fbpx

Nina Cassian – Memoria ca zestre. Un jurnal fascinant, un demers al liminarei sincerități

de

Dacă memoria mea e o zestre – sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile”, a scris Nina Cassian în prefața mărturisirilor sale intitulate Memoria ca zestre și așezate sub semnul absolutei sincerități. Un jurnal în care iubirile, trădările, căutările, aderările și întrebările fascinantei artiste își găsesc cele mai oneste răspunsuri, așezate în rândurile unei cărți uluitoare, pe care nu o poți lăsa din mână.

Notele mele, inclusiv comentariile lor, acoperă o perioadă de câteva decenii. O viață de om. În deplină, neinhibată sinceritate, nu-mi ascund erorile, nu încerc să le camuflez. Nu le cer cititorilor să mă absolve, ci doar SĂ MĂ CUNOASCĂ…”.

“Sunt atât de fascinată de capacitatea mea de ,,a cuceri”… Așa că mă arăt în toată vanitatea mea și goliciunea mea. Iar dacă, vreodată, cineva asemănător mie, ,,mon semblable, – mon frère!”, cineva mai mult sau mai puțin ipocrit va parcurge aceste rânduri, să-mi constate măcar sinceritatea”.

Aspre ierni, înăbușitoare veri și, pe lângă aceste schim­bări de peisaj, s-a mai produs și „schimbarea (mea) la față”, începută la Brașov, modificarea trăsăturilor mele s-a accentuat îngrijorător în primii ani de București, instalându-se apoi definitiv, încât la unsprezece-doisprezece-treisprezece ani mă transformasem dintr-o fetiță drăgălașă într-o adevărată fată urâtă, spre groaza mamei mele în primul rând. Dar și spre dezolarea mea, care întotdeauna, tânjind după iubire, îmi ve­deam viitorul în cele mai sumbre culori ale singurătății. Ceea ce s-a și adeverit până la șaptesprezece ani. Nu știu ce capriciu glandular sau hormonal mi-a lungit nasul, bărbia, care urmau să devină caracteristice pe durata întregii mele vieți. Am purtat, fără stoicism, această cruce, adaptându-mă psihic și mental, cu sfidare și autocruzime, cu disperare și spirit competitiv, cu înfrângeri și triumfuri spectaculoase.”

„Nina Cassian a fost o artistă sublimă, ca Sappho, poetă a adâncimilor pasionate și a marilor înălțimi” a scris despre Nina Cassian Edward Hirsch, Decanul Academiei Poetilor Americani și Președintele Fundației Guggenheim pe coperta cărții superbe realizate de scriitoarea Carmen Firan în dialog cu Nina Cassian, Dialogul vântului cu marea.

 

Memoria ca zestre, trei volume, Preț: 90 de lei.

Pentru a comanda volumele editurii Cărțile Tango, va rugam sa trimiteti un e-mail pe adresa distributie@revistatango.ro, in care sa specificati titlurile pe care doriti sa le comandati si numarul de exemplare, adresa de livrare, un numar de telefon la care puteti fi contactat, precum si modalitatea de expediere.

Plata se poate face:
ramburs, la primirea coletului, caz in care se adauga taxele de expeditie a coletului:
– 17+TVA lei, curierat ( livrare 1-2 zile lucratoare)
direct, in contul de mai jos ( prin internet banking, ordin de plata), iar taxele de expeditie a coletului sunt 17+TVA lei, curierat ( livrare 1-2 zile lucratoare)

Contul: RO84 BACX 0000 0001 2713 5250
Banca: Unicredit Tiriac Bank, suc. Izvor
S.C. CARTILE TANGO S.R.L
CUI: RO 21538151
Adresa:  Str. Drumul Fermei, nr.18E, Popesti-Leordeni, cod 077160, Ilfov.

Apoi  trimiteți-ne copia dupa documentul cu care s-a facut plata si adresa completa unde doriți sa vă fie livrate cartile.

Oferta editurii Cartile Tango:

Nina Cassian- 100 de chipuri, Album Centenar” – Alice Năstase Buciuta..200 lei
Cerșetorul de albastru” – Crin-Triandafil Theodorescu —————- 69 lei
Cele mai inalte uimiri”  –——————————————————–  60 lei
Cele mai curate minuni”  –—————————————————–  66 lei
“Cele mai frumoase miracole”  –———————————————— 60 lei
Damen Tango” – Simona Catrina ———————————————-63 lei
Trei proaste” – Dara Codescu și Alice Năstase Buciuta —————— 45 lei
” Simona” – Dara Codescu și Alice Năstase Buciuta ———————— 45 lei
 Splendida banalitate” – Alice Nastase Buciuta ———————– 40 lei
 Dragostea e un bonsai” – Alice Nastase ————————- 40 lei
 Noi suntem zeite” de Alice Nastase —————————– 40 lei
Marina, Marina, Marina” – Alice Nastase Buciuta ————————– 45 lei
Revistele femeilor din Romania si femeile revistelor de pretutindeni” –  Alice Năstase Buciuta—50 lei
 Andiamo” – Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina ———————– 40 lei
 Codul nebunelor maniere” – Simona Catrina ———————————-40 lei
 Sex in (per)versiune clasica” -Simona Catrina —————————— 40 lei
 Care pe care: femei si barbati” de Alice Nastase si Aurora Liiceanu— 40 lei
O mie de poeme” de Nina Cassian(Antologie opere poetice)———— 100 lei
 Dialogul vantului cu marea“-  Nina Cassian in dialog cu Carmen Firan— 40 lei
Memoria ca zestre“( 3 volume)- de Nina Cassian—————————- 90 lei
 Confidente fictive” de Nina Cassian —————————————– 45 lei
 Spectacol in aer liber” de Nina Cassian ————————————— 45 lei
 Povestea a doi pui de tigru” – Nina Cassian ———————————- 40 lei
Omul, un design perfect-volumul III – Ramona Popescu ——————–120 lei
Omul, un design perfect-volumul II – Ramona Popescu ——————–120 lei
Omul, un design perfect-volumul I – Ramona Popescu ———————120 lei
Cele mai frumoase iubiri” (Antologie Cartile Tango) ———————– 40 lei
 Cele mai frumoase citate” —————————————————– 40 lei
 Panza de paianjen” de Cella Serghi —————————————— 45 lei
In umbra lui Adrian Pintea” – Lavinia Pintea Tatomir———————– 45 lei
“ Dacă nu poţi să mergi, încearcă să zbori”- Marinela Drop  –—— ——  49 lei
 6 din 49 de sanse la iubire” de – Raluca Kisescu—————————— 40 lei
 Harababurade Cristian Badilita ————————————————— 35 lei
” Tara fetelor” de Maria Banus ——————————————————- 20 lei
 Clipa, treci, sunt atat de frumoasa!” – Dr. Mihaela Leventer————–30 lei
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Cărțile Tango

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.