Zsolt Török: Îmi era atât de frică de moarte, încât m-am apucat de alpinism

de

Unul dintre cei mai buni alpiniști ai țării noastre, arădeanul Zsolt Török, este, deopotrivă, un interlocutor ale cărui povești pline de înțelesuri îi fascinează pe toți cei care-l întâlnesc. Înțelepciunea lui s-a exersat în peste 25 de ani de alpinism, de curaj, de iubire, de autenticitate.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce calități psihice în plus față de ceilalți oameni presupune alpinismul?

Zsolt Török: Orice sportiv are ceea ce se numeşte disciplină sportivă. Fără asta, când dai de greu, renunţi. Problema e însă alta legat de alpinism. Dacă renunţi pe terenul de tenis, fiindcă ai jucat prea multe ore şi eşti epuizat, în alpinism momentul atingerii vârfului înseamnă exact jumătatea drumului. Acolo se termină ascensiunea. Scopul, însă, este să ajungi jos în viaţă, iar pentru asta este nevoie de forţă interioară. E greu de înţeles că vârful atins nu înseamnă nimic, ascensiunea reuşită înseamnă că te-ai întors în viaţă. Astfel, având în vedere că în alpinism totul se întâmplă pe terenul pe care joaca e soră cu moartea, oamenii care practică acest sport trebuie să gestioneze acest adevăr cu maxim de calm şi prezenţă de spirit. Din momentul plecării din Tabăra de bază până când te întorci, eşti o maşinărie care foloseşte orice pentru supravieţuire. Supravieţuire înseamnă eficienţă, conservarea şi dozarea efortului, managementul riscului, expertiză făcută mereu. Cunoaşterea sinelui, a terenului şi a tot ce se poate întâmpla cu doi paşi înainte. Alpinismul este sportul, în primul rând, al psihicului, iar abilităţile fizice sunt şi ele importante, însă multe persoane cu abilităţi fizice nu fac nimic în acest domeniu pentru că muşchiul cel mai important al alpinistului este, de fapt, creierul.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ați ajuns să dezvoltați și să cultivați aceste calități? De când și de la ce a pornit acest mod de a trăi, această pasiune?

Zsolt Török: Totul se face pas cu pas. Importantă este însă atitudinea. Sunt de principiul “nu ştiam că este imposibil, de aceea am făcut-o “. Oamenii trăiesc copy/paste de multe ori şi fricile li se par foarte normale. Dar dincolo de aceste temeri este ţara minunilor. Trist este că “zona de confort “pentru majoritatea este tocmai o viaţă trăită cu multe temeri. Alpinismul este sportul care dezvoltă încrederea în sine. Eram copil şi lumea adulţilor era foarte plictisitoare. Căutam ceva ce sfida obişnuinţa şi practica obişnuită. Alpiniştii sunt exemple bune, practicând un fel de haiducie modernă unde virtutea este să te întreci cu propriile slăbiciuni. Asta nu se termină niciodată. Astfel, adoptând acest stil de viaţă, am intrat în alt film. Îmi era atât de tare frică de moarte, încât m-am apucat de alpinism ca s-o înving, chiar în vecinătatea morţii.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați întâlnit și femei care practicau același sport, la același nivel de performanță?

Zsolt Török: Da, sunt şi femei care practică alpinismul însă ele nu sunt neapărat prea feminine. Să stai în frig, să te caţeri pe gheaţă, să stai în cortul îngheţat, să fii “câine“ nu lasă loc pentru dezvoltarea femininitatii, dar la acest capitol pot să spun și că avem o mulţime de păpuşi în societate lipsite de femininitate.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce anume face diferenţa între alpiniști, în afară de caracteristicile fizice, fiziologice?…

Zsolt Török: Eu consider că alpinismul îl pot practica persoanele care au setări mentale într-o anumită direcţie. Fără aceste setări ori pui viaţa ta în pericol, dar şi pe a celor din jur, ori faci paşi mărunţi pe care îi simţi a fi colosali. Fiziologia are strânsă legătură cu chimia, iar la nivelul corpului avem o mulţime de reacţii chimice care se transformă în informaţii către tot ce suntem prin neuroni. Din acest punct de vedere nu pun așa mare preţ pe nutriţie, ci pun accent pe puterea gândului care influenţează “maşinăria om”. La cote înalte, oricum, din punct de vedere fiziologic mori încet, dar sigur, acolo doar mintea te duce mai departe, iar medicii dau din cap fără să înțeleagă. Tot ce se întâmplă acolo sus, din punct de vedere fiziologic, e cu semne mari de întrebăre… Și astfel tot la citatul anterior ajungem: imposibilul e valabil pentru cei care cred în el.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Care a fost, în copilărie sau adolescență, prima întâlnire semnificativă cu muntele și cu ascensiunea?

Zsolt Török: Prima întâlnire adevărată a fost una tristă… Părinţii mei au renunţat să urce pe cel mai înalt vârf al Retezatului, și astfel ne-am întors acasă fără să fi ajuns unde visam. După mulţi ani, dar tot copil fiind, am urcat iarna singur Vârful Retezat în ideea că dacă mă duc singur nu are cine să mă întoarcă de pe drum. Reuşita pe vârf mi-a confirmat că pot, iar bucuria e greu de descris în cuvinte. Oamenii nu se împiedică de munţi, ci de pietre. Fie muntele de 2500 m sau de 8000 m, vârful e vârf, e un ţel. Dacă nu există vârf nu există nici drumul către el. În anul 2000 am urcat celebrul vârf Matterhorn. Îmi era frică , de aceea l-am ales. Or, după Matterhorn, am simţit că cerul, care este mereu limita, se poate atinge urcând pe următoarele trepte ale unei scări spre infinit.

Marea Dragoste / revistatango.ro: A existat vreun moment în care v-aţi spus că trebuie să va opriţi, vreo clipă atât de grea, încât aţi spus ”e ultima dată când fac asta”?

Zsolt Török: Nu, nu mă gândeam aşa, însă au fost momente când trebuia să renunţ. Devenea prea periculos şi astfel instinctul de conservare intra cu markerul roşu. Singura condiţie pentru a încerca ceva pe pământ este să fii viu, iar un alpinist mort nu mai are nevoie de gravitaţie, fără de care în alpinism ar dispărea totalmente miza. Creatorul a format stânca, omul a introdus gravitaţia în “matrix” şi a dat naştere la o mulţime de trăiri și emoţii.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar greutățile inerente faptului că trăiți în România, că la noi totul e de mii de ori mai complicat ca finanțare și susținere pentru acest sport cum le-ați depășit?

Zsolt Török: Nu le-am depăşit, trăiesc viaţa inconştientă a românilor, uitând de ziua de mâine. Încerc să trăiesc de la proiect la proiect, bucurându-mă de rezultate şi de moment. Poţi fi oricât de sus, poate mâine nu mai eşti şi o iei de la capăt. Oamenii în România nu înţeleg, în general, sportul. Pentru a iubi și înţelege sportul este nevoie de o bunăstare în societate, de o viaţă în care necesităţile primare sunt depăşite. România, în 27 ani, a recuperat foarte mult faţă de ţările din Europa. Preţul a fost însă de 10 ori plătit, nu s-a plătit în bani, ci în vieţi. Dacă prima generaţie lupta pentru supravieţuire, poate următoarele se vor ocupa de artă şi sport. Noi traversăm o etapă de instabilitate politică şi economică, iar în astfel de conjunctură alpinismul sună precum ceva extraterestru. Din cauza acestei conjuncturi nu am reuşit să acumulez cantitativ performanţe, însă calitativ, da. Ca individ am atins vârfuri şi scopuri, mai departe mi-aș dori continuitate, pentru care lupt în fiecare zi.

Alpiniştii sunt exemple bune, practicând un fel de haiducie modernă unde virtutea este să te întreci cu propriile slăbiciuni. Asta nu se termină niciodată.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum a venit și partea de speaker motivațional în cariera dumneavoastră?

Zsolt Török: În ziua de azi un alpinist trebuie să fie atât scriitor, manager, speaker, agent de vânzări, lider, cât şi ambasadorul sportului în sine. Speakerul s-a născut odată cu dorinţa de a împărtăşi, iar încet am observat că dincolo de dorinţa de a arăta altora frumuseţea munţilor s-au strecurat şi gânduri legate de filosofie , psihologie… De aici spre motivaţional era doar un pas. Pentru mine este foarte simplu, dacă învăţam din cărţi puteam greşi, având însă şcoala vieţii, mai multe vieţi trăite în aceeaşi viaţă, simţeam că pot trage concluziile şi să vorbesc natural. Ceea ce este autentic încă nu este demodat, de aceea cei care au ochi să vadă şi urechi să asculte selectează tocmai autenticitatea. Primele cerinţe însă nu veneau de la corporatişti, ci de la şcoli. Eram chemat în şcoli să vorbesc copiilor, iar eu îi tratam de la egal la egal rupând toate barierele obişnuite.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Aveți și dumneavoastră familie, copil – cum au decurs lucrurile în plan personal?

