Ministerul Educației Naționale, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, Aspen Institute România, ReadyNation România și UNICEF în România au organizat marți, 21 mai 2019, la sediul BNR, cea de-a patra ediție a conferinței „Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani” pentru promovarea educației timpurii. Tema din acest an a conferinței a fost „Educația timpurie și profesioniștii viitorului”.
„Guvernul României salută orice inițiativă menită să sprijine dezvoltarea sistemului de educație timpurie. Prin Programul de Guvernare ne-am asumat să investim în domeniul învățământului și să luăm măsuri pentru ca toți copiii României să aibă acces la educație de la vârste mici și la condiții decente de viață. Așa cum bine punctează genericul conferinței din acest an, educația timpurie formează profesioniștii de mâine”, le-a transmis participanților la conferință Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României, prin intermediul Consilierului de Stat Daniela Gabriela Coța.
Conferința a facilitat dialogul între decidenți instituționali, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru schimbul de bune practici și identificarea modalităților de promovare a investiției în educația timpurie, având în vedere necesitatea pregătirii tinerei generații în perspectiva provocărilor pe care le va ridica piața muncii pe termen scurt, mediu și lung.
“Copiii care merg acum la creșe și la grădinițe vor avea meserii încă neinventate, dar știm sigur că angajatorii caută profesioniști care știu să comunice, să lucreze în echipă, să rezolve conflicte, să se adapteze, să găsească soluții. Bazele tuturor acestor abilități se pun prin educație timpurie. De aceea, trebuie să investim strategic în educația timpurie și în îngrijirea copiilor și trebuie să comunicăm constant despre importanța primelor 1.000 de zile din viața copiilor”, a declarat Ionel Florian Lixandru, Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale.
“Conform studiilor internaționale și experiențelor practice din România, investiția în educația timpurie de calitate este o investiție strategică, cu rezultate extraordinare pe termen lung. În acest sens, parteneriatul dintre autorități centrale, județene și locale, mediul de afaceri și cel non-guvernamental, profesioniști și părinți, este esențial pentru a oferi fiecărui copil și, cu atât mai mult, copiilor vulnerabili șansa unui viitor mai bun. Abilitățile formate în copilăria timpurie sunt esențiale pentru reușita la școală și, mai târziu, pe piața forței de muncă”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.
“Implicarea mediului de afaceri în promovarea educației timpurii este extrem de importantă întrucât prin resursele umane și materiale de care dispun, antreprenorii au puterea de a contribui la proiectele de modernizare a educației românești, astfel încât, peste ani, să ne mândrim împreună cu faptul că am susținut progresul României și am deschis noilor generații drumul către succes”, susţine Radu Enache, Președinte Board ReadyNation România.
Discuțiile au vizat găsirea acelor priorități comune care să ofere tuturor copiilor șanse egale pentru atingerea adevăratului lor potențial în societate.
“Importanța crucială a primelor 1000 de zile din viața copiilor este o certitudine ştiinţifică şi mă bucur că este înţeleasă de categorii tot mai vaste, dar mai ales de către factorii de decizie. E momentul să acționăm pentru a face tot posibilul ca generațiile care se nasc să beneficieze de cele mai bune șanse pentru viitor. Investiția în educația timpurie ne poate da siguranța că aceşti copii îşi vor atinge adevăratul potențial și vor avea abilitățile și competențele necesare pentru a cunoaște succesul în viaţa personală şi profesională”, a afirmat Carmen Lică, Director CEDP Step by Step.
Pentru a contribui la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și la îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și UNICEF în România implementează proiectul „România crește cu tine – Educația timpurie, o investiție în viitor”.
În cadrul acestui proiect, 22 de comunități din județele Bacău și Brașov și un sector din municipiul București vor beneficia de implicarea mai multor echipe de specialiști (din domeniul educației, al sănătății, al protecției sociale, ONG-uri, culte religioase, oameni de afaceri etc.) pentru a dezvolta strategii în domeniul copilăriei timpurii care să fie adaptate fiecărei comunități în parte.
„Educația timpurie a reprezentat un model de succes acolo unde a fost aplicat, producând cele mai mari beneficii economice și sociale în timp și având un rol cheie în pregătirea forței de muncă a viitorului. Investițiile în educație preșcolară, pe modelul aplicat în țările nordice, dezvoltă competențele copiilor la vârsta la care se formează cele mai multe structuri neuronale. Pentru a oferi copiilor accesul la educație inclusivă de calitate și pentru a dezvolta servicii de educație timpurie inovative, este nevoie de parteneriate între sectorul public și mediul de afaceri”, este de părere Mircea Geoană, Președintele Aspen Institute Romania.
Despre UNICEF în România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.
Despre STEP BY STEP
Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP) este o organizaţie neguvernamentală, care dezvoltă programe în domeniul educaţiei. Din 1994, CEDP este cunoscut ca promotor al Alternativei Educaţionale Step by Step, care se aplică în 40 de judeţe din România, în creşe, grădiniţe şi clase din învăţământul primar și gimnazial. În 2000, CEDP a creat prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step, Grădiniţa Bambi, iar în 2012 Școala Step by Step, prima școală particulară care aplică metodologia Step by Step. Din 2007, CEDP promovează cel mai inovativ program de educaţie complementară, FasTracKids.
Despre ReadyNation RO
ReadyNation Ro (RNRo) este o organizație formată dintr-un grup de profesioniști, lideri de business și ONG preocupați de educația din România, de viitorul economic al țării și de construirea unei culturi a împlinirii potențialului fiecărui copil. ReadyNation RO, afiliată ReadyNation Internațional, reunește oameni de afaceri care cred în beneficiile educației timpurii, pentru prosperitatea afacerilor lor și a României, prin investiții în forța de muncă viitoare.
Despre Institutul Aspen România
Institutul Aspen România (IAR) este o asociație non-guvernamentală, non-profit, dedicată promovării leadershipului în România și în regiunea sa, ce încurajează dezbateri deschise și informate în rândul liderilor politici, instituționali și neguvernamentali despre provocările cu care se confruntă astăzi societățile noastre. Misiunea Institutului Aspen România se îndreaptă către încurajarea conducerii bazate pe valori, susținerea indivizilor să reflecte asupra idealurilor și ideilor ce definesc o societate mai bună, oferind în același timp un loc neutru și echilibrat pentru a discuta, a analiza și a acționa asupra problemelor critice ce afectează societatea românească și pe cea din regiune.