fbpx

Anatol Basarab: Cea mai mare putere este lipsa oricarei puteri

de

Sa stai de vorba cu Anatol Basarab e ca si cum ai citi o carte groasa, despre lume si viata, care ti-ar satisface toate curiozitatile in doar doua ore. Este psiholog, ezoterist faimos, considerat cel mai bun numerolog din Romania si unul dintre cei mai priceputi din intreaga lume. Este o enciclopedie de informatii si mai mult, pare gata sa ti le impartaseasca oricand, cu o rabdare care vine din pasiunea evidenta pentru profesia lui. Interviul pe care ni l-a acordat Anatol Basarab nu e lipsit de adevaruri dure, care ar putea insa, in loc sa ne intristeze, sa reprezinte un semnal de alarma in iuresul existentei noastre traite in goana.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna numerologia pentru dumneavoastra, dincolo de definitiile pe care le gasim in dictionar?

Anatol Basarab: Eu, personal, nu pot sa-i dau o definitie numerologiei, pentru ca ea este data de foarte mult timp, de oameni care si-au dedicat viata cercetarii ei. Dar pentru mine este o stiinta holistica. Tocmai din cauza asta, lumii moderne ii este greu s-o accepte ca pe o stiinta. Dar noi catre asta ne vom indrepta, catre stiintele holistice, care se desprind de lumea materiala, marxist-leninista. Si vom incepe sa privim realitatea, inclusiv omul, ca pe ceva ce inseamna mult mai mult decat un obiect ce poate fi masurat, cantarit si obiectivat.

Numerologia este o stiinta a masurii. Exista o discutie foarte veche, intre materialisti si idealisti: ce primeaza, materia sau spriritul? S-au luptat tot timpul intre ei, asa a aparut dialectica intre materialisti si idealisti. Definitia spune in felul urmator: materia trece in spirit sau spiritul isi capata intruchipare pe masura complexitatii sale. Si am folosit cuvantul “masura”. Asta este si numerologia, o stiinta a masurii, care se ocupa de valoarea calitativa a cifrelor, si nu de cea cantitativa, asa cum o fac matematicile. De la bun inceput, cifrele au aparut ca niste simboluri, ca niste principii, ca un set de legi. Abia mult mai tarziu, cand oamenii au devenit mai egoisti, ele s-au transformat in simple cantitati. Documentele cele mai vechi arata ca oamenii intotdeauna au stiut a scrie, dintotdeauna au stiut a numara. Ca noi suntem invatati in scoala ca omul a descoperit cifrele si literele cu nu stiu cate mii se ani in urma… este total fals. Asta este numerologia, o stiinta care se ocupa de valoare calitativa a cifrelor, a lumii, a universului.

Marea Dragoste / Tango: Cand v-ati dat seama ca aveti o afinitate pentru domeniul acesta? Cum ati inceput sa studiati numerologia?

Anatol Basarab: Asta a fost demult si neadevarat! (zambeste) Cam pe la varsta de 11 ani, aveam un profesor extraordinar, preda fizica. Pe vremea aceea, existau asa-zisele activitati extrascolare. Eu mi-am ales astronomia pentru cercul de activitate. Si, impreuna cu profesorul meu, mergeam noaptea pe acoperisul scolii si priveam la diferite obiecte ceresti. El era pasionat de numerologie, dar nu isi dadea seama prea bine de lucrul asta. Il pasionau cifrele si calculele. El mi-a spus, de exemplu, ca distanta de la Pamant la soare sau la luna nu este una intamplatoare. Tot cautand, a gasit echivalentele tuturor distantelor respective, la scara mai mica, in corpul uman. De exemplu, distanta de la luna la Pamant este aceeasi dintre creier si coccis, sa zicem, la scara adaptata, desigur. Pe mine m-au interesat foarte tare lucrurile astea si au inceput sa ma pasioneze sirurile de cifre. Cercetand, mai tarziu, numerologia, mi-am dat seama ca cifrele nu sunt doar niste simboluri. Ele au fost scrise in forme diferite – forma araba este cea mai moderna –, dar cu foarte multa logica.

Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna asta?

Anatol Basarab: De exemplu, cifra 1, gandeste-te, are un singur colt. Cifra 2 are doua colturi, cifra 3 are trei colturi si tot asa. Si 0 n-are nici un colt, dar pentru ca din el rasar toate colturile, este cifra absoluta. Daca cifrele au aparut in lumea noastra, atunci ele sunt mai mult decat un semn grafic. Ele reprezinta o taina, o cunoastere care poate fi explicata. Asa a aparut pasiunea mea pentru numerologie, incercand sa descopar aceste taine.

Marea Dragoste / Tango: Stiu ca v-ati nascut la Chisinau, acolo ati facut si studiile?

Anatol Basarab: M-am nascut la Chisinau, acolo am crescut. Pe urma m-am mutat la Moscova, acolo am facut cele mai multe studii.

Marea Dragoste / Tango: Ati plecat cu parintii?

Anatol Basarab: Nu, singur. Am trait acolo cativa ani buni, pana la 19 ani, cand am plecat in armata si dupa ce m-am intors, am mai stat o perioada. Examenele le dadeam oriunde in fosta Uniune Sovietica. Numai ca eu, fiind arondat la o scoala din Republica Moldova, mi se elibera acolo diploma.

“Noi, astazi, din multe puncte de vedere, suntem niste orbi, niste schilozi, niste calici, niste handicapati”

Marea Dragoste / Tango: Ce anume ati studiat la Moscova?

Anatol Basarab: Am studiat medicina netraditionala. Invatam psihoterapii populare, fitoterapie, cromoterapie, meloterapie, terapia prin dans, prin joc, prin creatie, prin lupta. Unele erau foarte bine dezvoltate in traditia rusa, altele in traditia armeana sau gruzina. In Rusia, de exemplu, s-au pastrat vedele slave, foarte interesante, din care poti afla cum vedeau oamenii, inainte, lumea. Imaginea lor asupra lumii era mult mai complexa, mult mai vasta si mult mai adevarata decat cea pe care o avem noi azi. Noi, astazi, din multe puncte de vedere, suntem niste orbi, niste schilozi, niste calici, niste handicapati in directia asta. Avem o imagine absolut absurda si falsa asupra realitatii si din cauza asta, la fiecare pas, facem alegeri false, hotarari gresite… si toate lucrurile astea n-au cum sa duca decat la suferinta, chin si necaz, dovada ce se intampla in lume.

Marea Dragoste / Tango: Spre ce credeti ca se indreapta, azi, omenirea?

Anatol Basarab: Noi, ca civilizatie umana, am ajuns pur si simplu la un impas, din cauza ascunderii adevarului, pe de o parte. Iar pe de alta oparte, problema e promovarea haotica a informatiilor. Traim intr-un ocean de informatii si totusi, suntem insetati de informatii, e paradoxul lumii in care traim. Ne doare capul de la atata informatie cata trebuie sa rumegam de aici pana la capatul strazii. Daca un om merge pe jos, pe strada, pe o distanta de un kilometru, prelucreaza atata informatie cat, in trecut, prelucra un om intr-o luna. Ne-am adaptat, nu-i o problema, e bine. Dar doar informatiile, nelegate intre ele intr-un sistem valid, doar franturi, asta avem. Noi stim totul despre tot azi, dar nu putem mai nimic. A sti inseamna a putea, a putea inseamna a face. Daca stii, dar nu poti face, inseamna ca nu stii. Si atunci trebuie sa mai inveti. Lumea a ajuns intr-un impas. La o criza de sistem, de mentalitate. Si sfarsitul lumii, de care se vorbeste, el intr-adevar, exista, se desfasoara.

“O sa observati, daca n-ati observat deja, ca din ce in ce mai multa lume o ia razna”

Marea Dragoste / Tango: Se desfasoara deja?

Anatol Basarab: De mult! Ca si globalizarea. Eu, astazi, cand aud la televizor oameni care spun ca suntem in plin proces de globalizare, pur si simplu ma pufneste rasul. Cat de prost trebuie sa fii sa spui asta? Dar, ma rog, politicienii care mai spun asta n-au nici o vina, ca au crescut intr-un sistem care le-a imbibat creierul cu tot felul de lucruri si sunt gata sa se bata pentru prostiile lor din cap. Anul trecut, spuneam ca acum, in septembrie-octombrie va veni un nou val de criza, care va dura foarte mult si va fi extrem. Si el se intampla. Am mai spus ca focul va face ravagii si face. Iar asta nu ramane fara urmari. Eu spuneam ca vine un nou val de criza, iar politicienii nostri ne spuneau exact invers. Asta inseamna un lucru simplu: eu am expertiza, iar statul romanesc n-o are. Ceea ce am spus e adevarat, asta se intampla. Am o multime de articole – pe www.anatolbasarab.wordpress.com – este o rubrica intreaga, se numeste “Securitate globala si nationala”. Nu stiu daca cineva le citeste, dar ii sfatuiesc pe oameni, daca vor sa-si completeze imaginea asupra realitatii inconjuratoare. Omul care are o imagine cat mai completa asupra realitatii va face intotdeauna alegeri corecte, va lua hotarari corecte si va face pasi buni pentru el, care il vor duce la bunastare si fericire. Insa noi, ca civilizatie umana, suntem tocmai in partea cealalta. In urma viziunii total false asupra realitatii, am ajuns sa ne ciocnim frecvent de ea.

Marea Dragoste / Tango: Si ce consecinte va avea asta?

Anatol Basarab: Foarte multi oameni vor innebuni, pur si simplu. O sa observati, daca n-ati observat deja, ca din ce in ce mai multa lume o ia razna. Ce se intampla: noi am fost invatati ca exista patru imparatii. Minerala, vegetala, animala si umana. Incetul cu incetul, ne-am asezat deasupra intregului lant si ne-am considerat pe noi insine dumnezei. Apoi, ca o civilizatie egoista ce suntem, ne-am creat un Dumnezeu si ni L-am facut cadou. Din acel moment, tot timpul am incercat sa-L coboram pe Dumnezeu la nivelul nostru de intelegere si sa-L facem unul dintre noi. Un Dumnezeu care ne ajuta, ne iarta pacatele, ce-i spunem noi, in general, aia face. Pentru ca noi L-am compus, pentru ca noi Il iubim, el trebuie sa faca si gata. Asta se raspandeste chiar si in plan familial: “Ioane, eu te iubesc, si pentru ca te iubesc, tu trebuie sa faci asta!”. Dar eu ma simteam foarte bine neiubit fiind, acum, doar pentru ca tu ma iubesti, trebuie sa fac atat de multe lucruri? Atunci, n-ai vrea sa nu ma iubesti, pentru ca mi-era mai bine cand nu ma iubeai! Eram liber si nu trebuia sa fac nimic. Daca tu ma iubesti, iubeste-ma, dar nu trebuie sa ma schimb eu. Noi, cu Dumnezeu, facem acelasi lucru, dupa placerea noastra, in loc sa ne indumnezeim si sa Il intelegem, sa ne ridicam la planul lui de dumnezeitate, nu sa-L coboram in planul nostru uman si sa-L facem unul dintre noi. Vedeti, nici asta nu mai functioneaza, influenta religiei scade, iar din cauza asta, oamenii se intorc tot mai mult la paganism. Vedem cum in biserici se fac tot felul de magii care se faceau si inainte de crestinism. In Biserica noastra, vedem o serie de simboluri, dar asta nu inseamna ca inainte nu era nimic. Era si atunci o religie, o valoare, un sistem de valori. Nu stim nici astazi care e “mai” adevarat.

Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra cum credeti ca este?

Anatol Basarab: Eu cred ca exista mai multi zei, peste care sta un singur Dumnezeu. Asta spun si cele mai vechi tratate, nu ezoterice si oculte, ci chiar filosofice. Si eu tind sa-i cred pe acei oameni din trecut, care cel putin erau oameni, in comparatie cu noi, cei de astazi, care suntem niste soricei, aproape ca nu mai exista nici un fel de viata in noi, in urma a ceea ce mancam, ce gandim… Inainte, oamenii iubeau cu pasiune, isi dadeau viata pentru iubire! Cine, astazi, isi mai da viata pentru iubire?

Marea Dragoste / Tango: Eu cred ca mai sunt oameni care fac asta.

Anatol Basarab: Nu stiu. Dar pentru iubirea de patrie? Cine mai spune: “Imi slujesc regina si sunt gata sa-mi dau viata pentru ea?”. Noi, azi, furam de la tara noastra si de la mama noastra natura tot ce e posibil, tot ce-i bun de furat. De la natura am furat tot, fara sa punem ceva in loc. Lucrurile astea pot fi explicate din punct de vedere numerologic, chiar si psihologic. Ma rog, eu, desi sunt psiholog, cu termenul de “psihologie” nu sunt de acord.

Marea Dragoste / Tango: De ce?

Anatol Basarab: Pentru ca psihologia de astazi se ocupa de studiul constiintei logic organizate a omului, dar daca intalnim un om a carui constiinta nu este organizata dupa logica noastra, noi, ca psihologi, nu-l putem intelege si deci, nu-l putem ajuta. Hai sa spunem ca eu sunt un psiholog, iar la mine vine un om precum Eminescu, a carui constiinta este organizata dupa o cu totul alta lege decat cea pe care o stiu eu.

“Am mai avut noi un maestru, odata, pe care l-am rastignit. Tot asa, parea nebun”

Marea Dragoste / Tango: Tocmai aici ar trebui sa intervina maiestria psihologului, priceperea lui, viziunea lui de ansamblu, nu?

Anatol Basarab: Da, asta ar insemna un maestru psiholog. Dar uite, de exemplu, mecanicii auto. Sunt mii, nu? Dar cati dintre ei sunt maestri? Cati dintre ei se gandesc ca masina aceea are un suflet, pe care nu trebuie sa-l superi? Si daca el chiar spune asta, ceilalti ce vor spune despre el? Ca e nebun. Am mai avut noi un maestru, odata, pe care l-am rastignit. Tot asa, parea nebun. Si astazi, daca el apare, vom face acelasi lucru. Apropie-te tu azi de un preot si spune-i: “Religia asta, drumul asta pe care voi mergeti nu este bun!”. Nu conteaza ca-i spui tu asta sau un maestru. Cum iti vor da tie in cap, asa ii vor da si lui. Pentru ca faptul ca tu ii ataci viziunea asupra realitatii, asta inseamna o pierdere pentru el, si nici unul nu vrea sa arunce din cap pleava pe care o are, nu vrea s-o piarda. Pierde si timpul, anii in care el a crezut tot ce a crezut. Nu ramane cu nimic. Dar un maestru nu poate deveni maestru pana ce nu devin gol, spatiu gol. In acel nou gol, in acea noua garsoniera a sufletului, a constiintei incepe o remobilare. Cu noi obiecte, cu noi valori, cu noi instrumente. Dar, pana cand nu vrei sa pierzi, nu poti inainta. Cum sa mergi azi la un academician si sa-i spui: “Domnule, dumneavoastra nu stiti nimic despre ceea ce spuneti ca stiti!” ? Poti sa-i demonstrezi ca el nu stie, dar cum vei fi primit? Iti va spune: “Da’ cine esti tu, domn’e, ce titlu universitar ai sa-mi spui tu mie asa ceva?”. Niciodata nu va recunoaste ca nu stie nimic si nici nu va vrea sa invete. Asa se nasc fariseii care Il vor rastigni pe noul Cristos, dar asta e o alta tema de discutie…

“Unii oameni vor simti moarte emotionala, in timp ce asta, pentru altii, va fi o bucurie, a venirii unei noi lumi”

Marea Dragoste / Tango: Spuneti, mai devreme, ca unii oameni o vor lua razna. Ce inseamna asta si de ce s-ar intampla asa ceva?

Anatol Basarab: Omul in sine este un multivers. Peste noi mai este lumea umanoizilor, a ingerilor, a arhanghelilor. Sunt sapte realitati, sapte lumi. Noi, cand ne uitam la animale, ne simtim dumnezei. Dar si umanoizii, cand se uita la noi, spun la fel, din pozitia lor. Exista corpul fizic, corpul eteric, coprul astral, in care se intiparesc toate trairile noastre, apoi vine campul mental, apoi cauzal. Uite, ce spune in Biblie, de exemplu, ca Dumnezeu il va lua pe diavol si-l va baga pentru 1000 de ani in Pamant. Lucrul asta deja s-a intamplat. Oamenii care au niste capacitati extrasenzoriale cat de cat dezvoltate, oamenii spirituali in sensul adevarat al cuvantului simt asta, stiu. Stiu ca in plan cauzal se intampla asta. In cativa ani, ce s-a intamplat in plan cauzal coboara mai jos, peste planul mental. Si atunci, pur si simplu, multi oameni vor innebuni, cum iti spuneam mai devreme. Iar pentru ceilalti, pentru cei buni si pregatiti, adaptati sa treaca in urmatoarea era, va apare o renastere mentala, cand peste inca sapte ani, energiile vor cobori si mai jos, la nivelul campului astral. Deci unii oameni vor simti moarte emotionala, in timp ce asta, pentru altii, va fi o bucurie, a venirii unei noi lumi, a transformarii pe care ei o vor intelege prin inteligenta emotionala. Ceilalti vor muri sufleteste, nu vor mai intelege de ce sa se bucure si de ce sa nu se mai bucure. Ia cand lucrurile se vor cobori si mai jos, in plan eteric, unii oameni se vor face bine, in timp ce altii se vor imbolnavi. Vor fi oameni bolnavi rau de tot care se vor vindeca. Cei rai vor deveni si mai rai, cei buni vor deveni si mai buni. Iar intre rau si bun se va da o lupta crancena. Din cauza asta, criza economica, financiara, politica, de sistem si de mentalitate nu se va opri inca, n-are cum. Ea va merge pana prin 2020 si va fi de la an la an din ce in ce mai greu. In magazine vor fi de toate, dar nu vei avea bani sa cumperi. Pentru ca se vor intampla o multime de schimbari. Uniunea Europeana este posibil sa se imparta in cateva comunitati europene. America este posibil sa dispara ca stat, mai ales ca stat guvernator, politistul globului pamantesc.

Marea Dragoste / Tango: Oricum, America este pe o panta descendenta de cativa ani, deja.

Anatol Basarab: Da, asa este. Dolarul este posibil sa dispara si sa apara un ban mondial, amero, deja se fac astfel de experimente. Dar asta iarasi e o alta discutie…

“Noi de mult nu mai avem nevoie de psihologi, avem nevoie de psihomagi”

Marea Dragoste / Tango: Daca tot ati vorbit de criza in toate aspectele ei, as vrea sa va intreb si despre cea sufleteasca. Ce este depresia, de unde ne vine tristetea asta prelungita?

Anatol Basarab: De la depresie! (zambeste). Compresie si depresie. Cand sufletul omului incepe sa se evapore, cand isi pierde forma si sensul, atunci incepe depresia. Ea inseamna lipsa vietii. Daca nu mai ai viata in tine, inseamna ca ai gasit sens in altele, nu in viata. Acumulezi foarte multe lucruri, dar tu iti dai seama intr-o zi ca esti gol, nu mai ai nici o traire. Ori viata inseamna traire. Eu inca n-am cunoscut om care sa aiba trairi autentice, puternice si sa aiba depresie. Nu conteaza ca trairile lui sunt placute sau nu, el nu are timp sa intre in depresie, pentru ca el tot timpul traieste ceva. Noi suntem profund influentati de lumea noastra genetica, de cea cu care am venit pe lume, de lumea stramosilor, cu elemente care sunt bine ascunse in noi. Si mai suntem influentati de lumea noastra sufleteasca. Psihologia se ocupa numai de suflet, de spirit nu se ocupa. Noi astazi in lume avem o multime de psihologi, dar noi de mult nu mai avem nevoie de psihologi, avem nevoie de psihomagi, oameni care sa poata construi realitati. Care sa poata construi inclusiv realitatea ta. Nu sa se mai lege de cea pe care o ai, sa o modeleze si sa incerce sa o tina in tot felul de prajini. Pentru ca ea e deja facuta prost de la mama, de la tata, de la societate, e ca o casa care e gata sa cada, iar psihologul incearca sa caute tot felul de arcuri ca sa ti-o mai tina in picioare.

