fbpx

The Wanderer. O călătorie a propriului suflet hoinar

de

All that is gold does not glitter,
Not all those who wander are lost;
The old that is strong does not wither,
Deep roots are not reached by the frost.

Seara bucureșteană de 21 februarie 2026 a devenit cu adevărat memorabilă nu doar prin strălucirea nebună și curată a unei ninsori de basm, ci și prin splendoarea spectacolului de lumini, soundscape electronic și muzică de pian intitulat The Wanderer, de la Teatrul Act.

Într-un concept al muzicianului britanic David Gray, patru pianiști excepționali – Florian Mitrea, Luca Rusu, Daria Tudor și David Gray – s-au așezat pe rând în fața clapelor și au creat din muzică, din harul și din energia lor, o poveste fascinantă despre curaj și libertate, despre mister și despre dragoste, despre viață și moarte.

Fotografii de Paul Buciuta

Motto-ul și titlul spectacolului au fost preluate din ghicitoarea poetică inclusă în prima carte din seria Stăpânul Inelelor a lui J. R. R. Tolkien, The Riddle of Strider. Versul Not all those who wander are lost oferă cheia unei invitații la o călătorie inițiatică, misterioasă, o rătăcire al cărei sens e însăși regăsirea. Muzica este călăuza, iar spectacolul luminilor și peisajul sonor electronic derulează anotimpuri și stări, vieți și morți, întâlniri cu Dumnezeu și cu Mefisto, tresăriri, revelații și transformări prin care artiștii și spectatorii trec împreună. Artiști și publicul devin deopotrivă parte a unei experiențe vii, tulburătoare, eliberatoare, dezbrăcate de constrângerile ideii de timp sau de spațiu.

Muzica semnată de Liszt și Brahms a fost adusă în contemporaneitate nu doar prin fundalul răzvrătit al luminilor și sunetelor electronice, ci și prin energia puternică și atât de diversă a pianiștilor care au reinterpretat compozițiile. Fiecare dintre cei patru artiști a schimbat peisajul prin simpla sa intrare în scenă. Respirația lor muzicală a rescris povestea romantică din partitură într-un mod distinct și inconfundabil, ca-n iubirile irepetabile. Relația fiecăruia cu sunetul și clapele s-a conturat distinct, cuceritor și unic, dar alunecarea dintr-o poveste într-alta a rescris aceeași idee cuprinzătoare a călătoriei în care, cum spune Tolkien, nimeni nu s-a pierdut, nimeni nu e rătăcit. Eroul peregrinării e, de fapt, propriul nostru suflet călător, nemuritor.

Florian Mitrea, pianist strălucit, de-o finețe inegalabilă, laureat al marilor concursuri din întreaga lume, solist concertist și profesor la Royal Academy of Music și The Purcell School din Londra, a deschis seara invitându-ne în universul fanteziei lui Liszt inspirate de poemul lui Victor Hugo, “Après une lecture de Dante”, Sonata Dante descuind porțile călătoriei către Rai, trecându-ne prin infernuri și purgatorii, pe drumul către marea lumină.

Miniaturile de dor, speranță, frământare și iubire tăinuită, cele Șase piese pentru pian op. 118 ale lui J. Brahms, au fost transpuse de Luca Rusu în momente de grație și emoție absolută. Muzicianul Luca Rusu a fost bursier Silvestri în Marea Britanie și absolvent strălucit al Royal Conservatoire of Scotland, este solist al Orchestrei Simfonice București și co-autor sau solist al unor remarcabile spectacole de teatru sau musical.

Cu o siguranță regală și o virtuozitate a cărei seducție și frenezie a slujit desăvârșit partitura, Daria Tudor, laureată cu premiul Best Young Artist of the Year la Festivalul internațional Art of the Piano – Cincinnati 2019, lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy, invitată în mai toate marile festivaluri de muzică ale lumii, a interpretat hipnotic Mefisto Vals nr 1, al lui Liszt.

Seara a fost încheiată de pianistul David Gray care a reașezat celebrul Totentanz al lui Liszt între sunetele și vibrațiile unui peisaj sonor și cromatic contemporan, ducând călătoria muzicală și sufletească până acolo unde toate cărările se împletesc și se preschimbă în emoție, în amintire de neuitat, în străfulgerare de recunoștință. Și până acolo unde nici publicul nu se mai poate abține și izbucnește în aplauze, urale, lacrimi de frumusețe.

The Wanderer este o co-producție a Teatrului Act și a Fundației Centrul Român de Muzică, ce a fost prezentată în premieră în cadrul Festivalului Hoinar – Odyssey 2025. Noua ediție a festivalului Hoinar. Unbroken 2026 va debuta pe 9 mai 2026 la Librăria Humanitas Cișmigiu, iar primul concert se va ține pe 13 mai la Ateneul Român, aducând publicului muzică de Ravel și Piazzola, alături de texte de Borges și Cortázar interpretate de muzicienii festivalului și actorul Marcel Iureș.

 

Program

  1. Franz Liszt După o lectură din Dante, Fantasia quasi Sonata
  2. Johannes Brahms – Șase piese pentru pian op. 118
  3. Franz Liszt Mefisto-Vals nr. 1
  4. Franz Liszt Totentanz pentru pian și orchestră (aranjament de soundscape electronic)

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.