Liber la educație sau educație la liber? Întrebări pentru speakeri, răspunsuri pentru părinți, soluții pentru copii

de

Evenimentul Liber la educație sau educație la liber? a avut loc duminică, 11 iunie 2017, la Hotelul Sheraton din București, adunând peste 300 de participanți adulți – o bună parte dintre ei însoțiți de copiii lor care s-au jucat, au învățat și s-au distrat pe cinste într-o sală alăturată. Trei speakeri de excepție, foarte eficienți, foarte cunoscuți și foarte iubiți, ai zonei educaționale, Gáspár György, Carmen Lică și Oana Moraru, au dezbătut împreună cu publicul format preponderent din părinți teme legate de coordonatele unei educații făcute cu iubire, cu spor, cu rost, cu rezultate, în colaborarea, adesea dificilă, cu școala și într-o țară în care tradiția educațională îi blochează, adesea, pe părinți, de la găsirea celor mai bune soluții pentru îndrumarea copiilor lor.

Fotografii de Paul Buciuta și Ilona Năstase

Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut de familie, autorul best-sellerului Copilul invizibil, a vorbit publicului despre dascălii minunați și cei mai puțin minunați și despre felul de urme pe care întâlnirea cu aceștia le lasă în sufletele noastre și ale copiilor noștri, despre învățarea prin frică și învățarea prin compasiune – analizând eficiența acestora, despre gestionarea relațiilor părinților cu școala, dar și a părinților cu bunicii și celelalte persoane apropiate din anturajul copilului, despre însemnătatea, în general, a relațiilor în procesul educațional, reușind să facă publicul să râdă, să se emoționeze, să se întoarcă în copilărie, să aplaude și, într-un final, să ceară răspunsul la nenumărate întrebări suplimentare.

Carmen Lică, Directoarea Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, psiholog și expert în educație timpurie, a vorbit despre însemnătatea începerii educației copilului încă din perioada intrauterină și continuarea ei, în mod intensiv, din primele zile de viață ale bebelușului ale cărui baze ale dezvoltării psihice armonioase și ale fericirii se pun chiar în anii aceia în care copilul este atât de mic, încât, pe vremuri, străbunicii și bunicii noștri spuneau, atât de greșit, “nu înțelege nimic”… Având-o alături și pe colega sa, Mihaela Stafiescu, Directoarea Școlii Step by Step, cele două specialiste au împărtășit publicului câteva dintre principiile sistemului alternativ de educație pe care îl practică în România, invitând părinții dornici să afle mai multe vizitând instituțiile de învățământ care practică acest sistem de predare.

Oana Moraru, creatoarea unei extraordinare școli particulare, Helikon, în Călărași, a site-ului Vocea Părinților și susținătoarea celor mai căutate workshopuri și conferințe pe teme de educație în întreaga țară, a deschis cel de-al doilea panel de discuții, axânduș-i discursul pe doar trei cuvinte esențiale în înțelegerea procesului eduațional: agendă, fractură, succes. Cum reacționează copiii atunci când simt că ai ceva de bifat pe agendă în activitățile cu ei, cum găsești echilibrul între educația “cu agendă” sau, mai precis, cu programă, și cea “la liber”, fără să fracturezi identitatea copilului și fără să-i trasezi tu viziunea ta despre succes? Toate aceste întrebări au primit răspunsuri în stilul inconfundabil al Oanei Moraru, care a făcut sala de mai multe ori să izbucnească în râs, să ia notițe, să se înghesuie pentru întrebări și a coborât de pe scenă în aplauze furtunoase.

Și pentru că oricât de mult și de bine am planifica succesul profesional, dacă nu suntem sănătoși și în deplinătatea energiei noastre de viață și creație, este în zadar, special-guest al evenimentului a fost Health-Coach Larisa Petrini, ambasador Jamie Oliver în România și realizatoare a emisiunii Sănătatea FM de la RFI, care a vorbit celor prezenți despre paradoxurile obezității în ziua de azi, despre pericolele care pândesc sănătatea copiilor noștri pe care îi lăsăm prea mult sub influența reclamelor de pe ecrane și, desigur, despre ce putem face ca să evităm toate aceste probleme, setându-ne altfel timpul petrecut alături de copil și activitățile pe care le facem împeună, pornind de la cumpărăturile pentru coșul zilnic și ajungând până la gătitul alături de cel mic, o activitate nu doar plăcută, ci și extrem de folositoare pentru a pune bazele unei alimentații sănătoase.

Evenimentul a fost moderat de Alice Năstase Buciuta, scriitoare, jurnalistă, psiholog și, mai ales, mamă a trei copii aflați în trei etape educaționale diferite, deci profundă cunoscătoare a obstacolelor care apar în instruirea și devenirea copilului la orice vârstă.

Partenerii evenimentului au fost:

Partener Principal : Orange Romania
Parteneri: NN, Aquatique, Dacia Romania, Boiron Romania, RawBite Romania, English Kids Academy, Scoala Step by Step Bucuresti și Gradinita Bambi Step by Step, Sloop, Kinderpedia, Bucate delicioase si NESCAFÉ Dolce Gusto Romania

Parteneri media : Magic FM Romania, Marea Dragoste/revistatango.ro, Pagina de Psihologie, Vocea Părinților, Marea Dragoste, TusiBebe, Şi Blondele Gândesc, Un părinte mai bun, Frici de mămici, Scoala Intuitext, SuntParinte.ro, Centrul de Parenting, Noi vrem părinți, RalucaLoteanu.ro – Suflet de mamica, FUN Parenting,Mothers and the city, Mama are blog, Baby Manager, Mămică în formă, copil sănătos, B24Kids by Anca Ilie Sanatatea.ro, Jucării educaționale, GOKID.ro, KidSpots, Mamicamea.ro, Cristina Oţel, Pisica pe sârmă, Familia Hai Hui, Mamica urbana, Mami pe tocuri, Learning HUB, mamapetoc.ro, Amina Tomescu, Lion Mentor Association, Frunzaresc.eu, Pași Mărunți, Iuliana Roca – Scrieri felurite, Brigada de Voluntari si Blitz TV.

 

 

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste

Comentarii

  • Foarte putini constientizeaza importanta educatiei in societate si aportul sau in dezvoltarea unui mediu civic cat mai sanatos. Recent am citit ca in programul 2018-2020 se vor directiona fonduri europene catre domeniul turismului, agriculturii dar si educatiei si IT software si hardware precum https://www.itdepot.ro/

    carmih17 iunie 13, 2017 11:41 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *