Victor Socaciu, unul dintre cei mai iubiți reprezentanți ai creației folk romanești, Omul bun care, prin festivalul său aduce în fiecare an tineri cântăreți în lumina rampei, și-a dedicat ultima perioadă creației unui album tulburător, scris pe versurile lui Nichita Stanescu. Pe 31 martie 2014, un concert la Teatrul Excelsior va marca și lansarea oficială pe piață și spre inimile publicului a celor 12 piese ale sale, superbe transpuneri muzicale ale versurilor lui Nichita.
Fotografii de Paul Buciuta
Alice Năstase Buciuta: Tocmai ai lansat albumul Îmbrăţișarea, un album scris integral pe versurile lui Nichita Stănescu? Cum a început povestea ta cu Nichita. L-ai cunoscut?
Victor Socaciu: Da, ne-am cunoscut, în toamna lui 1982, după un spectacol al Serbărilor Scânteii Tineretului și tot atunci am stabilit, într-o discuţie foarte frumoasă, să începem să lucrăm ceva împreună. De fapt eu am venit cu propunerea asta, iar el s-a bucurat foarte tare.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce ar fi însemnat să lucraţi împreună?
Victor Socaciu: Există două moduri: să iau eu din textele pe care le-a scris el şi să încropesc o linie melodică sau, pe o linie melodică existentă, să scrie el un text. Ambele modalităţi le-am folosit lucrând şi cu Adrian Păunescu, de exemplu, dar şi cu alţi poeţi. Dan Verona a scris multe versuri după muzica mea. Aș fi încercat acelaşi lucru şi cu Nichita, chiar dacă știam că scrie destul de nearitmetic – mă refer acum la versuri – şi e destul de greu să-l prinzi într-o structură muzicală care şi ea are o matematică atunci când construieşti o piesă. Și așa am și stabilit, să ne vedem în următoarea perioadă și să ne apucăm de lucru. Am trecut o dată pe la el pe-acasă şi-am discutat, numai că era foarte multă lume în casa lui atunci şi-am amânat întâlnirea de lucru. Apoi a fost prea târziu… După ce-a murit, în `83, am rămas cu acest vis neîmplinit. Sigur că aveam în faţă toată opera pe care ne-a lăsat-o. Mai mult, a trebuit să încerc să mă descurc eu, de data asta, în „aritmiile” lui poetice şi lucrul ăsta s-a întâmplat în timp. Am scris zece piese și majoritatea sunt scrise anul trecut, când am început să găsesc firul acela al poeziei scrise de el care, într-adevăr, chiar dacă e vorba de vers alb, conţine o rimă lăuntrică pe care o descoperi adâncind foarte mult sensurile şi, mai ales, mesajul poemului. Asta m-a ajutat foarte mult şi cred eu că am izbutit un material bun. Acum, sigur că publicul larg va şti să discearnă acest lucru, să vadă dacă într-adevăr m-am ridicat la înălţimea versurilor lui. Nu cred că asta e posibil, dar sper măcar să nu cobor nivelul poeziei lui. Dimpotrivă, să-l potenţez pe cât e posibil.
Marea Dragoste – revistatango.ro: De ce anul trecut? Au trecut treizeci de ani de la întâlnirea asta şi de la prima promisiune. Cum au trecut anii ăştia şi, până la urmă, cum te-ai hotărât acum un an?
Victor Socaciu: Aşa a fost să fie. Am fost luat cu viaţa şi am tot amânat proiectul. Dar am găsit mai multă linişte anul trecut. Mai am şi alte proiecte tot cu poeţi români. Următorul va fi Eminescu.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce fel de stare îţi trebuie pentru a crea, în ce stare lucrezi cel mai bine?
Victor Socaciu: De data asta, cu Nichita, probabil că e nevoie să ai o anume vârstă, să trăieşti anumite experienţe în viaţă, să-l înţelegi deplin şi, mai ales, să-ţi recunoşti anumite vulnerabilităţi pe care versul însuşi ţi le developează; să ai curajul ăsta de a te expune. Dar dacă a avut el acest curaj, atunci pentru noi este mult mai simplu. Oricum, ideea de a face muzică pe Nichita Stănescu e una benefică pentru orice creator de muzică, pentru că îţi deschide noi orizonturi. E o lume aparte Nichita şi, dacă o să asculţi aceste piese, cred că ceva din Nichita vei descoperi şi în felul în care am tradus, mai degrabă, ce-a scris el, decât să creez eu ceva. N-am făcut decât să traduc muzical ceea ce Nichita a scris cu genialitate.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Poţi să-mi dai un exemplu de vers, de strofă care te arată şi pe tine vulnerabil odată cu Nichita?
