Judecând după frecvența lamentațiilor, ai zice că nu e frică mai mare pe lumea asta, decât să fii singur de Sărbători. Includem aici sărbătorile tradiționale de peste an, dar și pe cele individuale – onomastici, mărțișoare, aniversări. Până la un punct, panica este justificată. Dacă e să trăiești un moment de bucurie, el trebuie să fie împărtășit cu oameni din jurul tău. Fenomenul capătă dimensiuni hiperbolice, pentru că, în egoismul tău, nu ai timp să te mai gândești și la aceia care au uitat de mult timp culoarea sărbătorilor cu fast. Sunt oameni foarte săraci care nu dispun de sumele necesare pentru astfel de bucurii și sunt oameni bătrâni, rămași singuri pe lume, cărora nu le mai deschide nimeni ușa. Nu ne pierdem vremea cu dramele altora, tristețea noastră e mai aprigă decât oricare alta, ne simțim niște victime ale unui destin ostil, care ne condamnă constant la o singurătate nemeritată.
Un înțelept spunea că e foarte important să te bucuri de ce ai deja, în loc să contabilizezi ce-ți lipsește. Nimeni nu face asta. Toți triștii care au suspinat lângă un brad împodobit doar pentru ei sau care au supraviețuit unei nopți de revelion, în fața unui singur pahar de vin, se simt cei mai nefericiți oameni. Cui îi trece prin cap că, în același interval de timp, spitalele sunt pline cu bolnavi și gările cu refugiați care nu știu dacă vor mai ajunge acasă vreodată. Cine se mai gândește că sunt alți oameni care, chiar dacă sunt acasă la ei, au zilele numărate și ei știu asta. Sau cei care au pierdut recent pe cineva drag din familie și cărora numai de sărbători nu le arde, cotropiți de dureri insurmontabile ale absențelor pentru totdeauna.
În astfel de momente, nimeni nu se gândește cât de important este să poți merge, vedea, auzi. La sănătate nu ne gândim decât în clipa când n-o mai avem. În rest, nu am auzit pe nimeni să fie fericit doar pentru că este tânăr și sănătos.
De ce uităm mereu că lucrurile simple, de fiecare zi, sunt mai importante decât jocurile de artificii la ocazii festive?
Diminețile care te întâmpină cu răcoarea lor, în chip de promisiune pentru o nouă zi de viață nu o fi însemnând nimic? Animăluțul de companie, cu afecțiunea lui necondiționată, nu e de ajuns să-ți încălzească sufletul? Un mesaj primit de la un prieten vechi nu are darul de a te simți iubit, neuitat? O plimbare pe stradă, printre ceilalți oameni, nu te face să te simți sigur de tine și liber de a alege cum să-ți petreci timpul? O carte interesantă, un film bun, o muzică vindecătoare nu-ți sunt niște parteneri fără egal? O noapte de insomnie, care îți reactivează toate ceasurile frumoase, trăite deja, își pierd importanța? Viscolul de afară, care te ține în casa protectoare, sau lumina anotimpurilor ce-ți întregesc viața, ele nu contează pentru liniștea ființei tale? Și, în ultimă instanță, întâlnirea cu omul care ești nu ar trebui să-ți restituie toate bucuriile ignorate, amânate sau izgonite, fără niciun motiv?
Socotim mereu sărbătorile cu date fixe în calendar. Pe astea vrem să le trăim spectaculos, încât să nu le uităm niciodată. Altfel spus, dăm o importanță exagerată unor segmente de timp, ignorând o sărbătoare permanentă: VIAȚA. Viața însăși este o sărbătoare, este darul cel mai de preț pe care îl poți avea. Nu în fiecare zi trăim lucruri memorabile, nu întotdeauna totul merge perfect, așa cum ne-am dori, dar rămâne acel timp irepetabil care merită prețuit, iubit, păstrat în inimă. O inimă care nu va înceta să bată, atâta vreme cât vă veți aminti că, datorită ei, viața voastră capătă sens!
.
.
Photo by Johannes Plenio on Unsplash
Categorii:
DARA'S DREAMS
