Povestirea care a ocupat locul al doilea in concursul nostru racoros si dulce organizat impreuna cu Danone – Cremosso Intens, Clipe de rasfat, ii apartine tinerei si talentatei Alexandra Bohan.
Mi se pare ca, in ultima vreme, ne gasim din ce in ce mai greu vreme pentru noi si pentru micile noastre bucurii care sa stearga, cu buretele lor magic, bucatile neplacute din istoricul fiecarei zile. N-avem butoane de „Delete”, ne ingropam in hartii si responsabilitati, fugim de ici, colo si, la finalul zilei, nu ne mai arde cam de niciunele, decat de imbratisarea calda si odihnitoare a patului, pana la rasaritul cu noi sarcini si taskuri si nebunii.
Asa se face ca, uneori, simt c-as putea trai foarte bine chiar si fara micile bucurii. Ca e mai important sa muncesc, lasand distractia pe planul al doilea (al treilea, al patrulea, al… catelea?!…). Insa, cateodata, judecata mi se-ntoarce pe dos. Viata ma copleseste cu sarcini si pasi alergati, incat toate celulele mele striga disperate „Opriti Planeta!” facandu-ma pe mine sa-mi doresc cu disperare sa cobor. Si atunci, negresit, cobor. Intai, de pe mormanul de post-it-uri colorate cu lucruri musai „de facut”. Apoi, de pe treptele tuturor institutiilor prin care-mi fac veacul si, in final, de pe tocuri. Si ma rasfat, cum imi vine mie.
Uneori e o prajitura mare cu ciocolata. Alteori, e un Frappé ispititor cu fetele, impartind povesti despre iubirea traita, impartasita sau, dimpotriva, cea dorita, ravnita intens. Desigur, vorbim si despre dezamagiri, despre iubirile care nu ne-au fost date, despre suferintele pe care le-am indurat, asteptand, sperand, crezand in zadar in vise care nu ni se vor implini niciodata. Pentru ca si confesiunea e tot un rasfat, un lux pe care nu ti-l poti permite oricand, cu oricine.
Alteori, e o ora de frumusete, cu masti si bucle, cu epiderma care se bucura si par care zambeste, stralucind sub soare. Cateodata e o ora de Zumba revigoranta care sa-mi dezmorteasca, pe rand, incheieturile in care am adunat, constiincioasa, toate vibratiile negative ale lumii. Uneori rasfatul e o pereche de pantofi noi, cu toc, sau o rochie vesela, colorata. Sau o pereche de cercei. Sau un colier, o bratara, o floare frumoasa de-asezat in par pentru nopti de asteptare. Mofturi…
Rasfatul e un masaj relaxant, o invitatie in oras a unui prieten cu care n-am mai vorbit de sute de ani, un bol cu cirese savurat in tihna. E o dupa-amiaza la cumparaturi cu mama, o plimbare in parc, la povesti, cu surioara. Alteori e o zi intreaga inchisa in casa, cu geamurile larg deschise, in care sa lenevesc in pat, citind carti pe care abia apuc cateodata sa le deschid, dar cu care adorm negresit, seara de seara, pe noptiera.
Dar, dintre toate, cea mai rasfatata am fost in seara in care el m-a invitat, intr-un moment plin de ne-asteptare, la dans. Cand mi-a adus ceva bun de baut, nici prea tare, nici prea dulce, spunandu-mi ca–n pahar cocktail-ul acesta n-are nume, pentru ca a fost facut, atunci, acolo, special pentru mine…
Cand mi-a amestecat plicul de zahar in cafea, ca sa nu-mi mai aman eu clipa neagra a sorbitului lichidului fierbinte si dulce, potrivit de dulce, atat-cat-trebuie de dulce. Cand el m-a invitat la cina a doua zi, insistand cu duiosie sa vin, pentru ca urma sa gateasca un anumit fel de mancare si i-ar fi placut, da, i-ar fi placut extrem de mult sa fiu si eu acolo, alaturi, sa gust si sa-i spun ce parere am despre…
Cand m-a servit, la desert, cu pepene dulce si rece feliat in cuburi delicate pe care sa le mananc fara prea multe eforturi. Cand nu m-a lasat sa-l ajut sa spele vasele, pentru ca se descurca si, oricum, sunt invitata lui si cand mi-a spus ca nu se mai satura sa ma priveasca, urmarindu-mi gingas fiecare gest si fiecare rid, fiecare zambet, fiecare gand…
Cand seara s-a terminat frumos, devreme, prea devreme, insuportabil de devreme, lasandu-ma pe mine sa plutesc pe-un nor desprins din varful inimii pana-n visul cel mai dulce, dincolo de granitele realitatii. Si cand imi amintesc si acum de seara aceea, sunt, da, rasfatata, de cel mai luminos dintre zambete…
Cand mi-s zilele prea pline si insuportabil de amare, evoc frecvent rasfaturi dulci, si ma gandesc, pe furis, cum sa fug in lumea lor fericita si lipsita de griji. Pentru ca, da, eu stiu: am fost cea mai rasfatata cand am fost cea mai iubita. Uneori m-au iubit rochiile, alteori prajiturile, masajele, dansul, cafelele. Dar cel mai mult mi-a placut cand m-au iubit oamenii pe care i-am iubit si eu. Si gandul acesta sterge, mereu, orice neplacere a vietii mele de peste zi, de peste noapte. Si, uneori, si de peste efemera eternitate.
Alexandra Bohan http://alexandrabohan.com
