Dați-mi voie să-mi dispun oasele
altfel decât până acum,
oasele mele, anevoioasele
piedici, stându-i cărnii în drum,
cârmind-o, obligând-o la formă de femeie,
de pară, și, la mâini, de stea de mare.
Dați voie oaselor mele atee
să-ncerce geometrii singulare.
De pildă: schema primei corăbii din lume
sau scheletul străveziu al florii de crin
sau arborele genealogic cu fructe postume
sfârșind în descendentul virgin.
Dați voie oaselor mele să cadă
în genunchi, când mă fac că mă rog,
derutându-l în viață, măcar o dată,
pe blândul Paleontolog.
Nina Cassian – O Mie de Poeme, pag 320, preluată din volumul Ambitus, 1969
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
