Vlad, vara vie

de

Doamnă, noi nu suntem atenţi la semne: aşa păţim ce păţim de ne pierdem ca domnul Gavrilescu şi nu mai răspundem corect la nicio întrebare esenţială. Piere până şi umbra unei alte alegeri. Ne târâm oboselile nemulţumite, după noi, dintr-un anotimp într-altul, şi nimic nu ne e mai pe plac. Copiii desluşesc semnele minunilor şi ni le spun şi nouă, însă îi auzim?

Din faţa verii nu te poţi ascunde, n-ai unde fugi, e neîndurătoare: pune lupa direct pe celulita dospită în blugi, dezveleşte noi aluniţe cu moţ, scoate din joben migrene intempestive ca nişte iepuraşi albi, indigestii, otite, epiderme pârlite. Ori o iubeşti, ori o urăşti. Nu o poţi topi pe gerul gurii ca pe un antiseptic bucofaringian. O înghiţi ţinându-te de nas sau o adori legănând bricheta aprinsă în Noaptea de Sânziene, chiar dacă tu nu mai fumezi de mult. De-abia te-ai obişnuit să lipăi din şlapi pe faleză, că a şi trecut. Ştim cu toţii ce avem de făcut cu palăriile noastre, de la sfântă Mărie încolo.

În cursa verilor mele, startul îl dă mereu Vladuţ când îşi ia aer în piept şi suflă în lumânărele. Prietenul meu cel mai bun s-a născut de Solstiţiu, în ziua Luminii. Împlineşte 6+1, nu mai e de glumă! Aceasta este prima lui vacanţă de şcolar şi sunt foarte curioasă să aflu ce s-a mai schimbat în lumea lui din toamna trecută şi până acum. Noi ocolim temele plictisitoare sau care aduc pe limbă amintiri amare. La ce bun? Vlăduţ se perfecţionează în arta conversaţiei. L-a interesat de mic, o exersa cu efecte ironice pe toate persoanele de vârsta a III a şi a IV a din cartier, căci, pentru el, eram cu toţii un cap şi o gură, bastonul sau dinţii lipsă nu contau. Întreba ce avea de întrebat şi pleca, nu mai stătea la discuţie, dacă încercai să-l tragi de limbă. Şi-acum e la fel de impermeabil la chestii despre care n-are chef să-ţi vorbească, teme, serbări, poezii, rutina de şcolar. E inutil să-l descoşi, se face că n-aude sau răspunde monosilabic. Creşte comparând familia cea mică (a lui) cu cea mare (a lumii) şi cred că, de fapt, în asta constă marele secret al vieţii, căruia Vlăduţ i-a găsit, fără să ştie, dezlegarea. El îmblânzeşte lumea prin cuvinte. Îi vorbeşte mereu, o ademeneşte, o domesticeşte, o urcă cu el în lift şi o invită: “Vii şi tu pe la noi?” Şi-acum îmi vine în minte una dintre cele mai inteligente şi mai poetice fraze pe care mi-a fost dat să le ascult vreodată. Aş pune-o ca motto întregii mele vieţi. A rostit-o fetiţa ta, Iza, când a intrat intr-o baie friguroasă: “Ce bine ar fi să avem o fereastră pe care să o închidem!” (Ce bine ar fi să avem privirea ei care naşte ferestre de leac când viaţa ne ia cu frig!)

Vlăduţ are toate motivele să fie fericit: în cercul format de Mami, Tati şi Bica s-au mai prins două mânuţe în joc, ale verişorului lui, Andrei. Cred că se aştepta să vină pe lume direct pe trotinetă şi să-l ia cu el în parc, să-l instruiască, însă va trebui să se mulţumească şi cu un cărucior de bebeluş. Oricum, el are talent la condus, va fi un şofer excepţional, asta am prezis-o eu de pe la vreo doi ani, când conducea tot ce prindea sub copănele, maşinuţe, triciclete, inclusiv pe pisoiul Maricot, fie-i ţărâna uşoară! Aşa că Andrei va intra pe maini bune, se va obişnui cu adrenalina copilotului, foarte curând. Deşi Bica are mâna lungă când e vorba de păstrarea disciplinei în traficul de pe alei.

Din Bebe-Biiţel alias Băduţ, n-a mai rămas decât zâmbetul de reclamă de îngheţată. Încă mai e Vlăduţ, dar asta e o chestiune ce va trebui renegociată curând. Prinţul poveştilor mele de vară îşi sărbătoreşte din nou aniversarea în Ziua cea mai Lungă din An. Şi parcă-i aud glăsciorul clar, cum clopoţeşte de la lift: “Angi, vii şi tu pe la noi?” Mă grăbesc, Doamnă, spre el, căci nu în fiecare zi te invită îngerul Verii la el acasă. Tortul lui are gust de promisiuni însiropate, pun şi eu un cuvânt ca o îmbrătişare peste dorinţa caligrafiată cu literele verii.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *