Valdis Jansons – De la heavy metal la operă

de

Baritonul leton Valdis Jansons a dăruit publicului român, în premiera din 13 ianuarie 2017, un Enrico memorabil, a cărui voce gravă și puternică s-a împletit splendid cu vocea Venerei Protasova în câteva duete de maximă emoție și intensitate. Valdis Jansens a debutat în operă în 2004 sub bagheta lui Antonello Allemandi. Câștigător a numeroase premii în competiții internaționale de ținută, Jansons a cântat până acum în peste 50 de mari teatre ale lumii. Și, acum, pentru prima dată în carieră, la Opera din București.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce înseamnă acest spectacol, Lucia di Lammermoor, pentru dumneavoastră?

Valdis Jansons: Este un rol foarte important pentru mine. Pot să vă explic mai bine, poate, printr-un exemplu: la treisprezece, paisprezece ani, când am fost pentru prima dată în public la Teatrul Balșoi, am fost copleșit, mi se părea un teatru foarte, foarte mare, iar apoi, peste ani, când am ajuns să cânt pe acea scenă, nu-mi puteam reveni din uimire, din emoție, la gândul că am putut ajunge într-un templu la care cu ani în urmă, nici nu îndrăzneam să visez. E la fel și cu rolul acesta, e ca un vis pentru mine. Nici nu îmi imaginam că pot ajunge atât de departe, dar iată că acum sunt aici și de aceea este un rol foarte deosebit pentru mine, de mare emoție. E un rol dificil din punct de vedere vocal, dar îmi face mare plăcere să-l interpretez, pentru că este un exemplu viu de belcanto și îmi oferă posibilitatea să îmi exersez abilitățile vocale.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Mergeați, deci, la Operă, ca spectator, copil fiind, dar nu vă visați pe scenă?

VALDIS JANSONS: Povestea mea este total inedită. Eu la cincisprezece sau șaisprezece ani eram chitarist într-o formație de heavy metal, iar visul meu era să fiu un chitarist grozav, într-o mare trupă. Pentru asta, însă, îmi doream să am o pregătire muzicală cât mai bună, așa că m-am dus la Academia de Muzică din Riga. Pentru orice altceva aș fi vrut să studiez în afară de canto clasic, ar fi trebuit să știu să cânt la pian la un nivel foarte avansat. Eu știam pian, dar nu la un nivel care să-mi permită să pot studia teorie muzicală, căci aceea era facultatea la care aș fi vrut să ajung. Prin urmare, singura specializare la care puteam fi admis era canto clasic. Eu uram opera, dar am înțeles că numai așa pot avea posibilitatea să studiez muzica în profunzime și, întrucât am fost admis la canto, am început să studiez. Profesorii mei au înțeles de la bun început că nu îmi plăcea opera și că m-am dus acolo ca să studiez alte lucruri, însă am fost nevoit să învăț să cânt și să avansez și, în aproximativ doi ani, a început să îmi placă. După vreo patru ani, îmi devenise și mie foarte clar că vreau să fiu cântăreț de operă și că voi continua.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Încă mai cântați, ca hobby, rock, heavy metal sau nu mai este posibil acum, după ce ați studiat operă?

VALDIS JANSONS: Este doar o chestiune de timp. Mai cânt din când în când, acasă, la chitară, jazz sau metal, dar nu mai am timp. Dacă vrei să faci bine un lucru trebuie să îi dedici mult timp. Iar acum acel lucru pe care vreau să-l fac bine este opera, căreia mă dedic total.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât timp dedicați studiului în acest moment al carierei dumneavoastră?

VALDIS JANSONS: Când trebuie să mă pregătesc pentru un rol, cânt câte o oră, o oră și jumătate pe zi. Însă mai sunt și alte lucruri de învățat în afară de cântat, atunci când te pregătești. Trebuie să știi puțin epoca, să cunoști personajele, literatura, libretul acelei opere. Ajută foarte mult să îți cunoști cât mai bine personajul.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ajută mai mult la cântat sau la o mai bună interpretare actoricească a rolului?

VALDIS JANSONS: La ambele. Nu are sens să arăți un personaj pe scenă fără să știi ce fel de personaj este. Trebuie să ai o idee foarte clară și completă asupra personajului tău și a operei ca să transmiți ceva mai departe, altfel este o muncă neterminată. Trebuie să o termini, să o finisezi tu și abia după aceea să o arăți publicului.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Câte limbi vorbiți sau câte înțelegeți?

VALDIS JANSONS: Vorbesc numai patru limbi.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: „Numai” patru limbi? Patru limbi sunt multe…

VALDIS JANSONS: Patru limbi nu sunt multe în lumea noastră. Dintre ele, engleza îmi este cel mai greu să o vorbesc. La Scala am lucrat într-o companie internațională foarte diversă. Aproape fiecare dintre cei din jur vorbea cel puțin șase limbi, iar eu mă simțeam stânjenit când regizorul se adresa nouă când în germană, franceză sau italiană și trebuia să îi aduc aminte că eu nu vorbesc germană sau franceză. De fapt, în afară de letonă, știu să vorbesc numai rusa, engleza și italiana, deși înțeleg spaniola, franceza și chiar și puțină chineză, pentru că am cântat și în chineză.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce credeți că face diferența între o seară de operă extraordinară, foarte reușită și una obișnuită?

VALDIS JANSONS: Depinde de mai multe detalii la un loc. Sinergia dintre artiști este unul dintre aceste detalii. Când urci pe scenă și vezi pe cineva cu multă energie, nu ai de ales, trebuie să mergi în aceeași direcție. Este o chestiune de energie colectivă. În plus, întotdeauna trebuie să fii sincer, pentru că publicul simte. Unii cântăreți fac asta doar ca pe o muncă, dar publicul simte diferența. Apoi, sigur că suntem și noi oameni, uneori avem o energie mai scăzută. Se întâmplă. Nimeni nu poate garanta că mâine va fi o zi de neuitat. Nu ai de unde să știi, trebuie să lași lucrurile în voia lor și pe urmă abia vezi dacă a fost o zi specială sau una obișnuită.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: V-am văzut alături de soție… Vă face plăcere să știți că soția sau altcineva drag se află în sala în care cântați?

VALDIS JANSONS: Da, mă simt mai bine când este și soția mea pentru că, fiind și ea tot cântăreață, știu sigur că am pe cineva acolo care îmi va spune exact cum a fost și îmi poate spune dacă ceva ar trebui îmbunătățit. Dar nu pot spune că aș cânta mai bine dacă ar fi și soția mea aici. Nu ar fi corect față de public, publicul este motivul pentru care existăm.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci și soția dumneavoastră este cântăreață?

VALDIS JANSONS: Este cântăreață de operă. Ne-am cunoscut în Italia. După patru reprezentații împreună s-a născut ceva între noi. Mereu glumesc spunând că e imposibil să trăiești cu cineva care nu este cântăreț și, în același timp, e imposibil să trăiești cu cineva care-i tot cântăreț. Dar adevărul este că-i un mare avantaj ca omul de lângă tine să înțeleagă toate stările prin care treci. Munca noastră este foarte frumoasă pe de o parte, dar și foarte grea pe de altă parte. Dacă lucrezi undeva unde programul este până la patru după-amiaza, munca se termină acolo, apoi te duci acasă și faci ce vrei. Noi, în schimb, avem tot timpul munca noastră cu noi, visăm rolurile, ne trezim gândindu-ne la ele, studiem partiturile tot timpul, este un proces intens și extraordinar. Activitatea noastră face parte din noi clipă de clipă. De aceea sunt foarte norocos că o am pe soția mea și că ea mă înțelege, așa cum și eu o înțeleg pe ea atunci când are de cântat și se pregătește.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vă înțelege chiar dacă stați mult timp departe? Pentru sărbătorile iubirii vă faceți timp, serbați, de exemplu, acum, Ziua Îndrăgostiților?

VALDIS JANSONS: Cel mai simplu și mai frumos lucru de Ziua Îndrăgostiților ar fi să fiu acasă, lângă soția mea, pentru că nu reușim să petrecem împreună cât timp ne-am dori. Acesta ar fi cel mai frumos cadou pe care ni l-am putea face unul altuia. Sper să fie așa.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: E, așadar, dificil să călătoriți atât de mult…

VALDIS JANSONS: Când studiam la Conservatorul din Italia visam cu ochii deschiși la cum am să călătoresc pretutindeni și la țările pe care abia așteptam să le văd. După vreo patru sau cinci ani, când ajungeam doar câte o lună pe an acasă, am înțeles că nu asta este partea frumoasă a vieții de cântăreț. Din punctul acesta de vedere este, într-adevăr, foarte greu. De câțiva ani nu mai am același entuziasm al călătoriilor, pentru că între timp am priceput că noi nu călătorim niciodată ca niște turiști, avem mult de muncă atunci când ajungem într-o țară străină și nu avem timp liber aproape deloc, foarte foarte rar se întâmplă să avem și puțin timp liber ca să ne bucurăm de o fărâmă din frumusețile locului. Pare foarte frumos din afară, dar de fapt nu este ușor deloc.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Acum lucrați cu unul dintre cei mai de seamă regizori, Andrei Șerban. Cum a fost această experiență?

VALDIS JANSONS: M-am bucurat enorm să fac parte din acest spectacol, dar în același timp recunosc că mă simt norocos că nu am avut eu rolul Luciei (râde)… Personajul meu contribuie la firul poveștii, are un rol important, dar ea este personajul principal, iar la ea mișcarea scenică e foarte solicitantă și dificilă, e drept că e și foarte impresionantă. La personajul meu a fost mult mai ușor, asta m-a bucurat, însă să știți că și mie îmi plac provocările! Și mi-a plăcut în mod deosebit curajul lui Andrei Șerban în această prodcție de a arăta lucrurile într-un mod diferit, prin simboluri pe care nu le vezi de obicei în operă. De exemplu, dincolo de faptul că Lucia e obligată să se mărite cu Arturo pentru a-i salva viața fratelui ei, nu este o poveste doar despre putere, ci și despre bani. Regizorul îți arată banii curgând și e șocant, vezi astfel nu doar explicația, ci și adevăratul mecanism din spatele acestei disperări, totul e arătat din alt punct de vedere.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este un punct de vedere diferit și asupra relației dintre bărbat și femeie…

VALDIS JANSONS: Da, așa este, iar Andrei Șerban a mers mult mai departe de povestea unei fete oprimate de către fratele ei care are dificultăți și se folosește de ea ca să le rezolve. El arată că aceste lucruri se întâmplă în societate, că societatea le îngăduie. Iar dacă societatea îngăduie oprimarea unei persoane înseamnă că ea însăși este oprimată de o putere mai mare, iar în această regie se poate observa legătura dintre societate și putere, nu doar dintre Lucia și puterea celor de lângă ea. Iar asta este extrem de interesant.

 

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *