Muzicianul Carlos Santana a decis sa relateze o serie de intamplari care i-au marcat viata si cariera, intr-un volum de memorii ce va fi lansat pe piata in anul 2014, au anuntat joi reprezentantii editurii Little, Brown and Co..
Volumul, care nu are deocamdata un titlu, va fi lansat de editura Little, Brown and Co., o divizie a Hachette Book Group.
Potrivit site-ului billboard.com, muzicianul de origine mexicana, in varsta de 65 de ani, va povesti in aceasta carte si cateva intamplari despre unii dintre bunii lui prieteni Miles Davis, Eric Clapton si Herbie Hancock.
Editura Little, Brown and Co. are o traditie indelungata in aceea ce priveste publicarea memoriilor unor staruri rock. Astfel, aceasta editura a publicat in urma cu doi ani volumul de memorii “Life”, scris de rockerul britanic Keith Richards.
Virtuozul chitarist nascut in Mexic, autorul hiturilor din anii ’70 “Black Magic Woman” si “Oye Como Va”, dar si al unor piese mai recente devenite celebre – “Smooth/ Dame Tu Amor” si “Maria Maria” -, a vandut peste 90 de milioane de albume de-a lungul unei cariere de peste 40 de ani. Carlos Santana a castigat zece premii Grammy, din care opt i-au fost decernate pentru albumul sau “Supernatural” din 1999, extrem de bine primit si de public.
Carlos Santana a concertat la Bucuresti in 2009, in cadrul festivalului B’estfest.