Victor Socaciu: Eu sunt cel care iubeste mai mult

de

Este unul dintre cei mai iubiti reprezentanti ai folkului romanesc si a lansat, de curand, cel de-al 15-lea album al sau.
“Oameni de zapada”, “Charlie Chaplin”, “Caruta cu flori” sunt cantece care l-au adus pe artistul Victor Socaciu in viata si in inima noastra.

Parintii mei cantau romante, iar eu ma ascundeam sub masa si plangeam

Marea Dragoste / Tango: Cand au inceput legaturile tale cu muzica?

Victor Socaciu:
Din primii ani de viata. Provin dintr-o familie de oameni simpli, dar foarte deschisi, o familie mare. La fiecare aniversare a unei zile de nastere, se strangea tot familionul la noi acasa si intotdeauna cantau la aceste petreceri. Cantau si parintii mei, cantau chiar pe voci, impreuna cu ceilalti, cu fratii, cu rudele. Iar uneori, parintii mei cantau romante, care pe mine asa de tare ma impresionau, incat ma ascundeam sub masa si plangeam. Plangeam, chiar daca nu intelegeam ce inseamna o iubire trecuta, dar pe mine ma impresiona gravitatea cantecului, ma emotiona frumusetea armoniei vocale. Nu voiam sa ma vada cineva plangand, insa voiam sa ascult mai departe, asa ca stateam sub masa…

Marea Dragoste / Tango: Dar parintii tai nu erau cantareti de profesie…

Victor Socaciu: Nu, tatal meu era muncitor la uzinele Steagul Rosu din Brasov, mama mea tesatoare la Partizanul Rosu. Nu am avut o copilarie bogata, dimpotriva, locuiam intr-o casa saracacioasa, dar, cel mai important este ca am avut parte de toata dragostea lor, neimpartita – pentru ca eram doar unul la parinti. Dar amandoi aveau legaturi cu muzica, tata fusese tobosar cand era tanar, intr-o formatie la o casa de cultura muncitoreasca, iar mama mea a fost corista intr-un ansamblu foarte mare, si, la un moment dat, i s-a propus sa plece la Bucuresti  la un cor mare, probabil tot muncitoresc. Insa ea a refuzat, pentru ca tocmai se infiripase idila cu tatal meu. A ramas in Brasov si m-au avut pe mine. Si nici pentru mine n-au avut planuri muzicale. Tatal meu a vrut sa ma faca fotbalist; mama mea nu avea proiecte pentru mine, voia doar sa ma vada fericit candva, pe undeva, in lumea asta.

Marea Dragoste / Tango: Cum a fost relatia cu parintii? Mai traiesc?

Victor Socaciu: Traieste doar tatal meu, mama mea ne-a parasit acum 3 ani. Tatal meu este in continuare la Brasov, insa vine des la mine, la Bucuresti. Suntem intr-o stransa legatura, in continuare. Am avut o relatie foarte apropiata cu ei, foarte stransa. Fetita mea, Iulia, a fost crescuta de ei incepand cu anii ’80-’81, au crescut-o pana in 1990. Au stat foarte aproape de copilul meu, de Iulia, ne-au ajutat foarte mult si s-au si legat foarte mult de nepotica lor. Iulia este acum, insa, in Australia, la Sydney, si vine doar din cand in cand in tara. Nu o poate face des, dar tinem legatura saptamanal. 

Marea Dragoste / Tango: Ce face Iulia acolo? Are familie?

Victor Socaciu: Nu, nu s-a casatorit inca. Este angajata la o firma de avocatura. Si-a facut acolo studiile, incepand cu clasa a cincea. A terminat bacalaureatul acolo, urmand apoi niste scoli superioare. Acum are 28 de ani.

Marea Dragoste / Tango: Tu cum ai inceput sa canti? Cand ti-ai dat seama ca esti talentat la muzica?