Marea Dragoste / Tango: Si atunci, psihologul are rolul de a constri realitati pe placul celor care nu au cate o realitate frumoasa?

Anatol Basarab: Psihologul nu are alt rol decat sa-l ajute pe pacientul sau sa se minta altfel, mai putin daunator. Dar sa se minta.

Marea Dragoste / Tango: Si ce vom face, daca traim dintr-o minciuna intr-alta, construim altele si altele, pana cand?

Anatol Basarab: Construim continuu. Traim intr-o lume a falsului, a minciunii. Tot ce ai invatat tu la scoala e fals, fizica e o minciuna, istoria e o minciuna. Religia e o minciuna. Sunt o multime de lucruri care stau ascunse, adevarul e ascuns si nimeni nu vrea sa ni-l dea. De exemplu, tu cum crezi, cum stii: extraterestii exista sau nu?

Marea Dragoste / Tango: Eu cred ca exista. Sigur, nu poti fi absolut convins…

Anatol Basarab: De ce? Pentru ca n-ai dovezi! Dar acele dovezi de ce le ascund de tine? Nu numai ca exista, ci sunt comunitati de guvernanti, daca le putem spune cluburi sau organizatii, care au intrat in relatie cu civilizatii extraterestre de foarte mult timp. Iar acele civilizatii le si spun ce au de facut ei, ca guvernanti, ca si conducatori. Si au cam incurcat-o, pentru ca civilizatia cu care au intrat in legatura e, sa spunem asa, de joasa speta. Ea nu-si doreste evolutie, ci vine mai mult din partea diavolului. Sunt documente oficiale, numai cine nu vrea nu poate sa le vada.

Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra ati avut acces la astfel de documente?

Anatol Basarab: Oricine poate avea acces, daca le cauta. Cel care cauta gaseste, chiar daca poate primi amenintari. Pe de alta parte, ignorantul este omul care nu ca nu vrea sa stie, ci se teme sa stie! Se tem sa-si strice falsul, lumea lor iluzorie. Ei traiesc intr-o iluzie oarecum placuta, se tem sa se transforme, sa fie stapani peste constiinta lor. Cineva intotdeauna s-a ocupat sa le construiasca felul de a gandi, mama, matusa, gradinita, societatea… Multi oameni cred ca gandesc si ca sunt constienti, asta e cel mai fals lucru! Au doar o relativa constiinta. Restul se folosesc de termenul asta, ca si de termenul “iubire”, ca de niste garduri colorate, dar dincolo de ele nu se ascunde nimic, nici un concept, nici o filosofie, nimic.

In societatea asta, trebuie sa fim nemilos de realisti. Si in acelasi timp, nemilos de romantici. Numai asa vom putea supravietui. Azi, aura omului, sub presiunea factorilor cosmici, se modifica foarte mult, spre a se alungi. Si nu toti reusesc sa o alungeasca, pentru ca nu sunt flexibili. Neputand s-o alungeasca, ea pur si simplu crapa, plesneste. Si daca acea crapatura a aparut la nivelul corpului mental, omul o ia razna, nu mai stie ce face, are sentimente contradictorii, iar la nivelul corpului eteric se imbolnaveste de boli inexplicabile.

Sa ne intelegem, e una sa-ti pierzi mintea si alta e sa-ti iesi din minti. Daca daca vorbim despre un om care, in termeni populari, o ia razna, vorbim despre o desincronizare a sistemului. Noi suntem un mecanism. Un bun psiholog cunoaste mecanismele sufletului, cunoaste fiecare rotita. Omul trebuie sa functioneze ca un ceas, iar cand rotitele sunt date peste cap, ne trezim dintr-o data intr-o camera in care toate ceasurile bat, ticaie in forme si ritmuri diferite. Incep sa se desincronizeze. In camera aceea este o galagie imensa, astfel incat mintea nu mai aude instinctul, instinctul nu mai aude caracterul, caracterul nu mai aude constiinta, incep sa se lupte intre ele.

Marea Dragoste / Tango: Si ce face un om care trece prin asa ceva?

Anatol Basarab: Face fiecare acea fapta care este mai puternic dictata de catre una dintre lumile lui. Ori cea instinctiva, ori cea afectiv-emotionala, ori cea spirituala. Daca cea spirituala este mai puternica, atunci omul se poate degrada fizic sau i se poate altera personalitatea, dar el spiritual este sanatos, nu tradeaza, nu vinde, nu se vinde. Daca instinctul e mai puternic, va calca pe cap si pe mama, si pe tata, ca sa se salveze. In general, vocea spiritului este foarte mica, iar foarte puternic este instinctul sexual, libidoul. Pulsiunea vietii, dorinta de a trai. Si, doar pentru a trai, omul va face lucruri antispirit. Va fac crime impotriva spiritului. Daca puterea carcaterului este cea mai mare, omul isi va pune diferite masti, pentru a putea supravietui. Acela inseamna ca este un om psihologic sanatos, dar nu neaparat spiritual.

“Daca eu nu ma pun bine cu acea persoana din mine care se numeste Eu, atunci lucrurile incep sa mearga foarte, foarte rau”

Marea Dragoste / Tango: Care credeti ca este cheia celor mai bune alegeri in viata?

Anatol Basarab: Inainte, cu foarte multi ani in urma, oamenii se ocupau mult mai mult de ei. Cea mai importanta persoana de pe fata pamantului sunt eu. Daca eu nu ma pun bine cu acea persoana din mine care se numeste Eu, atunci lucrurile incep sa mearga foarte, foarte rau. A nu te intelege cu tine, a nu te accepta intocmai asa cum esti, a te dori altfel… asta creeaza nefericiri cumplite. Oamenii isi doresc deseori lucruri irealizabile, in sensul ca lor le lipsesc instrumentele necesare pentru a dobandi anumite lucruri. Daca vrei sa pornesti la lupta, dobandeste-ti mai intai armele, si-apoi lupta!

Marea Dragoste / Tango: Da, dar majoritatea oamenilor pe care-i cunosc nu-si pun moderatie in vise.

Anatol Basarab: Asta este problema. Civilizatia este compusa din oameni care viseaza, in majoritate. Iar 10 % dintre ei sunt oameni care nu viseaza, care sunt constienti de orice cauza si de orice efect. Cei 10 % nu dorm. Ce trebuie sa facem? Sa ne trezim cu totii, pur si simplu si sa incepem sa intelegem ca, daca cineva ne-a tot bagat ceva in cap, atunci este posibil ca lucrul ala sa fi fost mai mult in interesul lor, nu in al nostru. Ei vroiau sa faca omul nou, eu nu vroiam sa fiu om nou, eu eram multumit cu mine asa. Altul vrea sa faca din tine campion, sotia vrea sa te faca gospodar sau fidel. Daca vor sa faca asta, inseamna ca au si un interes, dar interesul meu care e? Daca tu iti dai seama ca n-ai nici un interes si te dai in slujba cuiva, atunci vei trai foarte bine, pentru ca orice stapan va avea mare grija de sclavii sai, daca sunt loiali, docili si muncesc pentru ei. Dar daca el nu vrea sa fie nici una, nici alta, nici una dintre parti nu va fi fericita. Nu conteaza ce esti, si o curva, daca e autentica, ea poata trai bine, daca e constienta de ceea ce este si isi asuma asta. E foarte important sa constientizezi cine, ce esti, ce vrei, ce cauti aici.

Marea Dragoste / Tango: Multi oameni nici nu au timp sa-si puna astfel de probleme…

Anatol Basarab: Da, si daca n-au timp sau aplecare, atunci nici habar nu au. Si poate au habar altii pentru ei, guvernantii sau parintii sau sotii. Ei stau si asteapta luminita de la capatul tunelului. Iar cand vor ajunge la ea, isi vor da seama ca nu sunt decat in fata intrarii intr-un nou tunel. Oamenii sunt total manipulati, pentru ca nu sunt stapanii propriei lor constiinte. “Eu sunt constient” e doar o fraza pentru multi oameni. Si isi spun, deseori, ca “asa a vrut Dumnezeu”. Nu-i adevarat, Dumnezeu in general nu vrea nimic, iar dorinta omului e sfanta, chiar si pentru El. Vrei sa fii prost? Fii prost! Vrei sa te luminezi, ai o multime de variante! Dar si pentru una, si pentru alta trebuie sa muncesti.

Marea Dragoste / Tango: Care credeti ca sunt cele mai grave pacate pe care omul le comite fata de el insusi?

Anatol Basarab: Minciuna. Necunoasterea. Apoi, vine mandria care le acopera pe amandoua. Pentru ca tu n-ai cum sa spui ca esti prost, ca esti ignorant, din cauza mandriei. Si ai impresia ca nu esti. Al patrulea dusman, unul mare de tot, este puterea. Cand omul are impresia ca, daca vrea, poate sa faca orice. Iluzia puterilor nelimitate i-a fost bagata in cap omului de mic. Intai, am invatat sa mergem in patru labe, apoi am vazut ca putem face pasi singuri, am vazut ca putem merge normal, ca putem alerga, ca putem sari in lungime…si tot asa ni s-a creat iluzia vesnicei si necontenitei dezvoltari. In plus, oamenii sunt atoatestiutori. Un exemplu frivol: toti se pricep la fotbal, la politica si la psihologie, dar nici unul dintre cei care “se pricep” habar nu au. Al cincilea dusman este moartea. Nu-l poti invinge niciodata, oricate lupte ai duce impotriva lui. Este un dusman absolut perfid.

“Ai inceput sa-ti vorbesti sotul de rau sau fostul sot? Nu te mira daca ai sa faci cancer de uter”

Marea Dragoste / Tango: Ce credeti despre teoria ca orice boala are o cauza spirituala?

Anatol Basarab: Nu este o teorie, este o practica. Daca omul ar fi doar un bot de carne, am spune ca toate bolile lui sunt exclusiv genetice, plus ceea ce el a modificat in sinea lui ontogenetic. Dar atata timp cat omul este si psihe, anima, asta produce efecte. Daca ti-ai permis sa gandesti ca oamenii sunt jegosi, de exemplu, ani la rand, vei aduna in tine picatura cu picatura de otrava, pana cand ai sa te imbolnavesti si n-ai sa stii de unde. Daca ti-ai permis sa gandesti ca sexul e ceva scarbos, este evident ca te vei feri de el. Dar corpul nu stie asta. Corpul are nevoie de acea uniune fizica, de schimbul de fluide si de energii. Fluidele ca fluidele, poti sa le opresti intr-un prezervativ, dar energiile nu tin cont de asa ceva, ele trec dincolo de prezervativ, dincolo de zidurile incaperii in care se face dragoste. Daca tu te gandesti ca asta e scarbos, in timp, te poti trezi cu chisturi sau cu alte probleme si mai grave. O femeie are nevoie de prezenta energiilor masculine. Ai inceput sa-ti vorbesti sotul de rau sau fostul sot? Nu te mira daca ai sa faci cancer de uter. Nu te iubesti pe tine, nu te impaci bine cu tine? Atunci poti avea cancer de san. Nu iti place de tine fizic, te consideri urata sau ii lasi pe altii sa iti bage in cap treaba asta? Poti face acnee. Pe de alta parte, de exemplu, o fata care stie ca e frumoasa va deveni si mai frumoasa.

 

Marea Dragoste / Tango: Si in ochii ei, si in ochii celorlalti, nu? Se spune ca reflectam asupra celor din jur propriile noastre ganduri.

Anatol Basarab: Sigur ca da. Vei straluci altfel, vei radia si vei transmite asta si celor care se vor uita la tine. Fara sa iti dai seama, vei vedea ca e ca si cum porti agatata de gat o tablita pe care scrie: “Sunt frumoasa, sunt ca o regina”. Oamenii se vor raporta la tine in felul asta. Pe cand, daca tu scrii “Sunt urata”, oamenii vor vedea ca poate esti frumoasa fizic, dar te comporti cumva, de te uratesti. Faci tu ceva, niste gesturi… si oamenii se vor indeparta. Trebuie sa ai grija, sa nu scrii prostii pe tablita, si sa le mai scrii si cu litere groase! Pentru ca lumea se va modifica dupa cum te vezi tu. Uita-te la Becali: pac, pac, voievodul luminii si asa mai departe. Atitudine! Asa cum e el, este in Parlamentul European! In acelasi timp, in politica noastra, sunt oameni care sunt adevarate puteri culturale si spirituale, doar ca n-au atitudinea corespunzatoare. Si ce fac? Pleaca capul, cu toata valoarea bagajului de cunostinte pe care il poarta. Pe cand cei cu “pac, pac” ajung departe. Cu atitudinea adecvata, faci ca lumea sa se inchine. Sunt oameni care stapanesc bine jocul asta, care te pot face sa cazi in genunchi in fata lor. Ei au dreptul sa se comporte asa, iar tu ai dreptul sau optiunea sa te pui in genunchi. Tu alegi in fata cui sa cazi in genunchi. Depinde de gradul presiunii: daca puterea mea este mai mare decat poti tu rezista, vei cadea in genunchi, chiar daca nu ti-ai dorit si daca ti-ai planificat invers.

