fbpx

Vinul Dragobetelui – Feteasca Neagra

de

Vremuri noi, oameni noi, obiceiuri noi. Pare o ecuatie plauzibila pentru importul care a transformat mastile traditionale – destinate ritualurilor de purificare din pragul iernii – intr-o colectie haotica de vampiri, scolarite sexy si monstruleti de Hollywood. Acceasi ecuatie care a transformat zburatoritul de Dragobete in casatorii „de o zi” prin tramvaie, inimioare de matase si ilustrate sclipicioase cu pisici si iepurasi.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Si totusi, o mana de oameni au reusit sa readuca Dragobetele in randul sarbatorilor nationale, insistand asupra prioritatii mostenirii etnografice, a traditiilor periclitate de importurile „cool”, dar industrializate. An dupa an, sarbatoarea a crescut in anvergura, pana a redevenit „populara”. Mai exista, cu siguranta, parti din traditie inca necunoscute sau nepracticate, insa avem certitudinea unei recuperari.

Si, pentru ca nu exista sarbatoare dedicata iubirii care sa nu presupuna si un pahar de vin, ar merita observat ca recuperarea traditiilor isi gaseste o paralela si in lumea oenofililor. Chiar daca excesele consumeriste ar dicta un vin rozé, culoare acceptata drept cod in toate accesoriile de Valentine’s Day, sau macar un vin dulce – conform prejudecatii care spune ca „sexul slab” nu consuma decat bauturi dulci -, am sugera ca in acest an sa ne ocupam mai mult de renasterea unui soi traditional, Feteasca Neagra.
Ca soi national, s-a crezut ca are potentialul de a deveni universal, de a se inscrie in categoria vinurilor „mari” sau „grele”, cu potential de viata de multe decenii, vinuri pe nedrept considerate drept simboluri ale civilizatiilor din care provin. Si, acolo unde se constata ca nu se poate obtine acest rezultat, mai multi au incercat „intarirea” acestui soi prin cupajarea cu vinuri mai puternice, mai extractive, mai dense. Atat de mult incat caracteristicile soiului riscau sa se piarda, de dragul asumarii unor valori presupus universale.

In ultimii ani, unii producatori au acceptat ca Feteasca Neagra este un soi mai prietenos, mai ludic, si ca virtutile sale nu stau in nasterea de vinuri nemuritoare, cat in celebrarea unui traditional ”carpe diem”, in vinuri vesele, cu viata medie (5-10 ani), care spun povestea unui echilibru intre respectul fata de pamant si munca, pe de o parte, si dragostea de viata, pe de alta.
Patima Serii este numele purtat de Feteasca Neagra pe care Domeniul Coroanei Segarcea a integrat-o in cea mai recent lansata gama, Vardo.
Este un vin care spune exact aceeasi poveste: o revenire la valorile traditionale ale vinului autohton, o acceptare a naturaletii, fara a renunta la munca si grija care transforma fiecare vin intr-o experienta unica. S-a nascut astfel un vin care se imparte egal intre lumea sobra a muncii pamantului, a acumularii de experienta si a investitiei de pasiune si cealalta lume, a jocului, a serilor fara cravata, a naturaletii si a rasetelor de peste noapte.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.