fbpx

Peste 1.000 de oameni au participat la cea mai mare degustare de ulei de măsline din România

de

Șase terase, muzică clasică și sute de participanți care au descoperit cultura degustării uleiului de măsline cu gust viu, într-un format întâlnit până acum doar în marile regiuni mediteraneene…

Piața Unirii din Cluj-Napoca a permis pe 9 iulie 2026 conectarea simultană a mai multor terase, transformând centrul orașului într-un spațiu dedicat degustării. Peste 1.000 de persoane au participat la cea mai mare degustare de ulei de măsline organizată până acum în România. Inițiatorii evenimentului spun că adevărata performanță nu a fost numărul participanților, ci faptul că un business pornit în familie a reușit să creeze o comunitate în care relația cu clienții depășește simpla tranzacție comercială.

Ideea evenimentului a pornit de la o observație simplă: în România există încă foarte puțină cultură a uleiului de măsline.

“Atunci când vrei să construiești o cultură în jurul unui produs, trebuie să le oferi oamenilor mai mult decât o degustare. De aceea am ales să îmbinăm gastronomia cu muzica clasică și cu experiența de a descoperi împreună gusturile și poveștile din spatele unui ulei de măsline autentic“, spune Cosmin Filipas, CEO D Olive.

“Din punct de vedere logistic, Piața Unirii era singurul loc în care puteam organiza un astfel de eveniment. Dar a existat și o motivație emoțională: ne-am dorit ca acasă, la Cluj, să organizăm cel mai mare eveniment de acest fel din România.

Mai mult decât un record

Pentru echipa D’Olive, faptul că peste o mie de persoane au participat la degustare reprezintă confirmarea unui proiect construit pas cu pas în ultimii ani.

“Este o bucurie că putem promova cultura uleiului de măsline la nivel național, dincolo de social media, unde relația este rece și impersonală. Oamenii au venit, au degustat, au pus întrebări și au stat de vorbă cu noi. Acolo se construiește, de fapt, încrederea.”

Participarea numeroasă confirmă și munca depusă de David, adolescentul de 15 ani care promovează de câțiva ani cultura uleiului de măsline pe platformele online și care a devenit imaginea brandului și parte din business.

“Este confirmarea muncii depuse de un tânăr de 15 ani, alături de familia lui, pentru promovarea unui produs autentic din Creta. Pentru noi a însemnat enorm să vedem atâția oameni veniți special pentru această experiență.”

Momentul care a însemnat cel mai mult

Organizatorii evenimentului unic spun însă că adevăratul punct de cotitură al afacerii nu a fost creșterea vânzărilor.

“Ne-am dat seama că am construit ceva cu adevărat valoros, în momentul în care clienții au început să ne trimită cadouri. Atunci relația nu a mai fost una comercială, de tipul «primești produsul și plătești pentru el». A devenit o relație de prietenie, respect și recunoștință.”

Un alt moment definitoriu a avut loc chiar în timpul evenimentului de la Cluj.

“Când David ne-a chemat pe scenă alături de el, am înțeles că a învățat cea mai importantă lecție. Nu a vrut să transmită că succesul îi aparține lui, ci că este rezultatul unei echipe. Mesajul lui a fost simplu: «Nu eu sunt, ci noi suntem.»”

Familia spune că acesta este și principiul pe care încearcă să îl transmită copiilor.

“Ne dorim ca David să înțeleagă că tot ceea ce face astăzi, are consecințe mâine. Reputația, seriozitatea și felul în care îi tratezi pe oameni sunt investiții pe termen lung.”

Ploaia care a venit după aplauze

Organizarea evenimentului a fost însoțită de emoții și din cauza prognozei meteo, care anunța ploi în fiecare zi din săptămâna premergătoare.

“Am privit totul ca pe o metaforă a drumului nostru în business. De multe ori, pare că lucrurile merg împotriva ta, chiar înainte să se așeze. În ziua evenimentului vremea a ținut cu noi, iar imediat după încheiere, a început instabilitatea. Pentru noi a fost un semn că suntem binecuvântați, atât prin numărul mare de oameni care au venit, cât și prin faptul că am putut desfășura evenimentul, exact așa cum ni l-am imaginat.”

Astăzi, D’Olive are aproximativ 10.000 de clienți, iar afacerea a crescut constant de la lansare, dezvoltându-se în jurul unei idei care depășește simpla comercializare a unui produs: construirea unei comunități în jurul educației alimentare, a antreprenoriatului și a valorilor transmise din generație în generație.

Despre D’Olive

D’Olive este un brand românesc fondat de familia Filipas în octombrie 2020, din pasiunea comună pentru uleiul de măsline cretan. Compania importă și distribuie uleiuri extravirgine 100% grecești, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki, recoltate manual. Misiunea D’Olive este de a aduce pe piața românească produse autentice, cu trasabilitate clară și gust viu, dar și de a promova valorile unei familii care construiește în timp — cu respect pentru natură, oameni și cultură.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.