fbpx

Exerciții de Fericire, Gânduri fără Justify, de Georgiana Spătaru – o carte luminoasă, serenă, înălțătoare

de

“Exerciții de fericire” este o carte elegantă și curată ca un dar de preț, o bijuterie a bunului gust și a celor mai simpli și înțelepți pași ai devenirii. Volumul de debut al Georgianei Spătaru, intitulat întocmai precum proiectul pe care îl coordonează într-o comunitate de oameni minunați, Exerciții de Fericire cu Georgiana Spătaru, este un dar pentru fiecare dintre cei care îi vor deschide copertele albe pe care stă așezată o mandală adunată din culorile și liniile bucuriei autentice.

 

“Exerciții de Fericire” este o carte cu o vibrație atât de înaltă, de curată și de nobilă, încât vă veți îndrăgosti de paginile sale înțelepte, pline de umor subtil și de tristețe grațioasă. Fără să-și propună să scrie un manual al fericirii, Georgiana Spătaru (frumoasă ca o zeiță și înzestrată cu harul ales al vindecării sufletelor) ne dă șansa de a înțelege cu totul altfel fericirea și de a învăța să o deslușim, să o prețuim – a scris pe coperta de închidere a cărții editoarea Alice Năstase Buciuta, care, de altfel, în interviul acordat  jurnalistei Simona Preda în interviul pentru platforma Semn din carte, a anunțat într-un mod nonconformist această apariție editorială astfel:

Ce cărți urmează să apară la Editura Cărțile Tango? “Doar cărți făcute cu mare entuziasm și cu multă iubire. E pe punctul de a intra în tipar o carte splendidă a Georgianei Spătaru, „Exerciții de fericire” – o carte luminoasă, serenă, înălțătoare și strălucitoare, de care avem mare nevoie cu toții și care, garantat, ne va însenina sufletele cu frumusețea ei. Eu, când am citit manuscrisul Georgianei Spătaru, i-am spus că ideile și ritmul frazelor sale mă trimit cu gândul la profunzimea și noblețea zicerilor lui Osho… Ea a râs, dar eu am dreptate… “

 

Cartea costă 58 de lei  și poate fi comandată printr-un e-mail trimis la distributie@revistatango.ro în care precizați: Numele, Adresa completă, Numărul de de telefon la care vă va contacta curierul pentru livrare, Numărul de exemplare dorit și Modalitatea de plată aleasă:

-plata ramburs la curier

-plata cu cardul (dacă solicitați, veți primi un mesaj cu o proforma atașată ce conține un link de plata online)

-plata directă în contul: RO84 BACX 0000 0001 2713 5250, Unicredit Bank, SC CĂRȚILE TANGO SRL, CUI RO 21538151, Str. Drumul Fermei, nr.18E, Popești-Leordeni, cod 077160, Ilfov, conform facturii proforma din atasament.

Design copertă Liviu Valentino Petre

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Cărți · Cărțile Tango

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.