Citeodata, mi-e si mila de hartia asta frumoasa, ucisa-n lupta nedreapta cu ignoranta, blegeala lingvistica, aberatiile semantice. Ma uit la reviste si stiu cat costa sa tiparesti asemenea rasfat grafic. Iar cind calculez cate zeci de mii de euro platesc unii ca sa umfle pe piata coscogeamite delirul, aud iar rasul dracesc al nedreptatii.
Ignoranta lui, baza soarelui
Cred ca legea protectiei consumatorului ar face bine sa se ocupe si de soarta celor nevoiti sa citeasca, de exemplu, urmatorul rubin filosofic (am ales la intamplare, din Harper’s Bazaar): „Este imposibil sa prevezi neprevazutul (…) Credeti-ma, neprevazutul are acest prost obicei, sa apara cand il astepti mai putin“.
Nu stiu de ce, dar eu prevazusem, cu tristete, toate neprevazutele sclifoseli care au fost publicate-n susnumitul terfelog.
Marea invinsa la aceasta competitie a tremuriciului ilogic este Beau Monde, care atacase cu ceva epocal: „Cand prea mult este prea mult, iar putin este deloc“. Genial! – dar, cu regret, va anuntam ca titlul a fost revendicat de neprevederea neprevazutului din Bazaar. Mai incercati luna viitoare – n-am nicio indoiala ca aveti sanse mari.
Acelasi sfat pentru Bolero, care isi incercase norocul, la randul ei, la trofeul „gogomania lunii“, cu un subtitlu profund ca o vagauna: „Baza e de baza“. Asa-i, cu conditia sa ai macar ceva la baza, cand te-apuci de tacanit in tastele de plastic.
A luptat vitejeste si Cosmopolitan, pentru aceeasi cupa de aur, cu nestemata „Monotonia se poate instala in patul vostru mai repede si mai pe neasteptate decat va asteptati“. E adevarat, nu ma asteptam sa se intample asa pe neasteptate, dar, pe de alta parte, ma asteptam sa gandesc asa.
Alte reviste au pe constiinta nervii nostri, proliferand niste bubite crase. „Aceasta este este mai putin tare“, ne bate la cap Avantaje cu o clona, in caz ca nu pricepem din prima. „Amblajul medicamentului“, ciobeste aceeasi revista un cuvant nevinovat.
Harper’s Bazaar scapa tastatura pe jos si, din acest soc, rasar margaritare: „momentul pentru o trecerea in revista“, „surpinde prin originalitate“, precum si titloiul „Lectia de camunflaj“, o fonfaiala asortata cu guturaiul de sezon, presupun.
Beau Monde stalceste un titlu care, culmea ironiei, sprijina numele revistei. Traim intr-o lume frumoasa, dar ortografiata cu picioarele: „Australia, ultima frontira“. Si, daca tot era ultima, am vandut-o cu nasturi si litere lipsa, ce naiba. „Rochiile pe care alege“, mai bolboroseste Beau Monde. Pana acum, te rugai de ei sa puna „pe“-ul la acuzativ, acum ii implori sa scoata pronumele de unde l-au ascuns. Nu vreau sa stiu in ce va consta faza a treia a bolii.
„Ce iti rezerva astele in 2009?“ intreaba retoric Bolero, terciuind un „r“ care nu
i-a gresit cu nimic. „Vei ajunge in de situatii jenante“, ameninta aceeasi revista. Mai jenante decat sa uiti niste prepozitii aiurite in calea omului? Tot
ce-i posibil. Tot in Bolero, ma impiedic de forma „comfortabil“ si sunt tentata
s-o pun pe seama obsesiei pentru englezirea neamului (prost), cand vad, mai jos, boroboata lata: „Minnessota“. Pentru un anglofon fidel, e penibil nu atat ca habar n-ai de forma corecta
„Minnesota“, ci ca nu te interesezi macar, inainte de a carcali foaia. „Infuntand tumultul orasului“, mai scrie Bolero.
L-ati infruntat pana v-au sarit fulgii literelor, am impresia.
Iata ce pot face doua-trei bumbace
„La intalnirea cu de parintii iubitului tau“, fierbe si Cosmo o tochitura similara cu cea brevetata de Bolero. „Chestionar privind partenul de tatonari amoroase“, mai sparsera ei un cuvant fara aparare.
Cu lacrimi in ochi, am mai citit in Cosmo forma „efevervescenta“, va rog sa ma credeti ca am copiat litera cu litera, nici nu pot sa citesc ce-au scris aici. Va rog din suflet, cand mi-o veni vremea, sa ma dati pe mana unui logoped bun!
Revista Elle e plina de purici de genul „decadouri“, „autocadoul“, „newbradul“, asta in timp ce Glamour sparge si ea
cate-un cuvant si-l ascunde sub covor, ca sa amane scandalul: „propune un cu cinci nuante“.
Iar The One striga ceva despre „rujul rosu si ondulele“, „uluitor in setergerea ridurilor“ (evident ca e uluitor, daca e scris in halul asta), „nu se exfoliea si nu curge“. Daca nu curgea, picea.
Dar tot din Unica-mi provine sentimentul acela unic de disperare: „lui si celoralti din familie“, „doua mani dibace“, „Alexia ea se machiaza singura“, „protecttieapicioruluicuanutorulincaltamintei“, „mancaera preferata“ (de doua ori intr-o pagina, de unde vad ca e o problema la topaiala degetelor pe taste, e un carcel undeva!), apoi „acesti radicali liberi un sunt inactivati“, „le supporta ghidusiile“, „se spunecasecretulotelului“ (va implor, reparati-va tastaturile, ca asa o tineti de doua luni!), precum „simti o mancarime-n portofel, a shooping“ (habar n-am ce-i ala shooping, hotarati-va, ori shopping, ori shooting, numai iertati-ne!).
In concluzie, ca sa terminam cu termenii pociti de soarta, daca Harper’s Bazaar este filosoafa lunii, cu neprevazutul care vine fara sa-l prevezi, Unica este, ca si luna trecuta, campioana ortografiei cotonogite de soarta.
Si trecem la delirul cu amanuntul: „Prosop de bumbac – nu-i asa ca-ti vine sa-l mananci?“, chicoteste revista Avantaje. Doamne, ce trauma din copilarie si ce cosmaruri pentru care ma-sa n-a avut bani de psiholog au facut ca un om sa incite populatia la mancat stergare de bumbac?
„Ziua de maine incepe acum“, sustin ei. In cazul meu, nu e lipsit de adevar, e miezul noptii peste un minut si oarece secunde, deci la momentul zero voi putea rosti tampenia susmentionata, fara sa rad. Atat, nimic mai mult.
Bazaar-ul isi umple tarabele cu „coliere decadente“, „hotel decadent“si „bijuterii declarative“, fixatii bombastice scoase din samburii mintii, la ore de maxima audienta si minima concentrare.
„O alternativa inedita si totodata pentru petrecerea noptii dintre ani“, innoada ei o propozitie ca un colac de coca impletita.
„Diana Dondoe este ambasadoarea noastra titrata“, mai fulgera Bazaar, iar prin aceasta recitare publica insinueaza, deci, ca ambasadorii pe care-i avem prin tarile lumii n-au facultati, au tras doar de niste parlite de licee – si alea fara bacalaureat.
Mancare cu mandat de arestare
Revista Beau Monde ne mesteca timpul pe furis, dupa ce ne promite ca nu ni-l mananca sub nicio forma: „Si pentru ca timpul costa – masurat fie el in ore sau in hartie tipografica – vom intra numaidecat in subiect“. Ei, cand s-o masura timpul si-n sticla reciclabila, carton ondulat sau placi prefabricate – nu numai in hartie – sa ma chemati si pe mine, ca ma intereseaza aspectul, din punct de vedere cosmic. Si, oricum, mai mult timp ati pierdut spunandu-ne ca timpul nu se pierde, decat daca navaleati direct in subiect.
Aceeasi Beau Monde slobozeste un porumbel multilateral dezvoltat: „Insa daca totusi esti inca confuza, iata cateva sfaturi“. Ia de colea un sfat: daca-totusi-inca ala e mortal, admit ca e o formula inedita. Tembela, dar inedita. Iar cacatelul din „inca confuza“ e de-a dreptul gingas, ca un scutec folosit.
