ani de viata si nu a pastrat aproape nici o amintire despre el. Respecta chiar si acum dorinta mamei de a nu-l include in discutii. „Mamei i-au murit toti cei trei soti cu care a facut patru copii“, povesteste cu amar, „si nu vreau sa-i provoc alte suferinte intrebind-o despre tata. Ea, muncitoare, frumoasa foc, a lucrat citiva ani cit a fost singura, dupa ce a murit tatal meu, iar pe mine m-a dus pentru o perioada la bunici.

S-a casatorit apoi de inca doua ori. Lui Wagner, cel de-al doilea sot, ii faceam eu morfina, cind aveam 14-15 ani, dar uneori mai uitam si eu, si apoi alergam innebunita pe la farmacii sa iau reteta. Cateodata mi-e mila de mine ce copilarie am avut… Am fost un copil dragut, am facut tot ce-am putut, am plecat de foarte departe, dintr-o familie foarte saraca, si poate trebuia sa invat mai mult, la mintea buna pe care am avut-o, in perioada de indragosteala si fugareala hormonala.“

Intre Tora Vasilescu si fratii ei, gemeni, e diferenta de 22 de ani, iar sora este cu 13 ani mai mica decit ea. „Sora mea are acum o boala foarte grava, mostenita pe linie paterna. Am mers la toti doctorii impreuna, acum am strins bani din serial ca sa mergem in Brazilia, pentru ca medicina clasica nu prea are solutii pentru ea, fiind sub tratament cu cortizon si scazindu-i imunitatea. Iar sotii mamei, unul a murit pe strada din cauza unui infarct, altul, de cancer.“

Cu asemenea pierderi si suferinte pe suflet, din cauza nevoii de a gasi bani cu orice chip, ca sa se lupte cu problemele medicale cu care au de-a face sora si mama ei, nu mai e loc pentru ifose artistice. Tora Vasilescu este multumita ca face exact ce a invatat, exersat si indragit o viata intreaga, este impacata ca poate fi sprijin pentru cei apropiati. „Daca n-as fi lucrat la telenovela, as fi devenit o gospodina si m-ar fi tratat si sotul ca pe o gospodina. Asa, ma vede mai rar si e mai bine, sunt ocupata, sunt astfel mai interesanta pentru el.“

Si-a gasit usor drumul artistic, daca e sa ne luam dupa succesul pe care l-a avut inca de la cinci ani, cind a recitat o poezie cu asemenea patos, incit i-a emotionat pe toti cei prezenti. „Eu eram de la tara, stateam cu bunicii, iar prin clasa a treia sau a patra am luat premiul intii pe oras la recitari, iar pe la 17 ani am cistigat premiul intii pe tara. Acest lucru m-a canalizat spre teatru, dar abia a treia oara am intrat. Nimeni nu credea ca voi intra la Teatru, nici parintii, nici profesorii, la ce concurenta era atunci.

Cind am picat prima data, am inceput sa ma pregatesc pentru psihologie, domeniu care imi place si-n ziua de azi, dar m-am dus la Teatrul Bulandra, unde am vazut un spectacol care, efectiv, m-a fascinat. Am inceput sa pling in timpul spectacolului, pentru ca eu voiam sa fiu pe scena. Nici acum nu-mi place sa fiu in sala, ci numai pe scena.“

O buna parte din copilarie si-a petrecut-o la Tulcea, unde se recasatorise mama ei. „Atunci am intrat intr-o familie germana, Wagner, si a inceput disciplina, iar eu sufeream pentru ca eram un calut naravas. Perioada aceea e undeva foarte departe, mi se pare ca viata a trecut foarte repede. In tinerete eram mai bagacioasa, dar asta si dintr-o mare timiditate si din cauza complexului copilului din provincie.

Apoi, fiind si nevasta de regizor, mi se dadea mai multa atentie, desi atunci nu realizam asta.“ La finele scolii generale, s-a indragostit lulea de un baiat cu vreo patru ani mai mare, alaturi de care a cunoscut, timp de un an, dragostea platonica. „Corespondam mult, iar el scria superb si scrisoarea, pe care mi-o trimitea saptaminal si pe care o tineam la piept si o pupam, era bucuria mea. Toata povestea de amor era mai mult in capul meu, de-aia era superba! Eram prea mica pentru el, oricum. Intr-a XI-a am plecat intr-o tabara si am aflat ca s-a afisat in oras cu alta fata. Atunci a inceput jocul razbunarilor“.

