fbpx

ABBA, So I say thank you for the music…

de

Am fost un constant, descreierat, fericit fan ABBA. Cand au adus filmul „Abba” in Buzau, l-am vazut de sase ori. Ca sa nu ma creada ai mei bolnava si sa nu ma duca la psihiatrul cu care erau prieteni de familie, am mintit. Dupa ce l-am vazut prima oara, am bazait ca mi-a placut si mai vreau o data.

 

Am fost un constant, descreierat, fericit fan ABBA. Cand au adus filmul „Abba” in Buzau, l-am vazut de sase ori. Ca sa nu ma creada ai mei bolnava si sa nu ma duca la psihiatrul cu care erau prieteni de familie, am mintit. Dupa ce l-am vazut prima oara, am bazait ca mi-a placut si mai vreau o data.

Mi-au mai dat o data 6 lei sa-l vad, dupa care a inceput nebunia: am spus ca s-a stricat proiectorul si ca ne-a reprogramat a doua zi. A patra zi am spus ca merg sa vad filmul „Dacii”, iar eu m-am dus la „Abba”. A cincea zi am spus ca merg sa vad „Mihai Viteazul”, iar eu m-am dus la Abba.

In 2000, am fost cu Alice Nastase la Stockholm, eram acreditate la concursul Eurovision. Am spus ca ne ducem sa vedem trupa Taxi, dar noi ne-am dus sa vedem (nu stiam cum) Abba. Inertia minciunii – fata de noi si de ceilalti – functiona perfect. Era o fantezie si deja recunosteam granita grunjoasa a realitatii, stiam ca povestea lor si-a pus pleoapa pe pleoapa. Dar somnul acestui mit nu ne-a dezarmat. Am fugit de la conferinta de presa a nemtilor si, cu ochii-ntr-un pliant pe care ni-l ferfenitise vintul Suediei, am ajuns la Nordiska Museet, muzeul minunatiilor nordice. Acolo era si un pavilion dedicat grupului Abba – si am stiut ca avem nevoie de anumite confirmari si infirmari, de contactul vizual cu o confortabila obsesie.

Era o aripa de cladire cu pereti captusiti de poze spectaculoase cu Abba, plus citeva camere cu vitrine unicat. Erau expuse hainele lor din concerte, pantofii, accesoriile, obiecte scapate de prin valizele lor, nasturi pe care i-au pierdut in imbulzeli, solnita cu care si-au sarat hamburgerii la Malmo, batul de chibrit pe care au vrut sa-l aprinda si s-au razgindit.

Hainele lor ne-au capturat privirile, poate si pentru ca ne-au smintit niste preconceptii. Am realizat cit erau de mici, cu totii. Desi inaltute amindoua, fetele aveau solduri inguste si fund mic, cel putin asta atestau pantalonasii luciosi din vitrinele de la Nordiska Museet. Le stiam apetisante, dar la TV perceptia e alta si ni se parusera mai planturoase. Doamne, si cind ma gindesc ca traiau numai cu fast-food… (sa le urasc din invidie?… sa le iubesc din admiratie?). Purtau foarte putin si la pantofi, pentru inaltimea lor. Talpa de papusa ne-a tirit spre banuiala ca se automutilau in incaltari prea mici pentru tarsienele si metatarsienele lor.

Baietii nu erau asa de inalti pe cit ni-i imaginam in visuri interzise, adolescentine. Judecind dupa camasile lalii pe care le stiam de la televizor, din emisiunea lui Vornicu, ii credeam interminabili. Dar cind le-am vazut vesmintele in vitrinele inchise etans, ni s-au parut saracute, mititele, modeste. Erau asadar fragili cu totii, cu osatura fina, tapetati in satin – roz si albastru, preponderent.

La final, cind am reusit sa ne strunim maxilarul, dupa repetate, extatice uimiri, am intrat la un film despre „ce-a fost dupa“. Un tabu demontat surub cu surub. Filmul documentar prezenta povestea Abba de dupa dizolvare. Nu-mi ascund deceptia ca se vorbea de fapt numai despre destinele celor doi barbati, Björn si Benny. Ei erau minunati, geniali, puternici, recasatoriti, relaxati, emancipati, remarcabili. Despre fete – mai nimic. Am ghicit atunci un dureros traseu descendent, omis cu delicatete din comentarii.

Dupa ce am plecat de la muzeu, cineva ne-a spus ca „intimplator“ Agnetha este in Stockholm (din tonul mesagerului, am dedus ca de fapt are o resedinta mai mult sau mai putin secreta in alt oras sau in alta tara) si ca sta la Grand Hotel. In fata cladirii, am inventariat ferestrele cu pupilele dilatate de o speranta inepta. N-am vazut-o pe Agnetha, cred.

Spun „cred“, pentru ca, saptaminile trecute, am vazut pe un post TV american un reportaj trasnet despre o scurta reunire Abba, pentru un documentar. La un moment dat, am vazut „blonda“ si am studiat-o cu o curiozitate dureroasa. Imbatrinise frumos. Slaba, moderna, sportiva, dar hartuita de riduri. Adevaratul soc avea sa vina atunci cind am vazut subtitrarea: Anni-Frid. Nu era blonda, era „roscata“, vopsita intre timp blonda! La fel de platinata ca si blonda originala! Abba are, acum, doua blonde – iar constatarea m-a facut si sa rid, si sa meditez facil, cu multe truisme la moda, asupra vietii si sarcasmului si culorilor in general.

Agnetha (blonda de demult) are 56 de ani acum, iar Anni-Frid are 61. Sunt tunse la fel, vopsite la fel, au aceeasi inaltime si vorbesc absolut la fel – cu putine cuvinte si multe zimbete escortate de riduri bulversante. Dar am inteles din documentar ca nu mai sunt nici macar prietene…

Baietii s-au ingrasat, au imbatrinit, sunt ca doi Mosi Craciuni fara sanie, rotofei si placuti, dar cu totii blazati, dramatic constienti ca o Abba redivivus ar fi o parodie. Este si motivul pentru care au refuzat, cu ani in urma, un miliard de dolari (ati citit corect), oferiti pentru a se reuni intr-un turneu.

Am auzit zvonuri ca, dupa refuzul lor, un cardinal a dat cu cipilica de pamint si-a strigat catre cer ca el ar fi acceptat (si Dumnezeu n-avea cum sa se supere pe el, la asemenea suma), iar Celine Dion a gifiit usurata.

A fost momentul in care am inteles ca anumite lucruri nu se pot opera, resuscita, salva, cumpara. Ca acesti patru oameni au ales decenta realismului, ca au stiut ca epoca lor s-a inchis silentios, ca orice revenire ar fi un dezastru. Ca legendele trebuie pastrate in scrin, ca scrinul trebuie pastrat in camera cu draperii grele, ca draperiile grele trebuie sa ramina nemiscate, ca sa nu ridice praful.

 

Categorii:
Superstar

Comentarii

  • Bine scris. Asa este: legenda trebuie patrata in forma ei initiala. Ii dorim pe scena, dar e prea tarziu. Sa-i revedem doar cu ochii mintii asa cum erau ei, odata, frumosi… frumosi… frumosi…

    livia noiembrie 5, 2011 8:48 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.