Tot Beau Monde ne ureaza niste „Sarbatori cu cele mai complexe formule de hidratare“. Pai daca da o lapovita, e perfect, dupa parerea mea. Macar capata si pamantul o masca astringenta, urmata de un masaj facial cu (ironia soartei) argila.
Revista Bolero trece la prelucrarea prin aschiere: „Exfoliaza-te in fiecare zi“. Sa se calculeze, asadar, de cate zile avem nevoie, in ritmul asta, ca sa ajungem la dimensiunile sexy, de vis, ale unei nuieluse de prun.
„Stiau ca mancarurile tale favorite nu sunt nici imorale, nici ilegale si nici nu ingrasa peste masura ?“. Uite ce-a inteles Bolero din expresia seculara ca „tot ce-i bun e imoral, ilegal sau ingrasa“: ei credeau ca totul se refera la mancare. Adica, daca pizza ingrasa, frisca e imorala, iar sunca de Praga expirata e ilegala, normal. Mai aflam despre o asa-zisa actrita ca va avea „un rol lolitic“ in nu stiu ce film. Am priceput ca asta venea de la biata Lolita, dar e cam trasa de par, suna a isprava elipsoidala oolitica, un pumn de fosfati care precipita mineralele. Plina de spirit de calitate, ca de cand se stie, Bolero contine si un subtitlu glossy inspaimantator: „Ce pana mea?!“. Si, ca un facut, iarasi le sar fulgii reputatiei in toate partile…
Cosmopolitan mizeaza pe ceea ce stie mai bine. „Cum e sa saruti la comanda?“, sasafoneste ea o interogatie magistrala. Asculta comanda la mine, cu cantec si pupatura-nainteeeee mars! Stangu’, stangu’, gat, bot, stangu’ !
„Masculinizeaza-i bautura !“, cica. Un pahar cu izmene ar fi un inceput bun, nu stiu, zic si eu.
Un curent de aer cald in slipul atmosferic
Dau de ceva antologic in Cosmo: „Ca-ching, doar cu sunetul asta enervant al maruntisului in buzunar mai ramane iubitul tau“. Foarte inteligent, vasazica am furat o interjectie americana (dupa ce-a tocit-o revista Forbes bine) si-am plesnit-o in limba romana, unde contine automat aditivul sonor „caci“, ca sa zic asa.
„L-a determinat sa ajunga la psihiatru si pe calmante“. Daca nu punea pluralul la sfarsit, as fi crezut ca le-a determinat pe calmante sa-si faca programare la doctor.
E doar o chestiune de timp pana cand Cosmo trece la bataia de campi care a consacrat-o: „Uda-i slipul cu limba si apoi sufla aer fierbinte peste el. Senzatia va fi maxima“. Va cred ca va fi maxima, fiindca este, probabil, senzatia pe care o ai atunci cand faci pipi-n blugi.
Si inca doua chestiuni. Unu: de unde iei aer cald? Te bazezi doar pe emanatiile propriului gatlej? Sau cari un uscator de par in geanta, pentru orice eventualitate? Si doi: reteta asta functioneaza doar cand tipul poarta slip? Daca e in chiloti obisnuiti, senzatia nu e maxima? Si apropo, credeam ca, in sex, „senzatie maxima“ inseamna orgasm. Si-atunci, nu e cam devreme?…
In alt ungher de revista, Cosmo dezbate, cu emotia specifica sarbatorilor crestinesti, problema „cadourilor alese cu suflet si nu la plesneala“. Minunat! Dar sa stiti ca, de multe ori, mai degraba sufletul alege la plesneala, ratiunea e ceva mai atenta la detalii.
Cosmo are un pachet de sfaturi pentru cucerirea rapida a adversarului masculin: „Cum sa-i faci catelul sa te iubeasca“. Pentru inceput, intalneste-te mai rar cu stapana-su, ca sa nu faci patrupedul gelos. Lucru care demonstreaza ca, desi vei obtine respectul tacit al cainelui, nu vei avansa prea mult in combinatia cu persoana care-l tine-n lesa.
„Nu stii cat de reconfortant poate fi sa desenezi pe o carte de colorat“. Nu, ce-i drept, habar n-am fiindca, de cand ma stiu, pe cartile de colorat am colorat
si-atat. De desenat, desenasera altii, ca de-aia au si publicat cartulia.
Revista Elle patineaza printre formule care-ti dau vertij: „Pentru un tocilar pasionat de fonturi (ca mine), e ca si cum textul ar viola in grup ochii“. Foarte plastic spus, desi exista unele obstacole: ca sa ai viol in grup, ai nevoie de mai multi violatori, iar textul e unul singur. Viol in grup nu inseamna, frate, ca un tampit singur violeaza un grup intreg. Oricum, daca reuseste, intra si-n Guiness Book, la o adica – iar fraza ta devine valida, in acest caz.
„Interpretezi gresit abdominalele“, te cearta Elle. Nu stiu, pai lasa-le sa mai vorbeasca o data, poate acum pricep mai bine. Ce-i de interpretat corect intr-un adjectiv prefacut in substantiv, despre care nici nu stii la ce se refera: la exercitii, la colici, la crampe ?
Vacs and the City
Revista Glamour are, la randu-i, fite bilingve greu de suportat: „Am baut multe cafele la Starbucks, ca sa-mi inving jetlagul“. Gresit si clinic, si ortografic. O liniuta intre „jetlag“ si articolul hotarat enclitic ar fi fost foarte amabila, dar ma rog, nu-i si cu asta basta. In plus, cu cafelele nu-ti invingi niciun „jetlag“, ci doar somnul, ceea ce iti zapaceste si mai mult bioritmul agresat, in schimbarile de fus orar.
Tot Glamour, desi ne indoapa cu stralucire, prin definitie, tranteste o formula taraneasca: „Pastreaza-ti culoarea suvitelor cu un feon revolutionar“. Feon?! Pai daca tot ati renuntat la „foehn“, macar puteati s-o dati direct pe „fion“, sa-l poata pronunta oricine.
Asta in timp ce, la alta pagina, cineva a scapat un borcan cu termeni grei, o nuca verde-n peretele unei reviste in care, pana acum, doar caii erau verzi: „Suntem constienti de indemnul introspectiv al esentialitatii noastre?“
„Iti spunem noi tot ce se intampla in the city“, mai canta Glamour. Un carcalete foarte rafinat, recunosc, numai papitoii mai spun „in oras“, in ziua de azi.
Revista The One are alte probleme, cu mult mai presante decat esentialitatile introspective din Glamour: „E chiar asa o nenorocire sa fii un dandy in ziua de azi? Nu se mai nasc copii care sa vrea sa se faca dandy cand vor fi mari?“ Oho, sunt destui, mai grav e ca nu se mai nasc copii care sa vrea sa scrie decent romaneste.
Altfel, ce sa spun, framantam parafraze marete: „cea mai sexuala dintre lumile posibile“. Nici nu mai am curaj sa intreb „cum adica?“, fiindca mi-e frica sa nu primesc vreun raspuns.
„Burtica fericita in fiecare zi“, iti ureaza Unica, nerealizand ca insusi cuvantul „burtica“, desi se vrea jucaus, e terorizant pentru o femeie careia-i ies ochii din cap zilnic, dupa un set-game-match de abdomene, in vederea ameliorarii reliefului.
„Timpul petrecut alaturi de partener e diferit de timpul petrecut impreuna cu acesta“. Zguduitoare revelatie, au dreptate, fiindca am remarcat si eu: timpul petrecut pe langa revista Unica e total diferit de timpul petrecut cu revista Unica deschisa, sub nas. Si cand spun „diferit“, am folosit un jalnic eufemism, ca sa evit un razboi devastator.
Aceeasi Unica sare peste iapa cu o constatare paralizanta: „Tu miroseai toata a ciocolata si radeai la gandul ca, de pofta, ai putea gusta din ciorapi“. Incredibil! Eu inca mai sper, totusi, ca undeva, nu se stie cum, s-a sarit un rand si asa s-a produs tragicul accident.
