fbpx

Victor Ciutacu: Stiu ca sunt arogant si genial, dar imi place sa mi-o spuna si altii!

de

M-a primit in sala de conferinte a ziarului unde lucreaza. Ne-am asezat fata in fata, iar imensitatea mesei dintre noi parea ca o sa ridice un zid dincolo de care n-am sa pot vedea cum ii este inima sau, macar, daca are inima! La inceputul interviului mi-a evitat privirea, cu dibacia omului care stie sa para dur.

Pret de doua ceasuri am vorbit cu Victor Ciutacu despre cariera, modele, politica, CTP, Tuca, Basescu, petreceri, Basescu, Voiculescu, Vintu, iar Basescu si iubire. Recunosc, am vrut sa-i smulg declaratii despre presedinte si moguli, dar mi-a placut teribil si cand, patruns de cuvintele despre sotia sa, mi-a raspuns… „in general lumea ma intreaba de Basescu”. Pentru multi, Victor Ciutacu este jurnalistul incisiv al trustului Intact, genialul arogant de care nu te poti apropia. Pentru cei putini, insa, este omul care se emotioneaza, stie sa multumeasca si e gata sa spuna ca nu se va desparti vreodata de mama copilului sau. În urma discutiei noastre a rezultat un interviu atat de amplu incat am hotarat si noi sa punem în aplicare TONOMATUL. Astfel, începand de astazi si continuand toata saptamana viitoare, veti putea avea cate o lectie pe zi, din experienta de viata a lui Victor Ciutacu.

A FOST ODATA…

Eveline Pauna: Te-ai nascut la Sinaia. In copilarie iti doreai sa te faci comentator sportiv, sa-i calci pe urme lui Cristian Topescu. De ce voiai sa ajungi comentator sportiv?
VICTOR CIUTACU: Aceasta a fost a doua dorinta a mea, prima a fost sa ma fac „Dudu Georgescu”. Nu voiam neaparat sa ma fac fotbalist, vroiam sa fiu „Dudu Georgescu”. Lumea imi explica ca este foarte greu sa fii altcineva, cel mult poti sa fii unul care sa-l urmeze pe cineva ca Dudu Georgescu. Cand m-am facut mai mare am ajuns la concluzia ca meseria de comentator sportiv mi s-ar potrivi cel mai bine.
E.P.: Cat de mare?
VICTOR CIUTACU: Pe la 7-8 ani voiam sa fiu Dudu Georgescu. Dupa asta am dat-o pe comentariu sportiv. Imi placea mult Cristian Topescu!
E.P.: Nu iti place si acum?
VICTOR CIUTACU: Si da si nu… s-au dus vremurile lui Cristi. Oricum, ramane, la momentele pe care el le-a parcurs ca vedeta a televiziunii publice, cel mai mare dintre toti cei care au comentat vreodata in Romania. El a fost primul care a introdus documentarea adevarata in comentariul sportiv. Topescu, dincolo de farmecul comentariului, avea marele avantaj ca, in momentul in care jocul lancezea, iti povestea despre oamenii din teren, pe unde au mai fost, ce pasiuni au, ce neveste celebre au… Nu avea, pentru ca nu erau vremurile de astazi, acces la Wikipedia, Google, unde gasesti orice despre oricine, in timp ce comentezi. El venea cu fisele jucatorilor, era cu totul si cu totul altceva. Era misto! Si, apropo de Topescu, cea mai mare satisfactie a vietii mele a fost in 2009, desi de atunci l-am mai revazut, cand am stat de vorba, la una dintre lansarile lui Geoana, cred. De fapt, Geoana a avut mai multe lansari la presedintie, pe parcursul anului, dar ultima, mai intima, mai de fite, a facut-o la Capsa, unde si-a lansat el si o carte, gen Obama, dar nu i-a iesit. Ma rog, nu a avut noroc in viata! La sfarsitul acelui eveniment, Topescu a venit la mine, s-a prezentat, ceea ce mi s-a parut usor ridicol pentru mine. Mi se parea ca sunt intr-o postura ridicola sa mi se prezinte idolul din tinerete si mi-a spus ca este un fan al meu, ca imi urmareste fiecare editie a emisiunii. Atunci aveam emisiune in fiecare zi, la Antena 2.
E.P.: Ai apucat sa-i spui ca l-ai admirat in copilarie?
VICTOR CIUTACU: Da, da, stia. I-am mai povestit asta. I-am spus pentru ca momentul mi se parea suprem intr-o cariera – idolul tau din copilarie sa-ti spuna ca a devenit fanul tau, cand tu esti in plenitudinea fortelor, ca sa vorbesc si eu ca astia din politica…

Tupeul?! Mi l-am capatat in educatia cartierului

E.P.: In familie aveai oameni din domeniul sportiv? In ce mediu te-ai format? Ca sa-nteleg de unde vine pasiunea pentru sport.
VICTOR CIUTACU: M-am format intr-un mediu mixt, intr-o familie de intelectuali. Am trait intr-un cartier muncitoresc al orasului Sinaia, exact cartierul de deasupra stadionului. Am avut parte de educatia aia buna, sa zicem.
E.P.: Ce era mama? Ce era tata?
VICTOR CIUTACU: Amandoi erau ingineri. Maica-mea a facut doua facultati in acelasi timp, era si inginer si economist, dar lucra ca inginer. Sinaia era un orasel mic, cu un singur liceu. Faceam parte, nu neaparat din protipendada, pentru ca ai mei nu erau mari activisti de partid, sau ceva in genul asta, dar erau oameni cu niste functii medii de conducere in unica intreprindere mare din oras, care astazi este o ruina. Eram, sa zicem, in lumea buna a orasului, cu oameni din patura intelectuala, peste medie, cu oameni care aveau ori o functie, o pozitie in aparatul profesional al uzinei, oameni care erau in zona OJT-ului Prahova, fala regimului comunist pentru turismul romanesc. O lume buna. Am avut parte de educatie in acest mediu, cu oameni fini, cu oameni care citeau, care se uitau la filme.
E.P.Erai timid? Sau tot cu tupeu?
VICTOR CIUTACU: Pana la un punct am fost timid. Tupeul?! Mi l-am capatat in partea a doua de educatie, educatia cartierului, educatia strazii pentru ca, invariabil, prietenii mei erau ori colegi de clasa, ori vecini de cartier. Noi cresteam pe buza stadionului. Acolo ne-am facut copilaria, acolo ne-am apucat de fumat, acolo ne-am apucat de sprituri, acolo ne-am apucat de gagici, acolo ne-am apucat de toate! Si am avut noroc, nu am fost crescut in sera. Partea de staif s-a deprins in casa si partea de strada si de golanie s-a deprins pe strada.
E.P.. Dar de ce te-ai dus la Politehnica? Ca sa continui traditia familiei? N-ai avut o idee mai buna, mai originala?
VICTOR CIUTACU: De nevoie m-am dus.
E.P.: Nu aveau ai tai destui bani ca sa investeasca in tine?
V.C..: Ba da. Banii nu erau o problema. Cand a picat Ceausescu, ai mei erau oameni de 5.000 de lei pe luna de caciula… Erau bani, in contextul in care un tanar absolvent de facultate avea cam 2.000 de lei. Ne intrau 10.000 de lei in casa, nu eram muritori de foame. Asa ca, nici pe departe nu se punea aceasta problema. Toata familia a urmat zona asta tehnica. Mama, tata, sora, cumnat – toti ingineri. Eu nu aveam aplecare spre celelalte zone. N-aveam cum sa ma duc spre Medicina sau altele asemenea. Iar fizica… ca fizica, dar de chimie nu ma puteam apropia!

La materiile umaniste eram o sfanta mare mediocritate

E.P.: Dar ai ramas vreodata corijent la una dintre aceste materii?
VICTOR CIUTACU: Nu, m-a ferit Dumnezeu. Pe zona asta de materii umaniste eram o sfanta mare mediocritate. Inclusiv la limba romana. Eram un baiat de media 8 la romana. Mai pacaleam tezele cu ceea ce-mi aduceam eu aminte. Deci nu prea aveam unde sa ma duc. Ar fi totusi un lucru pe care as fi vrut sa-l fac. M-a traznit, la un moment dat, ideea sa ma duc la Marina. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am dus. Sa-l urmez pe Basescu imi mai lipsea in viata asta! In rest… le aveam pe toate… In Sinaia erau multi baieti cu 2-3 ani mai mari decat mine, care intrasera in etape la Marina. Si, spre norocul meu ulterior, n-aveam dosar pentru Marina, ca aveam rude in strainatate. Taman in Uniunea Sovietica, unde s-a nascut mama. Numai ca erau ultimii ani ai lui Ceausescu si, mai bine aveai rude in America decat la rusi. Mi-am dat seama ca si daca mi-as fi depus dosarul la Marina, ar fi fost respins. Si cam din acelasi motiv n-am putut sa fac nici singura facultate pe care mi-ar fi placut sa o fac – Jurnalismul. Dar aici era si mai complicat – nu aveam dosar si o si desfiintasera desteptii aia ai lui Ceausescu. La „Stefan Gheorghiu” o facusera numai postuniversitara. Nu mai puteai sa te faci ziarist din prima. Trebuia sa te faci inainte altceva – profesor, avocat… si dupa aceea Partidul te trimitea la „Stefan Gheorghiu”, la perfectionare, la postuniversitara. Deci, iata, trebuia sa fac o facultate si nu aveam nici perspectiva sa ma trimita vreodata Partidul pentru ca nu eram in gratii cu regimul.
E.P.: Te facea pe tine jurnalist o facultate? Sunt atatia absolventi de Jurnalism care nu pot fi numiti „jurnalisti”!….
VICTOR CIUTACU: Nu cred… Dupa parerea mea nu i-a facut pe cel putin 90% din aia care au absolvit-o! Nu cred ca facultatea ma facea neaparat jurnalist. Dupa parerea mea, jurnalist te fac talentul si gramatica ireprosabila. Dar, in primul rand, talentul! Daca nu ai talent… degeaba te apuci! Apoi se adauga o gramada de lucruri – munca, experienta, dedicare, inspiratie. Deci in privinta facultatii… nu aveam ce sa fac. Nu voiam sa plec si sa fac armata un an si patru luni. Voiam sa intru la o facultate si, asa-i viata… Am dat la Politehnica, am intrat…
E.P.: Printre primii? Personalitatile se lauda cu performante din acestea…
VICTOR CIUTACU: Nu. Printre ultimii! Printre primii… am intrat la liceu. Am intrat al noualea la liceu. Si am terminat Bac-ul al doilea pe liceu. M-au si prins in niste zile inspirate… ca nu mai eram asa de… De mult timp ma golanisem! Deci am intrat printre ultimii la Politehnica, la Mecanica.
E.P.: Daca ai fi picat…
VICTOR CIUTACU: Daca as fi picat… Atunci nu se ocupau toate locurile. De regula… la seral. Si probabil m-as fi dus, cum s-a dus si cel mai bun prieten al meu din copilarie… probabil as fi incercat sa intru in toamna, inainte sa ma trimita astia in armata, la seral la Brasov, pe locurile care mai ramasesera libere. Eu armata am facut 9 luni. Daca nu intram nici in toama… probabil faceam armata un an jumate… Dar a venit Revolutia si ma apuca, probabil, in armata… Probabil mi se schimba viata oricum!
E.P.: In 1993 ai intrat la ziarul „Meridian” si in 1995 la „Curierul National”. Te-ai dus pentru un post la redactia de sport, dar te-au pus sa alegi intre politic si ecomomic. Atat de bun erai, incat ai putut trece, intr-o secunda, printr-o decizie, de la sport la un domeniu atat de diferit – politica?
VICTOR CIUTACU: A fost o chestiune de disperare. Eu eram atat de disperat ca nu mi se ofera sansa sa ajung undeva si sa arat ce pot! Am ajuns la „Curierul National” printr-o cunostinta, cineva care il stia pe Valentin Paunescu, a vorbit cu el, m-am dus… ma rog, ce om de ziar eram eu, scrisesem sport pe la „Meridian”. Nici nu l-a interesat pe Valentin, am baut o cafea, am fumat o tigara si a inceput sa rada si mi-a zis: „Bai, ai de ales intre politic si economic, acolo am nevoie de oameni. Dupa parerea mea, viitorul e economicul. Economicul bate politicul intotdeauna! Dar tu alege-ti ce vrei!”. Economic… habar nu aveam! Nu stiam absolut nimic, nu aveam nici cel mai mic interes pentru zona, niciodata nu citeam rubrica economica din niciun ziar. La politic, aveam cat de cat idee, aveam experienta anului 1990, cand se transmiteau, in direct, noaptea, faimoasele sedinte ale CPUN-ului de dupa Revolutie. Era un spectacol! Apucasem, pana m-am plictisit eu, niste luni de zile, sa ma uit noapte de noapte. Invatasem o gramada de personaje politice, de la Coposu la Ratiu si la tot ce aparuse atunci in CPUN-ul ala. Ulterior, mai stiam niste nume de politicieni, mai stiam niste partide si mi-am zis „Hai sa incep de la ceva la care am o minima baza, sa nu-mi bat joc incepand sa invat primele notiuni de economie acum”. Si am hotarat. Politic! L-a chemat pe Ralu Filip, Dumnezeu sa-l odihneasca, si i-a zis. „Uite-l, ia-l, are o luna sa demonstreze. Daca e in stare, sa-l angajezi, daca nu, nu de tine depinde.” Ralu a inceput sa rada. Tin minte si acum, dupa trei saptamani, era Congresul partidului Alianta Civica, cand l-au facut pe Manolescu presedintele partidului, la Alba Iulia si m-au trimis in delegatie la congres. Am intrebat cum de ma duc eu, pentru ca nici nu sunt angajat, nu mi-a trecut luna de proba, vai de mama mea!… Atunci Ralu Filip s-a dus la Valentin Paunescu si i-a spus: „Hai sa-l angajam, ca e bun. Acum este muritor de foame si daca ne scapa, o sa ne para rau”.
E.P.: Daca nu erai atunci pus sa alegi… daca nu te impingea nevoia sa te indrepti spre politic… Mai ajungeai jurnalistul de astazi, atat de bine informat in acest domeniu si… de temut? Poate ajungeai un redactor la sport…
VICTOR CIUTACU: Degeneram pe la vreun club de fotbal, probabil. Cum au plecat toti… Da! E posibil… Da, Valentin Paunescu a fost decisiv in mersul carierei mele din acel moment. M-a ajutat mult ideea lui. De fapt, n-a fost o idee… pentru ca, la inceput, chiar ma enervasem. Imi spuneam „ia uite, ma, cat de inflexibil e asta, nu ma lasa macar sa-i arat!”. Ii spuneam „Domnule, dar la sport pot sa fac treaba mult mai buna!”. Imi zicea ca-i neinteresant ce incerc eu sa-i sugerez. Culmea, Valentin Paunescu fiind, la baza, ziarist de sport. Da, m-a ajutat mult!


Din primul salariu mi-am platit chiria. Nu cred ca mi-am cumparat nimic… Pantofii de nunta cred ca mi i-am cumparat din al doilea!

E.P.: Primul salariu… ti-l amintesti?
VICTOR CIUTACU: Stiu ca plateam chiria… Eu m-am angajat in mai, cu putin inainte de ziua mea. Pe 10 mai m-am angajat. Ne-am casatorit si ne-am luat o garsoniera cu chirie pe care plateam 80.000 lei pe luna. Aveam salariu 125.000 sau 135.000 de lei…
E.P.: Si ce ti-ai cumparat din primul salariu?
VICTOR CIUTACU: Din primul salariu… cred ca mi-am platit chiria. Nu cred ca mi-am cumparat nimic. L-am luat in iunie si m-am insurat in iulie. Deci nu mi-am cumparat pantofii. Pantofii de nunta cred ca mi i-am cumparat din al doilea. Pantofii de ginere!
E.P.: Vreau sa mai ramanem la numele din presa care ti-au fost aproape, la un moment dat. Stiu ca si Cristian Tudor Popescu a contat in cariera ta…
VICTOR CIUTACU: Mult! Am lucrat 3 ani si jumatate impreuna, zi de zi.
E.P.: Cea mai importanta lectie pe care ai invatat-o de la CTP?
VICTOR CIUTACU: Nu stiu daca am invatat-o de la el… ci lucrand cu el – ca nu toate lucrurile sunt ceea ce par a fi. Inclusiv in ceea ce priveste persoana lui.

Cristian Tudor Popescu nu are caracter! Nu cred ca are nici prieteni!

E.P.: Il admiri, ca jurnalist, si astazi?
VICTOR CIUTACU: Ca ziarist… e jos palaria! Si are multe, dincolo de talent, care il fac incontestabil!
E.P.: Ce nu are?
VICTOR CIUTACU: Nu are caracter. Dar nu stiu daca are rost sa insistam asupra povestii asteia! Din punctul meu de vedere, nu are caracter. I-am spus-o si lui in fata, am spus-o si public. Plus ca toti cei care au lucrat cu el stiu lucrul asta…
E.P.: Nu cumva tocmai lucrul acesta l-a ajutat, de fapt? Nu asta i-a construit brandul?
VICTOR CIUTACU: Eu zic ca da… Asta i-a construit si pozitia. Cei mai vechi de la „Adevarul” pot sa spuna cum a intors el armele impotriva poporului cand era cu Darie Novaceanu… si in sedinta in care s-a privatizat „Adevarul” s-a sucit cu Tinu si cu ailalti, infierandu-l pe Darie Novaceanu. Dar… asta-i omul! Mare talent, putere multa de munca si de decizie, curaj de a-si asuma…
E.P.: Are prieteni?
VICTOR CIUTACU: Nu cred! Eu n-am cunoscut vreun prieten de-al lui. Am cunoscut o gramada de lume care se baga in seama cu el pentru ca era cel mai puternic om al momentului respectiv, in presa. Sau, ma rog, al doilea dupa Tinu. Dar avea un lucru care pe mine m-a ajutat foarte mult. La CTP, daca ajungeai sa-i placa de tine, sa aiba incredere in tine… aveai comunicare directa, nu mai aveai nevoie de intermediari. Si traiam perioada in care ziarele schimbau guverne, schimbau premieri. Eu, daca seara tarziu aveam o chestie de ultima ora, ii dadeam telefon. Erau ziarele alea care inca se trageau pe plumb, nu erau ca astazi, cand schimbi ziarul din calculator. Se inchidea ziarul, il sunam si ii spuneam „Cristi, am o chestie foarte tare!”. Si el stia ca eu scriu repede. Popescu scrie incet, eu scriu repede. Se uita la ceas si ma intreba „in 15 minute o rezolvi?”. „Da.” Si nu ma mai intreba mai multe. Doar lua decizia – „schimbam ziarul!”.


Continuarea interviului va aparea luni, 14 ianuarie, pe Marea Dragoste / www.revistatango.ro

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.