Dacă meseria criticului constă în a citi cărți, atunci mă pot lăuda că n-am avut niciodată timp liber. Există însă, firește, lectură și lectură. În cazul unui critic, lectura profesională, în sens strict, se deosebește de lectura pur și simplu.
N-am să stărui asupra nenumăratelor diferențe. Timpul meu liber e cel consacrat lecturii pur și simplu. Sigur că mă și plimb, fac și primesc vizite, umblu pe munți sau practic ocazional diverse sporturi, ca orice om. Nu sînt conștient de nici o particularitate „interesantă” a existenței mele de zi cu zi. Am însă oroare să pierd timpul. Nu ocolesc nici o îndeletnicire, cu condiția să-mi dea sentimentul unei oarecare utilități sufletești, spirituale. Mă obsedează de mult ideea lui Malraux, după care omul își este sieși obligat să încerce a se cunoaște și analiza maximum de existență în maximum de conștiință. E o vanitate intelectualistă să respingi „viața” în numele „gîndirii”.
Nu, viața trebuie trăită, nimic din ce trăim nu trebuie să ne rămînă străin cu condiția de a conștientiza cît mai mult posibil din ce trăim. Acesta e adevăratul profit: de a nu lăsa lucrurile să treacă pe lîngă noi, de a le „opri” prin reflecție. Timpul pierdut este, cred eu, acela în care nu ești capabil (din diferite cauze) să conștientizezi ceea ce trăiești. În limbaj de critic, asta ar suna așa: să-ți citești viața.
Orice, pînă și cea mai anodină îndeletnicire merită să fie citită. Nu există viață plictisitoare, ci numai oameni plictisiți de viață. Vreau să vă atrag atenția că plictiseala survine de obicei în urma unei comparații: atunci cînd crezi (justificat ori nu) că ți-ar fi mai folositoare spiritual cutare ocupație și nu cea pe care ești silit s-o practici. Și trebuie să admitem că viața ne oferă destule „îndeletniciri” de care am putea să fim scutiți. Dar chiar și în unele din acestea putem face să intervină spiritul nostru: și atunci mediocra ocupație se preface într-o experiență care ne îmbogățește.
“Nicolae Manolescu: Orice lectură presupune un mod de a citi”, Flacăra, 1 februarie 1985, pag. 9/ pag. 15, fragment din interviul realizat de Virgil Sorin
