Volumul inima hiperkinetică (apărut recent la Editura EIKON), debutul în poezie al Cristinei Bogdan, antropolog și conferențiar universitar la Literele bucureștene, și-a început turneul de promovare la Galați – unde a avut loc un eveniment de lansare în Casa Cuza Vodă, pe 13 noiembrie 2025 – și la Brăila, unde a fost prezentat în cadrul Cenaclului literar Beyond Words, în Sala Pro Arte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în ziua de 14 noiembrie.
Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, cartea va fi prezentată în două evenimente așezate simbolic în aceeași zi – joia – ca o punere în oglindă a alfabetului doamnelor și a alfabetului domnilor (pentru a relua sintagmele din titlurile volumelor Ioanei Pârvulescu). Astfel, joi, 20 noiembrie 2025, de la ora 18,30, în hub-ul cultural Bogdania, de pe strada Olari, nr. 20, vom afla cum citesc doamnele poezia Cristinei Bogdan. Dialogul moderat de jurnalista Alice Năstase Buciuta va reuni intervențiile scriitoarei Ioana Pârvulescu, editoarei Eli Bădică, poetei Mina Decu și profesoarei Oana Ursache. Respirația poetică a Cristinei Bogdan va fi resimțită datorită rostirii actriței Ioana Calotă-Philippide.
Evenimentul se va desfășura în mijlocul expoziției de desene semnate de pictorul Constantin Cioc. Lucrările ce însoțesc poemele denotă simultan forță și vulnerabilitate, atestând nevoia omului de a se dezbrăca de teluric și de a se înveșmânta într-o aripă sau într-o mantie celestă. Desenele ne invită, precum rândurile așternute-n pagină de Nichita Stănescu, să deschidem nu ochii, ci privirea, adică înțelegerea, pe care numai mintea coborâtă în inimă ne-o poate dărui.
Într-o carte dedicată foloaselor privirii (București, Ed. Paideia, 2002), Ioana Popescu semnala faptul că antichitatea sancționa „întoarcerea privirii în urmă, fie în timp, fie în spațiu, dorința de a vedea, de a experimenta direct ceva ce aparține deja altei lumi”. Constantin Cioc transgresează interdicția și își aruncă mereu năvodul privirii peste barierele începutului și ale sfârșitului, punând viața pământească între paranteze, pentru a se sili să stră-vadă ce era Omul înainte de a păși în întuneric și ce poate deveni reîmbrăcând veșmântul de lumină. Personajele din desenele lui (amintind de cele din ciclul pictural al Înluminaților) sunt variante la diverse vârste trupești și sufletești ale lui Adam și ale Evei – primii oameni căzuți din lumină și cei dintâi ridicați din tenebre.
Liant între individual și general, chipul poate fi deopotrivă o marcă a umanității și elementul central al diferențierii, al identității. Siluetele trasate de Constantin Cioc au trăsăturile simplificate, esențializate. Nu întâmplător două elemente corporale se detașează cu ușurință în discursul vizual: fețele și mâinile, capabile să capteze atenția și să inducă ideea unei forme de comunicare de dincolo de cuvinte: în tăcere, în adâncul ființei, se zămislesc întrebarea, lupta, convertirea.
Orice cunoaștere este o naștere împreună cu realitatea cunoscută (connaître – con naître), iar artistul are astfel șansa de a trăi simultan căderea și înălțarea, coborârea în bezna morții și Învierea, teama damnatului de a părăsi spațiul edenic și bucuria fiului risipitor de a-l recâștiga. Postùrile personajelor evocă această mișcare dublă – între prăbușirea în genunchi și restaurarea omului, între atingerea temătoare a oglinzii de întuneric și pătrunderea în coridorul de lumină.
Cu prilejul lansării și vernisajului de la Bogdania, vor lua cuvântul și artistul plastic Constantin Cioc și editorul Valentin Ajder, directorul Editurii EIKON.
Joia următoare, pe 27 noiembrie, începând cu ora 19,00, întâlnirea va avea loc în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta, nr. 38). Alfabetul domnilor va așeza cartea Cristinei Bogdan sub privirile poetului și neurologului Bogdan O. Popescu, ale antropologului și editorului Cătălin D. Constantin, ale filosofului și poetului Vianu Mureșan. De data aceasta, discuțiile vor fi moderate de Valentin Ajder, iar momentul poetic va fi oferit de actrița Simona Măicănescu. Câteva dintre desenele lui Constantin Cioc care ilustrează volumul inima hiperkinetică vor putea fi admirate în timpul lansării, în care va interveni cu un cuvânt și artistul plastic.
Intrarea este liberă la ambele evenimente, în limita locurilor disponibile.

