Tot te mai vad la geamul dinspre lume/
Stand ca si-atunci, in noaptea de colind./
Visezi iar rau… Ma vezi pe-o apa-n spume…/
Batut in cuie parca si murind.[…]
Tot te mai vad la geamul dinspre lume
Stand ca si-atunci, in noaptea de colind.
Visezi iar rau… Ma vezi pe-o apa-n spume…
Batut in cuie parca si murind.
Nu poti s-adormi, si-n noaptea tot mai lunga
Te-ncearca-un gand pustiu, si tot asculti
Cum trece toamna asta ca o ruga
Murind pe tampla brazilor din munti.
Un inger orb se zbate-ntre obloane,
Si parca-un gol te soarbe, nu stiu cum.
Smerita-nalti privirea la icoane
Spre un Isus ingalbenit de fum.
Ramai asa, cu gandul tot la mine.
Tacuta si zidita-n necuvant.
Doar mainile ti se-ntalnesc straine,
Ca doua soapte aspre de pamant.
Din volumul Arcadie Suceveanu, ARCA DIES, Editura Cartea Moldovei, Chsinau, 2008
Cum poate fi o poezie atat de frumoasa incat sa ti se faca de a muri cand o citesti?Cum poate aduna un gand de poet cuvintele in expresii de o neasemuita delicatete?Ca si scriitor amator, dar dornic de a strapunge coaja perfectiunii artei poetice, am inmarmurit in fata acestei capodopere.Mi-a frant inima in doua si am invatat instant sa iubesc asa.Multumesc, Alice.