AURORA LIICEANU: Barbatii inca doresc sa fie protectori cu femeile, dar femeile nu mai au nevoie de protectia lor

Mamele sunt extraordinar de posesive

Marea Dragoste / Tango: Se tot bate moneda în ultima vreme ca trebuie sa te prezinti cat mai încrezator si sa spui: „eu sunt cea mai frumoasa, eu sunt cea mai puternica“… Crezi in atitudinea pozitiva?

Aurora Liiceanu: In general, o persoana bine stabilizata este cautata si acceptata. Pe oamenii care sunt slabi, frustrati, pe oamenii care iti produc mila poti sa îi vezi o data, dar îi eviti, pana la urma. Se cauta oameni langa care sa poti sa te simti si tu puternic. Din cauza asta putem spune ca autopromovarea este, între anumite limite, buna, în sensul ca tu trebuie sa te respecti si sa-ti dai importanta. Dar sa te consideri centrul universului, sa crezi ca esti extraordinara, sa-ti faci o autopromovare agresiva demonstreaza ca este psihologic ceva în neregula cu tine. De altfel, pana la urma, tine si de cum esti crescut: te supraevaluezi sau te subevaluezi.

Acum catva timp, am cunoscut o femeie care era atat de frumoasa, incat spuneam ca daca ar fi vazut-o Fellini, ar fi fost extraordinar de celebra, ar fi stiut-o toata lumea. Dar ea nu simtea niciun pic nevoia sa profite sau sa biberoneze avantaje si succes din frumusetea ei. Se purta ca si cum nu erau asociate în capul ei ideea de frumusete si faptul ca e o calitate buna, pozitiva, binevenita. In schimb, unii se supraevalueaza: am cunoscut si femei foarte uratele, dar cu o imagine extraordinara despre ele – aveai impresia ca nici prin cap nu i-ar fi trecut ca ea nu produce o admiratie generala. Si asta pentru ca fusese crescuta de mica in ideea ca e superba, ca e cea mai frumoasa.

Conteaza mult cum îl cresti pe copil, iar la noi sistemul de educatie e foarte prost, parintii îsi îndoapa copiii cu de toate, îi protejeaza foarte mult si, în acelasi timp, le dau un mesaj contradictoriu: nu esti bun de nimic, nu esti în stare, nu poti sa faci aia. Nu-l maturizeaza ca individ, ci il umplu de obiecte. Insa obiectele nu ajung în cap, sunt langa copil, nu-ti dau forta sa cresti cum trebuie sau sa ai o atitudine mai stenica fata de viata.

Marea Dragoste / Tango: Ce ar trebui sa-i învatam pe copiii nostri ca sa le dam o sansa în plus sa fie fericiti? Eu asta as vrea pentru copiii mei, sa fie fericiti, dar nu stiu ce sa fac pentru asta…

Aurora Liiceanu: Important este nu sa-l lipesti de tine, ci sa-l faci sa fie autonom. Si la noi este sistemul asta, mamele sunt extraordinar de posesive… Mama nu spune: „Ana Maria a facut febra“, ci „mi-a facut febra“. Toti intra într-un sistem de posesiune: „ai mei nu mananca dulciuri, ai mei nu mananca conopida“, pentru ca toti intra în scenariul vietii lor.

Trebuie sa-i spui pe nume copilului, nu sa spui „al meu“, pentru ca, pe dedesubt, i se construieste ideea de individ daca îi spui pe nume, nu daca îi spui „al meu“. Asta se întampla peste tot, aceasta supraprotectie. Pe de alta parte, mai avem si modelul nostru traditional, ca barbatul si copiii intra în galetusa femeii. E o maternalizare a relatiei, în sensul ca relatia cu barbatul nu este construita pastrand o distanta. De exemplu, eu sunt contra ca un barbat sa asiste la nastere. Nu vad la ce foloseste.

Nu-mi place nici cuvantul empatie, nu cred în empatia emotionala, eu cred ca exista si o empatie rationala. De ce trebuie sa devenim unisex, uni-emotionali, cand e foarte frumos sa fim diferiti? Nasterea este un miracol, dar are o baza biologica adanca, si aceea trebuie sa ramana. Mie îmi plac filmele vechi englezesti, în care barbatul tropaie jos cu tigara în gura si asteapta sa vada ce este copilul. Iar femeile, sus, importante, duc apa calda, cer carpe, iar acolo este un sanctuar al misterului.

Mi se pare mult mai frumos, decat el sa urle „Push! Push!“ langa tine. Nu stiu, poate sunt conservatoare in perceptii, dar mi se pare mult mai interesant.

Marea Dragoste / Tango: In ideea ca misterele intaresc farmecul?

Aurora Liiceanu: Da, misterele întaresc o relatie. Daca te descoperi total, total, distrugi relatia, o omori. Mai degraba pastrezi niste zone misterioase, care întotdeauna întretin atentia, întretin o curiozitate.

O prietenie extraordinara cred ca omoara partea sexuala

Marea Dragoste / Tango: Cunoasterea mai profunda, camaraderia între un barbat si o femeie nu sunt o sansa în plus sa reziste un cuplu?

Aurora Liiceanu: Nu, sunt o sansa de a omori sexualitatea. Sigur, trebuie sa fii apropiat, nu zic sa fii strain, dar o prietenie extraordinara, nu stiu de ce, cred ca omoara partea sexuala. Camaraderia duce intr-un fel, între ghilimele, la ideea de incest. Ei ajung ca si fratele cu sora. Dar asta nu înseamna in niciun caz sa fii rece, distant, inselator sau mincinos.

Trebuie sa fii apropiat, dar acum citeam cartea „Sexus“ de Henry Miller, si el vorbeste foarte interesant, apropo de sexualitate. Sexualitatea este mult mai larga, este vorba de multe lucruri, este vorba si de psihic… Miller spune ca, in întalnirea dintre o femeie si un barbat, femeia vine în dialog cu întreg corpul ei, barbatul vine numai cu un anumit organ.

Si radeam chiar ieri cu cineva si spuneam ca nicio femeie nu si-a botezat organul genital, dar barbatii il boteaza pe al lor, barbatii vorbesc de el ca de o persoana în care au încredere, îi conduce la succes, cateodata îi lasa în pana etc… Femeile nu au problema asta.

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca mai pretuim la fel de mult ca odinioara sexualitatea în zilele noastre, în lumea noastra?

Aurora Liiceanu: O simplificam foarte mult, o reducem la partea aproape biologica, cand ea are extraordinar de multe lucruri frumoase si se deturneaza multe. Rita Hayworth a jucat într-un film în care ea a devenit sex-simbol, in care dansa scotand o manusa lunga, neagra… A ramas ca o emblema a ei ideea manusii… Manusa e cea care i-a dat ei acea imagine de feminitate profunda, de sex-simbol, si nu faptul ca umbla cu silicoanele la vedere…

Dar azi nu ne mai uitam la gesturi, se pare ca am coborat, ca rafinament, în relatii, ca specie. Poate este si timpul care curge prea repede, oamenii nu mai au timp de reverii. Indiferent daca ai o reverie profesionala, sexuala, erotica sau amoroasa, sau de orice fel, asta cere timp, iar astazi suntem foarte grabiti.

Marea Dragoste / Tango: Dar pentru prietenie mai avem timp? Cum reusesti sa-ti pastrezi prietenii, cum ai reusit sa-ti revii dupa pierderea prietenei tale, cat de însemnata este prietenia în viata unui om care gandeste mult, care scrie mult?

Aurora Liiceanu: Este foarte importanta si în acelasi timp vreau sa spun ca m-a nemultumit foarte mult ca noi nu avem nuante la cuvantul prietenie. Noi avem cuvantul „cunostinta“: m-am întalnit cu o cunostinta de-a mea, m-am întalnit cu o prietena de-a mea… Unii zic sa folosesti „amic“, ca amic e altceva decat prieten… In sfarsit, e alta nuanta…

Noi ne purtam cu mult mai frumos si formal cu oamenii care nu ne sunt importanti în viata si ne purtam mult mai neglijent si mai putin atent cu oamenii care ne sunt apropiati, pentru ca zicem ca ei or sa ne înteleaga, ceilalti nu or sa ne înteleaga. Eu cred ca, dimpotriva, nu trebuie sa fii rau, grobian sau necivilizat cu oamenii pe care nu-i cunosti foarte bine, dar stiu ca daca pierzi o cunostinta nu înseamna mare lucru, dar daca pierzi un prieten este îngrozitor. E ca si cum ai pierde o parte din tine…

Uite, aminteai de prietena mea care a murit… Ea a plecat cu o bucata din mine. Oricat ti-as povesti despre ea, sau cat as vorbi cu altcineva despre ea, raman lucruri care s-au petrecut numai intre noi doua. Si care nu pot fi intelese de altcineva. Cred ca toata lumea stie foarte bine ca e greu sa-ti mai faci rost de prieteni o data cu varsta. Devii mult mai formal, investesti mult mai putin, ai alta atitudine fata de investitia emotionala, esti mai rece, esti mai consumat, ca sa spun asa, în efuziunile prieteniei.

Marea Dragoste / Tango: Dar de ce pentru iubire suntem atat de disponibili, pana la urma, la orice varsta? Oamenii în iubire o iau de la capat, sterg vechile iubiri, traiesc o alta relatie care le înlocuieste pe toate. De ce pentru prietenie nu mai avem energie, dar pentru iubire, da?…

Aurora Liiceanu: Asta deschide o alta discutie. Unii chiar sustin ca între un barbat si o femeie nu exista prietenie, ca intotdeauna exista si un ingredient de atractie, si ca prieteniile între femei sunt întotdeauna umbrite de aceasta competitie feminina. Cineva spunea foarte corect, pana la urma: toata ziua se vorbeste ca femeile intra în competitie cu barbatii. Femeia nu intra în competitie cu barbatii, femeile intra în competitie intre ele, lupta este între femei, si nu între femei si barbati.

Toata problema vietii, tot succesul deriva din competitia dintre femei si nu din competitia cu barbatii. De ce? Cred ca din cauza ca, biologic, este in „hardul“ nostru nevoia de a avea pe cineva diferit de noi, si nu apropiat de noi, nu in sensul acela de iubire despre care spui tu si care e foarte interesant. Eu sustin ca deja o mare schimbare s-a produs in noi, din moment ce nu mai exista relatii de lunga durata, ci relatii mult mai adevarate si foarte frumoase, dar de scurta durata. Asta este epoca.

Poate sa fie si un castig, si o pierdere, pentru ca o relatie, de exemplu, de 50 ani, isi pierde din ceva ce este viu si foarte autentic. De exemplu, se vorbeste de aceasta monogamie seriala… Eu am avut o cunostinta, un coleg în America, iar el, mergand pe ideea ca dragostea dureaza 3 ani, spunea foarte clar: draga mea, tema de cercetare: o iubire nu dureaza mai mult de 3 ani, ca motivatie. Eu vreau sa raman într-o relatie în care sa fiu motivat, nu sa fiu confortabil, familiar, ci sa fiu motivat, sa fiu viu. Si bineinteles ca a avut mai multe casatorii, mai multe relatii… Coabitarea nu este, deci, pentru pastrarea unei relatii bune…

Toti tindem sa coabitam, toti tindem catre acea perioada a fuziunii, sa stam deget în deget pana se consuma mult, mult, mult, si pe urma dozele de schimb se micsoreaza din ce in ce, pana aproape nu te mai intereseaza celalalt asa cum te interesa la început. S-au produs foarte multe schimbari în lumea relatiilor de astazi dintre barbati si femei. Eu nu am stiut pana de curand ca, dupa Primul Razboi Mondial, in Anglia, pentru ca au murit foarte multi barbati, doua milioane de femei au ramas libere. S-au numit „femei surplus“. Iar ele fusesera formate în ideea ca scopul vietii unei femei este sa se marite. Si brusc s-au trezit suspendate intr-o lume in care nu existau barbati, piata maritala era aproape goala, iar ele aveau o viata de trait. Sigur ca unele s-au facut exploratoare sau s-au aruncat spre cariera nebuneste, dar altele au suferit…

Eu nu as fi suferit deloc, pentru ca mie mi se pare ca matrimonialitatea, mitul matrimonialului nu este pentru toata lumea la fel nici astazi, chiar daca modelul majoritar este acesta. Femeile care nu sunt casatorite, stim cu totii, sunt stigmatizate, banuite ca poate sunt lesbiene, ca, daca nu s-au maritat, inseamna ca au niste defecte. Si chiar daca ele ar dori sa fie libere, fericite si sa zica „nu este pentru mine asta“, din afara, ca nisipul sub usa, subversiv, li se induce ideea de esec, handicapul insuccesului, li se spune ca nu sunt ca toate celelalte etc. Si stau si ma intreb: poti trai numai cu ce este in tine?

Pentru ca foarte multe femei nici nu au nevoie de casatorie. Chiar zilele trecute a venit o amica de-a mea din strainatate si, stiind ca este vaduva, am întrebat-o daca se simte rau ca e singura, si ea mi-a raspuns: nu am nevoie de nimic, ma simt bine singura. Foarte interesant este ca un psiholog a numit asta „ME timing“, adica intre doua relatii trebuie sa ai un timp in care tu iti refaci energia de individ, iti repui mintea la loc, nu alergi imediat dupa alta relatie, caci nu e bine si asta ar duce si la un fel de neglijenta si dezordine mentala. Revii la tine, pentru ca fiecare, pana la urma, este singur, si in orice relatie existi tu, ca individ, in relatie cu altul.

ME timing-ul asta poate sa fie mai lung, mai scurt, la unii ME timingul poate sa fie toata viata. Daca ai pierdut pe cineva, ramai toata viata fara nevoia de a intinde mana in exterior, de a cauta pe cineva sau a fi atenta la altcineva…

Marea Dragoste / Tango: Are legatura si cu modul în care ai pierdut pe cineva? Mai degraba raman foarte legati cei care au pierdut brusc, violent, prin accident sau prin moarte, pe cineva, nu cand te-a înselat si te-a lasat…