fbpx

Alice Nastase Buciuta – Viata bate munca

de

Stim cu totii ca viata bate filmul si ca intamplarile reale sunt cele care pot parea cele mai iscusite fictiuni. La fel de bine ar trebui sa stim ca, in cazul unora dintre semeni, viata bate munca si ca, astfel, in ceea ce-i priveste, profesia se asaza doar pe planul al doilea al existentei personale in al carei prim plan troneaza, logic si fericit, familia, dragostea, copiii, casa…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cei mai multi dintre noi, insa, ne ocupam cu mult mai mult de jumatate din viata cu problemele profesionale. Petrecem opt ore la serviciu – uneori 10, alteori 12 – si, cel mai adesea, nu lasam gandurile sau nelinistile legate de serviciu la usa casei. Din pricina slujbelor sau a aspiratiilor noastre profesionale, neglijam, atat de adesea, interesele familiei. Muncim si acasa, spunandu-le copiilor sa faca liniste, fiindca avem ceva important de facut – mai important decat sa ne petrecem timpul senin, de la capatul zilei, impreuna cu ei. Ne lasam partenerii sa se perpeleasca de neliniste sau de singuratate, pentru ca noi avem o cauza profesionala mai mult sau mai putin nobila de slujit undeva, la un capat de lume. Ne uitam parintii, pentru care nu mai avem timp, fiindca suntem ocupati sau obositi dupa serviciu. Dar… merita sa ne daruim jumatate din viata unor cauze in care nu credem? Merita sa ne risipim energia facand un job care nu ne este altceva decat o sursa de bani? Raspunsul e usor de gasit.
Pentru orice job facut din obligatie exista CITESTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
MoneyChat

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.