fbpx

Peste zi, peste noapte

de

Cu fiecare zi care trece, ma asez mai tihnit si mai sigur in dragostea mea rotunda si intreaga. Iubesc de dimineata pana-n noapte cu dragoste senina si ma oblig sa vorbesc lumii despre fericirea mea, ca sa dau sperante celor disperati, ca sa dau lumina celor care s-au ratacit in bezna amorurilor mintite. Imi imbratisez rolul dragostei implinite si mi-l asum cu grija si cu daruire. Intind firesc mana mea cu verigheta alba, sa mangai conturul chipului sau adorat. Si, zi de zi, strabat orele plutind, ca si cum as fi cel mai fericit om de pe pamant.

Insa, dincolo de pragul noptii, constructiile fericirii mele se naruie si se preschimba in pulbere pe care o ia vantul si-o imprastie in cele patru zari. In visurile mele iubitul imi pleaca departe si eu strabat desculta paduri otravite de serpi, incercand sa-l gasesc si sa-l aduc inapoi. Alunec in somn ca si cum m-as prabusi in hauri ale deznadejdii, si-n timp ce altii viseaza ca zboara, eu ma cutremur de singuratate, de dor, de tristete, de revolta iubirii pierdute fara inteles. Din cand in cand, atunci cand cosmarul mi-a ajuns la os si la maduva sufletului, mi s-a-ntamplat sa sar din somn, inainte sa tip. Inainte sa cad.

As fi putut sa jur ca am lasat la usa caminului nostru binecuvantat toate poverile neincrederii. Eram gata sa arunc cheia lacatului spre trecutul lui, spre trecutul meu, convinsa fiind ca usile acelea vor ramane pe veci ferecate. Dar portile se deschid singure, in vrajile amare ale visului. Si noapte de noapte greutatile unei vieti insangerate de neintelesuri imi ranesc umerii si ma obliga sa redevin, intr-o lume ale carei reguli nu respecta noima firescului, femeia insingurata si neincrezatoare care am fost.

Peste zi, sunt preoteasa marilor iubiri. Peste noapte, ma preschimb in eretic si astept cu speranta sa fiu arsa pe rug ca sa ma mistui pe de-a-ntregul, nu doar in inima mea. Si tot mai adesea am ajuns sa ma tem sa adorm, ca sa nu mai strabat hatisurile aceluiasi vis care ma oropseste,  tasnind dintr-un strafund de tristete pe care n-am putut-o vindeca, dintr-un adanc de vinovatie a lumii pe care n-am putut-o ierta.

Visam candva iubiri stelare si mi-era greu sa ma desprind din vis ca sa traiesc, din nou, o viata in care amorurile erau strambe si meschine. Astazi mi s-au rasturnat lumile, vietile, visele. Mainile mele treze asaza pe hartie ode ale iubirii care dureaza o viata. Astimp, sufletul meu brazdat de rani se revolta in somn si ma avertizeaza ca poate nu e asa. Ca poate nu va fi niciodata. Ca noaptea va ramane mereu noapte. Ca ziua va ramane mereu zi.

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • Imi place foarte mult cum scrii; cuvintele tale sunt pline de incarcatura emotionala si imi dau mereu lacrimile cand le citesc…….!
    As vrea sa stiu de ce s-a terminat prima ta casatorie (daca nu sunt pre indiscreta)?
    Te pup si iti doresc noapte buna cu vise placute!

    Loredana octombrie 24, 2011 12:31 am Răspunde
  • Alice draga mea,nu pot decat sa ma bucur pentru tine,pentru voi toti de fapt,pentru dragostea voastra.Vreau sa stii ca ma hranesc cu fiecare cuvant al tau,esti pentru mine ca o sursa de energie pozitiva.Gandeste pozitiv,noi avem temeri fiindca am trait dezamagiri,si eu am vise urate din care ma trezesc si plang incat nu as vrea sa mai fie noapte dar cand sotul meu ma ia in brate sa ma linisteasca totul dispare,suntem doar noi si fericirea noastra,ma intreaba unde sunt ,de ce il privesc asa iar eu raspund \"sunt in al noulea cer ,culeg stele pentru a ti le darui\".Visele urate sunt doar vise Alice,sa nu le lasam sa ne strice fericirea,te imbratisez din toata inima,cu drag,Nadia.

    nadia.r aprilie 12, 2010 6:03 pm Răspunde
  • Draga Alice,
    Te-am descoperit in urma de ceva ani prin intermediul revistei Tango, iar de atunci am ramas o cititoare fidela. Am zambit, am plans, am trait emotii deosebite deoarece am consimtit de fiecare data cu tot ce ai scris.
    Eu inca alerg prin lumea asta nebuna in cautarea jumatatii mele si cred ca daca as gasi-o as avea aceleasi cosmaruri ca si tine. E greu ca dupa atatea iluzii destramate, dezamagiri profunde, sufletul tau chinuit sa se obisnuiasca dintr-o data cu fericirea deplina.
    Nu pot decat sa-ti doresc o viata frumoasa alaturi de printul tau, de cei trei ingerasi de copii, si ca visele urate sa dispara. Esti o persoana minunata si meriti numai bine.
    Eu promit ca voi fi mereu aici, ca o cititoare cuminte, in asteptarea articolelor tale scrise cu cerneala sufletului.
    Iti multumesc ca existi si te pup 🙂
    Cu drag si admiratie,
    Silvia

    silvia_barbu aprilie 12, 2010 2:17 pm Răspunde
  • Draga Alice,
    Visele tale de noapte o sa treaca cand vei reinvata sa fii fericita :), uneori poate ai uitat genul asta de fericire a iubirii implinite, dar se va invata. E ca mersul pe bicicleta, nu se uita si iti reamintesti daca continui sa pedalezi.

    Adnya aprilie 9, 2010 9:13 am Răspunde
  • Mama draga, tu ai o mare neliniste (intr-un fel poate chiar o cultivi ca esti poeta 🙂 ). Ai grija sa nu ti se intample din nou ceva rau – linia destinului tau o cunosti deja bine, ca ai o experienta vasta.

    Daca vrei sa te ajut psihologic si parapsihologic iti stau la dispozitie cu placere.

    K

    karina aprilie 8, 2010 12:59 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.