“Inainte sa intri intr-o relatie, sa faci o alegere, e ca la magazin, cand te duci sa-ti cumperi o masina de spalat”

Marea Dragoste / Tango: In ce fel ne putem folosi de numerologie in relatiile de dragoste? Ne putem alege un partener potrivit in functie de astfel de criterii?

Anatol Basarab: Absolut. Fiecare om este un set de trasaturi. Numerologia ne ofera posibilitatea de a vedea mai devreme cateva caracteristici ale partenerului. Compatibilitate perfecta nu exista. Dar poti trai foarte bine cu oricine atata timp cat esti treaz in momentul in care faci alegerea respectiva. Trebuie sa faci eforturi sa te mentii constient de omul pe care il ai in fata ta. Dar vezi tu, asta se intampla cam rar, pentru ca majoritatea avem tendinta de a cosmetiza oamenii pe care incepem sa-i iubim, de a le atribui trasaturi pe care ei, de fapt, nu le-au avut niciodata. Si atunci, incep problemele. Femeia incepe sa-i reproseze barbatului ca nu e gospodar sau ca nu-i destul de atent cu ea. Barbatul ii spune ca nu e destul de toleranta sau de harnica. Si tot asa, pana ajung la niste disensiuni ingrozitoare, care le aduc nefericiri profunde, frustrari pe termen lung si foarte lung. Sa stii ca lucrurile pot fi simplificate: inainte sa intri intr-o relatie, sa faci o alegere, e ca la magazin, cand te duci sa-ti cumperi o masina de spalat. Daca ti-ai luat masina de spalat, atunci fii constienta ca ai acasa o masina de spalat. Nu poti sa incepi sa-i reprosezi masinii ca nu e frigider! Si sa incerci sa o transformi, ca sa fie dupa bunul tau plac si dupa nevoile tale. Oamenii nu se schimba, in esenta. Pentru ca un om sa se schimbe, el trebuie sa parcurga procesul respectiv in mod constient. Omul isi modifica anumite comportamentele deja invatate, in functie de necesitati sau de presiunile sociale. El s-a prezentat in fata ta ca fiind un erou, dar cand a nimerit in parc, in fata unor baieti care s-au luat de tine, vei constata ca instinctul lui, frica, este mai mare decat imaginea lui de erou. Si te va lasa, va fugi. Asta nu inseamna ca el s-a schimbat, nu inseamna ca el, inainte, era erou, si acum nu mai e. El doar purta acea masca.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum putem acea capacitatea sa discernem realul de masti?

Anatol Basarab: N-o putem face intr-o forma empirica, la intamplare, pentru ca si rezultatele vor fi la fel. Asta trebuie facuta intr-un mod foarte metodic. Insa multi pornesc cu o minciuna inca din biserica si, dupa ani, constata ca nu s-a realizat nimic din ce isi doreau sau si-au propus. Fericirea nu e o intamplare, e nevoie de o constiinta, e nevoie de practica, are nevoie s-o construim noi. Trebuie sa inveti sa te cunosti, si-apoi sa-l cunosti cu adevarat si pe cel de langa tine. Iar ca sa ajungi la autocunoastere, e nevoie, uneori, chiar sa stai pe marginea prapastiei, nu doar sa-ti imaginezi ca faci asta. Trebuie sa fii acolo! Pune-te in fata leului si-ai sa vezi cine esti. Realitatea iti va arata clar cine esti.

“Majoritatea oamenilor care sunt azi la putere sunt niste constiinte mobilate prost”

Marea Dragoste / Tango: Ce parere aveti despre generatia de tineri de acum?

Anatol Basarab: Daca vorbim numai de Romania… ca sa fiu eu baiat bun, voi spune ca numai 70 % dintre parinti ar trebui imediat pusi la zid pentru ce au produs.

Marea Dragoste / Tango: De ce spuneti asta?

Anatol Basarab: Pai, uitati-va in jur. Uitati-va la cei care acum au 19, 20, 25 de ani… Sau daca mergem mai in spate, haideti sa luam parintii celor care sunt azi la gunervare si care le-au bagat in cap copiilor lor tot ce gandesc. Idei pentru care ei acum se lupta! Din fericire, cumva, ne aflam intr-o lupta in cadrul generatiilor, chiar in interiorul lor sunt oameni care au o mentalitate deschisa, elastica, in timp ce ceilalti raman cu gandirea lor bine cimentata in comunism, in marxism-leninism. Si nu vor putea scapa de asta. Cum sa avem noi democratie, cand suntem condusi de ei? Majoritatea oamenilor care sunt azi la putere sunt niste constiinte mobilate prost si niciodata nu vor vrea sa schime acea mobila, pentru ca pentru ei reprezinta o valoare, e tot ce au ei. De aia trecutul e mai bun pentru ei… erau mai potenti, aveau acces la mai multa putere, erau mai in verva, aveau acces la mai multe femei…

Marea Dragoste / Tango: Asta suna ca un fel de “pusca si cureaua lata”, cantata de Emil Boc…

Anatol Basarab: Da, pai asa si este! Asa ca te intreb, daca suntem condusi de astfel de oameni, ce fel de viitor cream noi? Ei fug tot timpul in trecut, si nu doar guvernantii, ci generatii intregi!

“La sfarsitul anului, o sa tragem linie si o sa ne dam seama ca sunt persoane care parca s-au sfatuit sa ne paraseasca”

Marea Dragoste / Tango: As vrea sa va intreb si despre previziunile care v-au facut foarte cunoscut…

Anatol Basarab: Nu sunt previziuni. Sau da, le putem spune previziuni, dar sunt facute in urma unor analize, nu sunt premonitii sau proorociri sau mai stiu eu ce.

Marea Dragoste / Tango: Ele tin de un calcul de matematica astrala sau necesita si un talent aparte, o clarviziune?

Anatol Basarab: Cand spunem “clarviziune”, majoritatea oamenilor inteleg ca e vorba despre a vedea ceva cu un ochi oarecare. Nu spun ca el nu exista, dar ceea ce se intelege prin asta e total diferit. Capacitatea de a anticipa unele actiuni, unele intamplari te poate face pe tine sa fii aproape clarvazator, dar ce fac eu nu e ceva mistic. Previziunile sunt bazate pe niste calcule.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum procedati sa oferiti date atat de exacte? De exemplu, ati scris pe blog, anul trecut, ca in 2011 ne vor parasi in jur de 10 personalitati. Cum ati anticipat asta?

Anatol Basarab: Din punct de vedere nemerologic, 11 este cifra calugarului, a ascetului in societate, printre oameni. Cifra 11 este o cifra mistica: este 1- Dumnezeu si 1 – omul, formeaza relatia dintre om si Dumnezeu. Este cifra oamenilor initiati, a oamenilor care au o legatura aparte cu Dumnezeu, cu partea spirituala, cu lumile “de dincolo”. Si-atunci, 2011 ii atrage in jurul sau pe oamenii care detin astfel de afinitati. Si o sa vedeti ca, pana la sfarsitul anului, o sa tragem linie si o sa ne dam seama ca sunt persoane care parca s-au sfatuit sa ne paraseasca. Deja oameni foarte valorosi ai culturii, artei s-au dus…

“Suntem in procesul concentratiei tuturor resurselor umane si naturale in mainile a catorva elite”

Marea Dragoste / Tango: Ce credeti despre sistemul social general in care traiesc azi oamenii?

Anatol Basarab: Noi, astazi, traim intr-un sistem turmo-elitist absolut satanic, de mult deja. Iar procesul de globalizare s-a terminat de mult. Noi acum suntem intr-o etapa mult mai interesanta, suntem in procesul concentratiei tuturor resurselor umane si naturale in mainile a catorva elite, atat. Noi toti suntem intr-un submarin.

Marea Dragoste / Tango: De aici si discutiile despre existenta unui guvern mondial, o noua ordine mondiala, cum a fost ea numita.

Anatol Basarab: Da. Asta este concentrarea tuturor fortelor si resurselor umane, naturale, materiale in mainile unei elite.

Marea Dragoste / Tango: Despre acesta spuneati ca este un sistem turmo-elitist satanist?

Anatol Basarab: Da. E simplu si e si vizibil: exista o turma si exista o elita. Turma habar nu are pe ce lume traieste si nimeni nu e interesata sa o invete, ca altfel n-ar mai fi turma. Elita, in schimb, e treaza si intelege tot ce se intampla, numai ca interesele ei sunt altele decat cele ale turmei. Fiecare se considera reciproc ca fiind din partea diavolului.

Marea Dragoste / Tango: Si daca vine o zi in care turma vede ca are o sansa sa se trezeasca…?

Anatol Basarab: Dar cine sa trezeasca turma? Cine are interes sa faca asta? Nici macar propriul nostru stat nu e interesat sa invete omul, sa-i ofere o imagine corecta asupra realitatii. Daca ar fi dupa mine, as face asa: in primii ani de zile, copilul invata la scoala cateva lucruri despre el, despre mecanica lui. L-as invata sa si le dezvolte, i-as cultiva intens partile lui bune, ca sa devina mai puternice. Asta e important, mai intai, nu sa scrie! Genetica noastra asa e facuta: are un timp limitat de dezvoltare. In perioada asta, as invata copilul sa se concentreze, sa se gandeasca, sa analizeze, sa traga concluzii. In paralel, il poti invata si sa scrie si sa citeasca. Astea sunt niste lucruri care, in ziua de azi, s-au simplificat foarte mult, exista sisteme care te pot ajuta sa inveti limba japonza in patru-cinci zile. Mai tarziu, as continua sa pregatesc copilul pentru viata. Adica, tot ce scoti tu mai bun dintr-un copil e bacalaureatul?! Asta e scopul vietii lui?

Marea Dragoste / Tango: Pentru unii, asta ajunge sa fie tocmai scopul vietii, recent un baiat s-a sinucis pentru ca a picat bacalaureatul…

Anatol Basarab: Da, stiu. Scopul tau, ca adult, este sa pregatesti copilul sa faca fata presiunilor care il asteapta, vrand-nevrand, in viata de adult. Presiunile acestea, cum sunt anumite examene sau lucruri care “trebuie” facute, deformeaza spiritul copilului, nu-l pregatesc pentru viata, ci pentru competitie. El va deveni, poate, un bun competitor, va sti sa dea din coate si sa calce pe capete ca sa ajunga manager-sef intr-o multinationala. Dar asta nu inseamna ca el este sanatos spiritual si mental. Parintii, tatal unui copil de 12-14 ani, trebuie sa vorbeasca cu baiatul lui… Deja, pe la 14 ani, copiii de azi isi incep viata sexuala. Daca el si-a inceput viata sexuala, el nu mai este baietelul meu, el este un barbat si asa trebuie sa vorbesc cu el, ca si cu un viitor tata, ca sa-l pregatesc sa fie tata. Iar daca fata a inceput viata sexuala, ea nu mai este fetita mea, ea e deja femeie, face sex ca si mine. Raportul trebuie sa fie de prietenie, iar datoria mea este sa o pregatesc sa fie mama. O mama buna, care sa-si creasca copilul bine, ca pe un erou, ca pe un Cristos, nu ca pe un derbedeu.

Marea Dragoste / Tango: Sunteti suparat pe tema asta…

Anatol Basarab: Foarte suparat! Eu circul foarte mult prin lume si vad atatia oameni, oameni foarte buni… Nici nu ma incanta lucrul asta, il vad ca pe ceva firesc. Dar tot atat de mult vad prosti, idioti, descreierati, iar astia nu au cum sa nu te uimeasca, pentru ca fac ceva nefiresc. Te socheaza si te supara la fiecare pas. Badarani, inculti, needucati… Toate astea se intampla din cauza mediului din care au venit. Iar societatea nu are nici un interes sa faca din el filosof. Daca copilul este crescut printre ursi, el va merge si va manca precum ursii, se va comporta asemeni. El n-are nici o vina ca ursii l-au crescut si ca asta a invatat. Dar daca un copil este crescut de oameni, atunci el trebuie sa se comporte ca un om. Nu orice fiinta care are doua maini, doua picioare si o prelungire a gatului numita cap e om. Omul este un titlu, pe care il porti cu onoare, cu demnitate. Asa…fiinte bipede am vazut multe. Ca are grai viu, bun, are, dar ce vorbeste nu-i uman.

“Eu prefer sa rad. Altii, poate aleg sa planga si sa incerce sa salveze umanitatea. Nu, e suficient sa ma salvez pe mine”

Marea Dragoste / Tango: Cum traieste un om ca dumneavoastra, care isi ridica atatea probleme, intr-o societate cum e cea de azi?

Anatol Basarab: Traieste adaptandu-se. Gasind mii de motive in cadrul unei zile de a se tavali pe jos de ras si gasind tot atatea motive de a plange in hohote. Mai departe, depinde cum te administrezi, ce preferi sa faci mai degraba. Eu prefer sa rad. Altii, poate aleg sa planga si sa incerce sa salveze umanitatea. Nu, e suficient sa ma salvez pe mine. Tu salveaza-te pe tine! Daca nu stii cum, invata de la cel care stie! Trebuie sa ne salvam singuri.

Marea Dragoste / Tango: Cum arata o saptamana din viata dumneavoastra?

Anatol Basarab: De fiecare data diferit. La mine viata nu e programata pe anumite lucruri pe care trebuie sa le fac azi sau maine. Am un scop final, un finis pe care trebuie sa-l ating, dar pana atunci nu-mi propun sa sar peste pietre sau peste garduri. Cand voi ajunge acolo, voi vedea cum le voi sari. Sau cum le voi ocoli, sau poate ca nu va trebui sa fac asta. Fiecare saptamana e diferita. Calatoresc mult, imi practic meseria mai mult peste hotare, pentru ca acolo psihologia, chiar si cea ezoterica, este mai apreciata, atat material, cat si cognitiv. Romanii nostri sunt preocupati de alte lucruri, foarte meschine, de a doua zi. Si, fiind preocupat sa vezi ce faci a doua zi, n-ai sa poti rezolva problemele a 10 zile deodata.

“Cu asta ma ocup: incerc sa-i ajut pe oameni sa poata”

Marea Dragoste / Tango: Ce ii invatati pe oamenii care vin la cursurile de numerologie?

Anatol Basarab: Oamenii vin la cursuri cand sunt, de multe ori, intr-un impas, cand sunt pe ganduri, cand ii framanta sa afle ceva. Omul vine fara sa poata nimic, iar la plecare, el poate. Poate face ceva: poate face comparatii, poate intelege ce i se intampla lui si altora, poate vedea ce fel de oameni are in fata lui. Poate intelege partile lui puternice si pe cele slabe, poate intelege calitatea si constructia lumii lui instictive, a celei sufletesti, emotionale, mentale. Cu asta ma ocup: incerc sa-i ajut pe oameni sa poata.

Marea Dragoste / Tango: Petreceti mai mult timp la Bucuresti sau la Chisinau?

Anatol Basarab: Petrec timp si acolo. Acolo o am pe mama, un frate si o sora. Pentru ca sunt ei acolo, sunt mai linistit, nu trebuie sa merg la Chisinau foarte des. Am incredere in ei ca se descurca foarte bine cu mama. Cand nu se descurca, imi cer ajutorul si ii ajut in masura posibilitatilor. Si chiar cand nu-mi cer, incerc eu sa-i ajut, daca pot in acel moment.

Marea Dragoste / Tango: Sunteti casatorit, aveti copii?

Anatol Basarab: Copii nu am. Sunt insurat, dar nu casatorit.

Marea Dragoste / Tango: Ce vreti sa spuneti?

Anatol Basarab: Din punctul meu de vedere, sunt doua lucruri diferite. Una e a te casatori, alta e a te marita, a-ti lua “Maria ta”. Si alta e a te insura. A-ti lua o surata, o a doua parte a ta, care trebuie sa te urmeze. Barbatul are un anumit rol, atat social, cat si cosmic. Si femeia la fel, are rolul si rostul ei. Ea poate temporar sa-si asume rolul barbatului…

Marea Dragoste / Tango: Asta se intampla deja tot mai mult in societate, nu vi se pare?

Anatol Basarab: Da. Iar noua ne convine.

Marea Dragoste / Tango: Cine se plictiseste mai degraba, femeia sau barbatul?

Anatol Basarab: Ele se plictisesc de pozitia lor. Mai sunt si casatorii care sunt niste afaceri. Ea intra intr-o piesa, joaca un teatru, iar el isi accepta si el rolul lui, mai slab. Ea se gandeste ca se poate casatori linistita, pentru ca pe el il poate prosti si isi poate lua cinci amanti. Asta e scopul ei si crede ca asta e si placerea ei. Iar el, intr-adevar, nu va afla niciodata. Si daca va afla, stai linistita, ca ea intre timp va fi gasit deja instrumente numai bune de creare a dependentei. El va tacea, pentru ca e dependent de ceva: de bunastarea, de confortul pe care ea i l-a creat.

Marea Dragoste / Tango: In timp ce ea se incarca de energie?…

Anatol Basarab: Da, de putere. Desi oamenii nu stiu ca cea mai mare putere este lipsa oricarei puteri, iar cea mai buna aparare este lipsa oricarei aparari. Si pentru ca nu stiu, se zbat toata viata ca sa dobandeasca acea putere, iar dupa ce au dobandit-o, nu stiu ce sa faca cu ea. Acea putere incepe sa-i omoare lent. Si, astfel, creatorul moare de mana propriei sale creatii. Povestea asta se repeta de mii se ani: tragi-comedia relatiilor de cuplu. Toata literatura mondiala e plina de Romeo si Juliete, fiecare cu prostia lui, cu romantismul lui si cu realismul lui neindurator.

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA A SITEULUI MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI, CONFORM LEGII DREPTURILOR DE AUTOR, NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro

Corina Stoica

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Mie sincer mi-a placut discutia. Ce mi s-a parut deplasat a fost referitor la miscarea feminista cum ca ar fi ideea unui barbat de-a inversa rolurile in societate si ca de fapt barbatilor le-ar conveni sa stea acasa la cratita sa creasca copiii. Anatol tu vb serios? :))) pai dc nu stai acasa atunci? sunt sigura ca ai reusi sa convingi o femeie sa te intretina, dar dorinta de a cunoaste, de a experimenta viata si a o traia nu te lasa!!! dorinta de a evolua prin experienta directa si diversa Si nu doar ca mama sau bucatar sef!

    Violeta octombrie 28, 2012 12:45 am Răspunde
  • eu tot m-am uitat la "the matrix", da nu pina intr-atit 🙂

    tequila decembrie 9, 2011 2:41 pm Răspunde
  • Ma surprinde prezenta materialului acestuia in Tango. Nu citesc revista regulat, n-am mai citit demultisor si probabil de asta ma si surpinde. Pentru ca mi se pare ca domnul face parte din categoria celor multi azi, cei care observa niste treburi vizibile oricarui ochi de bun-simt si apoi se arata incantat pe sine, dezlegandu-ne cauzele acelor treburi. Oamenii s-au instrainat de natura, informatia prea multa si derulata rapid ne alieneaza etc.
    Iar discursul dumnealui la adresa femeii vs barbat e oarecum jalnic. N-am mai vazut persoana care sa se pretinda initiata intr-ale psihologiei (pe oricare directie, academica, sau… numerologica) si sa puna etichete in asemenea hal: ce fac barbatii – buuun, cum reactioneaza femeile – raaau. Jenant. Si dumnealui, si revista, ca-l gazduieste.

    Liana octombrie 11, 2011 3:52 pm Răspunde
  • il iubesc pe omul acesta, este genial!!!

    Laura octombrie 6, 2011 6:34 pm Răspunde
  • un misogin…

    dorina octombrie 4, 2011 10:46 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui dorina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.