Radu Mihalache este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Muzicologie (în prezent doctorand la aceeași instituție), şi de mai bine de 10 ani activează în presa de specialitate, profitând de orice ocazie pentru a vorbi despre subiectul care îl pasionează: muzica, sub toate formele ei, fie ea clasică, pop, rock, jazz, muzică de film sau muzică de teatru. Din 2014 s-a dedicat şi activităţii de compoziţie, scriind muzică originală pentru teatru și film. De asemenea, a realizat aranjamente orchestrale pentru unii dintre cei mai cunoscuți artiști pop-rock din România, precum Ștefan Bănică sau Loredana Groza.
Radu Mihalache a fost și unul dintre compozitorii care au creat special lucrări dedicate lui Constantin Brâncuși pentru proiectul interdisciplinar BrancuSING, iar trei dintre aceste compoziții, cuprinse în secțiunea concertului numită Ecouri de bronz și piatră, au călătorit pretutindeni în lume, în interpretarea artistelor – soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu: Întâiul strigăt, pe versuri de Vasile Gherasim, În zbor, pe versurile lui Alexandru Macedonski și Tăcerile de piatră – inspirat de Nichita Stănescu.
Alice Năstase Buciuta: Cum ai primit invitația Rodicăi Vica să compui ceva special dedicat lui Brâncuși în anul omagierii sale de 150 de ani?
Radu Mihalache: Am primit această invitație cu mare bucurie, dar și cu simțul unei responsabilități extraordinare. Provocarea pe care Rodica Vică mi-a lansat-o m-a scos din zona de confort componistic. În mod obișnuit, scriu muzică de teatru și de film, iar în acest proiect a trebuit să mă transpun în lumea muzicii savante, a muzicii culte, fără să-mi pierd însă personalitatea și vocea creatoare.
În același timp, poate mai mult decât atât, având în vedere umbra lui Brâncuși, care poate părea foarte apăsătoare asupra oricărui creator, am simțit nevoia să mă concentrez profund și să ofer cea mai bună versiune a mea pentru acest proiect.
Marea Dragoste – Revista Tango: Cât de mult ți-a luat, Radu, din momentul în care Rodica Vică te-a rugat să fii parte din acest proiect, cât de greu ți-a fost să îți definitivezi compozițiile?
Radu Mihalache: Mi-e greu să spun exact, pentru că procesul meu creator se desfășoară și dincolo de orele în care sunt efectiv în studio și lucrez, punând note pe hârtie. De multe ori, cu mult înainte să mă apuc propriu-zis de scris, lucrarea există deja în mintea mea. Mă gândesc la combinații, la idei, la sonorități, iar aceste căutări se decantează în timp. În momentul în care ajung în fața calculatorului — pentru că, realist vorbind, nu mai scriu pe hârtie, ci compun direct digital — o mare parte dintre problemele pe care le-aș putea întâmpina sunt deja rezolvate mental. Dacă ar fi să cuantific strict timpul de scriere pentru cele trei lieduri, probabil că a fost vorba de aproximativ două-trei săptămâni. Însă, în realitate, procesul a început cu mult înainte.
Marea Dragoste – Revista Tango: Cum ai ales creațiile brâncușiene din care să te inspiri?
Radu Mihalache: Recunosc că, pentru acest întreg proiect, am ales să mă bazez mai degrabă pe instinct decât pe o cercetare aprofundată. Știam de la început că vreau să am ca reper Masa tăcerii a lui Brâncuși, pentru lucrarea „Tăcerile de piatră”. În rest, am început să privesc — în mod evident, în format digital — mai multe lucrări brâncușiene, iar acelea cu care am rezonat atât vizual, cât și la nivel de idee, au devenit, în mod firesc, sursele mele de inspirație.
Marea Dragoste – Revista Tango: Ai asistat în persoană la interpretarea compozițiilor tale în cadrul unor spectacole BrancuSING. Cum se simte un compozitor când își aude muzica interpretată, ascultată, aplaudată?
Radu Mihalache: Este o senzație inegalabilă. Pe de o parte, apar emoții foarte puternice, pentru că, în momentul în care ai definitivat partitura și ai încredințat-o interpreților, lucrarea iese, într-un fel, din mâna ta — nu o mai poți controla în mod direct. În același timp, este fascinant să vezi cum ceea ce ai gândit în intimitatea ta capătă o nouă viață prin interpretarea artiștilor. În cazul de față, liedurile fiind interpretate de Rodica Vică și Angela Drăghicescu, am avut totuși o mare liniște, știind că muzica mea se află în mâinile unor artiste extraordinare. Am avut încredere că rezultatul va fi cel dorit. Mai mult decât atât, m-a bucurat enorm reacția publicului, care, din percepția mea, a primit aceste lucrări foarte bine.
Marea Dragoste – Revista Tango: Ai vreodată senzația, așa, ca meșterul Manole, că ai vrea să refaci totul mai frumos sau s-o iei de la capăt în alt proiect?
Radu Mihalache: Cred că, din punctul acesta de vedere, am o atitudine destul de sănătoasă față de actul de creație. Da, de cele mai multe ori am nemulțumiri legate de lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine sau pe care le-aș fi putut gândi altfel — dacă aș fi avut mai mult timp, dacă aș fi fost mai inspirat, mai creativ, sau poate mai deștept. Dar, în același timp, am puterea să spun: stop, aici se încheie această lucrare. Și atunci îmi mut atenția și efortul către următoarea creație, cu dorința ca aceasta să fie mai bună.
Marea Dragoste – Revista Tango: Au fost diferite pentru tine experiențele? E altfel la repetiții față de concertul propriu-zis pentru compozitorul din sală? De ce?
Radu Mihalache: Bineînțeles. Repetiția este un laborator în care încă poți experimenta, în care mai poți încerca diverse moduri de a-ți pune în valoare lucrarea. În schimb, concertul este încununarea întregii activități, purtată deopotrivă de interpreți și de compozitor. Cunosc această experiență atât de pe scenă, cât și din spatele ei și pot spune că emoțiile sunt copleșitoare în ambele situații.
Marea Dragoste – Revista Tango: Cu ce gând, cu ce stare rămâi în urma participării la proiectul BrancuSING?
Radu Mihalache: Plec cu o bucurie enormă și cu o dorință arzătoare de a avea cât mai repede o experiență similară!
Mai multe informații despre turneul BrancuSING și personalitățile implicate puteți citi în Jurnalul Proiectului, AICI.