A fost o poveste de dragoste nebuna, la limita dintre viata si moarte

La Actorie a picat prima sub linie, din cauza locurilor putine si a ambitiei unor copii de prim-secretari care au tinut mortis, anul acela, sa-si vada realizat visul de a deveni actori. Dezamagirea pe care a simtit-o cind n-a luat examenul nici a doua oara si-a pierdut din intensitate in momentul in care a cunoscut un american, care i-a propus sa se marite cu el, promitindu-i, in acelasi timp, lansarea ei pe Broadway cu ajutorul tatalui sau, care lucra acolo.

„Am depus actele, l-am dus la Tulcea si tot orasul stia ca ma marit cu un american“, spune cu entuziasm Tora Vasilescu. „Dar cind am luat castingul de la Satu Mare si am inceput sa joc acolo, am renuntat la american. M-am intilnit dupa 10 ani cu el, nu se casatorise, si asta e o poveste extraordinara, iar tot ce-mi spusese era adevarat, tatal lui chiar lucra pe Broadway.“ In corp-ansamblul teatrului din Satu Mare a jucat, timp de un an, cinci roluri principale, cot la cot cu actorii profesionisti, care-i ofereau atit complexe, cit si sansa de a-si instrui talentul.

Tot in Satu Mare a trait prima poveste de dragoste impartasita, implinita. „El era o minune de baiat ungur. Am locuit impreuna un an, dupa care el a plecat, acum e in Israel. Nu am avut foarte multi iubiti, dar eu sunt pe jumatate rusoaica si rusoaicele sunt recunoscute ca fiind pasionale. Asadar, am trait povesti de dragoste cu plinsete, tristeti si suferinte. Dar in relatia aceasta a intervenit cineva, asa se intimpla, si totul s-a racit.

De data asta, eu am fost de vina, asta e situatia. S-a intimplat sa ma indragostesc de altcineva, un actor mare caruia nu vreau sa-i dau numele, si i-am scris iubitului meu ungur o scrisoare despre asta, asa mi s-a parut corect sa fac. Noi toti vrem ca oamenii sa nu ne minta si totusi ne doare cumplit adevarul. Si pe el l-a durut, iar peste ani de zile ne-am intilnit si mi-a facut un repros, iar eu i-am povestit cum nu pot avea copii din cauza unui avort pe care l-am facut atunci cind eram impreuna si el nu m-a ajutat. A trebuit sa ma duc singura la o moasa care a facut ce face o femeie simpla, si fiecare a platit in felul lui greselile din acea relatie. Abia dupa ce treci printr-o astfel de suferinta, intelegi ce nenorocire a fost chestia asta cu avortul. Nici nu am mai putut iubi cu adevarat dupa aceea, o perioada, din cauza spaimei sa nu se intimple acelasi lucru. Imagineaza-ti ca abia intrasem la Facultate, eram anul intii, ce puteam sa fac eu cu un copil atunci?!

M-am dus pe undeva, la o moasa, care mi-a facut avort fara anestezie, m-am intors a doua zi cu trenul, usurata psihic ca am scapat de ceva atit de… E atit de greu de vorbit despre aceste lucruri! Pentru ca avortul inseamna sa faci o crima, mai ales ca sarcina era destul de mare, dar atunci nu realizam asta.“

Traseul profesional nu a cunoscut impotmoliri, dimpotriva, Tora Vasilescu a jucat, cu har si succes, la televiziune, in spectacole, a mers in turnee cu taberele studentesti, iar in anul trei a luat castingul pentru filmul „Cursa“. „Am luat teatrul de jos“, spune umila, „am inceput cu cele mai neinsemnate munci. Nu stiti cum erau caminele culturale prin satele dobrogene, pe unde am jucat si unde ajungeam cu caruta si te fluierau unul, altul.“ A cistigat selectia pentru rol cind nici nu terminase facultatea, era in anul trei, in timpul filmarilor straduindu-se sa faca fata si scolii, si serviciului.

„Foarte greu imi dadea voie profesoara sa plec de la cursuri, ma ameninta cu exmatricularea si ca pierd trei ani de facultate, unde oricum intrasem atit de greu. Pina si colegii se duceau s-o roage pe doamna Eugenia Popovici sa ma lase sa plec la filmari! Zilnic faceam naveta, traversam Transfagarasanul, dupa ce filmam inca de dimineata, de la 5, apoi stateam la scoala trei-patru ore unde repetam intruna.“

Prestatia ei din „Cursa“ a fost recompensata cu Premiul pentru Interpretare feminina, care i-a confirmat abilitatile si i-a adus pe loc notorietatea. Imediat au urmat alte filme, alte roluri si oficializarea relatiei cu regizorul Mircea Daneliuc.