Victor Socaciu: Eu nu mi-am dat seama ca sunt talentat. Dar cand am ascultat, intr-o seara, un baiat care a cantat la chitara in curtea noastra, unde ne stransesem un grup de adolescenti, am fost atat de impresionat, incat m-am tinut de acest baiat multe zile, sa ma invete si pe mine sa cant la chitara. Tatal meu si unchiul meu mi-au cumparat cea mai ieftina chitara de pe piata, costa 311 lei pe vremea aceea. Era din placaj, dar nu conta, pentru ca avea ceva rezonanta cutia aia si, daca mai si acordai corzile, iesea din ea o armonie care pe mine ma inlacrima. Baiatul acela mi-a aratat cateva elemente la chitara si, in mai putin de o saptamana, stiam chitara mai bine decat cel care mi-a dat primele lectii. Cand m-am dus eu sa-i arat ce-am invatat, mi-a zis: „De-acum trebuie sa ma inveti tu pe mine!“ Si atunci m-am gandit ca e normal sa aprofundez instrumentul.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai debutat pe o scena?

Victor Socaciu: La inceputul liceului pot sa consemnez debutul meu, pe scena scolii. Acolo aveam o trupa, Zodiac, si cantam piese din repertoriul unor trupe la moda la vremea aceea, Rolling Stones, si mai ales Beatles. Eu eram chitarist, si solist vocal, si sef al trupei. Urmasem cursurile de chitara clasica, la Scoala populara de arta, clasa profesorului Martinescu, celebru la vremea aceea in Brasov, si iesisem dupa doi ani de studiu foarte bine instruit. Asa ca eu alegeam piesele, le orchestram, si totul iesea foarte bine. In facultate, insa, trupa s-a spart, pentru ca toti membrii au plecat in diferite colturi ale tarii, la Cluj, la Bucuresti, la Timisoara. Eu am ramas in Brasov, singur.

Marea Dragoste / Tango: Si te-ai apucat de muzica folk…

Victor Socaciu: Da, incepuse miscarea folk in Romania. Vorbesc de anul 1972, cand s-a auzit pe radio Mircea Florian cantand. El a fost cel care mi-a atras atentia asupra folk-ului autohton. Mai citeam despre folk in revistele din acele vremuri. Si am inceput sa scriu si eu cantece. Cred ca era locul in care ma puteam desfasura cel mai bine. Cand eram in liceu, scrisesem un cantec care se numea „Frizerul“. Asta ca reactie la faptul ca directorul scolii, de cate ori faceam un pocinog, ne tundea pe toti. Asta era masura disciplinara pe care o lua. Si eu am scris atunci cantecul „Frizerul“ si, bineinteles ca am devenit figura centrala a liceului, fiindca era chiar un act de curaj sa protestezi pe vremea aceea, si, mai ales, sa dai in director si sa-l iei la misto. Ori folk-ul era tocmai reactia la tot ce se intampla in jur, la bine si, mai ales, la rau. Si mi se potrivea manusa genul asta. Si am scris cantece care circulau in mediul universitar brasovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brasov se infiintase Cenaclul Dacia-Felix, inainte chiar sa apara Cenaclul Flacara. Si cantam atunci un cantec care avea ca refren „va veni o zi, cand fiecare va simti ca a devenit o tinta“…

Marea Dragoste / Tango: Erau versuri scrise de tine?

Victor Socaciu: Da, versurile mele. Acest cantec a fost preluat si a ajuns la urechile lui Adrian Paunescu, vorbesc deja de anii ’74 – ’75. Si Paunescu a zis „cine a scris asta?“ Si i s-a spus ca un baiat de la Brasov, eu… Mie mi-a povestit Gheorghe Gheorghiu intamplarea. Si Paunescu a zis: „Ia sa mi-l aduceti pe baiatul asta!“. Si am fost chemat, am ajuns la revista Flacara, in Bucuresti, am asteptat sa apara maestrul… Si cand a aparut, m-a chemat in cabinetul lui si mi-a zis: „Ia canta chestia asta!“ Si am cantat. Si mi-a zis: „Exceptional, cum ti-a trecut prin cap asa ceva? Uite, diseara debutezi.“ Era un spectacol la Teatrul National. A fost o seara magnifica, in care i-am cunoscut indeaproape pe Mihail Stan, pe Florian Pittis, pe Leopoldina Balanuta, pe Pino Caramitru, si nenumarati cantareti folk. Mai erau si Radu Gheorghe, si Eugen Cristea… Iar ca folkisti, Vintila, Doru Stanculescu, Vali Sterian, Adrian Ivanitzchi. O pleiada de exceptionali cantareti, care chiar faceau folk la vremea aia, folk veritabil.