Victor Socaciu: Poate fiecare piesă are ceva din ceea ce ţi-am spus, sunt și piese care au doar trei strofe, şi versuri mai lungi, şi unele versuri chiar scurte, foarte scurte, încât te gândeşti că nu poţi să acoperi trei minute cu atât de puţine versuri. Şi totuși,se dezvoltă pe muzică nefăcând niciun fel de demonstraţie de muzică în sine, ci pur şi simplu ajutând şi traducând ceea ce ne transmite el. E o mare bucurie. M-am îndrăgostit din nou de Nichita şi acum mă simt parcă mult mai în stare să scriu muzică pe versurile lui.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Şi până acum nu aveai nicio compoziţie pe versuri de Nichita?
Victor Socaciu: Nu, nu scrisesem deloc pe versuri de Nichita. Am scris pe Blaga, pe Goga, Păunescu, Dan Verona şi mulţi alţii (inclusiv poeţi străini), Spiridon Popescu, un poet interbelic excepţional, Arghezi de asemenea… Și încercări de texte ale mele, dar nu pot să le numesc neapărat poezie.
Marea Dragoste – revistatango.ro: În ce relaţii ești cu poeţii lumii noastre, cu cine mai lucrezi dintre cei care mai trăiesc? Mai trăiesc poeţi importanţi, cu care poţi să lucrezi?
Victor Socaciu: Sigur că mai sunt poeţi importanţi. Deocamdată însă, eu mă uit către poezia care mi-a scăpat în timpul tinereţii mele. Acolo sunt încă poeţi extraordinari… De exemplu Dinescu, un poet excepţional, care în perioada aceea a scris lucruri remarcabile. Din păcate, mai puţin o face în ultima vreme. Este luat şi el de viaţa lui atât de bogată. Dar mă refer strict la ceea ce a scris el în perioada aceea, când mai toţi poeţii contemporani au avut o activitate mult mai intensă, înainte de `89, decât după `89. Ciudat, dar ăsta este adevărul. Şi-atunci încă în acea perioadă mă mai adâncesc. Pentru cei de astăzi, cred că sunt eu oarecum depăşit. Mie îmi plac lucrurile care sunt mai penetrante şi directe, or, poeţii de astăzi lucrează destul de mult în abstract şi cred că, pentru muzică, într-adevăr e o problemă atunci când abordezi astfel de stil de text, de poezie şi cântec.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Spuneai mai devreme că ai maturitatea şi experienţa ca să-l poţi înţelege acum pe Nichita. Crezi că ne schimbăm odată cu trecerea anilor, suntem mai înţelepţi, suntem mai profunzi, mai puternici?
Victor Socaciu: Cu siguranţă! Nu dau exemplul clasic, cu vinul, care cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Dar se simte în atitudinea ta, în modul tău de a răspunde la ce este în exteriorul nostru şi, bineînţeles, şi faptul că mult timp am avut de petrecut cu noi înşine ne-ajută să mai înţelegem câte ceva din profunzimile trăirilor noastre. Pot spune că acum înţeleg deplin un Nichita, înţeleg deplin marii creatori, chiar şi pe Eminescu. Am abordat, de exemplu, „Oda în metru antic”, celebra poezie a lui Mihai Eminescu, pe care cu treizeci-patruzeci ani în urmă am vrut să fac muzică. Dar atunci nu m-a stârnit. Or, acum, recitind la un moment dat „Oda în metru antic”, de fapt rememorând-o, mi-am spus că pe un astfel de poem trebuie să scriu. L-am pus deocamdată în sertar şi probabil că va vedea lumina zilei la anul, pe vremea asta, sau chiar mai devreme, sau poate pe 15 ianuarie când e şi ziua lui Eminescu, dar este şi Ziua Culturii Naţionale.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Cred că îţi datorăm chiar ţie existenţa Zilei Culturii Naţionale, a fost propunerea ta ca deputat! Îmi spuneai că devenim mai înţelepţi cât să putem înţelege un univers al unui poet, dar suficient de înţelepţi ca să înţelegem şi de ce trăim, de ce murim, de ce iubim, de ce nu mai iubim? Ne înţelepţim vreodată cât să zicem „Da, ştiu!”?
Victor Socaciu: Putem găsi doar consolări că am încercat să facem lucrul ăsta. Să avem convingerea că măcar am încercat să înţelegem. Mai mult nu cred că putem să sperăm. E o problemă deja filosofică adâncă, prea adâncă şi nu cred că o fiinţă umană poate să ajungă la asemenea descoperiri.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Acum eşti liniştit în plan personal? Cum ţi-ai regăsit liniştea după despărţirea de Marina, care a fost, cu siguranţă, un moment foarte greu în viaţa voastră?
Victor Socaciu: Singurul regret vizavi de ce s-a întâmplat atunci este că, în locul unei despărţiri pe care ne-am fi dorit-o liniştită, fără niciun fel de excese în presă, am constatat că, din păcate, ea n-a reuşit să aibă această necesară atitudine şi a fost mult prea vehementă. N-am înţeles nici acum de ce şi cred că nici nu mai vreau să înţeleg lucrul ăsta. Până la urmă, oamenii sunt împreună, se despart…, trebuie să privim mai cu normalitate chestiunea asta.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Tu, ca persoană publică ştii că n-ai dreptul, de fapt, la intimitate, că până la urmă, orice gest vei face, bun sau rău, tot se va scrie despre asta.
Victor Socaciu: De-acord, dar trebuie, la un moment dat, să existe totuşi o barieră în chestiunea asta. Înţeleg foarte bine presa, înţeleg tendinţele ei de-a scormoni mai ales în viaţa oamenilor care sunt cunoscuţi. Dar tu trebuie, în primul rând, să-ţi impui o barieră în care să rămână măcar puţin loc virgin pentru intimitatea ta. Cred că asta e atitudinea normală. Dar pentru mine lucrurile merg bine, asta mă interesează, sunt din nou în mijlocul preocupărilor care m-au şi creat, într-un fel, ca persoană publică şi asta mă interesează cel mai mult.
Marea Dragoste – revistatango.ro: În afară de proiectul tău artistic, despre care vorbim acum, unde altundeva mai există Victor Socaciu?
Victor Socaciu: Victor Socaciu există şi, dacă accepţi sintagma, ca om al cetăţii. N-am reuşit să mă schimb. Cred că există adevăruri sociale pe care trebuie să le apărăm, să le spunem şi pentru care trebuie să ne luptăm. Că momentan sunt într-o poziţie guvernamentală e, poate, un lucru şi bun, dar, în aceeaşi măsură, şi un lucru rău. Îmi pierd prea mult timp din timpul pe care ar trebui să-l dedic creaţiei şi poate chiar vieţii mele, ca persoană fizică. Dar trebuie să accept că ăsta sunt, că implicarea mea în politică este una care vine din felul meu de-a fi, din educaţia mea şi-atunci tot ce pare a fi convenabil poate fi uşor înţeles şi acceptat.
Şi este cu folos truda ta? Mulţi oameni care ajung în politică spun că mai mult ţi se pun beţe-n roate, că, până la urmă, nu reuşeşti să schimbi cu adevărat în bine ţara asta.
Victor Socaciu: Sunt de acord cu ce spun şi cu ce cred oamenii. Într-adevăr, este foarte greu să schimbi anumite lucruri în politică. E un trend general care te ia şi pe tine ca un val. Însă, atâta timp cât eu îmi îngădui să fiu o insulă lângă alte insule, pot să fiu singurul care îşi face treaba la modul corect. Mă simt mulţumit şi am impresia că îmi fac datoria. Dacă la un moment dat se va întâmpla să pot ajunge la unele butoane care sunt mult mai importante decât cele pe care butonez acum şi să pot să influenţez viaţa oamenilor, o voi face cu onoare şi cu o dăruire şi generozitate absolute.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum eşti ca tată în perioada asta, cum ai reuşit să aşezi relaţiile tale cu fetele tale, cu Victoraş?
Victor Socaciu: Sunt în relaţii foarte bune cu fetele. Una e în Australia, lucrează la o firmă de avocatură din Sydney. Cealaltă e aici, în Bucureşti, este poetă, are deja două volume editate şi se simte la ea o sensibilitate foarte mare, iar acesta e un lucru care mă bucură foarte mult. Cu băiatul, care e şi cel mai mic, am întâlnirile cele mai dese. El e „teenager”, e adolescent şi, în perioada asta, are foarte mare nevoie mai ales de tată. Încerc să-i fiu cât se poate de apropiat, mă refer la timpul pe care să i-l acord, la atenţia şi, mai ales, la educaţia de care mă simt în continuare, fireşte, responsabil. Dar acum mă preocupă să descopăr cât de bun e într-un domeniu, să văd unde să-l canalizez cât de cât, să descopăr acest lucru care îl pasionează, care-l mistuie şi care să-i fie, dacă e aşa, o meserie pe care să o facă fără să simtă că munceşte, să se dăruiască unei munci care să-l împlinească vocaţional, să fie în consonanţă cu ceea ce simte, cu ceea ce iubeşte şi cu ceea ce munceşte.
Deci asta e ceea ce îi înveţi pe copii tăi sau ce i-ai învăţat, ce crezi că-i important, să-și descopere vocaţia?
Victor Socaciu: Vreau să descopăr la el chestiunea asta, el e atras în multe direcţii. Normal că poate fi un IT-ist excepţional, uneori chiar mi-era teamă că devine un hacker fiindcă mai şterpelea câte un ban din cardul meu. Sigur, nu la dimensiuni foarte mari. Dacă îşi însuşeşte ceva de la mine, nu consideră că fură, bineînţeles, pentru că ce e al meu e şi al lui. Însă această abilitate a lui pe calculator sigur că este, practic, cvasi-generală la vârsta lor aşa că încerc să descopăr, dincolo de această abilitate, şi altele care există, cu siguranţă.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum te regăseşti în copiii tăi? Cum te reflecţi în ei? Ţi se pare, într-adevăr, că sunt copiii nişte prelungiri ale noastre?
Victor Socaciu: Da, cred în teoria care spune că un arbore genealogic sau natura însăși lucrează îndelung prin diferite împerecheri până să ajungă, la un moment dat, să nască un geniu. Sunt mai multe generaţii care duc, în cele din urmă, la ivirea, la naşterea unui geniu. De aia se şi spune, dom’le, o sută de ani n-o să mai aveţi un om cum a fost – să zicem- Adrian Păunescu sau Nichita Stănescu sau oricare altă mare personalitate românească. Mai ales de la o anumită vârstă, pe lângă răspunderea pe care o ai faţă de copii, simţi şi dorinţa de a fi continuat. Şi de-aceea eşti foarte interesat de ceea ce se întâmplă cu copiii tăi, ce meserie au şi, mai ales, încotro se duce spiritul lor, în ce direcţii reuşesc ei să găsească viaţa și s-o înţeleagă. Pe de altă parte, mi-aş fi dorit să pot sta zilnic cu băiatul meu. Reuşesc mai mult în weekenduri şi în vacanţe, dar şi atunci, nu pot să fiu împreună atât cât îmi doresc pentru că are lumea lui cu calculatorul, are prietenii lui cu care se întâlneşte şi pe calculator, dar şi fizic. Şi-atunci am o sete continuă de a fi împreună şi cu fetele şi, mai ales, cu băiatul care, după cum spuneam, e la o vârstă critică.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai amintit adineauri că după moartea poeţilor se spune că vor mai trece mulţi ani până când vor apărea din nou personalităţi atât de mari. Cât de mult te-a afectat moartea lui Adrian Păunescu, atât de neaşteptată?
Victor Socaciu: El era un ipohondru, și acum mă refer la faptul că a fost într-adevăr neaşteptată această dispariţie a lui. El de multe ori se plângea că e bolnav şi-aveam senzaţia, pur şi simplu, că e un nou episod din acelea pe care le-am cunoscut ani şi ani de-a rândul. În momentul în care am aflat că a dispărut, am făcut aproape un şoc. Adrian Păunescu a fost un reper pentru mine, din multe puncte de vedere, a fost un tată spiritual, am fost legat de el ani şi ani de zile – cu doar o perioadă de zece ani în care a fost o răceală a relaţiilor – în rest am fost foarte, foarte apropiaţi. El mă considera cel mai bun produs al lui. Eu l-am considerat dintotdeauna unul dintre marii poeţi ai României din toate timpurile. Nu pot să spun cel mai mare, dar oricum, în pleiada celor care stau în primul rând. Și l-am considerat şi un om al cetăţii pentru că se vedea asta şi din ce scrie şi, mai ales, din activităţile lui, din ceea ce făcea chiar zilnic la revista lui, dar și ca om politic, devenit, aşa cum îi stă bine unui intelectual, om de stânga. Din păcate, a fost controversat de o anumită parte a societăţii româneşti. Dar din punctul meu de vedere, la ceea ce văd, chiar şi după moartea lui, ca reacţii la ceea ce a scris, mesajele lui Păunescu ating o coardă sensibilă a sufletului românesc şi el este asimilat profund de poporul român. El intră în folclor, aş putea spune.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai evocat mulţi poeţi bărbaţi. Cum ţi se pare lirica feminină, te-ai gândit vreodată să scrii pe versurile Anei Blandiana, care este absolut colosală, sau ale Ninei Cassian, sau…
Victor Socaciu: Nu ştiu, nu am o prejudecată, însă destul de puţin m-am apropiat de poezia feminină. Cu toate acestea, am scris un cântec pe versurile Constanţei Buzea cu ani în urmă, un poem foarte, foarte frumos. Se numeşte „Colina”, a apărut pe un album, cred că în 1981 şi, pentru că avea un lirism cu totul aparte şi, probabil, avea nevoie de condiţii mai speciale pentru a fi cântat live, a rămas doar un cântec pe o placă de vinil şi atât. Sigur că, uneori, îmi mai amintesc de-această piesă unii dintre cei care m-ascultă, cărora li se pare un lucru deosebit şi de-o fineţe, de un rafinament mai aparte.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar acum te vom auzi cântând pe versuri de Nichita Stănescu. Ce va fi special la concertul din 31 martie?
