fbpx

Cand nu citesc, am chinuri si cand citesc, lesinuri

de

N-as vrea sa credeti ca, in revistele pe care le perchezitionez in fiecare luna, nu gasesc si lucruri dragute. Dar, daca as scrie despre astea, e clar ca n-ar mai citi nimeni compunerea mea mosmondita, impanata-n zahar tos, ceea ce mi-ar da un sentiment de zadarnicie. Fac aceasta senzationala precizare pentru ca unii colegi din presa glossy au adunat, au scazut si au ajuns la un rezultat interesant: ca am ceva personal cu ei. Nici vorba. Ca dovada ca rareori precizez nume de redactori – doar daca au rezonanta publica, adica se mai ocupa cu ceva (din fericire) in afara de presa – fie sunt creatori de moda, fie au vreo meserie cinstita. Deci, dragi colegi, va iubesc! Dar va citesc…

Umbra lui fratele. La revista

Avantaje a gasit niste produse de machiaj „rezistente la apa si la transfer“. Deci vreau sa spun ca eu am acasa un ruj care rezista si la demisie, si la desfacerea contractului de munca, nu numai la transfer. Asa ca al meu are mai multe Avantaje.

Din seria clasica „hodoronc-tronc“, aceeasi revista ameninta: „Vara se apropie de sfarsit, iar noi iti aducem ultimele noutati in materie de moda“. E toamna. Pasarile calatoare pleaca in tarile calde. Noptile sunt tot mai lungi, zilele sunt tot mai scurte. Frunzele se ingalbenesc si cad. Oamenii muncii aduna recolta. Nu se mai poarta pantofii ascutiti. 

De la o revista de fite cum e Avantaje, ma asteptam la mai mult snobism, ca de-aia dam banii pe ea, adica nu-nteleg cum in zilele noastre vreun redactor de beauty mai scrie „tusa finala o dai cu ajutorul rimelului“, iar termenul „rimel“ mai apare prin text, deci nu e un accident, e un narav. Adica de-aia ne-am dat viata la revolutie, ca sa scriem tot „rimel“ in loc de romanescul nostru „mascara“? „Rimel“ spuneau in anii ‘80 in revista „Femeia“, ca nu stia nimeni ca exista marca Rimmel, asa ca rubinstain, recsona, optorpatru, fa, rimel sau sanel erau substantive comune-n gura publica.

„Ingredientele si savoarea unui preparat fac de mult parte din Jamie Oliver“. Bag de seama ca acest Jamie Oliver e un fel de om intrat prin Guiness Book pentru ca maduva lui contine mirodenii ciudate, transpira scortisoara si in loc de unghii ii cresc cuisoare. „Inca de la primii pasi, s-a impiedicat de cratite si sosuri“, mai aflu din acest splendid articol. Si ma revolt impotriva parintilor iresponsabili, capabili sa lase ceaunele in drumul copilului, inducandu-i, implicit, confuzii fatale in materie de oale si olite, plus ca l-au obligat de mic sa calce-n strachini.

„Daca iti place ciocolata sub orice forma, atunci aceste retete ingenioase iti vin in ajutor“. Nu stiu ce-a vrut sa spuna cu „sub orice forma“, fiindca am vazut si forme de ciocolata pentru care iti trebuie licenta de comercializare a produselor pentru adulti.

Cand e sa scrii numai ca sa predai materialul la timp si sa-ti faci numarul de semne cu si fara spatii, apar nestemate de genul celor din Beau Monde: „La Perla, devine (sic!) un accesoriu in toata puterea cuvantului, nu numai o necesitate, ci si un moft delicios“. Apropo, vad foarte des virgule intre subiecte si predicate, prin revistele lucioase. Vorb-aia, stim ca nu se pune virgula intre subiect si predicat, dar cum sa aflam care sunt subiectele si care predicatele?

„Din umbra fratelui sau, a iesit insa intr-un mod tragic, odata cu moartea acestuia“, mai turuie Beau Monde. Stiu ca nu e de ras, dar exprimarea e oleaca sinistra, mi-am amintit de-un film horror in care aia mureau, dar umbra traia si taia beregate. Foarte frumos film, o capodopera, ma intreb de ce n-a luat Oscarul pentru defecte speciale.

„Nuditatea nu o inspaimanta“, citesc in aceeasi revista. Ne anunta asta ca si cum ar fi normal ca nuditatea s-o inspaimante, sa faca atac cerebral fiindca i-a iesit in cale, noaptea, pe o strada intunecata, o fesa. 

Stati, ca-mi place cum o descriu cei de la Beau Monde pe Demi Moore: „In primul rand este vorba de o voce ragusita si usor maraita, care te duce cu gandul ca daca lumea ar fi fost locuita doar de barbati orbi, Demi Moore ar fi fost cu siguranta cea mai sexy femeie din lume“. In primul rand, fetelor, daca lumea ar fi fost locuita doar de barbati orbi, am fi avut, vorba cuiva, o planeta fara razboaie, plina de femei fericite si grase. Dar iti dai seama ce te-ai oftica sa arati ca Angelina Jolie si sa stai intr-o lume de barbati fara ochi? Doamne, de ce n-am si eu parte sa traiesc intr-o lume in care frumusetea ar fi un ghinion!… 

 

Mama soacra, saru’mana pentru masa, stupid bitch! Sunteti o dulce!

Draga revista Bolero, as dori sa aflu cum adica „mijlocasul cu cele mai asigurate picioare“, cum am citit in publicatia dumneavoastra. De asemenea, am mai gasit in revista, in articolul despre cateii in pas cu moda, ceva despre „lese si zgarde“. Va rog frumos sa-mi explicati si mie ce inseamna „zgarde“, fiindca nu l-am gasit in dictionar, ca atare am banuiala ca inseamna o injuratura populara. Sau poate ca e un cuvant frantuzesc – desi am auzit pe cineva citind si „e“-ul neaccentuat de la final, deci ipoteza pica. Sa fie cumva un fel de „zgarzi“, cum e scris in dictionaruri? Astept raspuns la posta redactiei. Va multumesc.

„Jennifer Aniston are o frumusete naturala, chiar si atunci cand nu se machiaza“, mai constata Bolero. Pai noi credeam ca tocmai atunci cand nu se machiaza e naturala, nu „chiar si“ atunci. Ca si cum ai spune ca arata bine chiar si atunci cand se machiaza. La fel de intortocheat.

Viteaza revista ne mai spune: „Celulita se poate mosteni pe cale ereditara“. Eu pesemne ca am idei putine, da’ fixe, asa ca un lucru stiu sigur: celulita se mosteneste numai pe cale ereditara, nu prin succesiune la notariat, ca pamantul insamantabil.

„Pe plaja… vino cu ce ai la tine!“, mai striga Bolero, asa ca daca ai la tine un pachet de biscuiti si buletinul de identitate, vino la plaja lui Maruta, de exemplu! Cica „Nu te speria de luna lui Cuptor, fiindca exista destule alternative!“. Care alternative, mai, baieti, mai? Daca nu-mi place luna lui Cuptor, pot sa obtin un transfer in luna lui Brumarel? Cred ca se poate, numai ca e coada la transferurile dintr-o luna intr-alta, am auzit ca-mi vine randul cam pe la-ntai octombrie.  

Din Cosmopolitan, aflam dezlegarea unei probleme care ne rascolea de multa vreme: „Fara dureri sau cicatrici, dupa o zi de spitalizare si o saptamana acasa, iti poti recapata dimensiunile vaginului“. Bun, o singura neliniste avem: cum se poate verifica daca vaginul are sau nu cicatrici? Poate cu lanterna, in oglinjoara de la pudriera? Si daca vad ceva si nu stiu daca e cicatrice sau un rid de expresie? Sau poate face gropite cand rade…

M-a luat cu frig pe spinare, am gasit ceva in Cosmo: „Din diferite motive, oamenii dispar“. Pana aici, mi-a fost limpede, stiu ca, din diferite motive, oamenii dispar (Maria Vlas a disparut cu banii, Hayssam a disparut cu adevarul, Bivolaru a disparut cu lista de minore). Dar mai departe, articolul a inceput sa falfaie lugubru: „Chiar daca cei disparuti te pot vedea, tu nu-i mai poti zari, cel putin nu cu ochii din dotare. Sau, vezi prin ei“. Daca nu era asta cu vazutul prin ei, m-as fi gandit tot la alde Hayssam si altii ca el, adica tu nu-i mai poti vedea, dar el, care are antena parabolica la el in Siria, te vede pe tine, autoritate romana, cum iti smulgi parul si-n locul lui torni cenusa.   

Revista Joy si-a ascutit simtul umorului pana i-a rupt varful, cum pateam cu creioanele chinezesti. Zice: „UIMESTE-L in timpul unei mese cu parintii lui spunandu-i foarte natural si fericita „You sexy motherfucker“. In primul rand, ne-a uimit deja si pe noi, fiindca din fraza lipsesc vreo patru virgule si ne-am pierdut rasuflarea citind. Cand mi-am revenit, am realizat ca Joy ma invata sa-i spun soacra-mii ca fiu-su are o problema cu Oedip, lasa ca-i explic eu altadata ce fel de problema. Sau mai exista varianta ca, atunci cand ma-sa cere traducerea, sa faci ca Irina Nistor: aia racneau in film „Go fuck yourself, asshole!“, iar ea, saraca, n-avea incotro si traducea „Sfinte Sisoe, pleaca de-aici, baiete!“.

Joy insista sa scrie „maieu“ peste tot, in loc de maiou – v-am mai spus, dar va repet: nu-i nici prima, nici ultima revista care-o s-ajunga sa zica „maieneza“.

 

O, biet ziarist, presa e un teatru trist…

In editorialul gaselnitos intitulat „Un fata. Doua baieti“ al Catincai Roman, din Tabu, gasim un inventar complicat de aluzii la cat e de cool sa cultivi diversitatea, dar si terapia sexuala. Poate n-o sa va vina sa credeti, dar nu m-a enervat atat fraza „Pana la a numi pe cineva barbat sau femeie mai sunt nenumarate alte nuante. Am trait pe pielea noastra aceste nuante“, cat alta margica din articol: „Sa ne faca sa nu ne mai dorim geanta Louis Vuitton ca a tuturor celorlalti“. Care, papusa, „tuturor celorlalti“? Celorlalti copii de politicieni? Ca nu avem chiar toti Louis Vuitton, am vazut ca unii au Luis Vutton, de la Bucur Obor, iar altii au Levis Vuiton, de la Prisma. Da? Deci hai sa fim bine informati.

Revenind la ambiguitatea sexuala de mai sus, n-am priceput cum am trait noi „pe pielea noastra“ asa ceva? Iarasi generalizati, stimata doamna. Daca unii or fi descoperit vreodata ca fata pe care au invitat-o la hotel are penis, nu inseamna ca ne-a fost dat tuturor sa traim aceasta pleasca metafizica.      

Aceeasi revista sustine ca nuditatea e „cel mai mare tabu al romanilor“. Nimic mai stramb! Pentru romani nuditatea nu prea mai e un tabu, ca la politica, la fotbal si la tate se pricepe toata lumea. As spune chiar ca, in Romania, lectura a ajuns un tabu mai mare ca fundul gol. Prietenii te intreaba mai degraba cu cine te-ai culcat, decat ce-ai mai citit, fiindca a doua intrebare ar fi cu mult mai penibila. Nu se balbaie nimeni daca-i ceri parerea despre sexul oral. In schimb, daca aduci vorba de fratii Karamazov, se face mov si maraie:

„Apropo, fratii Raducanoiu mai sperie Craiova, ca pe vremuri?“

Intr-un articol din Tabu intitulat, viril, „Pictura, cupluri si clase sociale“, gasesc niste fraze ca niste gheme scapate din gheara pisicii: „Este artistul la care multe lucruri se intampla in fundal. Fundalul este tapetul unor camere raportate la dinamica cuplurilor (…) Donald Simionoiu lasa hainele sa vorbeasca despre vechea camasa albastra muncitoreasca, despre floarea tinuta in mana“. Pai daca redactorul vorbeste asa, imi inchipui cam cum vorbesc hainele, daca tot le-a lasat sa vorbeasca. Macar nu le-a dat mai tare, sa auzim si noi. Poate pricepem ceva.

Si cand credeam ca am scapat, ceata a revenit, in valatuci: „Inteligenta nu mai e masurata luand in calcul genul cu care fac acordul adjectivele care ne insotesc numele. Putem sa crestem copii, fie ca facem acordul la feminin, fie ca-l facem la masculin“. Da, putem sa crestem copii, numai ca nu-i invatam sa faca acordul, din cate deduc, de-aia o sa am eu ce scrie-n rubrica asta si peste 20 de ani… Cat despre formularea latoasa, mi-ar trebui o ora s-o desfac in piese, si tot n-as sfarsi, dar cred ca ravna e demna de o cauza mai buna.

Unica isi confirma unicitatea, scriind imbobocit: „E atat de greu pentru ochii nostri sa se bucure pentru ca e atat de usor pentru ochii nostri sa isi dea cu parerea“. Si nu se astampara, trage de ideea asta ca puiul de rama, pan-o face ferfenita: „Eu, de exemplu, cred ca am un secret. Cred ca vederea omului pe care il iubesc e altfel decat toate vederile mele. Pentru ca iubirea, doar ea, nu inseamna sa-mi dau cu parerea“. Dumneata crezi ca ai un secret? Eu cred ca nu mai e nici un secret ca in redactia aia s-a petrecut ceva cumplit exact cand se prepara acest articol, din simptome pare ca s-a stricat aerul conditionat sau ca a aparut un sobolan sau ca i-a luat cineva ostatici pe toti, nu stiu, oricum, pare ceva cifrat, un racnet secret dupa ajutor…

Ca dovada ca nonsensurile colcaie prin editia asta, gasesc mai la deal: „Nu era mai catolica decat Papa, dar s-a indragostit“. Oamenii astia habar n-au in ce context se foloseste expresia „mai catolic decat Papa“. E trantita asa de aiurea-n gard, incat putea fi orice altceva acolo, adica nu m-as mira sa scrie ceva de genul „n-avea calcaiul lui Ahile, dar a facut nunta“.   

Revista Viva se agita pe langa evantaiele personajelor cu sange albastru din Europa si conchide ca, uneori, cand nu poarta sceptru si coroane, familiile regale „coboara in strada ca niste oameni obisnuiti“.

Vorba lui Adrian Paunescu: „Actorul a iesit in strada/ Sa-si cumpere ceva salam/ Era in haine de parada“. A, dar stai, Viva spune ca astia ies in strada fara coroana si sceptru – pesemne fiindca, daca s-ar duce la film, aia din spate n-ar vedea titrajul din cauza caciuloiului regal. Printre masini, printre tramvaie/ Ziaristul se grabea, firesc,/ Urma sa vina-un nor de ploaie/ Ideile se dezlipesc…

Material publicat in revista Tango / septembrie 2006

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *