Ne-am sarutat intr-un final de viata/
Prelung si fara seaman dureros;/
Stiam ca pleci spre alta dimineata/
Zburand, si te strigam fugind pe jos.[…]
Ne-am sarutat intr-un final de viata
Prelung si fara seaman dureros;
Stiam ca pleci spre alta dimineata
Zburand, si te strigam fugind pe jos.
Tacerile din noi – imense lacuri
Cu nuferi si cu lebede plapande –
Le-nconjuram cu garduri si cu fleacuri
Sa sature privirile flamande.
Acuma stam pe banca iar alaturi,
Esti mai frumoasa ca intaiu-mi gand.
De unde-n par ti s-au cernut omaturi
Si-n ochi lumini ce nu sunt pe pamant?
Eu povestesc. Dar tu asculti un glas
Al meu si totusi nu. E-n alta limba?
Pe urma spui: “Acelasi ai ramas!”
Luminile din ochii tai se schimba.
M-am ridicat sa mergem in odaie;
Era tarziu si se facuse frig;
Dar tu pe loc piereai ca o vapaie –
M-ai parasit, si-am inceput sa strig!
Din volumul Mihai Beniuc, Ultima scrisoare de dragoste, Editura Grai si Suflet – Cultura Nationala, 1999
