cea mai frumoasă moarte
este moartea, în iunie, în somn
e ca și când ai deschide o biblie, o carte
peste care picură o lacrimă de Domn
când, vai, florile verii au suflet, au și memorie
și teii și ulmii la fel
și lanul de grâu sub zbor de prigorie
și firul de iarbă sub copita de miel
cea mai frumoasă moarte
este moartea în somn ca regăsire
când trec icoane aprinse pe dunăre
și cântă cucul în psaltire
cea mai frumoasă moarte este
când plânge vara printre sfeșnice de crini
când dumnezeu închide o poveste
deasupra frunților de spini
cea mai frumoasă moarte
este moartea, pe timpul verii, în somn
este ca și când ai deschide o biblie, o carte
peste care picură o lacrimă de Domn.
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
