fbpx

Scrisoare pentru Sim. Ştiu că şi tu îmi scrii, doar că poştaşul tău e amnezic…

de
Pictorial Simona Catrina pentru Marea Dragoste

Dragă Sim,

Am ajuns în anul IV, cam cât o facultate a trecut de când am început să-ţi scriu scrisori altfel recomandate, cu un timbru care se devaluează pe zi ce trece, costă din ce în ce mai puţin, abia dacă i se mai vede valoarea lângă marginea zimţată, deşi e nou nouţ, e proaspăt, cum ar fi spus tatăl meu, care preţuia şi urmărea această însuşire, la mai toate cumpărăturile perisabile. Serviciul poştal îşi răsplăteşte clienţii fideli şi-i premiază cu câte o amintire bonus, pentru alegerea lui.

Trebuie să ţinem socoteala, să ne ţinem de ea, ca de degetul tatei, când învăţam să mergem. A Patra, deci, ce zi minunată de octombrie, cum se măsoară soarele în Balanţă, ce îndurător voal pentru viitoare dureri de genunchi! Mediterana e cam la vreo două ferestre de tren, una de dus şi alta de întors. Am uitat să-ţi spun, Sim, că din trenul acesta nu ne mai putem da jos. Sunt scrisori ferate, ca să zic aşa, fiindcă trenurile se mai schimbă, dar căile ferate, ba. Ei, aşa şi noi două, mereu într-un tren, mereu într-o toamnă, mereu cu o mare la două ferestre distanţă.

Nici nu poate avea un destin mai bun timpul acesta dintre linia 3 şi celelalte linii, decât acela de a le fi “plăpumioară şi coltuc” scrisorilor noastre. Ştiu că şi tu îmi scrii, doar că poştaşul tău e amnezic, îţi ia scrisorile şi ţi le pune în borcanul golit de murături, ca să le găsesc pe toate la un loc, când mă voi întoarce în cameră.

Anul acesta aveam de gând să vorbim despre dragoste, Sim, şi despre cum îşi pierde contururile, într-o secundă, ca o acuarelă peste care vărsăm din greşeală paharul dat de mama, pentru pensule. Fiindcă nu mai e proaspătă, avea dreptate Tata, atunci când o întreba pe doamna de la brutărie: E proaspătă, doamnă, e proaspătă? Şi ea zicea că da, e de dimineaţă, dar nu spunea femeia şi despre care dimineaţă era vorba. Iar tata o credea mereu. Şi sentimentul acesta mai-înainte-cunoscut-drept-dragoste tot dimineaţa a fost livrat. Doar că într-o altă dimineaţă. Să vorbim despre dragostea Lor, Sim, iar pe a noastră să o împăturim discret în şerveţele şi să o strecurăm pe tavă, lângă linguriţă şi ceaşcă, la plecare. Noi suntem generoase mereu, când achităm nota de plată. Dar tu eşti de părere că nu ne auzim bine cu măştile pe gură şi că să o lăsăm pe mai târziu. Poate la coborâre. Poate la anul, când ziua ta va fi plină de doi. Îţi las cadou un vers de Emil Botta, un vers cât o viaţă. Neapărat trebuie însoţit de o privire ridicată spre cer. “Dar în a stelelelor zea / singuratica iubire lucea”

Şi nu-ţi spun adio, ci la revedere (ţi-aduci aminte cum urma catrenul, stângaci caligrafiat în caietele de amintiri din şcoala primară?) Te las să te gândeşti, Sim, avem timp, draga mea, mai avem timp.

 

 

Fotografie de Paul Buciuta

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.