Doamne, îți vorbesc pe tăcute
într-o duminică ce-ar vrea să urce
prin inima noastră roșie ca un altar
acoperit cu faguri și lumină.
Iubirea și-a făcut biserică din noi,
cea mai sfântă biserică văzută vreodată.
Prin străvezimea trupului Tău
ard, lumânări de carne, trupurile noastre.
Trimite-ți vulturii să ne hrănească, să ne cuminece,
vulturii albaștri cu aripi de seu.
Lumină de-ntuneric mut și greu
te visez sub formă de cearcăn al ochiului în care
mi-e atât de ușor să intru, mi-e fără putință să ies,
ochiul-lacrimă avut demâncare.
Din pământ îmi scot mâinile sugrumate,
ca să-ți mulțumesc pentru tot și pentru toate.
Din volumul Cristian Bădiliță, Poezia 1984-2012, Editura Brumar, 2022, pagina 78
Photo by John Cafazza on Unsplash
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