Marea Dragoste / Tango: Ce ciudat… Tu nu ai debutat ca toti ceilalti ducandu-te tu catre Cenaclu. A fost invers, Paunescu a auzit de tine, si nu de muzica ta, ci de versurile tale…

Victor Socaciu: Asa este. Dupa aceea am ramas in Cenaclu si am inceput sa scriu din ce in ce mai multe piese. Piesele care m-au consacrat in prima perioada, atunci, au fost „Oltule“, „Un punct de vedere“ – care a fost, cred, cel mai puternic protest care exista la vremea aceea in Romania, intr-o forma artistica. Pe versurile lui Paunescu.
„Revolutia e-n noi, flacara sporiti-i. Nu e cale inapoi, jos imburghezitii!/Jos, adica pe pamant, si cu noi la treaba,/Unde muncitorii sunt si copiii intreaba“. Noi eram copiii care intrebau. Au mai venit, dupa aceea, cantece cum ar fi „Oameni de zapada“, „Charlie Chaplin“, „Tata si caii“, „Roata“, care au inceput sa ma impuna in prima linie a folk-istilor.

Marea Dragoste / Tango: Si cum a fost spectacolul de la National?

Victor Socaciu: In acea seara de la Teatrul National, am mai cantat, in afara de „Tinta“, un cantec de muzica populara si „Sub scutul amurgului“, pe versurile lui Lucian Blaga. Dupa ce am terminat „Tinta“, s-a asternut o tacere in sala… Ca in orice conventie, intr-un spectacol se aplauda sau se fluiera. Dar dupa ce am cantat eu nu se intampla nimic… Eu inchisesem ochii, cantasem, poate si din cauza emotiilor eram foarte transpus… Si au trecut o secunda, doua, trei, patru… Era o tacere ciudata. Nu se auzea „niciun aplauz“ – cum mai spune un coleg de-al meu. Si apoi, dintr-o data, au izbucnit aplauzele de parca s-ar fi pravalit lumea peste mine.

Marea Dragoste / Tango: Asa a inceput povestea ta in Cenaclul Flacara, dar cum s-a terminat?

Victor Socaciu: Pot sa spun ca eu tineam foarte mult ca spectacolul Cenaclului sa nu iasa pe stadioane pentru ca se pierdeau fiorul, taina, misterul pe care il aveam in salile inchise, in care se auzea fiecare firicel de nota muzicala.
Iesind pe stadion, nu mai erau decat demonstratii de forta. Stadionul nu mai oferea intimitate, in schimb, oferea lucruri la care eu nu tineam. Marile multimi care aclama, care striga, care se manifesta zgomotos nu mi-au placut niciodata. 

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca asta ar putea fi o explicatie pentru faptul ca in ultimii ani de cenaclu marii cantareti se retrageau? Sau e vorba si despre relatia cu liderul Adrian Paunescu?

Victor Socaciu: Ei s-au retras incet-incet, fiecare din motive personale. Eu spun asa: cu cat incepi sa ai un public mai numeros, cu atat trebuie  sa scazi nivelul. Daca te adresezi unui public foarte larg, nivelul artistic nu este intotdeauna ridicat.
Relatia cu Adrian Paunescu era si ea foarte importanta. Adrian Paunescu vedea in noi aceiasi no-name pe care i-a descoperit si pe care tot domnia sa i-a consacrat, dar nu intelegea ca oamenii astia trebuie sa se defineasca ei insisi, trebuie sa-si gaseasca propria lor identitate. Iar in Cenaclu acest lucru nu era posibil. Identitatea lor era estompata de personalitatea lui Paunescu, de vointa lui Paunescu, iar ei, in mod firesc, au trebuit sa se desprinda. Un artist nu poate sa stea in slujba unui singur om, el trebuie sa se exprime pe el insusi, sa fie in slujba publicului sau. Artistul are drumul lui, care este unic, si care nu trebuie sa fie neaparat al cenaclului din care face parte. Dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, adica poetului ce-i al poetului. In Cenaclul Flacara s-a creat o arhiva de cantec cu valoare de patrimoniu.
Am stat vreo 4-5 ani deoparte

Marea Dragoste / Tango: Si drumul tau ca artist pe cont propriu cum a evoluat dupa plecarea din Cenaclu?

