Balcicul, stânca mea trandafirie,
Nesebrul, argintia mea pafta,
Sozopolul, în care luna scrie
Cu străvezia ei caligrafie,
Le-oi mai vedea cândva? Cândva?
Clădirile de lemn străvechi și-acele
Mormane de legende fumurii –
Ruinele – în care umblă stele,
Patina ștearsă a privirii mele
O vor păstra? O vor păzi?
Am stat ca-n rama unei aquatinte,
Închisă-n peisaj, am stat așa;
Pe țărmuri am lăsat plutind cuvinte…
Când treci pe-acolo, nu-ți ies înainte?
Le poți uita? Le vei uita?
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
