Poetii mari ai lumii sunt tocmai ca pamantul, /
Batuti de ploi, de vanturi, sub pasii lor calcati; /
Ei nu poarta insemne, ei nu au stele-n frunte /
Dar, nevazute, poarta coroane de-mparati.[…]
Poetii mari ai lumii sunt tocmai ca pamantul,
Batuti de ploi, de vanturi, sub pasii lor calcati;
Ei nu poarta insemne, ei nu au stele-n frunte
Dar, nevazute, poarta coroane de-mparati.
Apostoli, vin in vreme cu bratele-ncarcate
De dragoste, de cantec, blandete si lumina,
Presara sori pe lume, trezesc din moarte doruri,
Azvarle flori la viata si li s-arunca spini.
Ei sunt aceia care scot aur din cuvinte,
Duc munti doar intr-o vorba, oricat ar fi de grei
Si lumea-asa cum este n-ar fi ajuns sa fie
Si n-ar putea sa mearga-nainte fara ei.
Adevaratii, marii poeti, dintotdeauna,
Inalta viitorul, legati de timpul lor.
Ei sunt aceia care fac lumea mai frumoasa
Si care orice-ar face traiesc dupa ce mor.
Din volumul Virgil Carianopol, La ceasul de taina, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1986
