La finalul unei repetiții, cu doar câteva ore înainte de splendidul recital susținut de soprana Asmik Grigorian împreună cu pianistul Lukas Geniušas la Ateneul Român pe 31 august 2025, în seria concertelor de la miezul nopții din cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2025, am stat de vorbă pentru câteva minute cu muziciana cunoscută în întreaga lume pentru vocea sa plină de nuanțe, bogată, întunecată sau luminoasă, după cum se scrie fila poveștii pe care o spune cu o versatilitate și forță dramatică inegalabile.
Fotografii de Paul Buciuta
A fost distinsă de două ori de către revista Opernwelt cu titlul Cântăreața de Operă a Anului, a fost declarată Cea mai bună solistă vocală în 2019 la Premiile Teatrului Muzical Austriac, Interpreta de Operă a anului în 2022 de către Asociația Ópera XXI și Cântăreața anului la Premiile Opus Klassik în 2023. În 2024, ea a primit prestigiosul Premiu special al juriului în cadrul Premiilor Teatrului Muzical Austriac. Începând cu succesul răsunător al Madamei Butterfly la Opera Regală Suedeză, Asmik și-a consolidat reputația cucerind numeroase roluri importante. Printre acestea se numără: Salome la Festivalul de la Salzburg – un moment considerat de Financial Times drept „o interpretare de referință a rolului Salome, care le eclipsează pe toate cele anterioare” (în prezent disponibilă și pe DVD), Rusalka la Royal Ballet and Opera, Jenufa atât în Covent Garden, cât și la Opera de Stat din Viena, precum și Tatyana din Evgheni Oneghin la Opera de Stat din Bayer și la Teatrul Scala.
Artista este o prezență constantă la Festivalul de la Salzburg, unde a interpretat roluri de mare complexitate: Chrysothemis în Elektra, cele trei soprane principale din Il Trittico de Puccini, Lady Macbeth în Macbeth, Marie în Wozzeck (toate acestea imortalizate pe DVD), dar și Polina în The Gambler.
Ca membră a ansamblului de la Opera de Stat din Viena, Asmik Grigorian a dat viață unor personaje memorabile: Manon Lescaut, Turandot, dar și Nedda în Paiațe, Jenufa și din nou Tatyana din Evgheni Oneghin.
De fapt, toate marile teatre de operă încearcă s-o aibă în distribuții. Marile festivaluri o imploră să vină. De aceea, noi, românii, ne putem considera absolut norocoși să o fi putut asculta și vedea în cadrul Festivalului Enescu într-un miez de noapte răstignit între vară și toamnă, într-un recital de la care spectatorii au plecat cu inima plină, sub un cer luminat memorabil de o perfectă jumătate de lună.
Alice Năstase Buciuta: Veți susține în seara aceasta un recital la Ateneu, acompaniată la pian de excepționalul pianist Lukas Geniušas și, fără să fie anunțat în program, am aflat că aveți pregătite și câteva lucrări enesciene din ciclul Şapte cântece pe versuri de Clément Marot. Ați mai cântat Enescu, l-ați mai studiat vreodată?
Asmik Grigorian: Lukas a studiat Enescu și are inclus în program Nocturnă în re bemol major. Eu nu mai studiasem muzica sa până acum, însă, special pentru acest concert, am vrut să pregătesc măcar câteva cântece. Sunt foarte aglomerată cu programul, am întreaga agendă ocupată, dar mi-am zis că măcar câteva lied-uri din George Enescu aș dori să cânt la Festivalul Enescu. Este o muzică foarte frumoasă și suntem și într-o sală de concerte splendidă! (n.r. arată spre tavanul Ateneului)
Vi s-au părut greu de învățat?
Asmik Grigorian: Muzica, foarte frumoasă, nu mi s-a părut chiar așa de complicată, în schimb, în aceste cântece pe versuri de Clément Marot textele mi s-au părut grele, pentru că sunt scrise într-o franceză foarte veche, chiar și pentru francezi pot suna ca niște texte puțin stranii, dar eu m-am bucurat să le descopăr.
Vorbiți, oricum, o limbă dificilă, lituaniana, considerată una dintre cele mai vechi și mai complicate limbi indo-europene. A fost provocatoare tranziția la limbile operei: italiană, franceză, rusă?
Asmik Grigorian: Rusește vorbeam încă din copilărie. Mama fiind lituaniană, iar tata armean, vorbeau între ei în limba rusă. Eu sunt și din generația celor care învățau rusă în școală. Mai târziu, ca artist, când pregătești un rol, ești mereu ghidat de mulți specialişti. Chiar și pentru aceste două lieduri de Enescu am lucrat cu un coach vocal care să mă ajute cu pronunția franceză. Deci totul, inclusiv pronunția în limbi străine, face parte din procesul de studiu.
Aveți un maestru de corepetiție și un maestru de canto tot timpul?
Asmik Grigorian: Da, tot timpul. Însă lucrez cu mai mulți specialiști, sunt persoane diferite. Am pe cineva pentru tehnica vocală, lucrez, de asemenea, foarte mult cu mama mea, am în Suedia minunata mea profesoară și, desigur, am antrenori diferiți pentru limbile străine, oameni specializați pentru fiecare limbă.
Ați spus că lucrați inclusiv cu mama dumneavoastră, soprana Irena Milkevičiūtė. Cu siguranță, a fost un avantaj pentru cunoștințele și cariera dumneavoastră muzicală să proveniți dintr-o familie de muzicieni, dar aș vrea să vă întreb dacă nu a fost câteodată și foarte greu, ca tânără fată, să fiți fiica unor muzicieni exigenți și celebri?
Asmik Grigorian: Să provii dintr-o familie de muzicieni e un dar extraordinar, însă, în același timp, poate fi o povară, fiindcă faima părinților tăi poate fi resimțită ca o greutate enormă pe umerii tăi. Dar, pe de altă parte, eu am crescut și m-am format chiar în mijlocul unui univers muzical și, în felul acesta, multe lucruri care pentru alții sunt mai greu de înțeles sau de construit eu le-am avut de la început în sângele meu, pentru că am crescut într-un astfel de mediu și am putut să îmi dau seama cu ușurință ce anume exact îmi doresc în muzică.
Sunteți foarte cunoscută pentru rolurile din operă și pentru interpretarea lor impecabilă, ce diferență este pentru dumneavoastră între aparițiile în opere și genul acesta de recital intim?
Asmik Grigorian: Dintr-un punct de vedere, nu este o mare diferență, pentru că eu spun o poveste și în operă, și aici. Diferă însă felul în care transmiți energia, pentru că în recitaluri publicul este cu mult mai aproape și e o formă diferită de comunicare. E și un fel diferit de a cânta pentru că în operă este mai multă mișcare, dar în tot ceea ce ține de ideea că, pe scenă, spui o poveste, este totul la fel. Eu spun o poveste și de aceea pentru mine nu este așa o mare diferență unde o spun.
În povestea vieții, ce s-a schimbat definitiv după ce ați devenit mamă?
Asmik Grigorian: Totul. Maternitatea a schimbat totul pentru mine și este unul dintre darurile cele mai mari ale vieții mele. Am devenit mamă la 21 de ani. Să ai un copil la o vârstă așa de tânără te forțează să crești constant, trebuie să crești o dată cu copilul tău și, în același timp, să devii responsabil. Uneori, când vorbești cu cei tineri, îți spun: nu-mi vine să fac asta acum, nu am chef de asta… Când ești mamă, nu te mai gândești dacă vrei să faci sau nu un lucru, doar faci. Iar asta m-a ajutat enorm în termeni de disciplină și planificare și în a-mi forma personalitatea.
Circulă un citat foarte frumos dintr-un alt interviu pe care l-ați dat, în care spuneți “I plan like I’m never going to die, and I act like today is my last day” („Îmi fac planuri ca și cum nu voi muri niciodată, dar trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima”). Este încă valabil acest mod de a trăi?
Asmik Grigorian: Da, totul este în continuare exact așa. Felul acesta de a fi face parte din personalitatea mea și este, cu adevărat, modul meu de viață. În profesia aceasta totul trebuie să fie bine planificat, de exemplu acum fac deja agenda pentru 2031. Deci e nevoie de multă ordine. Și cred că disciplina este și o parte a personalității mele, am nevoie de planificare, de strategie, ca să mă simt în siguranță. Dar, în același timp, am sentimentul acesta că nu știi niciodată ce se va întâmpla mai departe și de aceea fac totul azi, ca și cum astăzi ar fi ultima mea zi.