Zsolt Török: Viaţa de familie este gândită cu copii, iar dragostea între femeie şi bărbat nu e de ajuns la un moment dat. A avea un copil, însă, nu înseamnă doar o nouă jucărie, ci o responsabilitate şi o preocupare ce poate distruge tocmai dragostea. Această temă poate fi subiectul unui întreg articol, însă ce pot să spun este că sunt divorţat şi acest lucru nu are legătură cu alpinismul. De când am copil am trecut prin noi experienţe m-am născut şi eu încă odată, ca tată, de data asta. David însă nu este al meu, nu îmi aparține, ci este un om care porneşte în viaţă, iar rolul meu este să fiu cap de coardă pe traseele care pentru el pot însemna doar un început. Nu cred în ideea că “facem copii după chipul şi asemănarea noastră”… Ambiţiile personale ale părinţilor pot strica mult în dezvoltarea altfel naturală şi frumoasă a unui nou venit.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce calităţi speciale trebuie să aibă o soţie de alpinist?

Zsolt Török: Cred că oricare femeie care trăieşte cu un om care excelează sau se dedică unui domeniu nu este soţia obişnuită care îşi duce existenţa în zona de confort. Sunt urcuşuri şi coborâşuri mereu. Dar eu aş întoarce întrebarea altfel: ce calităţi trebuie să aibă bărbatul ca să trăiască cu cea mai frumoasă, gingaşă femeie, cu cea care aduce armonia în relaţie şi în casă, cu cea care iubeşte dincololo de aşteptări? Frumuseţea este de admirat, gingăşia este de simţit, iar armonia presupune înţelepciune multă…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum o încurajaţi pe femeia care vă aşteaptă acasă, cum o apăraţi de frică?

Zsolt Török: Îngrijorarea este firească dacă iubim. Dacă am fi indiferenţi am purta o mască, dar, sub mască, elementul iubire ar lipsi cu desăvârşire.

Marea Dragoste / revistatango.ro: S-au schimbat lucrurile în momentul în care ați devenit tată? Ați decis să fiți mai prudent, poate, sau să alegeți astfel traseele?

Zsolt Török: Niciodată nu aleg nimic luând în considerare ceva din jur. Alegerile mele sunt gândite în funcţie de posibilităţile mele. Astfel, nu conduc mai încet sau mă angajez în trasee mai uşoare doar pentru că am un copil. Dacă maşina, însă, nu poate mai mult sau condiţiile sunt nefavorabile, mă adaptez la condiţii. Nu cred că trebuie să renunţi la ceva. Mai degrabă cred că tot ce faci faci responsabil, cu sau fără copil. Modelul de bărbat care renunţă poate este dorit, uneori, de o parteneră care vrea o zonă de confort sporită, dar nu este de dorit şi pentru copilul care ia exemplul părintelui. Dacă respecţi regula nr 1, să nu mori și să nu te accidentezi, poţi fi în continuare un jucător valoros.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Care sunt lucrurile cele mai importante pe care vreţi ca fiul dumneavoastră să le înveţe, în speranţa că astfel va avea o şansă în plus să fie fericit?

Zsolt Török: Să descopere că viaţa fără pasiune este doar metabolism şi digestie. Să fie corect, punctual, de cuvânt. Să descopere că viaţa se desfăşoară între două sentimente profunde, frică şi iubire. Cu cât procentul de iubire este mai mare, cu atât frica scade şi face posibil astfel să se deschidă căi spre a descoperi viaţa.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar lucrurile importante pe care le învăţaţi în continuare pentru a fi chiar dumneavoastră fericit care sunt?

Zsolt Török: Cu toţii învăţăm mereu. Dincolo de fumurile tinereţii am de învăţat să fiu mai atent la alţii – greu de realizat pe lângă focusul pe munţi şi trasee! Această atenţie practic este primul pas către o relaţie funcţională şi naşte tot atenţie. Mai sunt şi altele cum ar fi altruismul…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Pentru ce expediții vă pregătiți și cine vă susține în această pregătire?

Zsolt Török: Am multe planuri, căci doresc să am continuitate şi să cresc folosind experienţa mea şi tot ce am acumulat. Aş putea să enumăr obiective care reprezintă ori premiere româneşti, cât şi premiere mondiale, însă cu susţinerea e mai greu. Practic în acest domeniu mereu o iei de la capăt, iar acest lucru este mai obositor decât traseele în sine. Practic toată energia se duce spre această direcţie şi de multe ori când ajungi să pleci, pleci deja epuizat psihic. Am sponsori, cum ar fi Banca Transilvania, Primagra, Bento, Adrem Invest, Okley, Climbing Tehnology, Lenovo, ca să amintesc firmele cele mai mari, însă nu am contract pe termen lung, doar punctual pe expediţii, asta însemnând că după fiecare expediţie se ia totul de la capăt. În planurile de viitor există un traseu care se încadrează în categoria de Piolet de Aur, cea mai mare distincţie la nivel mondial, Vârful Gaselbrum 4 din Pakistan, Maselbrum, Cerro Torre şi alte obiective dificile, cu miză în alpinismul mondial.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunteți român de etnie maghiară – nu v-au ispitit vreodată ideea sau invitațiile vecinilor noștri de a reprezenta Ungaria, și nu România?

Zsolt Török: Da, sunt de etnie maghiară şi puteam alege între Ungaria şi România. Eu am ales România atât ca ţară în care vreau să stau, cât şi ţară pe care, firesc, să o promovez. Au fost iniţiative să fiu cooptat în expediţii care să se desfăşoare sub tricolorul ţării vecine, însă eu nu am acceptat asta şi, dacă era să particip, tot cu steagul ţării noastre făceam poză de vârf. Îmi este foarte respingător faptul că ţara vecină mărşăluieşte cu nişte întâmplări istorice nefavorabile pentru ei. Suntem în 2017, suntem europeni, iar dacă acum cineva se ocupă de aducerea trecutului în actualitate, stârnind conflicte între oameni şi popoare, ori are probleme la mansardă, ori efectiv pentru asta este “subvenţionat”… Alpiniştii umblă la înălţimi mari, de unde orizontul este cel mai larg posibil. Eu nu susţin şi nu alimentez conflictul şi neînţelegerea, susţin ţara mea, care are multe probleme politice şi economice.

Viaţa se desfăşoară între două sentimente profunde, frică şi iubire. Cu cât procentul de iubire este mai mare, cu atât frica scade şi face posibil astfel să se deschidă căi spre a descoperi viaţa.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, dincolo de performanța tehnică, cucerirea unui nou vârf? Ce adaugă nu doar în palmares, ci și în suflet?

Zsolt Török: Modestia falsă face parte din tehnicile studiate de derutare a adversarului, iar la asta deseori se adaugă şi ipocrizia. Astfel afirm cu un mare semn al exclamării: eu nu pornesc pentru a parcurge un traseu sau un drum, eu vreau să ating vârful! Pe lângă asta apare şi drumul care este atât de des amintit în filosofii ca fiind mai important decât vârful. Dar fără vârf o expediţie pentru mine nu şi-a atins scopul, iar expediţia nu este o excursie scumpă pe banii sponsorilor, ci este proba focului pentru cei care se angajează să încerce. Pe vârf simţi iubire şi fericire pură. E cel mai mare cadou de la univers şi de la propria persoană sau echipă. Cu cât ai luptat mai mult pentru un vârf, cu atât apreciezi mai mult peisajul ce ţi se deschide în faţa ochilor. Astfel vârful devine mai preţios datorită drumului parcurs, iar drumul nu îşi are rostul dacă nu se porneşte spre un vârf. Iar dincolo de bucurie şi împlinire, de validarea alpinistului din tine şi a priceperii tale, apare ca un ceas deşteptător stresul legat de întoarcere: ,,Eşti abia la jumătatea drumului, ai atins vârful, dar mai urmează coborârea, mai grea decât ascensiunea!”

Marea Dragoste / revistatango.ro: Unde să vă urmărim, unde să vă citim, cum putem să vă susţinem?

Zsolt Török: Am un site, www.torok.ro şi bineînţeles FB cu pagină personală şi cea de persoană publică. Susţinerea în acest context poate fi legată de răspândirea mesajului meu. Alpinismul este greu de digerat şi de înţeles pentru mulţi, iar omul are tendinţa ca ceea ce nu cunoaşte să considere că nu există. Pe când un fotbalist trebuie doar să joace bine, un alpinist este nevoit să fie ambasadorul unui sport care necesită introducere. Cu cât se înţelege mai mult din această activitate, cu atât mai mult poate să apară şi susţinerea celor care o practică la nivel cât se poate de înalt. Cu alte cuvinte, nimeni nu susţine ceva cu care nu rezonează sau nu înţelege.

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Sper ca nu multi dintere ei sunt fosti alpinisti din domeniul acesta:

    https : // alpinismutilitarasanu . blogspot . com

    sau acesta:

    goo . gl / JYkk1h

    Haideti sa vedem si partea gri a alpinismului utilitar si sa incercam sa gasim solutii de viitor concrete.
    Suntem in 2018 si inca se lucreaza la noi in tara cum se lucraa in USA in 1889.

    Ionut ianuarie 10, 2018 2:52 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *