“For those who have not already learned of this, I am saddened to report that our beloved Nina Cassian passed away peacefully on Monday, April 14.”
“Pentru aceia care n-au aflat încă, anunț cu tristețe că iubita noastră Nina Cassian s-a stins în pace în ziua de luni, 14 aprilie.”
Așa suna mesajul trimis de Maurice Edwards, soțul scriitoarei, celor care le erau aproape în primăvara anului 2014 și care aflau în acest fel că Nina Cassian s-a stins din viață departe de casă, în apartamentul său din New York unde și-a trăit ultimele aproape trei decenii.
Cu siguranță, nu s-a scris atunci în presa românească despre plecarea Ninei Cassian atât de mult pe cât s-ar fi cuvenit, dar au fost câteva consemnări cu adevărat reverențioase în presa internațională și câteva articole memorabile și în România.
“Cu Nina Cassian dispare o poetă de vârf şi se încheie o epocă“, scria, la noi, marele critic literar Daniel Cristea-Enache în Revista 22 din 17 aprilie 2014. “[…]Poeta avea oroare nu de vid, ci de spațiile culturale aglomerate de semne care nu mai semnifică nimic. Poezia trebuie să fie ruptură culturală, joc narcisist, eliberare a limbajului și desfășurare a imaginarului personal. În plin stalinism, Nina Cassian sperie forurile chiar și cu arta sa angajată de partea Partidului. E ceva ce nu se potrivește: autoarea noastră iese prea des și prea încrezătoare din rând, e incontrolabilă chiar și atunci când ne susține Tezele. Limbajul și imagistica, turnura unui text și răsucirea unui vers o trădează. În anii ‘50, Nina Cassian slăvește Partidul, dar literatura sa e pură Avangardă.
Treptat, Partidul iese din tabla ei de valori, pierzându-se, vorba poetului, în zarea eternei dimineți – și Literatura (tot cu majusculă) devine centrală și esențială. Vitalitatea Ninei Cassian a fost, până la sfârșit, una și aceeași cu vitalitatea artistică a textelor sale. Poeta a dat personalitate fiecărui rând, iar rândurile, ele, nu au trădat-o. Au ținut-o în formă și i-au dat o neverosimilă tinerețe. Ca în cazul oricărui scriitor adevărat, se poate spune că nu Nina Cassian a scris poeme și Marin Preda a scris romane – ci poemele Ninei Cassian au creat-o pe adevărata Nina Cassian, și romanele lui Preda l-au născut pe Preda.” (Revista 22, nr. 17, 2014, articol de Daniel Cristea-Enache)
Și sociologul Vladimir Tismăneanu i-a dedicat un articol superb pe Contributors, cuprinzând-o într-o privire plină de admirație și iubire. “Ființă de o mare sensibilitate, cu aer de sirenă seducătoare și ciută înspăimântată, semănând la chip (din profil) cu Dante, cu niște degete de-o eleganță ieșită din comun, neuitabile, având muzica-n sânge și poezia-n carnea trupului, cu o conversație îmbătătoare precum o șampanie de mare lux, consumatoare frenetică de vodka și de țigări, cinică și ludică, romantică și melancolică, fragilă și crudă, gracilă și intransigentă, aceasta a fost Nina.
Istoria literară o va reține ca iubita multor figuri celebre, răsfățată, adorată, înconjurată mereu de o curte de tineri admiratori. Primul ei soț a fost Vladimir (Jani) Colin. Al doilea, Al. I. (Ali) Stefanescu. Al treilea și cel din urmă, Maurice Edwards. Traducătoare de geniu, asemeni tatălui ei. Brecht există ca poet în românește grație ei. La fel Christian Morgenstern. La fel Yannis Ritsos. A fost atacată feroce în anii stalinismului dezlănțuit, în primul rând de fostul coleg de ilegalitate comunistă, tartorul Uniunii Scriitorilor, Traian Șelmaru. A fost acuzată de formalism, intimism, avangardism și alte păcătoase „isme”. Ceea ce păruse sublim, se dovedea a fi scelerat. Din mirajul egalitar nu rămăsese decât realitatea cenzurii, a terorii, a jilțurilor pe care tronau satrapii realismului socialist…
Îndrăgostită de expresionism, și-a trăit viața sub semnul maximei expresivități, în poezie, în muzică, în desen. Mi-o amintesc vorbind la sala Dalles, alături de George Bălan, în acele dimineți de duminică, despre Bach și jazz, despre preclasici și Schönberg. Mi-o amintesc la recitalul de cântece pe versurile lui Brecht al Giselei May. S-a îndepărtat de regimul pe care inițial îl slujise cu delirant zel. A scris, pentru urechile amicilor apropiați, poezii subversive. Avea grijă să nu circule, să rămână în cercul lor intim. Gheorghe (Babu) Ursu le-a notat în acel jurnal ce avea să-i fie fatal. Nu avea vocația ereziei, precum Miron Radu Paraschivescu. Dar nici pe aceea a prezidiilor și a ședințelor de demascare…”
(Contributors, 17.04.2014, articol de Vladimir Tismăneanu)
Cea mai mare parte a articolelor apărute după plecarea Ninei Cassian au rămas, însă, în zona fixațiilor care au marcat, în mod nefericit, discursul public în legătură cu marea artistă, vorbind despre relațiile sale amoroase care au sfidat cutumele de fidelitate maritală impuse femeilor, despre anii de fragedă tinerețe dedicată în mod entuziast și nechibzuit crezurilor comuniste sau despre înfățișarea ei neconvențională descrisă repetitiv cu formule oximoronice de genul “cea mai frumoasă urâtă”, “cea mai seducătoare urâtă” și așa mai departe… Mai târziu, Vladimir Tismăneanu și-a luat admirația înapoi și, anul trecut, a denunțat și condamnat vehement activitățile culturale organizate pentru celebrarea centenarului Nina Cassian, lăsând cititorii aceleiași platforme online, Contributors, cu o întrebare: Ce fapte nebănuite o fi fost în stare Nina Cassian să comită după moarte, ca să provoace transformarea totală a privirii elogioase a unui reputat profesor într-una dușmănoasă și reprobatoare?!
Nina Cassian a fost, însă, cu mult mai mult decât bârfele, răutățile sau comentariile intruzive ale celor care au înghesuit-o într-o privire stereotipă. Cei 89 de ani de viață ai ei, dintre care peste șapte decenii au fost subsumați creației de înaltă ținută, au marcat lumea culturală românească – și nu doar românească – cu contribuții de enormă valoare în domenii artistice diverse, fiind poetă, prozatoare, pictoriță și graficiană, muziciană, traducătoare, publicistă. A cochetat în copilărie și adolescență și cu arta dramatică și dansul, dar, până la urmă, de-a lungul vieții, Nina Cassian a revenit constant doar (!) la desen și pictură, la compoziția muzicală complexă și la virtuozitatea interpretării pianistice, la traducerile din mai multe limbi ale lumii și, desigur, a slujit întotdeauna cu har nemărginit cuvântul așezat în vers ori în pagini de proză, publicistică sau memorialistică.
Nu a plecat de bună voie din țară. Deși ura cu toată ființa comunismul, nu s-ar fi despărțit niciodată de limba română. După moartea soțului, scriitorul Al.I Ștefănescu, copleșită de durere, de doliu, de cenușiul dictaturii, în 1985 a acceptat – cu greu – invitația venită de la New York University de a susține, la alegere, un curs despre poezie sau scriere creativă. La doar câteva luni după plecarea sa la New York, vestea cumplită despre arestarea și uciderea în beciurile Securității a prietenului său, inginerul Gheorghe Ursu, i-a tăiat toate punțile întoarcerii.
Capitolele volumului “Nina Cassian, 100 de chipuri. Album Centenar”, pe care l-am realizat și publicat la Editura Cărțile Tango, într-o ediție bibliofilă, în 2024, anul în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistei și zece de la plecarea ei în veșnicie, aduc detalii despre toate aceste fațete ale activității autoarei căreia nu i-a fost străin “jocul cu mărgele de sticlă” al marii creativități. În albumul centenar, Nina Cassian este cuprinsă în 16 capitole pline de informații inedite și de materiale documentare adunate după o asiduă și îndelungată cercetare.
1. Desenatoarea
2. Prozatoarea
3. Traducătoarea
4. Interlocutoarea
5. Muziciana
6. Sparganiana
7. Copilăroasa
8. Misterioasa
9. Publicista
10. Comunista
11. Anticomunista
12. Feminista
13. Umorista
14. Criticata
15. Înamorata
16. Reinventata
…sunt pașii unei descrieri care, desigur, mai are nevoie de adăugiri, căci vor mai trece ani și se vor mai scrie multe cărți despre Nina Cassian până când personalitatea ei complexă va putea fi analizată și deslușită cu adevărat.
Nina Cassian, născută pe 27 noiembrie 1924, la Galați, cu numele Renée Annie Katz, s-a mutat în cerul marilor artiști în data de 14 aprilie 2014. Era tot o zi de luni, și atunci. Cei 11 ani care au trecut s-au scurs repede și sărat, ca o lacrimă pe obrazul cuiva care n-ar fi vrut să plângă.
într-o străină țărână,
tot învia-voi odată
în limba română.
Așa și-a scris Nina Cassian testamentul literar care a readus-o, pentru totdeauna, acasă.
Dar dacă ar fi să aleg un poem care s-o reprezinte mai bine în dimensiunea sa jucăușă, plină de umor, creativă până la nebunie, pentru ziua de astăzi aș alege mai degrabă o poezie din volumul Loto-Poeme, apărut în 1972, volumul prin intermediul căruia Nina Cassian a devenit oficial și creatoarea unei limbi noi, limba spargă, dând încă o dovadă a nemăsuratei sale inventivități. În același volum, prin poezia dedicată… vrăjitoarei din Oz, poeta a deschis, zâmbind, fereastra către moarte, către antimaterie, către o lume inversă și opusă. Sau poate tot către veșnicia din care numărăm azi primii 11 ani.
Întâmplări din antimaterie
A murit Vrăjitoarea din Oz.
Era subțire și frumoasă coz.
Avea o coadă lungă, lungă,
și trei labe. (Era ciungă.)
Știa să facă miracole splendide
cu pistoale și alune arahide.
Se pare că-a murit în felul următor:
absentul ei picior,
care-o trăgea spre-o lume inversă și opusă,
a fost mușcat de o capcană,
de o capcană pusă
în lumea pământeană.
Deci fu ucisă din eroare.
Era noapte. Un ventricol roz
mai pulsa când a venit poliția călare.
Așa a murit Vrăjitoarea din Oz.
Fotografie de Paul Buciuta, realizată în apartamentul Ninei Cassian din Roosevelt Island, New York, în data de 7 mai 2010
