fbpx

Alice Nastase Buciuta – Bani albi, pentru frumuseti roz

de

Mi-am petrecut una dintre zilele saptamanii trecute intr-o clinica medicala mare, eleganta, fiind eu insami pacienta pentru o procedura dermatologica destul de serioasa. Si, in timp ce-mi asteptam randul la tortura cu rezultate spectaculoase, am vazut intrand si iesind tot felul de femei tinere sau mature, elegante, dragute, plinute sau slabute, dar dornice sa arate din ce in ce mai bine.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Procedurile nu sunt deloc ieftine si, marea majoritate, nici placute nu sunt. Un aparat sofisticat, la care trebuie sa fi lucrat echipe intregi de savanti pentru a-l proiecta, te arde, te inghionteste, te ciupeste, te cafteste sau te electrocuteaza, iar tu stai cat poti de nemiscat si induri. Un medic, care a facut o suta de ani de scoala, te inteapa, te loveste, te taie, te mustra, iar tu strangi ochii si-i raspunzi politicos, apoi ii multumesti din inima. Iar la sfarsit ii platesti jumate din salariul pe o luna. Sau salariul intreg…
Pentru cineva care te priveste nepasator, investitia e nejustificata. Pentru tine insati, insa, de cele mai multe ori, bucuria rezultatului te face sa te simti de o mie de ori mai multumita, mai sigura de tine, mai atragatoare.
Pentru cineva din afara, faptul ca ti-ai netezit nitel celulita, ca ti-ai umplut un ridsau ca ti-ai sters roseata unei vinisoare de pe obraz e doar un capriciu. Pentru tine, e un miracol prin care ai tinut vremea in loc. Pentru ca tu stii ca puful de azi al celuitei se va face maine o plapuma intreaga, ca ridul cel mic se va adanci ca o taietura, iar pata maronie de pe obraz va aduce inca o pata si inca o pata, pana cand obrazul tau va arata imbacsit, pungit si imbatranit.
Sunt din ce in ce mai sigura ca, daca ar avea bani de ajuns si o preocupare serioasa pentru propria infatisare, fiecare femeie ar putea CITESTE MAI DEPARTE pe SigurantaFinanciara.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
MoneyChat

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.