fbpx

Trei regizori romani, in juriul international al Romania International Film Festival 2012

de

Adrian Popovici, Dinu Lazar si Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul international al celei de-a opta editii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc intre 27 septembrie si 7 octombrie, in Bucuresti.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Festivalul, care se va desfasura la Sala Union (Paul Calinescu) a Cinematecii Romane, Muzeul National al Taranului Roman si Club Fabrica, include trei sectiuni competitionale – CineBlackSea, Woman in Cinema si Docs & Shorts -, ai caror castigatori vor fi desemnati in urma votului unui juriu international.

 

Filmele sectiunilor CineBlackSea si Woman in Cinema vor fi evaluate si premiate de un juriu compus din Narine Lalayan-Kochar (Armenia), Kadi Lokk (Estonia) si Adrian Popovici (Romania).

 

Producator, regizor, scenarist, membru in formatii de muzica rock, Adrian Popovici s-a nascut la Timisoara. In perioada anilor ’80, a cantat alaturi de trupe de calibru din scena muzicala romaneasca si din strainatate, precum Timpuri Noi, Cargo, Progresiv TM si Classics. A semnat regia filmelor “Un acoperis deasupra capului”, “Eva” si “Se cauta o mama/ All God’s Children”, primele doua selectionate si premiate la festivaluri de film. “Se cauta o mama/ All God’s Children” va fi prezentat in premiera in Romania in cadrul Ro-IFF. De curand, Adrian a incheiat postproductia filmului “Brancusi”.

 

Narine Lalayan-Kochar este producatoare si actrita de origine armeana. A urmat cursurile Scolii de Actorie John Robert Powers din SUA (2005), precum si cursuri de perfectionare la Teatrul Shakespeare Globe din Londra (2007). In 2003, a facut primii pasi in lumea cinematografica, debutand ca actrita in lungmetrajul “Arahet”, regizat de Ruben Kochar, si, de asemenea, implicandu-se in productie ca asistent al regizorului. Ulterior, Narine a jucat in cateva filme si a castigat experienta ca manager de productie, director de casting si producator.

 

De origine estoniana, Kadi Lokk este absolventa a Scolii de Business Mainor din Tallin, cat si a Scolii Internationale de Management din Lyon, Franta. Dupa absolvire, a lucrat in Florida, apoi s-a mutat la Paris. In octombrie 2010, a inceput sa lucreze pentru ÉCU – Festivalul European Independent, avand functia de coordonator de marketing. In aprilie 2011, Kadi a acceptat postul de manager al festivalului, dezvoltand de atunci numeroase parteneriate in toata lumea si extinzand activitatile media ale festivalului la un nivel global. Pe durata mandatului sau, numarul filmelor inscrise s-a dublat in comparatie cu anii precedenti, iar filmele castigatoare ale festivalului au fost proiectate in peste 17 tari. In prezent, ÉCU este festival partener cu Ro-IFF, in cadrul caruia va fi proiectat un program reprezentativ.

 

Juriul international al sectiunii Docs & Shorts este compus din Ruben Kochar (Armenia), Dinu Lazar (Romania) si Ilie Virgil Pascal (Romania).

 

Ruben Kochar a absolvit Institutul National de Teatru si Film din Erevan, sectia Regie film, si cursuri avansate de cinematografie si televiziune la Moscova. A regizat numeroase filme, documentare, scurtmetraje si colaborari. Din 1983, este membru-jurat al Regizorilor Sovietici. In 1985, a primit premiul Lauriat Leninskogo Komsomola. Filmul sau “Herostratus” a primit premiul presedintelui la festivalul de la Ajijic din Mexic, Medal of Arsenal la festivalul de la Riga din 1988, iar filmul Quartet – Grand Prix-ul Minsk Film Festival (Belarus, 1985) etc. In 1992, a fondat AITN, reteaua de televiziune armeana in America, si produce programul televiziunii zilnic incepand din 1992. In 2002, a pus bazele Fundatiei Culturale Kochar, al carei principal scop este promovarea valorilor si culturii armene, prin sponsorizarea si organizarea evenimentelor culturale armene, in toata lumea, inclusiv in diaspora armeana. Ruben nu doar regizeaza, ci si scrie si picteaza. Este autorul a numeroase scenarii si romane scurte. A inceput sa picteze influentat de tatal sau, marele pictor si sculptor Yervand Kochar. In cadrul sectiunii Panorama a Ro-IFF va fi prezentat scurtmetrajul sau documentar “Pictand in spatiu/ Yervand Kochar/ Painting in Space” (Armenia, 2012).

 

Dinu Lazar, absolvent al IATC, sectia Imagine film si TV, a lucrat sase ani la Studiourile Buftea, unde a filmat pentru 24 de filme de lungmetraje si scurtmetraje, a realizat generice, filmari combinate, filmari aeriene si subacvatice. A fost, in decursul timpului, asistent de imagine, fotograf de platou si consilier a numeroase echipe de filmare, atat in Romania, cat si in strainatate.

 

Ilie Virgil Pascal este scenarist si regizor, precum si, uneori la documentarele lui, director de imagine. A intrat in cinematografie ca asistent scenograf la “Morometii”. Licentiat in Filosofie (Universitatea Bucuresti) si Regie film (UNATC), a lucrat in presa scrisa si televiziune, a avut expozitii de fotografie in Bucuresti, Florenta si Roma si, in perioada 1991-1993, a fost corespondent de razboi in fosta Iugoslavie, pentru Romania Libera, BBC si Europa Libera. A realizat filme documentare si docudrame (scenariu, regie, imagine), precum “Transylvania – History, Legend and Mystery”, “Pontus Euxinus”, “Kogaion”, “Pilgrimage to The Holly Land” si “Awakening”. A fost lector la Universitatea Media, catedra Arta Regiei (2005-2007). A semnat scenariile mai multor lungmetraje, precum “Delfin Pentagon” (preproductie),” Brancusi, din eternitate” (scenariu premiat cu Atlantis Award la Festivalul International de la Moondance, 2009), “Se cauta o mama / All God’s Children” (cu Valeriu Turcanu) si “Liceenii in 53 de ore si ceva” (cu George Sovu).

 

Invitate la Ro-IFF vor fi actritele Susan Main, Emily Alexander-Wilmeth si Maria-Victoria Dragus si regizoarea Irena Skoric.

 

Cea de-a opta editie a Romania International Film Festival este organizata sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, Centrului National al Cinematografiei, Arhivei Nationale de Filme – Cinemateca Romana si Muzeului National al Taranului Roman.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.