Cine n-a cunoscut-o, încă, pe Georgiana Spătaru, ar trebui să se suie în primul tren sau avion și să ajungă să o întâlnească. Să-și rezerve un loc la unul dintre retreat-urile în care merge cu echipa ei de cursanți (preferabil la capătul lumii…), să urmeze sub îndrumarea sa Programul de înlăturare a cauzelor emoționale care duc la îngrășare, să-și ia mama sau fiica de mână și să se înscrie la una dintre taberele Mamă-fiică, evadări minunate în care se rup zăgazurile emoțiilor, ale lacrimilor și ale iubirii fără sfârșit. Sau să-și înscrie copilul la cursurile C.R.E.S.C. (cursuri de relaționare emoțională și spirituală pentru copii), să-i citească postările de pe blogul Copii Curcubeu ori să-și descarce aplicația gratuită Exerciții de fericire și să-și înceapă fiecare zi învățând, reînvățând, datorită ei, bucuria de a fi. Georgiana Spătaru este psiholog, antreprenor, ThetaHealer, dar mai ales făptură de lumină și iubire care îi face pe toți cei care o întâlnesc să se simtă norocoși. Aș fi vrut să vorbesc cu ea ore în șir, dar a trebuit să aleg numai câteva întrebări, doar ca un preambul la tot ceea ce îmi doresc să mai aflu și să învăț de la ea.
Unde te-ai născut, Georgiana, și cum îți amintești de anii copilăriei?
Georgiana Spătaru: M-am născut pe Dunăre, în Drobeta Turnu Severin, dar pentru că părinții mei s-au mutat în scurt timp la Reșița, de acolo spun că sunt. Copilăria mea a fost definită de rigorile unei mame aflate la catedră, de detașarea unui tată cadru militar și de inspirația unei bunici magice. Fiind un copil care s-a născut văzând cu un singur ochi, am înțeles din primii ani că sunt altfel și aveam sentimentul că întreaga mea lume este altfel decât a celorlalți. Mama era cea care ridica mereu ștacheta și îmi spunea că pot mai mult decât cred eu că pot și că, de fapt, atunci când eu cred că nu mai pot, mai pot un pic. Tata m-a învățat că orice problemă are cel puțin 100 de soluții și, până acum, într-adevăr, nu mi-am văzut tatăl panicat de ceva. Deasupra, parcă într-un univers paralel, exista Mimi, bunica mea, cea care avea să îmi influențeze viața prin eleganța, feminitatea și magia ce o definea. Între acești trei adulți, și mai târziu un frate, aveam să îmi petrec o copilărie lipsită de griji, dar care mă antrena pentru viață.
Ai fost un copil înțelept, luminat, venit, poate, cu înțelesuri adunate de mai înainte? Cum crezi acum, privind în urmă?
GEORGIANA SPĂTARU: Abia când am văzut ce înseamnă să îți oferi ocazia unui proces terapeutic prin care să îți rezolvi relația cu părinții, am simțit perfecțiunea venirii noastre într-un anumit loc și timp. Am fost un suflețel înțelept pentru că i-am ales pe ei. (râde) Ei, familia mea, au fost cei care mi-au pus în valoare talentele, căci mi-au provocat situații în care eu să mi le exersez. Cred că părinții noștri, respectiv bunicii ori adulții lângă care crește un copil ne oferă o virtute în primii ani ai vieții și mai apoi, ocazia de a-i educa prin devenirea noastră. De câte ori caut să mai rezolv ceva la mine, mă întorc la copila Georgiana și atunci îmi clarific totul, căci, da, cred că toți copiii vin luminați.
Despre asta e vorba și în denumirea site-ului tău? Cine sunt copiii curcubeu și ce e la capătul curcubeului?