Victor Socaciu: Am functionat aproape doi ani alaturi de „Serbarile Scanteii

Tineretului“ conduse de poetul Lucian Avramescu, si apoi am avut o cariera asa cum o are orice alt artist din Romania, fara sa fie legat de un fenomen anume artistic sau grupare artistica. In acei ani, a scoate un album era o problema foarte mare. Si, totusi, imi amintesc ca am scos primul album si s-a vandut in cateva sute de mii de exemplare, ceea ce, in aceste vremuri, pare incredibil pentru Romania.

Marea Dragoste / Tango: Acum nu mai vinde nimeni atat de mult.

Victor Socaciu: Daca vinde unul 10 000, primeste Discul de aur. Iar atunci, noi toti din generatia aceea, pentru ca nu e vorba numai de mine, ci de toti artistii care scoteau un album, scoteam la Electrecord, care era singura casa de editare a albumelor, sute de mii de exemplare, asta era tirajul. Primul album pe care l-am scos a fost „Roata“, al doilea „Caruta cu flori“, pe urma „Viata, iubirea cea dintai“. Si apoi a venit Revolutia romana, care m-a prins si pe mine pe baricade, si s-au schimbat toate.

Marea Dragoste / Tango: Deci ai certificat de revolutionar, ai luptat in revolutie?

Victor Socaciu: Da, am un brevet, dar acum se schimba, se preschimba, si ma deranjeaza ca se cer tot felul de documente ca ai fost, ca n-ai fost prezent. Ca si cum daca eu am intrat in Radio, la primele ore are revolutiei, trebuia sa imi fac poze pe acolo, sa iau un fotograf cu mine sa ma imortalizeze in primele randuri, ca sa am dovezi… Nu vreau sa intru in amanunte pentru ca sunt triste. Dar o data cu revolutia, s-a intamplat ceva, cu fiecare din noi, si cu muzica noastra.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat in muzica?

Victor Socaciu: In prima faza, muzica romaneasca a fost data la o parte din dorinta fireasca a oamenilor de a asculta muzica straina. Atat timp cat in lume exista o industrie muzicala foarte profitabila, iar in Romania show-biz-ul era inexistent, influenta Occidentului a fost coplesitoare. Din punct de vedere tehnic, al dotarii studiourilor de inregistrari si al aparaturii, Romania este cu mult depasita, chiar si acum, dupa 20 de ani. Si atunci, am avut si eu un moment de stop in cariera. Mi-am spus ca e timpul sa vad ce se intampla in jurul meu, sa inteleg, si abia dupa aceea sa vad incotro merg. Si am stat vreo 4-5 ani deoparte, dar au fost ani in care am realizat ca nu trebuie sa schimb nimic. Si m-am intors la muzica.

Marea Dragoste / Tango: Si totusi, ce ai facut in acesti ani de pauza?

Victor Socaciu: Am fost chiar un intreprinzator. M-am amestecat in lumea afacerilor, si am facut treaba buna, la un anumit moment. Insa, in cele din urma, am renuntat, pentru ca nu eram facut pentru asa ceva. Eu cred ca este mai corect ca fiecare sa faca ceea ce a fost harazit sa faca. Daca unii fac afaceri si se pricep la treaba aia, e OK. Daca cineva e inginer si e bun, sa faca inginerie. Dar artistul roman era lipsit de orice fel de protectie, intr-o tara in care legea copyright-ului nici nu exista, dupa care a venit una facuta in bataie de joc, plina de imperfectiuni, care a dus la mii de procese in tribunale. Artistii, in general, sunt indivizi care se unesc mai greu. Sunt personalitati foarte puternice, care nu isi pot crea cu usurinta un sindicat, din motive specifice acestor tipare de oameni. Ei nu au putut sa isi ceara drepturile iesind in strada, cum au facut alte categorii sociale, care, pe buna dreptate ieseau. Si profesorii, care sunt o categorie speciala, au iesit tarziu in strada. Primii au fost muncitorii, taranii, soferii, categoriile astea mai dure, ei si-au facut sindicate serioase. In timp ce la intelectuali a fost mult mai greu… Iar artistul liber profesionist are cea mai nenorocita pozitie, din moment ce, dupa ce nu isi mai poate exercita profesia, el nu are o pensie asigurata asa cum au toti ceilalti, desi artistii profesionisti, care nu sunt putini, sunt multi, au adus, de-a lungul intregii lor cariere, sume foarte mari de bani la bugetul de stat.

