Rodica Vică este muziciană de renume, solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România, cât și din străinătate, și este considerată una dintre cele mai speciale voci ale generației sale. Este născută în Ploiești, însă capitala Austriei a adoptat-o de câțiva ani, iar în semn de omagiu pentru universul artistic și uman fermecător a cărui lumină o sporește ea însăși cu arta ei, soprana Rodica Vică a creat un proiect media de mare valoare, invitând doamnele românce din Viena să îi acorde interviuri, într-o serie de dialoguri oneste și profunde.
Proiectul Vienna Women Voices s-a lansat, în mod simbolic, la 1 decembrie 2024 și a dăruit publicului cititor, prin intermediul publicației noastre, Revista Tango – Marea Dragoste, câte un interviu de excepție, în fiecare lună. Pentru luna august, i-am propus creatoarei acestui proiect să se oprească din căutarea interlocutoarelor și să accepte să ne răspundă la câteva întrebări despre ea însăși și despre drumurile care au dus-o în orașul austriac în care conviețuiesc vechiul și noul, tradiția și avangarda, arta și tehnologia, muzica și foșnetul Dunării.
Fotografii de Valentina Bălașa Ario
Alice Năstase Buciuta: Dragă Rodica, te-ai gândit vreodată cum ar fi arătat cariera ta de muziciană dacă ai fi rămas în România? În ce oraș te-ai fi stabilit, unde ai fi cântat mai mult, ce ți-ar fi plăcut să faci?
Rodica Vică: Prima parte a carierei mele s-a construit la București și, de fapt, de la București. Am fost invitată în mod constant de instituții precum Opera Națională din București, Radiodifuziunea Română sau Filarmonica „George Enescu” iar aceste colaborări mi-au oferit roluri și contexte artistice care m-au dus firesc către o carieră internațională. Așadar, dacă nu m-aș fi stabilit la Viena, probabil că aș fi rămas la București, continuând să cânt pe scenele importante din țară.
Totuși, chiar dacă locuiesc la Viena, România rămâne prezentă în viața mea artistică. Revin, atât ca invitată a unor instituții de cultură, cât și prin proiecte muzicale pe care le inițiez și le dezvolt cu aceeași dedicare – în egală măsură în România și în Austria. Această dublă apartenență artistică nu este doar un privilegiu, ci și o sursă de inspirație continuă.
Alice Năstase Buciuta: Cât de importantă este recunoașterea artistică internațională și când ai înțeles că ai nevoie de ea pentru a avea o carieră care să-ți aducă bucurie și succes?
Rodica Vică: Recunoașterea internațională este importantă, dar pentru mine nu a fost niciodată un scop în sine, ci mai degrabă o consecință firească a expunerii și implicării într-un mediu artistic de înalt nivel. Cred cu tărie că un artist are nevoie de mobilitate internațională – nu doar pentru vizibilitate, ci mai ales pentru propria formare. Am avut norocul să colaborez cu muzicieni extraordinari din întreaga lume, iar faptul că sunt stabilită la Viena mi-a oferit acces direct la un mediu artistic excepțional, în care excelența este standardul de zi cu zi.
În același timp, observ cu bucurie că în România nivelul profesional este din ce în ce mai competitiv – apropiindu-se de exigențele marilor centre culturale europene. Tocmai de aceea, mă simt cu atât mai legată de scena românească: pentru că am crescut acolo, pentru că revin mereu cu proiecte noi și pentru că îmi doresc să contribui activ la acest dialog artistic tot mai valoros dintre România și restul Europei. Așadar, dincolo de ideea de „recunoaștere”, ceea ce mă împlinește este apartenența la un spațiu profesional viu, provocator și în continuă evoluție.
Alice Năstase Buciuta: Ai cântat în multe țări europene, Croația, Italia, Austria, Japonia, Germania, înainte de a te stabili definitiv în Viena. Ce te-a determinat, totuși, să alegi Viena. Cu ce te-a atras și cu ce te-a convins orașul care te găzduiește azi?
Rodica Vică: Experiențele artistice trăite în diferite colțuri ale lumii mi-au oferit o deschidere esențială asupra diversității culturale și profesionale. Dar dintre toate locurile în care am cântat, Viena este orașul cu care am vibrat cel mai bine.
M-a atras prin rafinamentul său cultural, prin concentrarea de instituții muzicale de top și prin șansa de a fi mereu în dialog cu excelența. Însă ceea ce m-a convins cu adevărat a fost armonia pe care am simțit-o aici – o rezonanță profundă între ceea ce sunt eu ca artist și ceea ce oferă orașul, inclusiv la nivel administrativ, unde lucrurile funcționează clar, eficient și predictibil.
Alice Năstase Buciuta: Nu te-ai simțit intrată într-o competiție foarte dură, acolo, în capitala muzicii lumii? Nu ți-a fost și foarte greu câteodată?
Rodica Vică: Sigur că mi-a fost greu – de fapt, foarte greu. Și, uneori, încă îmi este. Viena e un oraș al excelenței, dar și al exigenței continue. A fi activ artistic aici înseamnă să te confrunți constant cu cele mai înalte standarde și cu un ritm profesional alert. Dar nu cred în starea de confort, chiar dacă, uneori, poate părea atrăgătoare. Pentru mine, evoluția vine din provocare, din tensiunea creativă, nu din liniște.
Spre bucuria mea, sunt o persoană ambițioasă și devin competitivă mai ales atunci când simt că premisele sunt corecte, sănătoase și meritocratice. Nu fug de dificultăți – din contră, le transform în motor. Și cred că tocmai această perseverență, dublată de bucuria sinceră de a face muzică, m-au ajutat să rămân în picioare, să cresc și să mă definesc, pas cu pas, în orașul care cere, dar care și oferă enorm.
Alice Năstase Buciuta: Cum ți-ai continuat pregătirea? Un artist ca tine lucrează în permanență, nu există absolvire din studiile de canto…
Rodica Vică: Îmi continui pregătirea zi de zi – cu atât mai mult cu cât vocea umană, ca instrument viu, este într-o continuă evoluție. În cazul meu, simt această transformare aproape de la o săptămână la alta. Asta presupune o atenție constantă, o ascultare interioară fină și multă muncă de ajustare, ca un fel de fine tuning permanent.
Chiar în această perioadă mă aflu în Germania, unde, împreună cu coach-ul meu de aici, lucrez intens la trei roluri noi. Sunt roluri dramatice de tinerețe, care cer o energie specială și o maturitate tehnică diferită – o zonă vocală mai puțin explorată până acum în parcursul meu. Este un drum plin de necunoscute, dar și de descoperiri fascinante.
Pentru mine, nu există o „absolvire” din studiul de canto – atât timp cât vocea îți permite, iar dorința de a te perfecționa rămâne vie. E un mod de a fi, nu doar de a cânta. Ca o construcție interioară care nu se termină niciodată, ci se șlefuiește în tăcere, cu răbdare și curaj. Așa cum spunea Mozart, prin însăși muzica sa: adevărata lumină vine doar prin căutare.
Alice Năstase Buciuta: Ți-a fost de folos cercetarea doctorală pe care ai realizat-o în disciplina și în abordările nuanțate ale muzicii pe care o interpretezi?
Rodica Vică: Da, fără îndoială, cercetarea doctorală m-a ajutat enorm – și nu doar în înțelegerea aprofundată a muzicii, ci și în disciplina cu care mă raportez astăzi la orice partitură. Sunt profund recunoscătoare Universității Naționale de Muzică din București și, mai ales, celei care mi-a fost mentora în această etapă esențială: soprana Eleonora Enăchescu. De la ea am învățat nu doar încrederea în propriul demers artistic, ci și o formă de devotament total față de lucrarea muzicală și față de sursele care o susțin. Abordarea analitică pe care am dobândit-o în acei ani mi-a deschis ochii asupra faptului că multe dintre soluțiile interpretative pe care le căutăm instinctiv se află, de fapt, deja conturate – în scrierile compozitorilor, în bibliografia de specialitate, în reflecțiile și încercările celor care au venit înaintea noastră.
Această experiență de cercetare nu m-a îndepărtat de partea emoțională a muzicii, ci dimpotrivă – m-a ajutat să cânt cu mai multă claritate, siguranță și înțelegere. Am descoperit că, uneori, soluțiile practice vin chiar din teoria compozitorului sau din ceea ce au scris și gândit cei care au interpretat înaintea noastră.
Alice Năstase Buciuta: Cum ai reușit să evoluezi și în alte planuri, nu doar în ceea ce ține de muzică? Să trăiești sănătos, să faci mișcare, să evoluezi spiritual, să cauți și să găsești echilibrul emoțional, spiritual, sentimental?
Rodica Vică: Abia de câțiva ani simt că încep cu adevărat să echilibrez toate acele capitole „sănătoase” din viața mea – de la mișcare și alimentație, până la echilibru emoțional și preocupare spirituală. Nu a fost ușor, mai ales în ritmul intens și imprevizibil al vieții de artist, dar am ajuns să înțeleg cât de important este acest fundament pentru orice formă de expresie autentică.
Alături de mine este – și va fi mereu – familia, iar acest sentiment de sprijin necondiționat este inestimabil pentru un artist. De asemenea, am aproape câțiva prieteni și oameni foarte dragi care mă ajută să rămân ancorată și îmi reamintesc de lucrurile esențiale pentru o viață echilibrată: dezvoltarea personală, spiritualitatea, mișcarea, bucuria lucrurilor simple.
Cu siguranță mai am mult de învățat și de ajustat – e un drum care continuă. Dar, mai mult ca oricând, îmi doresc să trăiesc conștient, cu răbdare și asumare, în toate planurile vieții mele – nu doar pe scenă.
Alice Năstase Buciuta: Se spune că muzicienii deprind mai ușor decât ceilalți limbile străine, totuși, bănuiesc că de multe ori germana ți s-a părut și ție greu de măiestrit în mesajele rafinate sau sofisticate pe care le-ai avut de transmis. Cât de greu s-a lăsat îmblânzită limba germană pentru tine?
Rodica Vică: Partea bună la limba germană – poate singura, la început (râde) – este că are reguli gramaticale foarte clare. Mai clare decât în multe alte limbi străine. Doar că, odată ce te relaxezi cu regulile, apar și excepțiile – nenumărate, neașteptate și, uneori, complet contraintuitive.
Ce m-a frapat însă și mai tare decât gramatica au fost barierele de expresivitate ale limbii germane. Îmi amintesc că, în timpul cursurilor de limbă germană, profesoara mea îmi spunea că modul expresiv în care încercam să formulez o propoziție – inspirat, evident, din sensibilitatea limbilor romanice – este confuz și greu de înțeles pentru un vorbitor nativ de germană.
Ca străin, e aproape imposibil să vorbești germana perfect. Dar mă bucur de fiecare dată când, în conversații cu vorbitori nativi, mi se spune că am accent vienez. Această particularitate e un compliment pentru mine, fiindcă vine cu o apartenență culturală: accentul vienez înseamnă muzicalitate, umor subtil, o formă de rafinament local care face parte din farmecul acestui oraș. Și da, chiar și după mai bine de 12 ani de când locuiesc la Viena, cultura vieneză continuă să mă fascineze.
Alice Năstase Buciuta: Cum ai început să îți faci prieteni la Viena? Mai mulți români sau mai mulți austrieci?
Rodica Vică: Cei care mă înconjoară aici, în Viena, sunt deopotrivă români, străini din toate colțurile lumii, dar și austrieci. Acest amestec e, de fapt, esența orașului – o diversitate de popoare care, în marea lor majoritate, încearcă sincer să se împrietenească și să co-existe armonios.
Sigur că noi, românii, rezonăm cel mai ușor cu celelalte popoare latine – avem aceeași căldură, aceleași nuanțe de expresie, același fel de a simți. Dar, ca muzician, înveți repede că lumea nu este împărțită după naționalități, ci este condusă – uneori în mod tăcut, dar puternic – de muzică. Iar muzica, prin natura ei, este limbajul care ne apropie cel mai profund, indiferent de origini.
Alice Năstase Buciuta: Există o comunitate românească puternică în Viena? Te-ai apropiat de ea, te simți integrată și în comunitatea românească, nu doar în cea profesională din care faci parte?
Rodica Vică: Oh, da – românii reprezintă a doua cea mai numeroasă comunitate de străini din Austria, după germani. Așa că nu e de mirare că în Viena am găsit o comunitate solidă, vizibilă și totodată primitoare.
Uitându-mă în trecutul meu, mă impresionează de fiecare dată când îmi amintesc de românii care m-au sprijinit sincer la începutul vieții mele în Viena. Au fost oameni care nu doar că mi-au oferit ajutor concret, ci au făcut-o cu o generozitate și o căldură care mi-au rămas adânc în suflet. Fără pretenții, fără ezitare – doar cu bucuria de a fi alături de cineva care începe un nou drum. Pentru mine, ei vor rămâne mereu o parte specială din această poveste.
În același timp, simt că fac parte și din comunitatea profesională vieno‑austriacă, unde muzica creează punți între naționalități, nu ziduri. Așadar, da: mă simt integrată și în comunitatea românească, dar și în mediul divers și profesional din Viena – și cred că tocmai acest mix de apartenențe face experiența mea atât de familiară.
Alice Năstase Buciuta: Cum ai reușit să le găsești pe doamnele extraordinare din proiectul Vienna Women Voices și cum ți-a venit ideea promovării lor?
Rodica Vică: De fapt, eu nu am „reușit” nimic în mod calculat sau planificat. Ideea proiectului Vienna Women Voices a apărut spontan, ca un gest de recunoștință față de româncele extraordinare pe care am avut norocul să le întâlnesc în timp, aici, la Viena. M-am simțit mereu privilegiată de aceste întâlniri – revelatoare, profunde, cu femei care nu doar că excelează în domeniul lor, dar care dau dovadă de o empatie și o frumusețe umană greu de pus în cuvinte.
Așa a luat naștere ideea seriei de interviuri Vienna Women Voices care să le aducă în lumină. Iar tu, Alice, pur și simplu, fără ezitare, m-ai ajutat cu deschiderea ta remarcabilă să dau formă concretă acestei inițiative. Este un proiect în care cred cu toată inima – pentru că face parte din lumea în care îmi doresc să trăiesc: o lume a modelelor reale, a empatiei, a meritocrației și a solidarității între femei care își cunosc valoarea și o cultivă cu discreție și demnitate.
Alice Năstase Buciuta: Cât de conectată ești în continuare cu România, cu familia ta, cu prietenii de acasă?
Rodica Vică: Am rămas mereu conectată cu România, cu familia mea și cu prietenii dragi de acasă – fie că ne revedem în România, fie că ne întâlnim prin Europa, cum se întâmplă adesea. Ei sunt, fără îndoială, un catalizator în starea mea de bine și în echilibrul meu interior.
Simt în ei un sprijin profund și constant, o prezență tăcută, dar esențială, fără de care nu aș fi putut realiza tot ceea ce am realizat până acum. Legătura aceasta nu s-a slăbit niciodată – dimpotrivă, distanța a făcut-o mai conștientă, mai prețioasă.
Alice Năstase Buciuta: Dar cu muzica românească, cu poezia limbii române?
Rodica Vică: Identitatea mea artistică este profund legată de muzica, poezia și cultura românească. Sunt rădăcina a tot ceea ce creez – o sursă de inspirație constantă, care mă definește și mă hrănește profesional. Tocmai de aceea, nu doar că inițiez, dar uneori chiar impun cu bucurie prezența muzicii românești în programele mele de concerte. O fac cu convingerea că această muzică are un mesaj universal – viu, autentic și profund uman.
În acest spirit, mă bucur enorm să deschid sezonul de concerte 2025/2026 cu un recital dedicat muzicii românești, care va avea loc pe 20 septembrie la Institutul Cultural Român din Londra.
Alături de mine se va afla tânăra soprană Ilona Sofia Năstase – o voce pe care o cunosc încă de la primii ei pași în muzică și al cărei parcurs l-am urmărit cu admirație, discret, dar constant. Evoluția ei este remarcabilă și confirmă apariția unei artiste care promite să cucerească scenele internaționale. Ne va fi alături și pianista Andrada Maria Pașcu, care s-a alăturat acestui proiect cu o sensibilitate și o dedicare profundă față de repertoriul românesc.
Sunt recunoscătoare să pot construi astfel de dialoguri artistice – între generații, între spații culturale – în centrul cărora rămâne mereu esența românească. Recitalul va celebra bogăția muzicii noastre, inspirate adesea de poezia eminesciană – o comoară de profunzime și frumusețe care a inspirat creația multor mari compozitori români.
Alice Năstase Buciuta: Care este lucrul sau locul cel mai frumos din București sau din alt oraș al țării de care ți-e dor?
Rodica Vică: Locul cel mai frumos din România pentru mine rămâne, fără îndoială, casa părinților mei. Este spațiul în care mă întorc mereu cu bucurie – bucuria amintirilor, a gesturilor simple, a unei copilării pline de lumină și de momente fericite.
Această casă nu înseamnă doar un acoperiș, ci o întreagă lume care mi-a modelat identitatea. Înseamnă poveștile ascultate la pick-up, o bibliotecă impresionantă care mi-a deschis gustul pentru lectură, seri petrecute împreună la masă sau urmărind un film, mirosul de clătite cu dulceață, discuții creative sau în contradictoriu care m-au format și mi-au antrenat gândirea. E un loc viu, cald, unde totul are o energie aparte. Acolo simt că mă pot opri, respira, asculta – și de fiecare dată mă întorc de acolo cu o formă nouă de claritate și recunoștință.
Alice Năstase Buciuta: Și care este cel mai frumos dar pe care ți-l face Viena mereu, ținându-te în brațele frumuseții ei ravisante?
Rodica Vică: Viena nu s-a oprit niciodată din a mă uimi prin valorile sale culturale. Este o sursă nesfârșită de inspirație, un tărâm al creației, al rafinamentului și al echilibrului între tradiție și inovație. Aici, frumusețea nu e doar decor – este parte din cotidian, din ritmul fiecărei zile, din felul în care oamenii trăiesc și se raportează la artă.
Pentru mine, cel mai frumos dar pe care mi-l face Viena este această continuitate a inspirației – faptul că îmi oferă mereu contextul potrivit pentru a crea, a evolua, a visa mai departe. Și, poate cel mai important, o face cu o liniște firească, care m-a ajutat să-mi găsesc locul. La final de zi, simt o profundă recunoștință pentru această îmbrățișare tăcută, dar constantă, a unui oraș care m-a primit cu brațele deschise.
———————————————————-
despre Vienna Women Voices
Mai mult decât o simplă serie de interviuri, Vienna Women Voices se transformă într-o platformă inspirațională dedicată femeilor românce remarcabile stabilite la Viena, care excelează în diverse domenii – de la cultură și știință, la afaceri, medicină și diplomație. Inițiat de soprana Rodica Vică, acest proiect își propune să aducă în prim-plan realizările unor femei excepționale, oferind publicului povești autentice despre curaj, determinare și sensibilitate. Fiecare interviu dezvăluie parcursuri profesionale impresionante și transmite mesaje puternice despre solidaritate, sprijin reciproc și îndrăzneala de a visa.
Lansat simbolic pe 1 Decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Vienna Women Voices subliniază rolul esențial al comunității feminine ca forță unificatoare și sursă de inspirație. Proiectul demonstrează impactul profund al femeilor care împărtășesc pasiunea pentru excelență și dorința de a contribui la schimbare.
Mai mult decât o simplă celebrare a succesului, Vienna Women Voices, devine un apel la unitate, la solidaritate și la construirea unei societăți mai echitabile – o societate în care visurile prind contur prin curaj, perseverență și colaborare.