GEORGIANA SPĂTARU: Bunica mea îmi spunea că sunt un curcubeu și, când a venit ocazia de a-mi crea o pagină de internet, a durat câteva secunde până când am știut cum ne vom numi. Copiii Curcubeu suntem noi, cei care ne vindecăm de suferința părinților noștri, a micimii, cei care ne revenim din somnul lung al suferinței, înțelegând că le avem pe toate și avem acces la bucurie pe măsură ce ieșim din frică, din nemerituozitate, din judecată. Eliberare și pace aduce acest proces și la capătul acestui curcubeu găsești că vremea fricii a încetat și entuziasmul, inspirația, bucuria, sunt firescul, nu idealul. Se mai spune despre copiii curcubeu că sunt acele suflete care au venit fără povara karmei. Adică, scopul venirii lor nu este legat de plățile karmice sau de a învăța noi lecții. Aceste suflete vin să aducă lumină și să ridice vibrația celor din jurul lor. Iar site-ul se numește Copii Curcubeu și datorită credinței mele personale cum că, în această perioadă, în lumea noastră sunt multe astfel de suflete venite pentru a ne ghida, a ne învăța și a ne oferi lumină…
Ești psiholog, ești terapeut… Care au fost primii pași profesionali și cum a venit desprinderea de un parcurs convențional?
GEORGIANA SPĂTARU: Convențională n-am fost niciodată, dar măcar am trăit ce înseamnă să am o meserie, “ca oamenii”, spre mulțumirea maică-mii, care se temea că voi sta să scriu poezii toată viața. După ce am studiat nouă ani pianul, am mers la un liceu cu profil economic, dar asta doar pentru a-mi deveni evident faptul că locul meu e printre oameni, nu printre cifre. De la 15 ani am început să lucrez în Radio Reșița, sub coordonarea lui Doru Dinu Glăvan, un om pe care l-am simțit ca pe un diriginte de viață. În scurt timp lucram în televiziunea locală și anii de liceu au fost cadrul perfect pentru a mă ocupa de scris, articole în diverse ziare și reviste de-ale vremii. Când am ales psihologia am simțit că asta e calea mea și nu am avut nicio ezitare sau vreo altă alegere. Nu simt că am schimbat mult ceea ce fac, doar că acum am mai multe ajutoare și mi-am extins perspectiva suficient, cât să înțeleg că nu fac eu nimic, ci, poate, uneori, pot provoca entuziasm, bucurie sau măcar o idee de viață bună. Pentru mine provocarea nu a fost să schimb convenționala activitate cu una pentru care în urmă cu 100 de ani aș fi fost arsă pe rug, ci să fac un stil de viață din ceea ce eu cred că are sens. În ultimii cinci ani visul meu a fost să pun la îndoială tot ce până acum am crezut că trebuie și să descopăr unde-mi găsesc inspirația, voioșia și sensul.
În ultimii cinci ani… Deci nu ai fost așa de la început.
GEORGIANA SPĂTARU: Încă de la primul test psihologic făcut în facultate am știut despre mine că sunt un profil mental. Mulți credem că suntem mentali pentru că validăm doar ce vedem cu ochii noștri, dar a fi mental înseamnă a învăța din propriile experiențe pe care să le decodifici în emoții, senzații și credințe. Glumesc uneori spunând că oamenii deștepți sunt emoționali. Ceilalți învață doar dând cu capul. Și, până la urmă, oamenii care au nevoie să vadă totul cu ochii lor sunt cei care ajung să le trăiască pe toate pe pielea lor. Am spus de multe ori “nu înțeleg cum poate fi Cutare atât de prost!”, așa că Dumnezeu mi-a oferit ocazia să pricep cum e când ești prost. Am înțeles asta când am primit diagnosticul de cancer de col uterin și mi s-a părut ca o glumă proastă, fiindcă, până atunci, făceam adesea mișto și spuneam cât de bun e cancerul ăsta la marketing, pentru acei vindecători care apoi găsesc propria Mecca, după vindecare scriu și niște cărți despre asta și capătă notorietate. Am fost un Toma Necredinciosul și asta mi-a adus provocări în plus, iar credința mea a venit experimentând… Am înțeles că atunci când faci un pas înspre tine, Universul potrivește următoarele 1000 de mutări pentru a-ți aduce ceea ce cauți. Și atunci încep revelațiile.
Revelații care te duc unde? La fericire?
GEORGIANA SPĂTARU: Eu am fost dintotdeauna un om fericit. De fapt, cred că acesta este darul meu, să fac și să dau mai departe fericire. Poate este o aroganță să cred asta despre mine, dar e o aroganță pe care mi-o permit chiar și atunci când lucrurile se precipită în jurul meu. Mulți oameni spun că au ”experiențe spirituale” ori, când începi să vrei să te cuprinzi, înțelegi că până și faptul că faci duș este o experiență spirituală. Depinde la ce alegi să te uiți. Practica spirituală te ajută să rămâi în tine, centrat, cum spun yoghinii. Centrarea te scoate din luptă, din tot felul de bătălii pe care le ducem, de cele mai multe ori pentru ”cauze” care, în sine, sunt o luptă. Bio sau ne-bio, violență, vaccinuri, toate acestea sunt niște conflicte la care ne abonăm ca o dovadă a abandonării puterii. Or, pacea, centrarea, bucuria, atenuează toate ”efectele nedorite” ale luptei noastre. Mie asta mi-a adus practica spirituală: ieșirea din luptă.
Deci asta face spiritualitatea, asta face alegerea unei vieți trăite în lumina ei?
GEORGIANA SPĂTARU: Eu mă simțeam la un moment dat foarte ”iluminată”, citisem peste 100 de cărți într-un an, lucram cu oameni care făceau progrese miraculoase și aceste rezultate simțeam că le produc eu într-un fel, ori că depind de mine. Simțeam că am obținut în scurt timp ceea ce alții căutau mult. Apoi a venit cancerul, au venit provocările în relație, au venit situații financiare încâlcite, oboseala, frica… Am simțit că am pierdut tot și mi-a luat o vreme până când mi-am amintit ceva ce am decis într-o după-amiază, la un seminar restrâns: ”De azi, sunt iubire. Orice altceva este o etichetă nefolositoare.” Universul are simțul umorului și totodată ne predă ușurința și bucuria cu fiecare ocazie. Am înțeles atunci că într-adevăr găsim ceea ce căutăm și Creația răspunde tuturor curiozităților noastre. Dar când alegi să fii iubire, Dumnezeu vrea să se poată baza pe tine. ”Vrei să fii iubire? Fii iubire aici, pe câmpul de luptă. Fii iubire în spital. Fii iubire când ai puțini bani. Fii iubire și dovedește irealitatea fricii!”, a fost ceea ce am înțeles în toată această perioadă. Scopul nu e să fii spiritual, nu poți face un scop din spiritualitate, fiind fără sens acest lucru. Drumul Crucii e un drum inutil dacă alegi să aduci lumină în viața ta, în relațiile cu lumea, cu tine însuți, dacă trăiești cu bucurie. Asta a făcut spiritualitatea: mi-a luminat viața.
Ai descoperit ThetaHealing și de acolo a încept totul… Ce înseamnă, de fapt, ThetaHealing și de ce ar putea fi un dar pentru noi toți?
GEORGIANA SPĂTARU: ThetaHealing se traduce simplu ”vindecare pe unde theta”. Theta este starea subconștientului nostru, iar printr-o imagerie ghidată (sau meditație) creierul iese din beta, starea conștientă, și ne oferă acces pentru a programa neuro-lingvistic credințe limitative. Tot ceea ce facem este dictat de un ”progrămel” pe care, dacă ajunge să ne limiteze, îl îmbunătățim. În momentul de față se predă ThetaHealing în peste 150 de țări, iar România este una dintre țările care a primit bine această tehnică, având în vedere că sunt peste 4000 de terapeuți și câteva sute de instructori. Despre practicanți, nu mai vorbesc…
Prima mea impresie, ca practicant, a fost că este o tehnică pentru omul deștept, actual și este o metodă care nu obligă la vreo condiție specială. Tot ce ai de făcut este să găsești un gând despre care crezi că te limitează, să îl schimbi aplicând tehnica aceasta și să observi schimbarea de perspectivă. Unii zic că e miraculous. Putem spune că mintea este miraculoasă, într-adevăr, deoarece, precum cel mai fidel asistent personal pe care l-am putea avea, adoptă idei, comportamente ori atitudini la comandă. Tehnica este ofertantă, căci este folositoare pentru a vindeca atât emoționalul, cât și corpul fizic, dar fără a obstrucționa mentalul, dimpotrivă.
