Intr-o tara plina de cafenele si bistrouri, totusi, Readers nu seamana cu niciunul dintre locurile pe care le-am vizitat de-a lungul anilor si de-a latul intalnirilor, nenumarate, pe care le-am avut, la o cafea. Poate pentru ca trei femei absolut speciale au pus umarul, gandul cel bun si toata priceperea lor pentru a crea un business cu suflet si un refugiu pentru oamenii sensibili, destepti, iubitori de frumos.
Cristina, Anca, Liliana
Anca Mitu, Cristina Nicolaescu si Liliana Ghitau vin din domenii diferite, dar care se completeaza atat de bine, incat numai o intalnire miraculoasa, ca a lor, ar fi putut sa se transforme intr-o constructie memorabila. Se cunosc, cumva, de o viata. Anca a fost colega de facultate cu sotul Cristinei si a copilarit cu sotul Lilianei, iar asta le-a facut, printr-un sir de intamplari norocoase si coincidente fericite, sa se reintalneasca la momentul potrivit si sa aiba si incredere fara margini una in cealalta. Si astfel a pornit totul.
Anca Mitu este fondatoarea unei binecunoscute si iubite firme de catering, Privileg, aparute de multi ani pe piata. A ajuns sa faca afaceri, cum spune ea, “dintr-o mare disperare”. “Era in 1992, iar eu nu lucram, stateam acasa cu copilul. Si m-am dus sa-i cumpar Ilenei lapte praf si, cu salariul lui Calin pe jumatate de luna, am reusit sa iau doua cutii de lapte, si acelea compensate. Si atunci, in mine s-a produs o ruptura. Si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva. Orice.” Anca a avut mai intai un atelier de croitorie, apoi a lucrat o vreme ca invatatoare in comuna Cernica si abia apoi s-a orientat catre catering, dintr-o pura intamplare. Au fost, la inceput, luni in sir de documentare, facute temeinic, in biblioteci cu carti americane. Si povestea a inceput cu niste sandviciuri care, chiar si spre surprinderea Ancai, au iesit atat de bune, incat, desi au fost livrate cu intarziere, i-au facut pe cei care le comandasera, angajatii bancii ABN, sa le mai vrea si a doua, si a treia, si in toate zilele care au urmat. Drumul pana la recunoasterea de azi n-a fost usor deloc. A venit prima angajata – si tot asa a plecat, dar nu cu mana goala, ci cu lucrurile din casa familiei Mitu. Abia apoi a fost gasita o angajata de nadejde si un spatiu separat, singurul pe care Anca si-l permitea la ora aceea, unde nu erau incalzire si gaze asa ca, in frig, gateau la butelie. Si astfel, incet-incet, cu munca nebuneasca si bun simt fara masura, a reusit sa-si creasca afacerea. Acum, in afara de activitate de catering, Anca Mitu detine Club Cortina, un spatiu superb pentru evenimente si petreceri la Corbeanca. „Acum, pe timp de criza, ma intreaba multa lume: Ce faci cu Corbeanca? Eu m-am angrenat intr-un proiect care mi-a depasit puterile, la inceput, dar am mers ca taurul cu coarnele inainte. Si uite ca in patru ani am reusit sa-mi platesc ratele la timp, nu am intarziat niciodata, si cred in continuare in locul acela, desi, strict privita ca o investitie imobiliara este un dezastru, pentru ca proprietatea aia am luat-o cu o suma uriasa, iar acum cred ca valoreaza o treime din pret. Pe de alta parte, eu nu am privit-o strict ca pe o investitie, ci ca pe un business care, la un moment dat, poate sa produca si sa sustina activitatea noastra. |n unele perioade s-a intamplat lucrul asta, in altele nu, dar, una peste alta, merg inainte”, povesteste Anca. Apoi conchide, cu umor, nu cu parere de rau in glas: „Viata mea profesionala a fost un lung sir de ani in care doar am reusit sa supravietuiesc”. „Si nici acum nu-i usor”, o completeaza, la unison, partenerele de la Readers.
Cand altii cad, iar tu te ridici
Le intreb, firesc, daca tot am ajuns aici cu discutia, daca nu cumva e un moment prost sa deschida Readers si sa se astepte sa aiba succes. Si recunosc, toate, ca nu-i usor, dar Liliana Ghitau imi contrazice temerile. „Asta am invatat in vest: tocmai in perioada de criza e cel mai bine sa iesi, nu sa bagi capul in nisip de teama. In secunda in care tu dai drumul la bani, vor fi si altii care vor da drumul si asa se pun lucrurile in miscare. Da, cu o floare nu se face primavara, dar se poate, nu e atat de rau, atat de negru. In plus, este o publicitate foarte buna – atata timp cand altii cad, iar tu te ridici, e ceva fenomenal, demonstrezi ca poti sa fii stabil. Mai ales ca noi nu suntem firi speriate, nu suntem coplesiti, suntem niste luptatori”.
Povestea Lilianei si a sotului ei ii sustine afirmatiile. Au impreuna o firma de arhitectura si, dupa un periplu de 15 ani prin intreaga Europa, s-au intors sa lucreze si in Romania.„Noi am facut tot ce am putut sa fim pe picioarele noastre, din dorinta de a fi liberi. Ne-am cunoscut in ’93, apoi ne-am intalnit in decursul tineretii noastre de mai multe ori, pana intr-o zi cand am hotarat sa ramanem impreuna. A fost foarte greu, dar am stiut exact unde vrem sa ajungem, pentru simplul fapt ca am vrut sa ne miscam liber. Din acest motiv am si schimbat tarile, pentru dezvoltarea noastra si in ideea ca vrem sa cream ceva pentru alti oameni. Iar eu, si in continuare, am ramas la fel, nu as putea trai cu sentimentul ca sunt ingradita, sub nicio forma”, povesteste Liliana. |ndraznesc sa o intreb daca nu cumva si lipsa copiilor le-a permis sa se mute in ale tari, sa calatoreasca si sa construiasca atat. Iar Lili aproba, onest. „Din pacate, am ales sa nu avem copii. Sigur ca acum, intr-un fel sau altul, imi pare rau, insa, e adevarat ca ne-am gandit ca daca am avea un copil nu ne-ar tine pe noi pe loc, ci am fi ingreunat viata acelui copil. Noi nu am cerut azil politic, nu am cerut nimic, eram doar noi doi, casatoriti, amandoi romani. Si a fost foarte complicat. El m-a sustinut pe mine, eu pe el, eu am plecat intr-o tara, el a plecat in alta, deci a fost o nebunie. Este foarte adevarat ca nu regret absolut nimic, nici faptul ca ne-am intors in tara dupa atatia ani. Am vrut neaparat sa ajungem si aici, sa ne punem amprenta cumva. Suna foarte ciudat, dar asta a fost dorinta noastra. Noi asa functionam, noi asa suntem ca oameni, sa ne lasam amprenta peste tot. Si sunt convinsa ca pe langa business-ul acesta, noi vom mai face un business, inca nu am terminat, misiunea noastra pe pamant e lunga”.
Cariera si familia
Cristina Nicolaescu a pornit in acelasi fel, avand alaturi un sot bun si ganduri firesti de trai decent. „Dupa ce am terminat facultatea, sotul meu era angajat si mi-a zis: Uite, nu avem bani sa plecam impreuna la mare, du-te tu cu sora ta ca iti plateste ea trenul ea… Si atunci am plecat cu sora mea la mare, dupa ce mi-am luat diploma. El tocmai deschisese o firma de ventilatie si atunci la noi, la inceput a fost astfel: eu am fost angajata si l-am ajutat pe el tot timpul, din salariul meu traiam. Iar in perioadele lui de cumpana si de separare si de cearta cu asociatii lui, am trait doar din banii mei. |n ’97 a venit si copilul, si atunci trebuia sa asiguri intr-un mod regulat laptele si painea in casa, asa ca am ales varianta asta, mai sigura, sa raman eu angajata altundeva, iar el sa faca o afacere… Am muncit pana in decembrie la o tipografie, am fost director de vanzari si m-am lasat de job pentru acest business si pentru ca oricum voiam sa fac altceva. |ntre timp, acum trei ani, am deschis si o librarie de carte englezeasca, exact langa Humanitas, la biserica Cretzulescu. E un fel de hooby, pentru ca noi iubitori de carte, citim, cumparam, suntem mari consumatori de carte, si noi si copiii. Iar libraria prin asta e speciala, prin selectia de carte, sunt carti care nu se gasesc nici in afara…”
Toate sunt casatorite de o viata. Liliana e singura care nu are copii, dar Cristina si Anca sunt si mamici. Ileana, fiica Ancai, e mare, are 19 ani si e studenta. Cristina are un baiat de 14 ani, pe Luca, si o fetita de 6, Sofia. „Eu cred ca cine vrea sa stea cu copilul, sta”, spune Cristina. „Nu cred in chestia cu «sunt femeie de cariera si imi pare rau, mi-as dori mai mult sa stau cu copilul, dar…» Nu, daca vrei, poti. Orice ar fi, macar doua-trei ore stai cu ei, orice ai face”. Anca, insa, recunoaste: ”Eu nu am reusit sa stau cu Ileana doua-trei ore niciodata, dar am avut norocul ca am avut un timp de calitate cu ea. Avem cai bune de comunicare si ne intelegem si ne acceptam si am reusit sa ne legam una de alta. Cred ca am o relatie perfecta cu fata mea.”
Perfect
Si la Readers totul arata perfect. Locul are ceva special, o energie misterioasa si o frumusete aparte. Poate pentru ca e mai mult decat o cafenea, mai mult decat un bistro. |n spatiul in care e astazi Readers a fost o tipografie. Iar cele trei doamne s-au hotarat mai intai sa readuca aici cartile, reactivand energia locului. Si apoi sa combine lucruri frumoase, sa faca un loc cu lumina, cu zambet, cu bucate facute dupa retete pe care nu le mai gasesti nicaieri, cu niste pereti pe care sa expuna tinerii artisti talentati si curajosi, cu un pian, cu loc pentru concerte… „Nu am facut Readers ca sa ne imbogatim”, recunosc ele, dar, pentru ca sunt femei de afaceri destepte si pricepute, sunt convinse ca, in maxim trei ani, conform proiectiei lor, isi vor recupera investita. Si chiar daca vor fi, poate, ani mai grei, vor fi, cu siguranta, frumosi, asa cum sunt toti anii inceputurilor demne.