Marea Dragoste / Tango: Acum in ce epoca a carierei tale te afli?

Victor Socaciu: Eu zic ca e o perioada buna a mea. Am mai scos vreo 4-5 albume, cam la doi ani distanta, si a fost o perioada in care s-au vandut binisor.

Marea Dragoste / Tango: Si s-au piratat…

Victor Socaciu: Si s-au piratat foarte puternic. In 2000, am scos un album „Cantece nationale“. Impotriva parerilor ca este o prostie sa mai scrii si sa mai canti cantece nationale, m-am incapatanat si am scos acest album, care a iesit intr-un tiraj de 1000-2000 de exemplare in Romania. In schimb, s-a reeditat in Basarabia si au fost vreo 10 reeditari. Acolo unde sentimentul national a fost mai incercat, aceste cantece au ajutat. Cantecul „Mama lor“, care a aparut pe acel album, si despre care prietenii mei spun ca este cantecul tranzitiei, este un cantec scris din disperare. Din disperare si din neputinta, si a mea, dar mai ales a clasei politice din Romania de a face ceva profund pentru poporul roman. „Buna tara, rea croiala,/Mama ei de randuiala,/~ia hoti, astia hoti,/Mama lor la toti…“

Marea Dragoste / Tango: Ti-aduci aminte ce te dezamagise cand l-ai scris?

Victor Socaciu: Da, este vorba de anul 1998, cand era CDR-ul la conducere, care venise pe un val de speranta extraordinar, in Romania… In ’97 au venit cu mult, mult amatorism la conducerea tarii si au facut lucruri groaznice, nu erau competenti, si atunci o mare parte din populatia tanara a parasit Romania. Cred ca suntem acum intr-o tara cu mai putin de 3-4 milioane de oameni valorosi, cei mai buni specialisti au fost atrasi imediat afara, cei mai buni meseria si lucreaza pentru altii. Chiar daca ei mai aduc ceva bani aici si mai ajuta poporul roman, este o mare pierdere.

Marea Dragoste / Tango: Cum ai luat decizia sa intri in politica?

Victor Socaciu: Sper sa nu par lipsit de modestie, dar m-am simtit intotdeauna om al cetatii. Asa am vrut sa fiu si ca artist. Sunt un om implicat in tot ce inseamna nevoile si grijile cetatii. Chiar daca nu am facut politica la modul concret, prin cantecele mele faceam politica. Si intr-o zi, absolut normal, m-am dus si m-am inscris in partid. Am ales stanga, pentru ca om de stanga eram, asa  am fost educat, nu mai spun ca am si trait intr-un mediu sarac. Om bogat nu sunt, si nu pot sa zic ca mi-as apara niste interese. Ani si ani de zile am fost un simplu membru de partid care si-a platit cotizatia, care se prezenta la sedintele de partid care erau uneori saptamanale, alteori lunare; care lua pozitie in sedintele de partid si isi spunea parerile si care, incet, incet, a inceput sa fie bagat in seama de propriul partid. Si pentru ca nu trebuia sa fiu un novice in ale politicii concrete, si pentru ca imi place sa fac orice lucru temeinic, am absolvit un masterat de management in politica, cu cativa ani in urma. Acum sunt vicepresedinte al departamentului de cultura la PSD. 

Marea Dragoste / Tango: Esti si membru in Consiliul de Administratie al TVR. Ce mai face Televiziunea Romana?

Victor Socaciu: Mi-as dori ca tvr sa fie cea mai vie televiziune de pe piata romaneasca, sa nu fie doar cenusie, stearsa, neutra, ci sa abordeze cu curaj cele mai profunde probleme ale societatii, din cele mai diverse puncte de vedere. Mi-as dori sa avem cei mai mari analisti politici inhamati in grilele de programe ale tvr, cele mai mari confuntari pe temele fierbinti ale noastre, ale tuturor, si, in acelasi timp, TVR sa devina scena tuturor artistilor romani, sa fie casa lor si chiar angajati cu carte de munca ai acestei institutii.

Eu sunt cel care iubeste mai mult

Marea Dragoste / Tango: De ce crezi ca in iubire sunt povesti care dureaza si povesti care nu dureaza? Care e liantul care face o relatie sa reziste in timp?

Victor Socaciu: Cred ca in orice poveste de dragoste trebuie sa fie vorba de dragoste din ambele sensuri. Iar atunci cand vrei ca o relatie sa dureze, unul dintre cei doi trebuie sa fie mai intelept si sa aiba mai multa intelegere… Unul iubeste intotdeauna mai mult, deci este mai vulnerabil, iubind mai mult, dar tot el este cel care are puterea sa duca cuplul mai departe.

Marea Dragoste / Tango: Tu esti in pozitia asta? Tu esti cel care stie sa iubeasca mai mult in povestea voastra de dragoste?

Victor Socaciu: Da, cred ca da. Cred ca eu sunt in aceasta pozitie acum. Iubesc, sunt iubit, dar eu sunt cel care, cred eu, iubeste mai mult.

Marea Dragoste / Tango: Cum a evoluat relatia ta cu Marina? Ai mai fost casatorit inainte, dar relatia asta ati facut-o sa mearga, desi sunteti amandoi personalitati puternice…

Victor Socaciu: Noi suntem… plastic spus, doua nuci tari. Sigur ca asa pot fi foarte multe cupluri, dar lucrul asta trebuie tratat cu multa intelepciune si cu dragoste. Eu plec intotdeauna – deci nu numai in dragoste – de la un principiu: iubeste-ti aproapele. Toate problemele se rezolva prin iubire. Atunci cand anumite lucruri te deranjeaza si iti produc tot felul de stari de anxietate trebuie sa te intorci la dragoste, la iubire si cu asta se rezolva problemele. Eu asa imi spun si, in 101% din situatii, chiar  se rezolva. Dar la concluzia asta nu am ajuns de multa vreme, ci in ultimii 7-8 ani. Cu iubire se rezolva tot.

Marea Dragoste / Tango: Dar gelozia? Te-ai gandit vreodata ca Marina te-ar putea insela sau s-ar putea indragosti de alt barbat?

Victor Socaciu: Nu sunt gelos. Ea, daca ma insala pe mine, consider ca se insala pe ea, nu pe mine. A trai duplicitar este o corvoada mare, inseamna a te minti in permanenta, si nu este usor. Deci nu imi pun problema asa. Daca, la un moment dat, aceasta iubire nu va mai avea resorturi, atunci probabil ca va trebui sa ne cautam alte drumuri, dar deocamdata exista un foc continuu care ma indeamna catre sotia mea.

Marea Dragoste / Tango: Cum eviti situatiile in care i-ai putea da ei motive de gelozie? Esti artist, categoric ai admiratoare…

Victor Socaciu: Ea s-a obisnuit greu cu aceasta situatie, in care eu primesc telefoane, scrisori ciudate, sms-uri ciudate… Acum s-a invatat, si nu o mai tuseaza cum se intampla la inceputuri. Lucrurile au intrat in normal din punctul asta de vedere. Eu incerc, atat cat se poate, sa evit asemenea situatii, pentru ca stiu ca o deranjeaza, dar efortul trebuie sa il faca ea, in primul rand. Totul pleaca de la incredere, daca nu exista aceasta incredere unul in altul… se darama sandramaua.

Marea Dragoste / Tango: Deci tu crezi ca exista fidelitate absoluta intr-o relatie, nu? Sunt foarte multi barbati care spun ca a insela nu are nicio insemnatate.

Victor Socaciu: A insela este o problema a celui care o face, si nu a celui care este inselat.

Marea Dragoste / Tango: Dar ai putea sa fii chiar tu cel care insala?

Victor Socaciu: Eu am trait aceste experiente, dar cand eram mai tanar, cand eram mai naravas. Stiu ce inseamna sa inseli si ce urmeaza dupa aceea.

Marea Dragoste / Tango: Cum ai inteles ca nu acesta e drumul?

Victor Socaciu: Totul pleaca de la cat de profund este sentimentul pe care il ai pentru persoana cu care esti si cat de mult te respecti pe tine insuti. Cat poti sa faci fata lacomiei din tine. Pentru barbati, in general, cuceririle nu sunt decat o forma de  alimentare a unor vanitati. Barbatul isi dovedeste lui insusi cat de barbat este. Sigur ca asta se dovedeste a fi o prostie cand privesti din perspectiva unei anumite varste. Poate in tinerete nu realizezi lucrul asta, il faci pur si simplu mecanic. Insa, de la o anumita varsta, incepi sa privesti mai profund si, cred eu, sa intelegi cu adevarat acest fenomen. In tinerete esti mai expansiv, esti mult mai entuziast, tot ce zboara se mananca. Dupa aceea, lucrurile se asaza si devii un individ mult mai lucid si mai responsabil.

Marea Dragoste / Tango: Dar are legatura cu varsta? De obicei, artistii sunt la fel de exuberanti si de nonconformisti la orice varsta, nu?

Victor Socaciu: Nu. Artistii trebuie sa fie asa cum spui tu in arta lor, dar nu in viata de zi cu zi. Eu cred ca aceia care fac parada de un astfel de exhibitionism doar fac pe artistii, nu sunt artisti.

Marea Dragoste / Tango: Nu te-ai gandit vreodata sa devii mai excentric? Sa te imbraci mai ciudat, sa porti cercei, sa porti haine care sa atraga atentia?

Victor Socaciu: Nu, nu. Nu. Eu nu am dat niciodata importanta formelor, ci fondurilor. De aceea artistii pe care i-am apreciat cel mai mult sunt niste oameni in viata de zi cu zi aproape stersi, dar sunt exceptionali in arta lor. Asa era Leopoldina Balanuta, era ca o torta pe scena, ardea, isi traia pe scena momentul artistic cu o intensitate care, pe tine, ca spectator, te transpunea in starea pe care si-o dorea artista, te ducea in lumea ei. In rest, era un om absolut normal, cu care puteai sa discuti orice problema, oricat de banala ar fi fost ea.

Marea Dragoste / Tango: Cand te-ai casatorit cu Marina, ea avea un copil din casatoria anterioara, apoi ati avut copilul vostru. Cat de greu ti-a fost tie, ca tata, sa cresti acesti doi copii si sa incerci sa nu faci diferente?

Victor Socaciu: E o vorba, „cand e in ograda la tine, e copilul tau“. Sa stii ca e adevarat lucrul asta. Atunci cand traiesti zi de zi cu un copil in care investesti chiar si un sfat, un gand bun, te legi de el cu fiecare zi. Si cu cat sunt zile mai multe, cu atat devii mai apropiat. Asa am fost si eu cu Marinusa, careia ii spuneam Missa mea, fiindca a fost de mica foarte frumoasa si am crezut ca intr-o zi o sa fie Miss Romania. Nu stiu daca va ajunge Miss Romania, nu o prea intereseaza pe ea lucrul asta, pentru ca prefera sa fie o studenta silitoare. Relatia mea a fost foarte calda si apropiata cu ea, cel putin din partea mea. Sunt insa unele probleme legate de varsta copilului care, la adolescenta, nu neaparat o ia razna, dar are momente cand nu mai accepta comunicarea cu parintii. Au existat anumite neintelegeri, dar nu numai cu mine, si cu mama ei. Cred ca sunt lucruri normale in orice casa.

Marea Dragoste / Tango: Cum a fost experienta cu Victoras? E primul baiat pe care l-ai avut si probabil ca a fost o experienta diferita fata de fetele de dinainte, nu?

Victor Socaciu: Este marea mea realizare, am avut un baiat la o varsta relativ inaintata, aveam 44 de ani cand s-a nascut el… Am fost si sunt fericit ca s-a mai putut intampla, nu ma mai asteptam ca in viata mea sa mai vina o asemenea bucurie. Iata ca a venit pe lume si, in ciuda faptului ca este un copil extrem de obraznic, neastamparat, facand parte dintr-o generatie dificila, normal ca este lumina ochilor mei.

Marea Dragoste / Tango: Experienta difera profund de la un baiat la o fata! Stiu din propria mea biografie, ai o fetita, o cresti intr-un anumit fel, apoi vine un baiat si o iei de la capat ca si cum nu ai fi avut copii niciodata, nu se mai potriveste nimic din ce stiai.

Victor Socaciu: Nu, nu se potriveste. Numai ca eu am fost atent, pentru ca, de la o anumita varsta, barbatul devine cu adevarat tata. Daca un barbat la 20 de ani are un fecior sau o fata, nu prea isi intelege rolul de tata, pentru ca este inca necopt. Un tata copt este dupa 40 de ani. De abia dupa aceea incepi sa devii mult mai responsabil in functia de tata. Fireste ca sunt cu ochii pe el si, fara sa isi dea seama, il controlez. Imi doresc sa ii arat toate fatetele acestei lumi, sa vad unde se misca el cel mai bine, unde are el interesul cel mai mare, unde este el mai curios si acolo, incet, incet, sa il ajut sa aprofundeze. As vrea ca munca lui sa nu insemne munca, sa fie pasiune.

Marea Dragoste / Tango: Daca ar fi sa te gandesti la un moment de mare bucurie, ce ai alege?

Victor Socaciu: Nasterea baietelului meu. Si ma bucur atunci cand copiii mei, care sunt cantecele mele, sunt bagati in seama. Ma impresioneaza foarte mult atunci cand termin un recital si lumea nu numai ca ma aplauda, dar se ridica in picioare… Simt respect pentru ceea ce fac, si asta este ceva care isca adanci reverberatii in mine.

Marea Dragoste / Tango: Dar un moment foarte trist, un moment greu in viata ta, cand ai suferit foarte mult?

Victor Socaciu: Am suferit in momentele de singuratate profunda, atunci cand simti ca nici Dumnezeu nu mai e cu tine.

Marea Dragoste / Tango: Daca ar fi sa alegi dintre cantecele tale pe cele mai dragi, pe care le-ai alege?

Victor Socaciu: E foarte greu, ca si cum ai alege intre copiii tai. Atunci cand faci un recital reprezentativ pentru tine, strecori si 2-3 cantece pe care tu le iubesti foarte mult. E un cantec, „Lasa-mi vara“, nu prea il stie lumea. E un cantec la care eu tin extrem de mult.

Marea Dragoste / Tango: Pe versurile tale?

Victor Socaciu: Da. Tin extrem de mult la el, dar nu a trecut, nu a ajuns cu adevarat la public. Cantece la care nu te astepti devin hituri. Si cantece la care tii enorm nu ajung cunoscute, iubite, si iti pare rau de ele.

Marea Dragoste / Tango: Esti si un mare iubitor de poezie. Care ti se par cele mai frumoase versuri pe care le-ai auzit vreodata?

Victor Socaciu: Mi-e greu sa iti spun ceea ce imi ceri. O sa iti spun de pe ultimul album niste versuri la care tin, foarte dragi. „Nu pleca, nu pleca, tocmai s-a-ntamplat ceva: inima mea a luat forma chipului tau/ Nu pleca, nu pleca, tocmai s-a mai intamplat ceva: sufletul meu a luat culoarea ochilor tai“. Sunt versuri pe care le-am asezat intr-un refren de cantec, un cantec special, cu o anumita istorie…

Marea Dragoste / Tango: Ai putea sa imi spui acea istorie?

Victor Socaciu: Nu. Cantecul e pentru toti, istoria lui imi ramane doar mie.

Interviu realizat in 2008 de Alice Nastase Buciuta
Fotografii: Roxana Iliescu

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA A SITEULUI MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI, CONFORM LEGII DREPTURILOR DE AUTOR, NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Foarte frumos ac interviu si de suflet .,

    coco decembrie 5, 2011 2:20 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *