am să scriu un roman
despre mine şi tine
am să construiesc o fereastră de han
din flori de verbine
am să-ţi scriu un poem
am să-ţi scriu o psaltire
eşti cel mai frumos zăcământ şi totem
din inima mea, de iubire
aştept de la tine poruncă
aştept de la tine o zare
ţi-aş face un prunc sau o pruncă
din alb de petală de floare
am să-ţi scriu un zapis
într-o noapte târzie la han
oare ce suntem noi doi: zăpadă sau vis
mireasmă sau floare de măr ionatan?
am să scriu un roman
despre mine şi tine
am să construiesc o fereastră de han
din flori de verbine
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie