Nefericit e cel care consideră sărbătoarea drept o simplă culoare convențională în calendar. Roșul de sărbătoare s-a născut dintr-o întâmplare cu oameni, dintr-o bucurie a lor, din nevoia lor de a înfrumuseța și de a stimula memoria, roșul de sărbătoare este o culoare a solidarității destinse și surâzătoare, este fosforescența anilor, a lunilor, a săptămânilor.
Noaptea Anului Nou e, poate, unica sărbătoare a întregii planete, întotdeauna plină de speranță, este noaptea dinamică, noaptea care dă gust de început continuității.
Să onorăm această noapte.
Ne îmbrăcăm frumos. Ceva sclipește pe veștmintele noastre și în casa noastră. Feeria sărută cotidianul și-l învie. Întreg orașul se copilărește pentru a saluta candoarea unui nou început.
Revelionul – ce noapte somptuoasă și liberă! E noaptea în care vechile prietenii se degustă și noile prietenii se gustă. E noaptea dansului, a cântecului și a comunicării inspirate.
Într-o vreme îmi întrebam în toiul verii, prietenii: „Ce facem de revelion?“ Mi se părea că evenimentul trebuie pregătit cu seriozitatea și plăcerea cu care se lucrează o poezie. Și, într-adevăr, unele revelioane au fost așa, cu „programul“ lor, în care intrau scenete scrise și jucate de noi, și costume „gândite“ și „surprinse“ minuțios organizate. Frumoase au fost și celelalte revelioane, decise de la o zi la alta, cu întreg farmecul improvizației, cu dulcea și haotica lor spontaneitate.
Nefericit e cel care consideră revelionul o simplă convenție și care se mândrește că nu ține seama de ea. Dar nefericit e și acela care ar considera revelionul drept o obligație enormă, obligația de a fi foarte vesel, obligația de a „petrece“ într-un cadru de anvergură, obligația de a mânca și de a bea, și de a chiui și de a o „face lată“ și de a trăi „o noapte de pomină“.
Femeile știu mai bine ca oricine ce extatic poate fi revelionul „în doi“. Uneori, reușesc să-și convingă de aceasta și partenerii, pe dragii noștri bărbați despre care se zice că ar fi fost atât de romantici în Evul Mediu.
În doi, în haine frumoase, ascultând muzică, ciocnind un pahar, și, în sfârșit, în marea clipă, auzind cele douăsprezece bătăi ale gongului ca pe o pecetluire de destin comun, ca pe propriile noastre bătăi de inimă, dilatate cosmic – ce noapte superbă ar putea fi! Și apoi, o plimbare pe străzile iernii, când fiecare trecător e complicele fericirii tale, și revenirea în casa caldă, și sentimentul de sărbătoare simultan cu sărbătoarea sentimentului!
Iubite prietene, fete și femei, la mulți ani! Vă doresc o mare sărbătoare lăuntrică, indiferent de decor și de ornamente, vă doresc să simțiți începutul anului ca pe un semn de generare și de regenerare a ființei voastre, și, chiar nemișcate stând, sufletul vostru tânăr să danseze ca un roșu trandafir zburător prin sărbătorescul văzduh al Timpului!
(Nina Cassian – Revista Amfiteatru, decembrie 1970)