Victor Socaciu: În primul rând, concertul va avea loc chiar pe 31 martie, ziua de naştere a poetului Nichita Stănescu, o zi de sărbătoare a poeziei. Am invitaţi de vază, o să vină marele actor Alexandru Repan, şi el un îndrăgostit de Nichita, am de asemenea, în jurul meu, o echipă, un grup de zece oameni care cântă vocal, numai bărbaţi, cu care voi aborda anumite piese şi mai vechi, şi mai noi, lucru care, practic, va fi o surpriză pentru cei care îndeobşte cunosc muzica mea, recitalurile mele. Am invitaţi nişte cântăreţi tineri, un grup folk de mare perspectivă după părerea mea, Contraste, şi vor fi și alte asemenea surprize plăcute pentru cei care vor veni în seara zilei de 31, la Teatrul Excelsior, de la 19:30. Sper să fie un eveniment care să aibă căldura şi frumuseţea versului lui Nichita, să fie şi un omagiu. Îmi doresc apoi ca mai multe astfel de lansări să le fac în câteva oraşe importante ale ţării, în zone mai mari, la Iaşi, la Cluj, la Timişoara, Craiova, Braşov şi nu pentru a-mi pune o activitate concertistică în agendă, ci pentru că știu că Nichita poate fi cunoscut mult mai uşor prin cântec. Cântecul are această dimensiune aproape sacră, de a tulbura sufletul până la a face lumină în el, de a crea armonie în suflet, de a reaşeza totul într-o stare de normalitate. Muzica are la bază armonia, iar armonia muzicală induce sufletului o stare armonică. Sufletul, dintr-odată ieşit din stresul care-l închistează şi care-l schimonoseşte, odată intrat într-un acord cu sine însuşi, transmite această stare şi mentalului, şi organismului. De aceea există şi terapie prin muzică. Baza muzicii este armonia şi baza universului este armonia. De aceea cred că muzica poate să fie un adjuvant pentru orice poem, pentru orice poet.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Şi cum altfel ne găsim echilibrul şi armonia? Tu în ce alte feluri îţi găseşti echilibrul, te rogi, te refugiezi, scrii?
Victor Socaciu: Trebuie să rimăm la ceea ce se întâmplă frumos în jurul nostru şi e bine să ne întoarcem la lucrurile care ne fac bine, care ne înconjoară. Dacă încerci să vezi cuminţenia copacului, să vezi frumuseţea florii şi liniştea şi înţelepciunea firului de iarbă, dacă te poţi dezbăra de toate ambiţiile pe care ţi le creează relaţiile tale cu această lume nebună şi te poţi dezbăra de relaţiile greu de susţinut, în general, atunci poţi găsi o lume în care, cu siguranţă, ai să te linişteşti, ai să-ţi vezi adevăratele tale puteri, adevăratele talente și aptitudini. Și-ai să întrezărești şi un pic de fericire pe care mai ales lucrurile simple ţi-o pot oferi.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Scrii, ţii un jurnal?
Victor Socaciu: Aş putea să spun că pregătesc un fel de volum de haiku-uri. Pot fi şi vorbe de duh. Am de gând să mai trăiesc, să mai fac umbră pământului şi vreau să-mi aştern în scris tot ce cred eu că e important să rămână după mine.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Să rămână după tine… Cine ai vrea să se spună că a fost Victor Socaciu? În ce definiţie te vezi cuprins, cumva, pentru eternitate?
Victor Socaciu: Probabil că mi-ar plăcea să se spună: „A fost un om de treabă, un om bun şi ne-a lăsat unele lucruri de o căldură aparte, de un umanism profund. El poate fi o faţetă a acestei lumi care are miliarde de faţete, dar el a fost o faţetă destul de bine conturată”. Oricum, mult mai aproape de adevăr vor fi vorbele spuse de cei care rămân si vin după mine, decât cele care se spun acum…
