Marți, 6 februarie 2018, Corul de Copii al Operei Naționale București, sub bagheta dirijoarei Smaranda Morgovan, a susținut concertul Rock History – exercițiu de libertate, o incursiune în lumea rock-ului realizată prin intermediul vocilor copiilor.
Concepția spectacolului și aranjamentele muzicale i-au aparținut conducătoarei corului, Smaranda Morgovan, iar acompaniamentul la pian a fost asigurat de Anatol Rogut.
Între piesele rock clasice, reinterpretate în aranjamente originale, menite să pună în valoare curățenia vocilor de copii, un moment de mare emoție a fost cel dedicat victimelor din Colectiv, tineri frumoși iubitori de rock, pe care îi vom regreta mereu.
Din program au făcut parte piese celebre precum Stand by Me, Yellow Submarine, Imagine, Michelle, Hotel California sau We Are the Champions, din repertoriul marilor trupe rock.
Spectacolul Operei Naționale București a fost un mare succes, răsplătit cu aplauze nesfârșite și cu flori.