Dăruiești celor din jur și Exerciții de Fericire. Cum s-a născut acest proiect?
GEORGIANA SPĂTARU: Cum spuneam, eu sunt un om fericit și, dincolo de alegerea mea de a preda ThetaHealing, am simțit că ceea ce eu știu și pot da mai departe este fericire! Fericirea este o stare a minții, bucuria este beatitudinea sufletului, dar o minte fericită dă ocazia profunzimii, a marilor înțelesuri. O minte fericită este în afara luptei, cum spuneam, pentru că a înțeles că este în perfectă siguranță, pentru simplul fapt că este în Viață. Această perspectivă ne ajută să nu mai vedem atacul și “să predăm” pacea în relațiile noastre. Așadar, la început am predat ThetaHealing și apoi, din joaca cu fiica mea, a reieșit cursul C.R.E.S.C. – Curs de Relaționare Emoțională și Spirituală pentru Copii, un curs de împuternicire a copiilor. Am simțit că acolo lucrez cu rezultat, căci dacă am fost martoră vreodată la miracole, datorită copiilor mi s-a întâmplat. Am făcut apoi Tabăra Mamă – Fiică, un proiect de fericire în familie și au urmat Exerciții de Fericire în familie, un fel de curs pentru întreaga casă. Apoi, m-am gândit cum ar fi ca, dacă vorbim de schimbare, să duc oamenii la capătul lumii, să facem acolo cursul, să ne dăm ocazia unui timp cadou și am văzut după primele retreat-uri în Bali că nimeni nu s-a mai întors la fel și niciunul nu a mai fost același nici peste ani. Anul acesta am făcut aplicația Exerciții de Fericire, un instrument modern unde sunt articole, perspectiva zilei, retreat-urile pe care le propun anul acesta, în insulele Azores sau Bhutan, iar în curând va fi o bibliotecă cu meditații ghidate. Exercițiile de Fericire sunt efectiv felul în care eu îmi exersez fericirea. Nu e un proiect din care vând ceva. E ceea ce sunt și uneori mai vin musafiri la mine și ne jucăm împreună cu toate creațiile bucuriei mele de viață.
Ești în discuții să preschimbi acest proiect într-unul internațional și să devii formator, nu-i așa? Cum va fi?
GEORGIANA SPĂTARU: Da, cursul C.R.E.S.C. urmează să fie predat instructorilor și mai departe, să ajungă la mai mulți copii. Fiica mea își dorește ca, în următorii ani, chiar ea să predea acest curs copiilor. Deja, prin felul ei de a fi, văd că o face. În ultimul an am documentat cursul pentru a-l prezenta școlilor și, după câteva proiecte în școli internationale din România, am propus acest curs institutului THINK, pentru care documentez deja programa de predare. Mai avem un prieten international, de renume, pot spune, care îndrăgește cursul, încât căutăm abordări pentru a-l introduce cu ușurință în viețile copiilor de pretutindeni.
Există și o aplicație pentru smartphone, sunt niște exerciții moderne… Cum ai făcut toate aceste lucruri pentru „exercițiile” pe care le oferi?
GEORGIANA SPĂTARU: Nici măcar nu mă pot lăuda că a fost ideea mea. Mulți oameni evită să interacționeze pe Facebook și, astfel, am creat un spațiu modern, destinat celor care apreciază valorile Exercițiilor de Fericire. Aplicația a avut câteva sute de descărcări în primele ore și zilnic primesc un feedback fericit despre ea. În curând va exista acolo o bibliotecă cu meditații și povești terapeutice pentru copii și cred că va fi o alternativă la felul în care ne petrecem timpul pe telefon.
Dincolo de aceste realizări, cum arată viața ta, familia ta, casa ta?
GEORGIANA SPĂTARU: Suntem doi oameni care au crescut împreună. Mi-am cunoscut soțul în anul doi de facultate și m-a cerut după câteva zile. În câteva luni ne începeam căsnicia în care am avut ocazia să creștem unul prin altul, uneori unul pe altul, dar împreună. Prea Minunata a venit după cinci ani în care am construit împreună tot ce suntem astăzi. Suntem o familie electrică, asta e clar, și mereu gata de aventură. Este mai mereu lume în jurul nostru pentru că prietenii sunt una din bogățiile noastre! În același timp, pentru igiena noastră mentală, avem cel puțin o vacanță petrecută în afara familiei extinse de prieteni. Suntem dependenți unul de altul, asta e clar, și cred că ceea ce ne definește este “împreună”. Oriunde suntem toți trei este acasă și orice se întâmplă în jurul nostru este o experiență a tuturor. Noi chiar le aducem pe toate acasă și acolo, oricum ar fi, le scoatem la capăt. Am bucuria de a avea o familie frumoasă, niște părinți buni, o soacră pe cinste și aceste aspecte mi-au dat curaj și putere, mereu.
Ce a adus cu sine maternitatea? Ce daruri ți-a adus, ce încercări, ce mari revelații?
GEORGIANA SPĂTARU: Aveam 25 de ani când am născut-o pe Briseis. Când am ajuns în dimineața nașterii la clinică, am spus: “Bună dimineața, am o cezariană programată la ora 11.00.” Recepționera m-a privit zâmbind și mi-a spus că parcă aș fi avut o manichiură. Eram echipată cu cele necesare și nelipsitul laptop. Îmi calculasem că după naștere voi reuși să îmi continui treaba în zilele din spital. Am lucrat până cu o zi înaintea nașterii și mă programasem ca în trei săptămâni să revin la birou. Pe vremea aceea făceam psihologie organizațională și lucram cu companii mari și foarte mari. Aveam sentimentul că în jurul nostru urma să crească acest copil minunat care se va adapta vieții noastre pline, grupului de prieteni și a tot ce suntem noi. Nu am avut nicio clipă gândul că nu voi ști să o spăl, să o hrănesc. Am avut siguranța că ceea ce aveam să știu, voi simți. Și așa a și fost! Revelația a venit când am ținut-o în brațe și m-a privit fix, clar, firesc, cu pace, fără lacrimi sau așteptări. Asta m-a blocat, lipsa de așteptări pe care am simțit-o, pacea cu care venise, liniștea cu care a venit am simțit-o profund. Anii copilăriei ei au fost anii mei de pace și simt acum că ea m-a învățat să respir. E un copil în preajma căruia te simți bine. Nu am ce să educ sau să îmbunătățesc la ea.
Cum au fost zilele când ai aflat că ești însărcinată, cum i-ai spus soțului?
GEORGIANA SPĂTARU: Soțul meu este cel care a bănuit că sunt însărcinată. Știind că sunt șanse mici să avem un copil, nu am așteptat sarcina, dar am dorit-o amândoi cu toată inima. Soțul meu a fost cel mai fericit om. Eu, recunoscătoare pentru noi. Și parcă temătoare de atâta fericire. Uite, și asta m-a învățat venirea ei: miracolul!
De ce erau șanse mici pentru doi oameni tineri, sănătoși?!
GEORGIANA SPĂTARU: La 21 de ani am pierdut un copil în luna a cincea de sarcină. De fapt, nici măcar nu a fost o pierdere de sarcină, ci o decizie între medici, căci dintr-o viroză am ajuns într-o stare semicomatoasă și, astfel, s-a luat decizia întreruperii. A fost o tragedie pentru noi. Ulterior, a existat un risc pentru o eventuală sarcină…
Au fost atâtea momente grele… Cum te menții, totuși, pe linia seninătății și ce faci cu momentele de cădere, cu piedicile puse în cale?
GEORGIANA SPĂTARU: Viața noastră a trecut prin multe. Am avut momente în care le-am avut pe toate și în care n-am avut nimic, când ne-am simțit invincibili și imediat aveam scris un diagnostic perfid cu multe cuvinte. Ulterior, asta m-a făcut ca atunci când situațiile se încâlcesc să spun: “Dacă nu trebuie să facem chimioterapie, se rezolvă!”. Rar este ceva care să mă supere, dar nu pentru că aș avea vreun secret, ci pentru că am o viață bună. Puține din lucrurile de care mă bucur astăzi sunt meritul meu, poate sunt o consecință a disponibilității mele de a vedea bucuria și bogăția vieții.
Ai primit diagnosticul de cancer de col uterin, după ce glumiseși îndelung pe seama celor care capătă un cancer “bun la marketing”…
GEORGIANA SPĂTARU: E ceva despre care am vorbit o singură dată, în public. Da, în 2013, am primit diagnosticul de cancer de col uterin. Iar vindecarea mea a durat nouă luni, în care nu am făcut nicio operație sau chimioterapie ori alte metode invazive, deși am făcut multe pentru asta. Vindecarea vine prin tot ceea ce există, prin medic, prin șaman, prin terapeut, de ce să aleg să mă vindec doar cu verde, doar cu albastru, doar cu roșu, doar cu bio?… Ca să fii în luptă cu ăla care nu e bio?! Aceea nu e vindecare, e o altă luptă. Eu am mers la o clinică la Viena unde mi-au recomandat un tratament experimental, spunându-mi să-mi găsesc undeva o clinică cu care au protocol pentru folosirea acelui tratament. Și o asemenea clinică era chiar cea de oncologie din Cluj… Trebuia să fac patru ture de tratament, dar eu n-am avut nevoie decât de două. Am început să mânânc doar raw-vegan în perioada aceea. Soțul meu îmi gătea mâncare raw-vegană și mi-o așeza pe farfurie frumos, ca la restaurant, ca să-mi placă. Noi suntem mâncăi cu toții, ne place mâncarea, iar după o săptămână eram tare frustrată, nu simțeam nicio bucurie. Nu-mi era foame, dar eram frustrată. Abia mai încolo am început să prețuiesc cu adevărat și efortul lui, și efectele. Gândește-te că oncoloaga mea m-a întrebat: “Ce ai făcut?!” Eram după prima cură de analize, au fost într-un fel, după care am început această dietă și ea, văzând analizele cu mult mai bune, a zis, “Ooo, ce ai făcut?!”. Atunci am fost sigură că mă voi vindeca. După a doua tură de tratament rezultatele au fost tot mai bune. Sunt în continuare în protocol, îmi fac în continuare analizele, respect protocolul, nu vreau să-l evit, dimpotrivă. Ce e interesant e că tot în perioada aceea cât eram în tratament și începusem să fac terapie ThetaHealing cu alți oameni, cei care veneau la mine erau tot timpul cazuri cu cancer de colon, de pancreas, cancer, cancer… Doamne?!
Atragi ce ai tu de rezolvat, nu-i așa?
GEORGIANA SPĂTARU: Atragi ce ai de rezolvat și astfel poți să te vezi pe tine mai ușor. Ieșeam dintr-o perioadă de luptă, în care le judecam pe toate… După ce am reușit să fac bani din business, voiam să dovedesc că sunt o soție bună, o mamă bună, cu cât aveam mai multe sacoșe în mână, cu atât eram mai grozavă, nimeni nu făcea ca mine curat, nimeni nu gătea ca mine… Cred că de aceea a venit boala. Nevoia asta de a suferi, de a trudi probabil că a adus boala. Iar 2013 a fost și anul bolii, și anul vindecării. A fost cel mai fericit an din viața mea. Atâta detașare am căpătat, atâta lipsă de dorință de a mai dovedi ceva! Eu fusesem mereu în programele alea în care trebuia să fiu prima, iar dacă sunt a doua, să nu se vadă că sunt a doua! Fusesem în lupta aia de rupt oasele. Dar, apoi, 2013 a fost un an foarte fericit… Puteam să mâncăm supă la plic, dar noi ne distram și ni se părea cea mai bună mâncare din lume. Mi-am rezolvat relația cu părinții, pe care îi iubeam, sigur, așa cum își iubește un copil părinții, dar eu voiam să îi iubesc cu adevărat, relația cu fratele meu, relația cu mâncarea… Totul s-a rezolvat atunci.
Care sunt, deci, cele mai importante lucruri care s-au schimbat în tine odată cu trecerea timpului? Care e cea mai de preț achiziție?
GEORGIANA SPĂTARU: Libertatea mea, faptul că mă simt ajutată și când nu știu cum să o scot la capăt, dar am siguranța că imediat se configurează lucrurile așa cum e mai bine. Pentru unii, probabil că pare că trăiesc cu un entuziasm tâmp. Eu numesc asta credință. N-aș convinge pe nimeni că e bine ca mine, dar starea aceasta de a avea fără a simți nevoia, de a primi fără a cere și a te simți în siguranța vieții cred că pur și simplu se trăiește, nu poți ghida pe cineva într-acolo. Uite, și asta am mai câștigat: asumarea. Când mi-au ieșit lucrurile am spus “Doamne-ajută”, când nu, am înțeles că mai am de muncit, de trăit, de învățat. Să dai vina pe altul e o risipă de energie.
Ai libertate. Ai credință. Ai bucurie de viață. Dar la nivel material ce e important să avem?
GEORGIANA SPĂTARU: Orice ne aduce bucurie! “Toate îți sunt la îndemână, dar nu toate îți sunt se folos.”, spune Biblia. Dar ca să știi ce ți-e de folos, le experimentezi pe toate. După un eveniment la care am fost invitată, una din concluzii a fost că poți ajunge la iluminare și mâncând carne de porc. Suntem supuși experienței umane, iar pentru asta nu avem de ce să ne simțim vinovați. La început, le vrem pe toate: pantofii, sclipiciul, mașina, piscina și, când intrăm în bucuria de viață, mai avem nevoie doar de cărți, poate. Știu despre o doamnă care, la un moment da,t s-a decis că vrea să trăiască în lux și să experimenteze ce înseamnă traiul fără griji. În scurt timp a cunoscut un bărbat cu care a trăit o iubire fantastică, dar, fiind dintr-o altă cultură și religie, acesta i-a spus că tot ce îi poate oferi este luxul. Și spun această poveste pentru că filosofia conform căreia sărăcia este o virtute funcționează dacă alegi să rămâi în povara fricii de Dumnezeu, de fericire, de abundență, în toate aspectele ei. Cred că faptul că astăzi sunt atât de multe meserii și oportunități de exprimare se datorează faptului că la nivelul conștientului colectiv, subliminal, am înțeles că suntem împuterniciți să extindem ceea ce ne aduce bucurie. Dacă simți că bucuria vine din vacanța la all inclusive, așa să fie! Că eu, tu sau alții au ajuns să-și simtă bogăția în picurii de rouă ai dimineții, e o altă cale. Eu cea mai bogată m-am văzut într-o vreme în care am simțit că nu mai am nimic de dovedit. Nici că sunt frumoasă, nici că sunt puternică, nici că știu ori că fac. Uite-așa o abundență de mine mi-a umplut pieptul, că mi-am dat seama că sunt bogată de mine!
