Intr-o lume a comercialului, Editura Spandugino propune alternativa nobila a literaturii profunde, veritabile, durabile. „Spune da, Ninon“ de Maud Lethielleux este o propunere minunata de lectura.
In aprilie 2008, Maud Lethielleux incepe lucrul la ceea ce, un an mai tarziu, avea sa fie romanul sau de debut, Spune da, Ninon. Un roman pe care l-a scris dintr-o suflare, intr-un timp foarte scurt, cu mare bucurie si emotie, cu o energie care vibreaza in fiecare pagina a cartii. Odata terminat, l-a trimis la mai multe edituri in acelasi timp, aproape fara sa mai intervina asupra textului. O poveste colorata despre tristetile si bucuriile unei fetite de noua ani – pe numele ei Ninon – care priveste cu aceiasi ochi larg deschisi atat propriul univers al jocurilor, cat si lumea incurcata a adultilor.
Ninon isi imparte camera – „o pivnita veche, fara stele” – cu Agathe, sora ei mai mica, cu Zélie, mama, cu Fred, tatal si cu bunul Raymond, catelul ei devotat. Insa tot acest univers bine definit, cu granite clare si stabile, e pe punctul de a se zdruncina definitv din temelii: parintii ei au decis sa se desparta, caci de la o vreme „in timpul petrecerilor, Zélie si Fred au inceput sa nu mai rada impreuna. Radeau unul de celalalt.”
Lumea pe care Maud Lethielleux o (re)creeaza in paginile romanului sau pare sa fie atinsa de atemporalitate. Fara a preciza clar perioada in care plaseaza actiunea cartii, alternand scenele profund rurale – cositul granelor, mulsul caprelor, drumurile de tara prafuite etc – cu cele urbane, autoarea isi introduce, de fapt, cititorul in lumea lui Ninon. O lume care functioneaza dupa propriile legi si ritmuri, in care o casa inca se mai construieste cu propriile maini, in care electricitatea nu este o prezenta de la sine inteleasa, si in care bucuriile si tristetile se masoara doar prin ochii unei copile, si nu dupa calapodul adultilor. Dar mai ales, o lume in care cei mari, parintii, nu reusesc sa-si tina promisiunile pana la capat, in timp ce copiii se dovedesc adevarate lectii de seriozitate si responsabilitate. Cand tatal ei este nevoit sa vanda casa in care au locuit ani la rand, Ninon decide sa ramana alaturi de el pentru ca impreuna sa-si construiasca o noua casa, chiar daca legea o incredintase de fapt mamei ei. Un gest de fidelitate si de revolta in acelasi timp, pentru ca Ninon isi intelege si-si admira mama, dar e constienta ca locul ei nu este alaturi de „Celalalt” – barbatul pe care Zélie a ales sa-l urmeze parasindu-si sotul – ci langa tatal ei, care are atata nevoie de prezenta si ajutorul sau. Decizia lui Ninon contrasteaza dureros cu frivolitatea actiunilor celor mari, care se dovedesc incapabili de un asemenea devotament.
De altfel, „adevarata fericire – spune Ninon – se socoteste in mintea ta, e invizibila, se afla in momentul prezentului, e ca o conjugare din care nu intelegi nimic, ea nu se conjuga la viitor imperfect, ea e perfecta, de altfel, e mereu acolo unde nu ne asteptam, trebuie doar sa-ti deschizi ochii.” O carte cu un puternic parfum varatec, ce aminteste prin toate detaliile ei de lumea copilariei in care ludicul si seriozitatea fac mereu casa buna, iar promisiunile se tin pana la capat. ( Editura Spandugino)
A.N.B.: In Romania, ne confruntam adesea cu perceptia cititorilor care sunt convinsi ca autorii isi povestesc propriile vieti in cartile lor. Cata epica si cata problematica din propria dumneavoastra viata se regasesc in romanul „Spune da, Ninon“ („Dis oui, Ninon“) si cat este produsul imaginatiei scriitorului?
MAUD LETHIELLEUX: Fiind dintotdeauna nepriceputa in ale matematicii, as fi incapabila sa va dau un procentaj precis al partii autobiografice din romanul meu! Dar da, el este inspirat intr-o foarte mare masura din copilaria mea. Dar am ales sa uzez de universul si anecdotele marcante din trecutul meu si sa le pun in serviciul istoriei lui Ninon, mai degraba decat sa scriu eu in persoana propria istorie.
Mi-am luat libertati de ritm, de tensiune, de deznodamant, de metoda de a urma un fir narativ care se intinde doar pe perioada unui an de zile si de a dezvolta anumite problematici anuntate inca din primele pagini ale romanului. Si am ales sa imprumut o anume perspectiva, pe cea a lui Ninon, si nu pe cea a femeii care am devenit. Deci o perspectiva din prezent care isi povesteste viziunea asupra lumii si asupra vietii.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce schimbari au loc in noi atunci cand crestem? Ce pastreaza femeile de azi din fetitele care erau altadata?
MAUD LETHIELLEUX: Totul se schimba si in acelasi timp nimic. Cred ca femeile pastreaza in memorie privirea si dragostea pe care adultii, si in mod special barbatii, le-au revarsat asupra lor. O privire care le va purta catre feminitate sau nu, dar si catre maternitate… Ne vom cauta oare tatal in toti barbatii? Sau pe opusul sau? Asa cum imi spune sora mea, iubim barbati foarte diferiti, dar fiecare dintre noi este atrasa de barbati stabili din punct de vedere afectiv… contrariul exemplului paternal! Tatal nostru, reprezentat in romanul meu de Fred, iubitor, dar in mod special nestatornic, inca se descopera.Cat despre perspectiva mea, am sentimentul ca nu s-a schimbat cu adevarat. Cu siguranta e mai afectata de contingentele cotidianului, dar am impresia ca nu imbatraneste, viata continua sa ma surprinda, ma simt o eterna debutanta. Cu siguranta e mai cerebrala… dar fara voia mea!
Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci felul nostru actual de a iubi isi are radacinile in iubirile noastre din copilarie? Parerea dumneavoastra de femeie coincide cu parerea autoarei Maud Lethielleux?
MAUD LETHIELLEUX: Da, parerile mele sunt aceleasi. |n romanele mele, nu fac decat sa exprim o parte mai mult sau mai putin constienta a micilor mele adevaruri sau credinte. Nu incerc sa transmit un anume mesaj, dar personajele mele sunt apropiate de mine sau de ceea ce-as dori sa fiu.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Care este cel mai mare rau care i se poate face unui copil si care se va reflecta mai tarziu in personalitatea sa?
MAUD LETHIELLEUX: Sa nu fie iubit. Sa fie in contradictie permanenta. Pentru mine, cel mai mare rau are legatura cu rautatea. Ranirea voluntara. Acceptarea urmata de respingere. Eu vad copilul ca pe o inima in totalitate pura, pe care ranile o pot distruge pe vecie.Copilul uita, dar o incredere pierduta nu mai poate fi recastigata…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ati regretat vreodata ca nu sunteti barbat? De ce?
MAUD LETHIELLEUX: Da si nu. Tatal meu isi dorea baieti, a fost temporar deceptionat. Nu si-a imaginat nicio clipa ca va fi tatal unei fete, daramite pentru doua! Copil fiind, ma imaginam baiat, mai stabila si mai grava decat eram. In cele din urma, adulta. Dar nu am avut nicio suferinta vizavi de aceasta chestiune, mai degraba o dorinta indepartata, ca aceea de a avea parul ondulat, dat fiind ca al nostru este drept!
Marea Dragoste / revistatango.ro: Credeti ca fiecare dintre noi este predestinat unei mari iubiri? Sau avem dreptul la mai multe iubiri, egale ca importanta?
MAUD LETHIELLEUX: Cred ca suntem predestinati sau nu iubirii si ca aceasta iubire ne va face poate sa iubim unul sau mai multi barbati. Dar anumiti oameni nu pot accede la iubire, din lipsa de un nu stiu ce care ii tine in afara acestui sentiment, imi inchipui ca este un traumatism din copilarie… Cred ca iubirea este generoasa, destinata tuturor, si ca se intampla ca o persoana unica sa ii fie destinatarul. Dar asta nu imi pare sa fie o regula sau un tipar. Cred, de asemenea, ca ne schimbam si nu intotdeauna in acelasi ritm cu cei foarte apropiati noua.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ramane casatoria o institutie viabila in lumea contemporana?
MAUD LETHIELLEUX: Ah! Casatoria! Eu nu sunt casatorita, dar am un prieten de vreo zece ani. Personal, nu cred in promisiuni si nici intr-un viitor predeterminat. Cred intr-un cotidian care zi de zi se transforma in ani, apoi in decenii, daca a fost suficient de puternic si de evolutiv pentru a face zilele sa-si doreasca sa se succeada. Personal, am o problema cu angajamentul in dragoste, motiv pentru care de obicei ma gandesc sa plec… si apoi privesc in jurul meu si nu vad pe nimeni care sa-mi ofere mai multa fericire decat traiesc cu prietenul meu. Bunul simt invinge atunci acest gand: de ce sa fac o schimbare?
Dar… fara promisiuni, doar aceea de a fi noi insine in cotidian…