„Ne-am cunoscut la filmari, am dat o proba pe care am luat-o, nu am ajuns acolo datorita lui, cum spun unii. Premiera ne-a gasit si casatoriti. Filmarile au durat citeva luni, cind ne-am inceput si continuat noi relatia.“ Aduc vorba despre povestea de amor a actritei cu regizorul, care, de-a lungul ei si, mai ales, la inceput, a iscat suspiciuni si comentarii, iar Tora Vasilescu raspunde curiozitatii mele cit mai diplomat si duios: „Din zece ani de casnicie, eu imi aduc aminte amanuntul asta superb: odata am ajuns la doua noaptea de la filmari, am intrat pis-pis in camera de hotel pe care noi o imparteam pe timpul filmarilor, la Aro, in Brasov, el dormea si pe masa am vazut ca-mi lasase un sandvis, ca sa maninc.

Nici acum nu uit asemenea gest, in vremea cind era foamete mare, restaurantele n-aveau mincare sau oricum erau inchise la ora aceea, el se gindise sa am ceva de mincat cind ma intorc.“ O vreme, au tinut ascunsa relatia, neafisindu-se in fata echipei ca un cuplu decit abia dupa ce au luat sfirsit filmarile. „Nu pot vorbi inca liber si deschis despre o persoana care traieste. Dar odata ce am stat zece ani impreuna, au fost si lucruri frumoase intre noi, nu? Din acesti zece ani, in ultimii cinci el n-a lucrat, a fost disident, iar eu am muncit la Fondul Plastic, am facut croitorie, tricotaje la masina cu program.“ A creat rochii, costume, haine de tot felul, ajunsese sa se priceapa la design vestimentar, si a deschis, dupa ’89, un atelier de moda, care a rezistat pe piata un an de zile. Ea avea in grija familia, facind sacrificii pentru ea si investind cu duiumul in casnicie, dar nu a ezitat prea mult sa lase totul balta pentru marea iubire, atunci cind a intilnit-o.

„Tineam un regim al lui Valeriu Popa, numai din cruditati, si mi-am facut analizele, care iesisera tare ciudate, medicii imi explicau glumind ca am transaminazele de copil, iar trombocitele, de cadavru. Am fost la el cu o fotografie pentru a-mi prezice un diagnostic dupa poza. El tinea intruniri in parcul IOR, unde se stringeau oameni carora le vindeca bolile sau, cel putin, asa se spunea. Era in anul Cernobilului cind am cunoscut un mare cercetator in industria medicamentelor, care mi-a dat atunci si pastile impotriva radiatiilor. Mi-a intrat in cap ca o sa fac cancer, eram disperata si m-am indragostit de el.

Credeam ca voi muri in curind si traiam un love story pe ultima suta de metri. A fost o poveste de dragoste nebuna, la limita dintre viata si moarte. La un moment dat, mi-a zis ca se duce sa se opereze, avea si el niste probleme medicale. Eu nu l-am intrebat niciodata ce reteta miraculoasa imi dadea mie, dar inainte sa plece am luat si am pastrat la congelator o pastila pe care mi-o dadea de atita timp, asa m-a indemnat pe mine un ingeras sa fac. Dupa plecarea lui, nu stiam exact unde sa-l caut, si am facut o depresie puternica. Apoi am dus la analiza pastila respectiva si am aflat ca era diazepam si vitamina A.

El avea niste calitati incontestabile, era si frumos, si cercetator, au fost momente cind il consideram genial, atunci cind vorbeam cu el, marginile dispareau, devenisem dependenta de el. El imi spunea, cum fac barbatii: «Vezi ca, daca ma inseli, eu sunt cercetator, si iti fac un preparat pe care sa ti-l torn in cafea si care sa te imbatrineasca in 24 de ore», iar eu il credeam. Povestea a durat citeva luni, ca altfel cred ca innebuneam.“ Analizele ii iesisera prost initial din cauza alimentatiei, incepuse ea sa gaseasca explicatii ulterior, dar prea tirziu, implicarea a fost la fel de profunda ca durerea pe care a simtit-o la finele relatiei: „Suferinta este foarte mare cind simti ca esti manipulat. Totusi, nu cred in iubirea de-o viata.

Asta apartine altor timpuri, nu zilelor noastre cind exista atita bombardare mediatica, atitea tentatii, traim atit de rapid. La 20 de ani bineinteles ca am crezut si eu, dar nu mi-am luat-o-n bot daca am crezut?! Nu poti sa nu te indragostesti, iar iubirea e superba. Nu poti sa promiti sotului sau sotiei ca nu te vei mai indragosti niciodata de nimeni, pentru ca nu tine de noi asta, n-o putem controla. Si atunci cind se intimpla, discretia e recomandata. Unde tu te bucuri, nu trebuie sa sufere altul. E cumplit de greu sa afli ca esti inselat, dar gelozia nu trebuie alimentata, nu trebuie sa-l urmaresti, sa-i pindesti gesturile, faptele, pentru ca doar tu vei avea de suferit. Bineinteles ca am fost si eu foarte geloasa, dar am invatat sa ma abtin.“

Am refuzat sa fiu tratata ca o figuranta

Este casatorita de 13 ani cu un croat, cetatean francez, un barbat discret, sarmant, ce-a cucerit-o imediat. S-au cunoscut printr-un cuplu de prieteni, relatia lor inchegindu-se mai intii pe plan profesional, facind afaceri impreuna prin atelierul ei de moda, Tora Creation. „L-am asteptat vreo trei ani, timp in care tineam legatura telefonic. Am fost si eu la Paris, dar am simtit agresiune din partea francezilor si n-am vrut sa ramin acolo.

L-am cunoscut la 39 de ani si ne-am casatorit cind eu aveam 43. Se spune ca greu se mai marita femeia la 43. Dupa primele secunde de discutie cu el, atunci cind l-am intilnit, mi-am spus: «Domnul asta ar fi foarte bun pentru mine!» Si m-am straduit sa-l cuceresc, cind venea in tara, de exemplu, ma trezeam cateodata noaptea ca sa gatesc, sa nu vada efortul meu. Mi-a placut din prima, eu eram dupa divort, aveam si virsta cind voiam un mariaj serios, nu o aiureala. Are singele slav si curtoazia franceza. Intre noi s-a legat relatia de familie, deja mi se pare ca el e dintotdeauna. Este primul barbat pentru care gatesc, el fiind fost sportiv de performanta, am grija sa nu se ingrase.“

Privind spre trecut cu jind si cumpat, Tora Vasilescu vorbeste despre viata onest, echilibrat, impacat. Are temeri ce-i potolesc cateodata ardoarea, a cunoscut regrete pe care, raspicat, le-a dat la spate si-n care a ales sa nu mai creada, a gustat succesul, a simtit iubirea, implinirea, deznadejdea, a trait din plin. „Incerc si eu sa-mi gasesc echilibrul, nu mi l-am gasit inca. Corpul meu reactioneaza intr-un fel in care nu pot sa-l stapinesc de fiecare data, mai ales acum, la menopauza, cind sunt mai irascibila. Mi-e frica sa pierd afectivitatea, sa cad in pacatul de a ma crede singura, pentru ca, cu adevarat, nu sunt, ma tem sa-mi pierd abilitatea de a iubi, sa nu cumva sa ma inraiesc.

Mi-e teama de boala si de asta incerc sa traiesc cit mai sanatos. Citesc cit pot in domeniul traiului sanatos, incerc sa inlocuiesc lenea, sa pot controla jungla asta chimica in care traim. Mi-e teama de industria asta moderna, pentru ca n-are proba timpului. Am facut odata, la Cluj, un peeling si, intr-adevar, parea ca am dormit opt ore dupa aceea, dar dupa doua zile, aratam la fel. Folosesc creme romanesti pentru hidratare si atit. Daca interiorul este naclait din cauza digestiei si a moralitatii, degeaba iti dai cu orice crema.“ Se va muta in curind la Buftea, unde are in
constructie o casa ecologica, si, intre timp, filmeaza de zor la serialul „Razboiul sexelor“.

„Lumea crede ca noi ne jucam acolo, dar nu e usor, este industrie, trebuie sa fii capabil sa muncesti si 16 ore pe zi, sa asimilezi textul teribil de rapid.“ Contrar opiniei unora, nu are exercitiul acceptarii oricarei oferte cinematografice, doar de dragul meseriei: „Dupa ’90, au venit multi straini sa faca filme la noi si am fost si eu la castinguri. Pe unele dintre ele nu le-am luat, pentru ca se uitau dupa figura, nu dupa talent. M-am simtit umilita. Am dat citeva castinguri pentru o productie straina si am luat un rol cu citeva replici, dar pretul mic pe care ni-l ofereau m-a facut sa-mi dau seama ca ne trateaza ca pe niste figuranti. Si am refuzat sa fiu tratata ca o figuranta.“

Articol preluat din revista Tango nr. 30 din februarie 2008


Daca ti-a placut acest articol, citeste si:

GABRIELA VRANCEANU FIREA: Baiatul pe care-l iubeam m-a parasit pentru ca eram prea saraca

RODICA MANDACHE: Ca sa te casatoresti trebuie sa vina cineva la tine care sa te vrea atat de mult, incat sa depui armele

CORINA CHIRIAC: La 56 de ani reincep sa infloresc!

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *